Spălare a banilor. Jurisprudență Evaziune fiscală

Tribunalul GORJ Sentinţă penală nr. 91/2013 din data de 01.04.2013

Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul Ș.D.A.trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. .../P/2011 din 2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, șantaj, prevăzută de 194 alin.1 și 2 C.pen., art. 194 alin.1 C.pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 C.pen. și cămătărie prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011, cu aplicarea art. 33-34 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, în aceeași compunere, a amânat pronunțarea sentinței la data de ...aprilie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. .../P/2011 din ....2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Ș.D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj împotriva părților vătămate F.R.D. și F.M. prevăzute de art. 194 alin. 1 și 2 C.pen., a persoanelor vătămate B.I., B.P.I., H.C.M., D.V. prevăzute și pedepsite de art. 194 alin. 1 C.pen., lipsire de libertate împotriva părții vătămate F.R.D., prevăzută și pedepsită de art.189 alin. 1 C.pen., cămătărie, prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011, privind pe D.T.D., spălare de bani, prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 și a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. c și art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005.

S-a reținut în esență, că inculpatul Ș.D.A., în cursul anului 2010 a exercitat acte de constrângere prin amenințarea părților vătămate cu violențe fizice, moartea și dezvăluirea unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată sau pentru soțul acesteia și că, același inculpat a împiedicat partea vătămată să părăsească locuința sa la data de ...2010, amenințând-o și constrângând-o să redacteze și să semneze un înscris în care recunoștea primirea unei sume de 20.000 euro și se obliga să lase în garanție un autoturism marca Mercedes Benz S500.

Totodată, inculpatul Ș.D.A. a amenințat cu acte de violență martorii B.I., B.P.I., H.C.M. și D.V., pentru a-i determina să dea sume de bani mai mari decât sumele împrumutate.

S-a mai reținut că, același inculpat, a dat bani cu dobândă ca îndeletnicire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/16.11.2011, numitului D.T.D. și a pretins în continuare restituirea dobânzilor oneroase stabilite și că acesta a schimbat și a transferat sume de bani, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunilor de șantaj și evaziune fiscală, pentru a ascunde originea ilicită.

Același inculpat a dispus înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiunilor fiscale față de stat, cu suma de 26.698 lei, reprezentând TVA și nu și-a declarat veniturile, ascunzând sursele impozabile în vederea sustragerii de la plata impozitului pe venit.

Din analiza probelor și actelor administrate în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate F.R.D. (filele 4, 76, 213, 217, 373 - volumul IV, fila 12 volumul VI d.u.p., filele 36, 41 - volumul II, filele 74, 75, 78 - volumul V dosar instanță) și F.M. (fila 25, 29, 319 - volumul IV fila 46 - volumul V, fila 14 volumul VI d.u.p., filele 39, 41 - volumul II, filele 76, 78 - volumul V dosar instanță); declarațiile martorilor Șerban Stelian (fila 180 volumul VI d.u.p., fila 178 - volumul II dosar instanță), D.T.D. (filele 338-363 - volumul I d.u.p., fila 10 volumul VI d.u.p., filele 287 - volumul I, fila 170, - volumul IV dosar instanță), S.G.D. (fila 32 - volumul IV, fila 299 - volumul VI d.u.p., filele 87 - volumul II dosar instanță), D.V. (filele 260, 311 - volumul I, fila 42 - volumul II d.u.p., filele 192, 197, 260 - volumul I, fila 126, - volumul IV dosar instanță), H.I. (fila 304 - volumul I, fila 54 - volumul IV d.u.p., filele 289 - volumul I dosar instanță), P.M. (fila 302 - volumul I, fila 66 - volumul IV d.u.p., filele 293 - volumul I dosar instanță), P.M. (filele 298 - volumul I, fila 325 - volumul IV, fila 50 - volumul V d.u.p., filele 214 - volumul I dosar instanță), B.A.C. (filele 258, 209 - volumul I d.u.p., fila 90 - volumul II, fila 125, - volumul IV dosar instanță), M.I.D. (fila 317 - volumul I d.u.p., fila 154 - volumul II dosar instanță), S.C. (fila 319 - volumul I d.u.p., fila 153 volumul II dosar instanță), D.D. (fila 321 - volumul I d.u.p., fila 158 - volumul II dosar instanță), B.I. (filele 323, 326 - volumul I, fila 27 - volumul II, fila 32 - volumul V d.u.p., filele 189-201 - volumul I dosar instanță), B.P.I. (filele 332 - volumul I, fila 32 - volumul II d.u.p., filele 190, 200 - volumul I dosar instanță), H.C.M. (fila 334 - volumul I, fila 30 - volumul II, fila 7 - volumul V d.u.p., filele 191-199 - volumul I dosar instanță), B.R. (fila 336 - volumul I, fila 28 - volumul II d.u.p., fila 199 - volumul II dosar instanță), T.E. (fila 337 - volumul I d.u.p., fila 103 - volumul II dosar instanță), P.I. (fila 340 - volumul I d.u.p., fila 50 volumul IV d.u.p., fila 97, 98 - volumul V dosar instanță), S.S. (fila 343 - volumul I d.u.p., fila 175 - volumul II dosar instanță), A.I. (filele 345 - volumul I d.u.p., - fila 372 - volumul IV d.u.p., fila 156 - volumul II dosar instanță), R.S. (fila 347 - volumul I d.u.p., filele 8 dosar instanță), L.A. (fila 354 - volumul I d.u.p., filele 43 - volumul II dosar instanță), V.T. (fila 356 - volumul I, fila 12 volumul V d.u.p., filele 218 - volumul I dosar instanță), M.I. (fila 359 - volumul I d.u.p., fila 200 - volumul II dosar instanță), C.A.P. (fila 361 - volumul I d.u.p., fila 174 - volumul II dosar instanță), C.M. (fila 367 - volumul I d.u.p., fila 157 - volumul II dosar instanță), G.M. (fila 45 - volumul II d.u.p., fila 105 - volumul II dosar instanță), M.N. (filele 180-181 - volumul I, fila 15 volumul V d.u.p., fila 106 - volumul II dosar instanță), B.N. (fila 363 volumul IV, filele 180-181 - volumul VI d.u.p., filele 104 - volumul II dosar instanță), C.O. (fila 39 - volumul II, fila 29 volumul IV d.u.p., filele 216 - volumul I dosar instanță), Ș.M. (fila 305 - volumul I, fila 22 - volumul II d.u.p., fila 197 - volumul II dosar instanță), F.C. (fila 127, - volumul IV dosar instanță), D.L. (fila 93 - volumul II dosar instanță), D.N. (fila 52 volumul V d.u.p.), N.C. (fila 327 volumul IV, fila 53 volumul V d.u.p., fila 201 - volumul II dosar instanță), I.V. (fila 35 volumul II d.u.p.), L.L.G. (fila 37 - volumul II, fila 57 - volumul IV d.u.p., fila 172, - volumul IV dosar instanță), Ș.I. (fila 41 volumul IV d.u.p., filele 291 - volumul I dosar instanță), P.C.C. (fila 48 - volumul IV d.u.p.), C.C. (fila 65 volumul IV d.u.p., filele 92 - volumul II dosar instanță), R.M. (fila 81 volumul IV d.u.p.), C.V. (fila 82 volumul IV d.u.p.), P.F. (fila 42 - volumul II dosar instanță); procese verbale de redare a convorbirilor telefonice; acte de control ale organelor fiscale; proces verbal de predare - fila 245 - volumul I d.u.p.; contract de împrumut- fila 219 - volumul I d.u.p.; facturi - fila 220-221 - volumul I d.u.p., promisiuni bilaterale și contracte - fila 129-136 - volumul II d.u.p.; bilanț X S.R.L. - fila 153 - volumul II d.u.p., filele 220-238 dosar instanță; proces verbal de percheziție - fila 237 - volumul II d.u.p.; contracte cesiune și contracte ipotecă - fila 37 și 130 - volumul II d.u.p., R.S.A. (fila 176 - volumul II dosar instanță), documente justificative depuse de inculpat - volumul III instanță; coroborate cu declarațiile inculpatului (filele 315, 388 - volumul I, fila 8, 254 - volumul II, fila 321, 329, 392, volumul IV, fila 11, 19, 47 - volumul V, fila 16 volumul VI, d.u.p., filele 18, 193 - volumul I, filele 85, 100 - volumul V dosar instanță), instanța reține următoarele:

În fapt,

I. La data de 20.11.2010, F.R.D. a formulat plângere împotriva inculpatului Ș.D.A., sesizând organelor judiciare săvârșirea infracțiunilor de șantaj și lipsire de libertate. De asemenea, la aceeași dată soția acestuia, partea vătămată F.M., a formulat plângere împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Partea vătămată F.R.D. în motivarea plângerii a arătat că în cursul anului 2007 a împrumutat de la inculpat în mai multe tranșe suma de 203.000 euro și 1.000.000 lei, restituindu-i acestuia până în luna martie 2010 suma de 1.500.000 lei și 486.000 euro.

Inculpatul Ș.D.A.și partea vătămată F.R.D. se cunosc înainte de anul 1989, locuind în același cartier din municipiul Tg-Jiu.

Începând cu anul 2002, aceștia prin intermediul firmelor la care erau asociați și administratori - inculpatul fiind asociat și administrator la S.C. X S.R.L. Tg-Jiu, iar partea vătămată asociat și administrator la S.C. Y S.A. și S.C. Z S.R.L. - , au derulat importante afaceri, așa cum rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, volumul III, dosar instanță. Exemplificativ este contractul de vânzare-cumpărare nr. ... din ... 2003, având ca obiect centuri de siguranță.

De regulă, bunurile erau procurate de inculpat, iar partea vătămată le revindea, obținând profituri substanțiale. În acest sens stă mărturie factura fiscală nr. ...., care atestă că firma inculpatului a cumpărat de la o altă firmă centuri de siguranță contra sumei de 768.600.000 lei (fila 5 din volumul menționat anterior); factura fiscală nr. ..../2003, care atestă că firma inculpatului a vândut aceleași bunuri către o altă firmă, prețul contractului fiind de 1.439.900.000 lei sau 3.141.600.000 lei, prin factura din 20.02.2003.

Începând cu anul 2006, partea vătămată a început să împrumute sume mari de bani de la inculpat, respectiv 200.000 euro și 10 miliarde lei ROL, pe care le folosea fie în interes personal, fie în interesul firmelor sale.

Contractele de împrumut erau cu dobândă, care varia în funcție de moneda în care se făceau, 6-8% pentru sumele împrumutate în euro și 10% pentru sumele împrumutate în lei (fila 36, volumul II, dosar instanță).

Aceste înțelegeri între inculpat și partea vătămată se încheiau, de regulă, la locuința inculpatului din str.... din municipiul Tg-Jiu.

De altfel, inculpatul obișnuia să împrumute diverse persoane cu sume de bani, cu care fie încheia, fie nu încheia înscrisuri doveditoare, de regulă promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare sau contracte de cesiune.

Acest fapt este pe deplin dovedit prin declarațiile martorilor ascultați în cauză și în special a lui D.V., B.I., B.P., H.C., B.R. și N.C.P.

Astfel, în ceea ce privește contractul de împrumut încheiat între inculpat și D.V., cei doi au stabilit o dobândă convențională de 8-10% pe lună, același martor specificând că inculpatul a recuperat banii împrumutați doar în proporție de 80%, reprezentând credit și dobânzi (fila 197 - volumul I dosar instanță).

Activitatea inculpatului mai rezultă și din declarația martorului B.I., dată în fața instanței, prin care a arătat că obișnuia să se împrumute reciproc cu inculpatul, sumele de bani fiind substanțiale - 25.000 - 30.000 dolari sau mărci. Același martor atestă faptul că fiica sa, H.C., a împrumutat de la inculpat suma de 900.000 lei și că aceasta trebuia să-i dea o sumă de bani, respectiv 2-3% din suma împrumutată ca și recunoștință (filele 197-201 volumul I dosar instanță).

Martorul C.M. atestă faptul că și el a luat bani cu împrumut de la inculpat în mai multe rânduri, în 2005 împrumutând suma de 3.000.000.000 lei ROL, la care inculpatul i-a perceput doar comisionul bancar, respectiv 1.500 lei.

Inculpatul obișnuia să împrumute prietenii săi cu sume de bani substanțiale, așa cum este cazul lui G.M. (fila 105 - volumul I dosar instanță).

De altfel, acest fapt este recunoscut implicit de către inculpat, așa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, în care inculpatul recunoaște că nu știe să facă altă meserie decât să împrumute bani cu dobândă.

Până în luna martie 2010, partea vătămată F.R.D. i-a restituit inculpatului cel puțin îndoit suma împrumutată, fapt de asemeni recunoscut de inculpat în convorbirile telefonice purtate cu partea vătămată.

Faptul că partea vătămată a luat bani cu împrumut de la inculpat era cunoscut atât de soția sa, F.M., cât și de cumnatul său, S.G.D., administrator la S.C. Z S.R.L. Tg-Jiu, precum și de angajații părții vătămate, respectiv martorii P.M., Ș.I., P.I., H.I. sau L.L. De altfel, șoferii părții vătămate P.I. și H.I., cumnatul său, S.G.D. și martorul L.G. îi duceau inculpatului tranșele din împrumut restituite de partea vătămată, acestea nefiind fixe.

Începând cu luna aprilie 2010, partea vătămată a refuzat să mai restituie inculpatului sume de bani. Datorită acestui fapt, din luna septembrie 2010, inculpatul, pentru a recupera sumele de bani pe care considera că este îndreptățit să le primească, a început să amenințe partea vătămată R.D.F. în diverse moduri. Aceste amenințări erau proferate fie verbal, prin intermediul comunicărilor telefonice, așa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice ce au avut loc între cei doi după 20.11.2010, și anterior prin mesajele trimise de inculpat - filele 20-23, 95-110 - volumul IV d.u.p.

Pentru a constrânge partea vătămată să restituie sumele de bani, în aceeași lună, inculpatul s-a deplasat la părinții părții vătămate, în comuna Scoarța, sat Copăcioasa.

În declarația dată în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut că l-a amenințat pe D.F., atât telefonic, cât și prin mesaje, pentru a-și recupera banii și că a amenințat-o și pe F.M., spunând că va da foc la mașina dată gaj, întrucât nu i se restituiau banii. La fel a procedat inculpatul și cu martora Ș.I., căreia i-a spus că nu-i va mai restitui autoturismul Peugeot, ce aparținea firmelor lui F.R.D..

Amenințările inculpatului împotriva părții vătămate F.R.D., se făceau și prin intermediul angajaților părții vătămate, respectiv Ș.I. sau P.M., așa cum rezultă din declarațiile acestor martore și din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu acestea. Starea de temere a părții vătămate și a soției sale este confirmată de angajații lui F.R.D., respectiv P.M., P.M., Ș.I., șoferii menționați anterior, de martora C.O. (apropiată a lui R.D.F.) și D.L..

Pentru a constrânge partea vătămată să-i restituie sumele de bani, care în opinia inculpatului i se cuveneau acesta, tot în anul 2010, s-a deplasat și la locuința martorei C.O. din Preajba, Tg-Jiu, pentru a-l urmări pe F.R.D., care refuza să discute cu inculpatul, sens în care inculpatul, conducând autoturismul său, a blocat autoturismul condus de martorul H.I., șoferul părții vătămate (fila 289 - volumul I dosar instanță).

Datorită stării de temere pentru copiii lor, cele două părți vătămate au luat măsuri de protecție cu privire la cei doi copii, ambii fiind minori, aceștia fiind însoțiți de către angajați ai firmei, așa cum rezultă din declarațiile martorilor.

În realizarea scopului infracțional, inculpatul a procedat și la altă stratagemă, în sensul că a pus pe parbrizul autoturismului părții vătămate F.M. fotografii cu casa situată în localitatea Preajba a martorei C.O., iar din mesajul scris de inculpat pe aceste fotografii, a rezultat că această construcție ar fi fost realizată cu banii părții vătămate F.R.D. (filele 353-355 - volumul IV d.u.p.). Inculpatul i-a reproșat părții vătămate că cu banii împrumutați de la el le-ar fi ajutat financiar pe martorele C.O. sau pe D.L., însă inculpatul nu l-a amenințat pe D.F. cu darea în vileag a acestor legături.

Acest aspect este susținut chiar de către R.D.F., care în declarația dată în instanță (fila 37 - volumul II, dosar instanță) a afirmat că înainte de a fi pus plicul cu fotografiile compromițătoare pe mașina lui F.M., nu a fost sunat de către inculpat în acest sens, iar discuțiile pe această temă s-au purtat ulterior acestui fapt, așa cum rezultă din convorbirile telefonice dintre cei doi.

În continuarea activității delictuoase, inculpatul a încercat să-l acosteze pe R.D.F., fie în fața autogării din Tg-Jiu, amenințându-l, fie în stația Rompetrol Rm-Vâlcea, când inculpatul a încercat din nou să-l oprească pe R.D.F., pentru a purta discuții în legătură cu sumele de bani pe care le avea de restituit.

Mai trebuie spus că mesajele trimise de inculpat au fost văzute și de fiul cel mare al părții vătămate.

Referitor la partea vătămată F.M., instanța reține că și asupra acesteia inculpatul în mod repetat a exercitat acte de constrângere și amenințare, fie direct, fie indirect. Astfel, odată cu citirea mesajelor de amenințare împotriva întregii familii, părții vătămate i s-a produs o stare de temere puternică, având în vedere propria persoană, dar și pe cele ale fiilor săi minori.

În cadrul acestei activități de constrângere, dusă în scopul ca soțul său, F.R.D., să-i restituie sume de bani importante, inculpatul prin gesturile sale la adresa acestei părți vătămate, i-a produs indubitabil o stare de temere. Dovadă sunt întâlnirile inculpatului cu F.M. din iulie 2011, întâlnire confirmată de inculpat, ce a avut loc în centrul orașului, dar și cea din scara blocului unde locuiește F.M..

Această parte vătămată a fost amenințată de inculpat și telefonic, așa cum rezultă din convorbirile purtate în seara de 20.11.2010 și în dimineața zilei de 21.11.2010.

Cu privire la cele două convorbiri telefonice purtate de inculpat cu F.M., instanța reține următoarele: din procesele verbale de redare a acestor convorbiri telefonice lipsesc perioade lungi, fapt ce rezultă din ascultarea nemijlocită a acestora în ședința secretă din 05.02.2013.

Ascultând nemijlocit aceste convorbiri, se constată că pe parcursul acestora F.M. a avut o atitudine provocatoare, cunoscând faptul că aceste convorbiri sunt înregistrate odată cu depunerea plângerii la data de 20.11.2010, din dorința de a releva atitudinea șantajistă a interlocutorului său-inculpatul Ș.D.A.. Astfel, în mod insistent, victima a întrebat ce urmează să li se întâmple dacă părțile vătămate nu vor restitui suma de bani solicitată de inculpat. Toate acestea au avut loc în contextul în care inculpatul i-a solicitat părții vătămate F.M. ca soțul său să se întâlnească cu el și să-i plătească datoria.

Din probatoriul dosarului a rezultat că, ulterior convorbirilor telefonice și a mesajelor în care erau proferate amenințări cu privire la fiii părții vătămate și soțului său, victimei i-a fost provocată o stare de temere reală, stare ce nu a existat până în acest moment.

Constrângerea s-a realizat prin amenințare, astfel cum presupune latura obiectivă a infracțiunii, cu scopul ca inculpatul să obțină în mod injust un folos, cu referire expresă la suma de bani cerută părților vătămate, fiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen.

Trebuie menționat că în urma acestei activități de șantaj împotriva părților vătămate, inculpatul nu a obținut nici un folos material, așa cum rezultă și din declarațiile acestora, care au refuzat să-i restituie inculpatului sumele de bani pretinse.

Potrivit art. 194 alin. 1 C.pen., constituie infracțiunea de șantaj, "constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.";

Caracteristic infracțiunii de șantaj este faptul că libertatea morală a persoanei, adică posibilitatea acesteia de a lua hotărâri și de a se manifesta în conformitate cu propria sa voință, este încălcată prin constrângerea ei la o anumită comportare, prin determinarea ei, cu ajutorul violenței, să suporte o anumită consecință păgubitoare. Dacă prin aceasta se urmărește dobândirea, în mod injust, a unui folos, fapta prezintă o periculozitate proprie, mai mare și distinctă în raport cu cea a infracțiunii de amenințare prevăzută în art. 193 C. pen., care aduce și ea atingere libertății de voință și de acțiune a persoanei. De aceea, o astfel de faptă a fost incriminată distinct, în dispozițiile art. 194 C. pen., sub denumirea de "șantaj.";

Constrângerea la care se referă textul de lege, exercitată fie prin violență, fie prin amenințare, trebuie să aibă ca obiect determinarea victimei să dea (să efectueze un act de remitere), să facă, să nu facă sau să sufere ceva și să fie de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere.

Pentru existența infracțiunii de șantaj nu este necesar ca persoana constrânsă să satisfacă pretenția făptuitorului, adică să dea ceea ce acesta îi cere, infracțiunea subzistând indiferent de această împrejurare, deoarece șantajul este o infracțiune îndreptată, în principal, împotriva libertății morale a persoanei, libertate încălcată prin simplul fapt al constrângerii acesteia să facă sau să nu facă ceva împotriva voinței sale.

În speță, constrângerea exercitată de către inculpat prin amenințarea cu moartea și distrugerea bunurilor părților vătămate, în mod repetat, în situația neremiterii sumelor de bani, a fost un act de natură să inspire acestora temere, fiindu-le adusă astfel o atingere libertății morale, respectiv posibilității de a se manifesta în conformitate cu propria voință, elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj fiind astfel realizate.

Apărarea inculpatului prin care a încercat să justifice motivul pentru care a reacționat în maniera descrisă, susținând că aceasta a fost o reacție la atitudinea părților vătămate, care la rândul lor i-au adresat cuvinte jignitoare, folosind un ton ironic, nu poate fi primită. Argumentele invocate în apărarea sa și în susținerea variantei acreditate nu constituie cauze de natură a aprecia că victimelor li s-ar putea imputa vreo culpă în declanșarea conflictului, nefiind inițiatorii acestuia și neputând reține că au contribuit în vreun fel la acutizarea lui. Aceasta apărare a inculpatului apare doar de circumstanță și doar pentru a găsi o explicație puerilă a modului în care s-a manifestat, conștientizând fără putință de tăgadă efectul pe care părțile vătămate l-au resimțit în urma amenințărilor adresate precum și lipsa urmărilor ironiilor și tonului agresiv folosit de victime la adresa inculpatului.

Faptul că cele două părți vătămate aveau cunoștință că convorbirile lor telefonice erau interceptate în mod legal, nu poate atrage concluzia că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 68 C.pr.pen., întrucât eventuala provocare sau promisiune nu a venit din partea organului judiciar, ci din partea părților vătămate.

Cu privire la acest mijloc de probă, instanța constată că a fost administrat în mod legal, fiind respectate condițiile art. 911 și următoarele C.pr.pen., interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului fiind confirmate și autorizate de către judecător prin încheierea nr. 25 din 22.11.2010 a Judecătoriei Tg-Jiu (fila 205, volumul IV d.u.p.). Faptul că procurorul nu a redat integral cele două convorbiri telefonice purtate de inculpat cu partea vătămată F.M., nu afectează legalitatea acestui mijloc de probă. Pe de altă parte, potrivit art. 63 alin. 2 C.pr.pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Or, așa cum s-a menționat anterior, interceptările convorbirilor telefonice în prezenta cauză nu constituie singurul mijloc de probă, activitatea infracțională a inculpatului fiind dovedită fără echivoc și putință de contrazicere prin declarațiile martorilor sau copii după mesajele trimise de inculpat părții vătămate F.R.D., așa încât susținerile părților vătămate din plângerile lor sunt dovedite pe deplin sub acest aspect.

Nici apărarea inculpatului potrivit căreia îi cunoștea de mult atât pe F.R.D., cât și pe soția acestuia și că aceștia nu puteau să se teamă de el, nu poate fi primită întrucât, așa cum s-a menționat, părțile vătămate au fost supuse unei constrângeri permanente prin gesturile, faptele, amenințările proferate, fie direct, fie indirect, prin intermediul altor persoane, așa cum s-a arătat mai sus, creându-le victimelor o stare de insecuritate. De altfel, relația de prietenie a inculpatului cu partea vătămată F.R.D. și soția acestuia, începând cu septembrie 2010, s-a transformat într-o relație de dușmănie.

Mai reține instanța că, gravitatea infracțiunilor cu care victimele au fost amenințate este majoră, fiind vorba de viața acestora și a copiilor, precum și distrugerea bunurilor, respectiv a autoturismelor Mercedes sau Peugeot.

În cauza dedusă judecății, inculpatul a amenințat victimele și cu promovarea unor acțiuni legale pentru recuperarea banilor, depunând, de altfel, mai multe plângeri împotriva acestora după ce inculpatul a aflat de plângerile depuse împotriva sa de părțile vătămate, însă acestea au fost făcute doar în scopul preconstituirii unor mijloace de probă care să susțină apărarea sa și nu are relevanță faptul că ulterior aceste plângeri au fost materializate de organele de urmărire penală.

Referitor la blestemele proferate de inculpat la adresa părților vătămate, este un truism că nu îmbracă forma cerută de lege pentru a constitui o amenințare, însă acest aspect nici nu a fost invocat de către victime.

În acest context, instanța reține că la stabilirea aptitudinii amenințării de a alarma trebuie să se țină seama de persoana celui amenințat, de calitățile sale subiective, de gradul său de instruire, de starea psihică în care s-a găsit în momentul săvârșirii faptei, deoarece în funcție de aceste împrejurări o amenințare poate fi susceptibilă de a alarma în cazul unei persoane și poate fi lipsită de această aptitudine în cazul alteia.

Acțiunea de amenințare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel amenințat. Această cerință a legii este îndeplinită atunci când amenințarea este serioasă și prezintă suficiente temeiuri că se va realiza. Prin alte cuvinte, amenințarea este de natură să alarmeze atunci când este aptă să inspire celui amenințat o temere gravă și temeinică.

În cauză, chiar dacă cele două victime sunt persoane cu instruire solidă, F.M. fiind de profesie avocat, activitatea inculpatului, așa cum a fost descrisă, este aptă să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, dată fiind repetabilitatea, agresivitatea acesteia, precum și valorile amenințate.

De altfel, faptul că răul în ceea ce privește copiii a fost evidențiat de victime doar în fața instanței de judecată, nu și în plângerea depusă la organul de urmărire penală, nu impietează asupra existenței laturii obiective a acestei infracțiuni, întrucât acest aspect ține de descrierea amănunțită a faptei, ci nu de existența sa.

Nici apărarea inculpatului că a acționat în acest mod pentru a-și recupera sumele de bani cuvenite în opinia sa (fiind vorba de convenții civile), nu poate fi împărtășită de instanță. Faptul că inculpatul a acționat pentru recuperarea creanțelor sale și nu pentru obținerea unui folos injust, nu are relevanță în cauză, întrucât chiar dacă folosul era just, potrivit convențiilor încheiate, realizarea lui s-a făcut pe căi nepermise de lege, prin constrângerea debitorilor la plata datoriei, inculpatul săvârșind aceste infracțiuni cu intenție directă, calificată prin scop, urmărind să determine părțile vătămate să plătească diferite sume de bani.

Cu privire la momentul în care se consumă această infracțiune, instanța reține că acesta are loc atunci când, exercitându-se constrângerea asupra persoanei, i se produce acesteia o stare de temere, adică momentul în care îi este încălcată libertatea morală. Împrejurarea dacă victima a rezistat constrângerii sau a satisfăcut cererea făptuitorului nu are nici o influență asupra consumării infracțiunii, sens în care este lipsit de relevanță faptul că părțile vătămate au formulat plângere mai târziu.

În ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, instanța reține că în cazul infracțiunii de șantaj, atunci când făptuitorul a constrâns victima prin acțiuni repetate, există o singură infracțiune de șantaj. În situația în care făptuitorul a exercitat constrângerea împotriva mai multor persoane, fie urmărind un folos de la fiecare, cum este cazul în prezenta speță, fie urmărind un folos unic, vor exista atâtea infracțiuni de șantaj câte victime sunt.

În ceea ce privește forma agravată a infracțiunii de șantaj, cea prevăzută la alin. 2 al articolului 194, instanța reține că în prezenta cauză nu sunt întrunite cerințele legale ale acestui text, în ceea ce-l privește pe inculpat cu raportare la cele două părți vătămate.

Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul nu l-a amenințat pe F.R.D. cu darea în vileag a unor relații apropiate cu alte persoane, respectiv C.O. și D.L., ci doar i-a spus părții vătămate că a cheltuit o bună parte din bani cu aceste două persoane. Nici punerea pe autoturismul lui F.M. a unor fotografii compromițătoare nu este idonee de a realiza cerințele art. 194 alin. 2 C.pen., întrucât inculpatul a făcut acest gest înainte de a vorbi cu F.R.D., fapt confirmat de ambele părți vătămate. Acest gest se circumscrie laturii obiective a formei simple a infracțiunii de șantaj, așa cum s-a menționat anterior.

Întrucât în dispozitivul actului de sesizare nu s-a reținut forma continuată a acestor infracțiuni, dar s-a reținut forma agravată a acestora (fără a se indica împotriva căror părți vătămate a fost săvârșită infracțiunea de șantaj în formă calificată, aspect care se deduce însă din partea expozitivă a rechizitoriului și încadrarea juridică dată de procuror faptelor, neajuns ce nu grevează asupra încadrării juridice a faptelor, ținând doar de tehnica de redactare a dispozitivului rechizitoriului), instanța, potrivit dispozițiilor art. 334 C.pr.pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ș.D.A. din infracțiunea de șantaj prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 și 2 C.pen. în infracțiunea de șantaj în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., privind părțile vătămate F.R.D. și F.M., infracțiuni pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.

II. Prin actul de sesizare, inculpatul Ș.D.A. mai este acuzat de infracțiunea de șantaj săvârșită împotriva lui D.V., constând în aceea că în cursul anului 2009 i-a împrumutat acestuia suma de 400.000 lei, iar pentru restituirea acesteia a procedat la amenințarea lui D.V., obligându-l să dea în contul datoriei bunuri de valoare mai mare decât cuantumul acesteia (punctul III din rechizitoriu).

Chiar dacă această faptă a fost descrisă lapidar, fără cronologie instanța, după administrarea unui amplu probatoriu în cursul cercetării judecătorești, reține că această faptă a fost săvârșită de către inculpat în condițiile următoare.

D.V. împreună cu martora Buluz Anca în anul 2008 erau asociați la S.C. W S.R.L. Bălești, cel dintâi îndeplinind funcția de administrator. Întrucât firma avea probleme financiare deosebite și nu avea bunuri pentru a le depune garanție la bancă, în luna octombrie 2008 D.V. a apelat la inculpat (cunoscând că acesta poate împrumuta sume mari de bani și cu care se cunoaște de mult timp) pentru a-i împrumuta suma de 100.000 euro. Astfel, inițial D.V. a primit de la inculpat suma de 50.000 euro, cu o dobândă lunară de 8-10%, fără a încheia nici un înscris. În aceeași lună, i-a acordat alte trei tranșe, cu aceeași dobândă, primind în total suma de 88.000 euro, D.V. restituindu-i timp de 4 luni o dobândă de cca. 40.000 lei, precum și alte bunuri, spre a fi vândute de inculpat, respectiv miere, utilaje de încălzire, centrale de încălzire, în cuantum de cca. 10.000 euro.

La începutul anului 2009, firma lui D.V. urma să intre în insolvență. Aflând acest fapt, inculpatul i-a solicitat lui D.V. să-i restituie restul sumei împrumutate. Neintrând în posesia banilor calculați potrivit convenției, inculpatul la data de 01.05.2009, s-a deplasat la sediul firmei S.C. W S.R.L. Bălești, județul Gorj, pentru a purta discuții cu D.V., în scopul restituirii banilor.

În biroul lui D.V. inculpatul a folosit un ton amenințător, spunându-i că-l va omorî dacă nu-i va trece în factură două bazine de inox și totodată afirmând "V., dă-mi banii, că i-am luat de la țigani și vin cu ei peste tine să le dai banii";.

În declarația inițială, dată la parchet, D.V. a susținut că a fost amenințat de inculpat cu un corp dur, posibil pistol, însă în fața instanței de judecată a nuanțat această afirmație, spunând că la un moment dat în timpul discuției a simțit pe spate un obiect pe care nu-l poate preciza, însă din cauza temerii i s-a părut că este vorba de un corp dur. Faptul că tonul și gestul inculpatului i-u produs lui D.V. o puternică stare de temere este confirmat de către D.V., cât și de asociata acestuia B.A., care ascultată în mod repetat de instanță, a susținut permanent că atunci când a intrat în birou, l-a văzut pe D.V. livid la față și într-o stare de agitație și a auzit cum D.V. era amenințat de inculpat pe un ton agresiv și foarte ridicat. De altfel, starea de temere a celor doi rezultă și din convorbirile telefonice purtate între ei, iar faptul că inculpatul i-a pus în spate lui D.V. un obiect sau degetul, ci nu pistolul, nu are nici o relevanță, întrucât esențial este ce a perceput victima la acel moment. Or, aceasta a învederat că atunci a avut impresia că inculpatul i-a pus în spate un pistol.

În această stare de tulburare, D.V. a semnat contractul de împrumut din ....2009 (fila 219 volumul I d.u.p.). În acest contract se prevede că inculpatul a împrumutat potrivit dispozițiilor art. 1576 și 1579 C.civ. firmei S.C. W S.R.L. 400.000 lei pe termen de 3 luni, stabilindu-se ca termen de rambursare 05.08.2009. Contractul a fost semnat în numele firmei de D.V., nu și de B.A. În contract nu s-a prevăzut dacă acesta este purtător de dobândă sau nu.

De altfel, contractul a fost adus de către inculpat, D.V. fiind constrâns să-l semneze în forma preconstituită de Ș.D.A. Acțiunea inculpatului de a încheia în formă scrisă acest contract, se circumscrie activității de cămătărie practicată de acesta, asigurându-și astfel siguranța recuperării sumelor de bani.

Sub imperiul acestei stări, D.V. la solicitarea imperioasă și expresă a inculpatului, a întocmit și semnat două facturi, antedatându-le, trecând data de 10 și 15.01.2009, care atestau că inculpatul cumpără de la S.C. W S.R.L. mai multe bunuri (bazine inox, centrală termică etc. - filele 220, 221 - volumul I d.u.p.), emițându-se și două chitanțe, care atestă că inculpatul a plătit aceste bunuri. Ulterior, utilajele au fost depozitate în alt loc, încheindu-se proces verbal între cei doi.

De remarcat că după constrângerea săvârșită de inculpat, acesta nu a mai dobândit vre-un bun de la D.V., acesta specificând că inculpatul și-a recuperat din împrumut 80%, reprezentând credit și dobânzi. În acest sens, pentru recuperarea restului prejudiciului, inculpatul s-a înscris la masa credală a firmei lui D.V.

Faptul că D.V. a încercat să inducă instanței o stare de fapt denaturată, indicând ca martoră a evenimentului pe M.A., este dovedit de poziția colaboratoarei lui D.V., martora B.A., care a precizat instanței că în acea perioadă M.A. nu era în țară.

Având în vedere considerentele expuse la punctul I, instanța reține indubitabil că Ș.D.A. a săvârșit infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., împotriva lui D.V., care nu s-a constituit parte civilă în cauză, fiind ascultat ca martor.

III. În urma verificărilor efectuate de către Administrația Finanțelor Publice Tg-Jiu, rezultă că asociații S.C. X S.R.L. Tg-Jiu, au obținut în perioada 2000-2011 venituri în sumă totală de 131.074 lei (Ș.D.A., venituri totale în sumă de 70.488 lei, obținute în anii 2007-2010; Ș.M., venituri totale în sumă de 42.398 lei, obținute în perioada 2002-2010 și Ș.A.C., venituri totale în sumă de 18.308 lei, obținute în perioada 2008-2010).

În perioada 2006-2010, S.C. X S.R.L. nu a realizat profit din dividende, asociații societății nebeneficiind de sume de bani rezultate din activitatea comercială desfășurată de S.C. X S.R.L.

Potrivit probelor administrate în cauză, inculpatul a creditat societatea comercială în perioada 2009-2010 cu diverse sume de bani, evidențiate în contul 455 "împrumuturi asociați";, soldul acestui cont ajungând la un maxim de 1.727.381 lei în decembrie 2009 (filele 78-123, volumul IV dosar instanță).

Inculpatul nu a justificat în nici un mod sumele de bani cu care a creditat societatea, acestea provenind așa cum s-a arătat, și din activitatea de cămătărie, care nu era incriminată la acea dată. Aceste venituri nu au fost declarate anterior de către cei trei și nu se regăsesc înregistrate în vederea impozitării. De altfel, din bilanțul prescurtat pe anii 2007-2011, existent la dosarul cauzei, rezultă că societatea inculpatului a realizat profituri foarte mici sau deloc. Astfel în anul 2007 a realizat 5.528 lei profit, iar în 2008, 2009, 2010 și 2011 societatea a avut pierderi.

Potrivit codului fiscal, inculpatul avea obligația să declare în vederea impozitării veniturile realizate din activități desfășurate în baza contractelor sau convențiilor civile încheiate potrivit codului civil, lucru pe care nu l-a făcut, încălcând astfel dispozițiile art. 78 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Faptul că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj a comunicat instanței că nu se constituie parte civilă cu suma de 345.512 lei, reprezentând impozitul pe profit aplicat asupra sumelor de bani menționate mai sus, nedeclarate la organul fiscal în vederea impunerii, nu are relevanță penală, dar va fi avut în vedere la soluționarea laturii civile.

Apărarea inculpatului, potrivit căreia și înainte de 1989, cât și după această perioadă a avut importante sume de bani și bijuterii, nu poate fi primită, întrucât acestea nu sunt dovedite și nu a fost demonstrat caracterul licit al acestora, nefiind declarate în vederea impozitării.

Instanța reține că activitatea infracțională a inculpatului este una continuată, motiv pentru care potrivit dispozițiilor art. 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41alin. 2 C.pen.

Suma nedeclarată de inculpat, așa cum rezultă din adresa organelor fiscale, este de 2.159.450 lei și a fost calculată potrivit înscrisurilor depuse la dosar (fila 117, 118 - volumul IV dosar instanță).

Drept urmare, instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și, în consecință, va condamna inculpatul pentru săvârșirea acestei fapte.

Cu privire la solicitarea inculpatului, formulată prin apărătorii săi, că în cauză își au aplicabilitatea dispozițiile art. 10 lit. f C.pr.pen., întrucât plângerea organului competent, în speță D.G.F.P. Gorj, a fost făcută după emiterea rechizitoriului și că nu există nici un alt mod de sesizare (denunț sau sesizare din oficiu) a organelor de urmărire penală, instanța o găsește nefondată din următoarele considerente.

În primul rând, pentru această infracțiune punerea în mișcare a acțiunii penale nu este condiționată de plângerea organelor fiscale (înscrisurile depuse la instanță nu constituie o asemenea plângere) iar organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, așa cum rezultă din ordonanțele prin care s-a dispus începerea și extinderea urmăririi penale.

Cu privire la lipsa procesului verbal de sesizare din oficiu instanța reține că, pe de o parte, aceasta nu afectează legalitatea sesizării organelor de urmărire penală și nu constituie un obstacol pentru a putea trece la efectuarea propriu-zisă a urmăririi penale. Întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu este o adăugare la lege a unei condiții relative la declanșarea urmăririi penale, pe care legea însăși nu o prevede, această formalitate fiind prevăzută de legiuitor fără a stabili și o sancțiune corelativă în cazul constatării lipsei acestui proces verbal. În lipsa unei sancțiuni prevăzute pentru a fi aplicată în cazul omisiunii întocmirii procesului verbal, nu se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere, când a prevăzut întocmirea acestui proces verbal, decât un aspect formal care ține de modalitatea în care organele de urmărire penală decid că se impune efectuarea de cercetări dacă sunt indiciile săvârșirii unei infracțiuni.

Pe de altă parte, la dosarul cauzei există înscrisuri care atestă că organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, solicitând relații și efectuarea de verificări de la organele fiscale. În acest context, mai reține instanța că inculpatul a primit o copie după referatul cu propunere de trimitere în judecată, inclusiv a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice, referat semnat de avocatul său ales (filele 239-247, volumul VI d.u.p.), iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a arătat că nu are cereri de formulat.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi stabilite inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., referitoare la pericolul social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, dar și persoana inculpatului.

Referitor la gradul de pericol social al faptelor, instanța reține că acesta este ridicat, dată fiind modalitatea de săvârșire a acestora, cuantumul prejudiciului, precum și trendul crescut al acestor infracțiuni.

Instanța va avea în vedere și atitudinea postfactuală a inculpatului, acesta nerecunoscând faptele în fața organelor judiciare, încercând în permanență să inducă o altă stare de fapt.

Față de cele expuse instanța reține că semnificația conținutului circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c C.pen. în prezenta cauză nu își are aplicabilitatea. De asemenea, în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art. 74 lit. b C.pen., întrucât inculpatul nu a recuperat prejudiciul.

Instanța va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere adresa parchetului nr. 2375/VIII/1/2012, prin care învederează că inculpatul a sesizat săvârșirea mai multor fapte de corupție, abuz în formă calificată și înșelăciune în formă agravată (fila 44, 45, volumul IV, dosar instanță).

În lumina celor expuse, instanța apreciază că scopul și funcțiile pedepselor prevăzute de art. 52 C.pen. pot fi atinse numai prin stabilirea unor pedepse privative de libertate, cu respectarea principiului proporționalității.

Având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 instanța potrivit art. 65 C.pen va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. c C.pen., respectiv de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani ce urmează a fi executată potrivit art. 66 C.pen., după executarea pedepsei principale.

Aplicarea numai a acestei pedepse complementare respectă principiul proporționalității, neimpunându-se și interzicerea altor drepturi după executarea pedepsei principale având în vedere infracțiunile de șantaj și evaziune fiscală pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.

În cauză inculpatul este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța apreciază ca proporțională și justificată această măsură, respectiv interzicerea dreptului de a fi administrator.

Întrucât cele patru fapte au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a C.pen., instanța potrivit art. 34 lit. b C.pen. va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare, pe care o sporește cu 4 luni închisoare, având în vedere multitudinea faptelor reținute în sarcina inculpatului și forma continuată a acestora, urmând ca inculpatul să execute și pedeapsa complementară în modul arătat mai sus.

Totodată, instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen., dată fiind calitatea de administrator a acestuia pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

În cauză inculpatul a fost reținut și ulterior arestat de Curtea de Apel Craiova prin încheierea nr. ... din ....2012, motiv pentru care instanța, potrivit dispozițiilor art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din ....2012 până la ....2012 și durata arestării preventive de la ....2012, la data .....2013.

Prin încheierea de ședință din 05.02.2013, instanța a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, iar de la data punerii în libertate, inculpatul a respectat obligațiile dispuse de instanță și având în vedere și afecțiunile medicale de care suferă acesta, dovedite prin înscrisurile depuse, instanța opinează că desfășurarea procesului penal în continuare poate avea loc prin luarea unei măsuri preventive mai blânde față de inculpat.

Cu această motivare, instanța în temeiul art. 350 alin. 1 C.pr.pen. va revoca măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea din ...02.2013 și, totodată, potrivit dispozițiilor art. 350 alin. 1 C.pr.pen. va lua față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură executorie potrivit dispozițiilor art. 350 alin. 4 C.pr.pen.

Totodată, ca urmare a acestei măsuri, în temeiul art. 1451 C.pr.pen. raportat la art. 145 alin. 11 și 12 C.pr.pen. va dispune ca pe durata acestei măsuri inculpatul să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - Poliția municipiului Tg-Jiu, județul Gorj conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

IV. În actul de sesizare a instanței, la punctul II, se arată că numiților B.I., B.R., soția celui dintâi, H.C., C.O. și C.P., inculpatul le-a dat cu titlu de împrumut cu dobânzi oneroase diverse sume de bani. Pentru a asigura restituirea sumelor de bani date cu camătă, inculpatul a încheiat promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, contracte de împrumut, contracte de ipotecă, procură specială sau contracte de cesiune, în cuprinsul cărora erau menționate sau remise cu titlu de împrumut sau prețuri ale unor active sau imobile, sume care conțineau pe lângă împrumutul acordat și dobânzile oneroase percepute.

Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată de notar inculpatul Ș.D.A. promite să cumpere de la C.O. și C.P. un imobil situat în București, str. ...., sector 1, cu suma de 8 miliarde lei. Acesta remite în contul lui C.P. suma de 6 miliarde lei din contul său așa cum rezultă din nota Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, diferența până la 8 miliarde lei reprezentând dobânzi percepute.

Prin promisiunea de vânzare-cumpărare, Ș.D.A. și Ș.M. se obligă să cumpere mai multe imobile aparținând SC SSVM UG CFR-SSVM București, societate controlată de B.I., în schimbul sumei de 800.000 lei, imobile situate în mun. Tg-Jiu, contractul fiind autentificat sub nr. .... din .....2005 la Biroul Notarului Public "Silvia Badea";.

La data de 09.07.2007, Ș.D.A. a împrumutat numitei H.C.M. suma de 1.400.000 lei.

La data de 31.03.2010, Ș.D.A. și Ș.M. au împrumutat numitei H.C.M. suma de 900.000 lei, contractul fiind autentificat sub nr. .... din.2010 de Notar Public "Popa Eugenia"; Craiova, împrumut garantat cu un număr de 27 parcele de teren situate în comuna Pielești, jud. Dolj (Zona Metro), ulterior inculpatul adjudecându-și toate suprafețele de teren contra sumei de 15.000 euro.

În drept, procurorul a reținut că în ceea ce privește faptele inculpatului Ș.D.A., de a amenința cu acte de violență martorii B.I., B.P.I., H.C.M. și D.V., pentru a-i determina să dea sume de bani mai mari decât sumele împrumutate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzute de art. 194 alin. 1 C.pen.

Din analiza probelor administrate în cauză, instanța reține că faptele reținute în sarcina inculpatului cu privire la B.I., H.C. și B.P. nu există.

Astfel, inculpatul având vechi relații de prietenie cu B.I., obișnuia să dea și ia cu împrumut de la acesta mari sume de bani. Din declarația lui B.I. și a fiicei sale, respectiv H.C., rezultă că inculpatul a împrumutat pe aceasta din urmă, administrator la S.C. Q S.R.L. la acea dată, cu 900.000 lei, contract autentificat sub nr. .... din .... 2010 de notarul public Popa Eugenia din Craiova, împrumutul fiind garantat cu un număr de 27 parcele de teren situate în comuna Pielești, județul Dolj, ulterior inculpatul adjudecându-și toate suprafețele de teren contra sumei de 15.000 euro (filele 104, 129, volumul III d.u.p.), întrucât H.C. nu i-a restituit suma de bani la termen. Aceasta a precizat că acest împrumut, cât și cele anterioare au fost fără dobândă, însă acest lucru este contrazis de tatăl său, B.I., care a menționat că inculpatul a perceput o dobândă de 2-3% cu privire la acest împrumut.

Este adevărat că inculpatul i-a reproșat lui H.C. că nu i-a achitat împrumutul la termen și că "dai cu mine în belea";, însă aceasta în fața instanței a precizat de mai multe ori că nu a fost amenințată de inculpat și nici nu a simțit o stare de temere, întrucât mai luase împrumuturi anterior de la inculpat și nu au fost probleme.

În ceea ce-l privește pe B.P.I., fiul lui B.I. și fratele lui H.C., instanța reține că și acesta obișnuia să ia bani împrumut de la inculpat, dar sume mai mici, pe care le cheltuia în interes personal. De altfel, acesta obișnuia să ia bani împrumut și de la alte persoane de etnie rromă, care erau achitate de mama sa, B.R., sora sa, H.C., tatăl său neștiind despre aceste aspecte. Acesta a învederat instanței că împrumutul de 2-3.000 euro a fost fără dobândă, însă i-a dat inculpatului 2-300 euro ca și cadou. Totodată, B.P.I. a subliniat faptul că nu a fost amenințat de inculpat, neavând o stare de temere, cunoscându-l de mult timp și că inculpatul i-a reproșat doar că nu-i restituie banii la termen.

Referitor la B.I., așa cum s-a mai arătat, acesta a recunoscut că obișnuia să ia și să dea bani împrumut inculpatului, însă a negat existența dobânzilor. Din declarația acestuia, tatăl celor doi martori menționați anterior, rezultă că inculpatul a afirmat public că cei doi fii nu i-au dat banii la termen, însă în nici un caz, atât el, cât și fiii săi, nu au fost amenințați. De altfel, B.I. a precizat că nici nu putea să fie amenințat el și familia sa, întrucât "la un semnal al meu, se pot aduna 5.000 cetățeni de etnie rromă și inculpatul este singur";. Poziția acestui martor a fost consecventă, chiar și după ce acesta a fost reținut pentru mărturie mincinoasă.

Faptul că inculpatul nu a amenințat aceste persoane, este confirmat pe deplin și de către B.R., soția lui B.I., care a mai specificat că fiii săi au plătit dobânzi la banii împrumutați de către inculpat, însă nu au fost amenințați.

Din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, rezultă faptul că inculpatul a dat bani împrumut celor trei martori, însă nu rezultă în nici un mod faptul că acesta i-ar fi constrâns pe cei trei prin amenințare să restituie banii. Acest fapt capătă plenitudine prin cele afirmate de B.I., în sensul că în mod obiectiv inculpatul nu putea să-l amenințe pe el și familia sa, acesta putând la nevoie să fie ajutat de către 5.000 cetățeni de etnie rromă. De altfel, în actul de sesizare, la punctul II, unde sunt descrise aceste fapte, procurorul nu a reținut și nu a descris în nici un mod acțiunea de constrângere a inculpatului cu privire la cei trei martori, această acțiune de constrângere fiind evidențiată doar în referatul prin care s-a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpatului.

Mai reține instanța că în cuprinsul rechizitoriului nu este descrisă în totalitate nici măcar activitatea de dare de bani a inculpatului, nespecificându-se nici cuantumul dobânzilor percepute de acesta.

Întrucât în dispozitivul rechizitoriului a fost reținută o singură infracțiune de șantaj în formă simplă, instanța la primul termen de judecată a stabilit cadrul procesual, persoanele vătămate D.V., B.I., H.C. și B.P.I. precizând că nu solicită să participe în procesul penal ca părți vătămate și că nu se constituie părți civile în cauză, motiv pentru care acestea au fost ascultate ca martori.

Cu privire la solicitarea procurorului de ședință de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei cu privire la acești martori într-o singură infracțiune în formă continuată, dat fiind faptul că acțiunea de șantaj a avut loc împotriva membrilor familiei B., instanța reține că aceasta nu poate fi primită din următoarele considerente:

În situația în care făptuitorul a exercitat constrângerea împotriva mai multor persoane, fie urmărind un folos de la fiecare, cum este cazul în prezenta speță, fie urmărind un folos unic, vor exista atâtea infracțiuni de șantaj câte victime sunt.

Pe de altă parte, în cazul infracțiunii de șantaj reținută în dispozitivul rechizitoriului cu privire la părțile vătămate F.R.D. și F.M., s-a solicitat de către procurorul de ședință să se constate că, deși dispozitivul rechizitoriului a fost redactat într-un mod necorespunzător, există două infracțiuni și, implicit, se impune condamnarea inculpatului, având în vedere că există două părți vătămate.

În considerarea celor ce preced și pentru identitate de rațiune, instanța reține că a fost investită cu patru infracțiuni de șantaj în formă simplă, împotriva lui B.I., B.P.I., H.C.M. și D.V..

Drept urmare, având în vedere și cele expuse la punctul I al stării de fapt cu referire la infracțiunea de șantaj, instanța constatând inexistența celor trei infracțiuni de șantaj reținute în sarcina inculpatului cu privire la B.I., B.P.I. și H.C., potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen., va achita inculpatul pentru aceste trei fapte.

V. Referitor la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 C.pen., reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanța reține că în rechizitoriu se arată că în data de .... .2010, inculpatul l-a chemat pe R.D.F. la domiciliul său, împrejurare în care l-a împiedicat împotriva voinței sale să părăsească locuința, până l-a determinat să semneze un înscris în care atestă în mod necorespunzător adevărului că a împrumutat suma de 20.000 euro și a promis că-i va remite autoturismul marca Mercedes Benz 500 S, cu nr. de înmatriculare .... (fila 22 din rechizitoriu). Totodată, se mai reține că inculpatul a dat cu împrumut această sumă părții vătămate și că acest împrumut a fost garantat cu autoturismul menționat anterior (fila 3 din rechizitoriu).

Așa cum este descrisă această faptă în partea expozitivă a rechizitoriului și la încadrarea în drept, instanța reține că încadrarea juridică corectă este dată de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen.

Conform art. 189 alin. 2 C.pen., forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este întrunită, între altele, în cazul în care în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj.

Din aceste prevederi rezultă că obținerea unui folos material reprezintă, în cazul infracțiunii de șantaj, scopul urmărit de făptuitor, constituind o cerință esențială a laturii subiective, în timp ce, în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă folosul este cerut în schimbul eliberării celui sechestrat, aceasta este o împrejurare de natură să configureze fapta în forma agravată.

Sub aspect subiectiv, în cazul infracțiunii prevăzute în art. 189 alin. 2 C.pen., pe lângă intenția autorului de a lipsi de libertate o persoană, trebuie să existe și intenția, concomitentă sau succesivă, de a solicita un folos în schimbul eliberării, așa cum se acuză în prezenta cauză.

Forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. 2 C. pen. este realizată prin simpla formulare a unei cereri în acest sens de către făptuitor. Cu atât mai mult această formă agravată va fi realizată atunci când făptuitorul a obținut un folos material. În acest sens s-a pronunțat instanța supremă prin decizia nr. 1192/17.02.2005.

Față de aceste motive, instanța potrivit dispozițiilor art. 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 C.pen., în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen. privind partea vătămată F.R.D..

Cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată, instanța constată și reține următoarele:

Lipsirea de libertate în mod ilegal presupune, sub aspectul laturii obiective, o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa și a acționa în conformitate cu propria sa voință.

De cele mai multe ori, această faptă constă într-o acțiune (de exemplu, făptuitorul închide persoana într-o încăpere, împiedicând-o astfel să se deplaseze) sau printr-o inacțiune (în cazul nepunerii în libertate a persoanei care a fost lipsită de libertate în mod legal, după încetarea cauzei care a determinat luarea măsurii).

Acțiunea sau inacțiunea prin care se realizează elementul material al acestei acțiuni ara ca urmare o stare de încălcare a libertății de mișcare a persoanei.

În prezenta speță, se observă că la data de ....2010 partea vătămată s-a deplasat la locuința inculpatului din str. Dragalina, Tg-Jiu, după ce în prealabil a fost sunat de acesta. Partea vătămată a ajuns la inculpat în jurul orelor 12,00-13,00, susținerea acesteia fiind coroborată cu cea a inculpatului (fila 100, volumul V, dosar instanță). Partea vătămată a intrat în casă, poarta și ușa fiind deschise. Între cei doi au avut loc discuții cu privire la sumele de bani pe care le datora partea vătămată, în opinia inculpatului, respectiv suma de 10.000 euro dobândă la dobândă, inculpatul solicitându-i părții vătămate să scrie o chitanță din care să rezulte că partea vătămată a primit suma de 20.000 euro, sumă ce a fost garantată cu autoturismul Mercedes S500. În acest sens, partea vătămată a scris personal dovada care atesta faptul că a predat acest autoturism, cumpărat în sistem leasing inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, primind de la acesta suma de 20.000 euro, urmând să-i restituie pe 22.11.2010 (fila 334, volumul IV d.u.p.).

Faptul că părții vătămate i-a venit rău în acele momente s-a stabilit cu certitudine în cauză, însă nu s-a putut stabili cu exactitate când partea vătămată a scris această dovadă, fie înainte, fie după ce i-a venit rău. Trebuie spus că partea vătămată suferea de afecțiuni cardio-vasculare, așa cum rezultă și din actele medicale depuse la dosar, motiv pentru care inculpatul i-a luat tensiunea, iar soția acestuia i-a adus un pahar cu apă cu zahăr.

După acest incident, partea vătămată l-a sunat pe șoferul său, martorul P.I., să îl ducă acasă. Acesta, în jurul orelor 15,00, a ajuns la locuința inculpatului cu mașina sa. În curtea casei martorul a văzut-o pe soția inculpatului, Ș.M. fumând. Acesta a stat cca. 5 minute în casă, ocazie cu care a văzut că partea vătămată era palidă. Atât martorul, cât și partea vătămată au fost conduși la poartă de către inculpat (fila 97, volumul V, dosar instanță). De remarcat că partea vătămată nu i-a spus șoferului său că a fost obligat să încheie acea dovadă, însă i-a spus că trebuie să ducă autoturismul marca Mercedes S500 seara acasă la inculpat, lucru pe care l-a și făcut. Din depoziția acestui martor, rezultă că inculpatul și F.R.D. stăteau unul lângă altul pe o canapea și că nu ar fi fost supărați.

În situația în care inculpatul ar fi intenționat să lipsească de libertate pe F.R.D., cu siguranță că poarta de la intrare, ușa de la casă, nu ar fi rămas deschise, iar inculpatul la plecare nu i-ar fi condus pe cei doi la poartă. Susținerea inculpatului cu privire la acest aspect (fila 194, volumul I dosar instanță), este confirmată de martorul P.I..

De altfel, inculpatul nu-l putea împiedica pe F.R.D. să părăsească locuința, acesta la acea dată având mâna stângă imobilizată, așa cum reiese din actele medicale depuse la dosar de inculpat și fotografii (fila 31, volumul II dosar instanță, filele 299-303, volumul III, dosar instanță). Dacă inculpatul ar fi avut intenția să-l lipsească de libertate pe partea vătămată, nu i-ar fi permis acestuia să-și sune șoferul.

Referitor la suma de bani prevăzută în dovada încheiată între cei doi, în actul de sesizare a instanței, inițial se reține că suma de bani nu a fost dată, însă ulterior se reține că din această dovadă rezultă contrariul. Acest aspect nu a putut fi stabilit cu certitudine nici pe parcursul cercetării judecătorești, declarațiile martorilor F.C. și Ș.M., soția inculpatului, fiind subiective sub acest aspect. De altfel, F.C. este fiul lui Ș.M. dintr-o căsătorie anterioară. Cei doi au învederat instanței că suma de bani a fost dată părții vătămate, fapt contrazis de aceasta din urmă.

Cu privire la martorul F.C., instanța mai reține că acesta nu a fost în acea perioadă de timp în locuința inculpatului, prezența acestuia nefiind sesizată de martorul P.I., a cărui declarație este obiectivă. În acest context, mai reține instanța că în timpul convorbirilor telefonice purtate între inculpat și cele două părți vătămate cu privire la acest incident, inculpatul niciodată nu a spus că F.C. ar fi fost de față când s-a dat acea sumă de bani.

Față de cum a fost descrisă această acțiune, instanța constată că, cel mai probabil, scopul inculpatului a fost acela de a-l constrânge pe R.D.F. să încheie acea dovadă pentru a-și putea recupera ulterior sumele de bani. Instanța reține că, așa cum este dovedită această acțiune de constrângere a inculpatului împotriva părții vătămate ca aceasta să facă ceva pentru a dobândi un folos injust pentru sine sau chiar just, în opinia acestuia, se circumscrie infracțiunii de șantaj, ce a fost analizată la punctul I al stării de fapt.

În consecință, instanța reține că infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen., îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă, motiv pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., urmează să achite inculpatul pentru această infracțiune.

VI. În actul de sesizare, la punctul III, se reține în sarcina inculpatului că în mod repetat a împrumutat pe D.T.D., administrator al S.C. C S.R.L. Tg-Jiu și S.C. D S.R.L., acesta din urmă restituind sume de bani mai mari decât cele împrumutate.

La data de 07.10.2011, s-a încheiat contractul de împrumut prin care se atestă că inculpatul a împrumutat martorului D.T.D. suma de 10.000 euro, cu termen de restituire la 30.10.2011 (fila 206, volumul III d.u.p.). Prin contractul legalizat sub nr. ..../2010 la notarul public Natalia Mănoiu, se atestă că Ș.D.A. a dat cu titlu de împrumut S.C. D S.R.L. suma de 34.735 euro, echivalentul a 150.437 lei, urmând să fie restituită până la 10.02.2012 (fila 134, volumul III d.u.p.). De asemenea, prin același contract, se atestă că inculpatul a plătit către S.C. NURVIL S.R.L. Rm-Vîlcea suma de 48.000 lei la data de 14.07.2009 și restul sumei de 104.437 lei în luna ianuarie 2010, urmând ca întreaga sumă, de 150.000 lei să fie achitată până la 10.02.2012.

Pentru a fi determinat să plătească sume de bani mai mari decât cele împrumutate, D.T.D. a fost nevoit să semneze un contract de depozit prin care atesta că a primit în păstrare o aerotermă în valoarea de 4845 euro, un arzător în valoare de 2295 euro, o aerotermă în valoare de 9.000 euro și un arzător în valoare de 2.119 euro, contract datat 05.02.2010. Printr-un contract de împrumut datat la 18.02.2008 (fila 121, volumul III d.u.p.), martorul atestă că a primit în data de 14.02.2008 de la inculpatul Ș.D.A. suma de 97.998,28 euro, sumă pe care se obligă să o restituie până la 15.03.2008. Restituirea sumei împrumutate a fost garantată cu un autoturism Mercedes Benz Typ CL500 Coupe.

Se mai reține în actul de sesizare că inculpatul a continuat să pretindă sume de bani cu titlu de dobândă acestui martor, în cursul lunilor ianuarie - februarie, așa cum rezultă din convorbirile telefonice din 05.01.2012.

De asemenea, se mai reține că inculpatul a transmis mai multe mesaje și a contactat și alți salariați ai S.C. C S.R.L., pentru a remite suma de 1.000 euro lunar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/16.11.2011, privind interzicerea activității de cămătărie.

Pentru început, instanța reține faptul că prin Legea nr. 216/16.11.2011 a fost incriminată activitatea de cămătărie, iar potrivit art. 3 din această lege, constituie infracțiune darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani iar sumele de bani obținute prin săvârșirea infracțiunii se confiscă.

Se observă că această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Totodată, potrivit art. 12 din același act normativ legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare. Se constată că față de aceste prevederi legale, actul normativ a intrat în vigoare pe data de 25.11.2011.

În acest context, se pune problema dacă inculpatul a dat bani cu dobândă ca îndeletnicire, el nefiind persoană autorizată în acest sens, însă organul de urmărire penală nu a stabilit care ar fi dobânda practicată de inculpat și care sunt sumele de bani ce ar trebui confiscate, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 2 din legea specială.

De altfel, nici pe parcursul cercetării judecătorești, în ciuda ascultării repetate a martorului D.T., nu s-a putut degaja concluzia că aceste contracte au fost purtătoare de dobândă, deși activitatea infracțională se circumscrie modalităților practice de săvârșire a acestei fapte, respectiv încheierea de contracte cu privire la alte bunuri mobile.

Cronologic vorbind, toate cele 3 contracte dintre inculpat și martorul D.T. au fost încheiate la 18.02.2008, 05.02.2010, 07.10.2011, deci anterior incriminării infracțiunii de cămătărie.

Contractul de împrumut cu dobândă reglementat de vechiul cod civil este un contract real, în sensul că poartă asupra unor bunuri deopotrivă fungibile și consumptibile după natura lor, contractul încheindu-se la momentul predării (remiterii) bunurilor către împrumutat, până în acest moment se poate vorbi doar de existența a unei simple promisiuni de a contracta.

Efectul împrumutului cu dobândă constă în aceea că dă naștere la obligații doar în sarcina împrumutatului, iar restituirea sumei împrumutate ține evident de executarea contractului, și nicidecum de încheierea contractului de împrumut, iar faptul că o parte din sume sunt restituite după intrarea în vigoare a legii nu are nici o relevanță penală, întrucât textul menționat incriminează doar darea de bani cu dobândă, și nu restituirea sumelor de bani (așa cum se susține în actul de sesizare). Data încetării contractului nu are implicații penale, întrucât împrumutatul poate restitui anticipat aceste sume de bani, chiar și înaintea intrării în vigoare a textului mai sus citat.

Pe de altă parte, pentru existența infracțiunii de cămătărie, deci implicit și pentru consumarea acesteia, este necesară săvârșirea unui anumit număr de acte din care să rezulte caracterul de îndeletnicire al acestei activități. Fără stabilirea acestui caracter al activității, nu poate fi vorba de consumarea infracțiunii de cămătărie. În această materie, atât doctrina cât și jurisprudența este unanimă, considerând că fapta se consumă odată cu cea de-a treia repetare, numai în această situație relevându-se caracterul de îndeletnicire al activității desfășurate de persoanele neautorizate, existând în consecință și un moment al epuizării (momentul efectuării ultimei acțiuni ce intră în componența acestei infracțiuni, datorită sistării de bună voie a activității sau descoperirii faptei). Continuarea activității infracționale după consumarea infracțiunii este posibilă și în cazul variantelor incriminate ca infracțiuni de obișnuință, în acest caz fiecare nou act săvârșit neconstituind în sine o infracțiune, nu se poate vorbi despre caracterul continuat al activității infracționale, ci despre o amplificare a acesteia și, deci, de o agravare a gradului de pericol social al infracțiunii și, implicit al făptuitorului.

În considerarea celor expuse, instanța reține că activitatea de cămătărie nu era incriminată de legea penală la data acordării împrumuturilor de către inculpat.

Pe de altă parte, dacă s-ar accepta ideea acreditată de parchet că prin pretinderea sumelor de bani din ultimul contract, care avea termen scadent la 10.02.2012, există un act constitutiv al acestei infracțiuni, nici în acest caz nu suntem în prezența unei activități penale, față de considerentele arătate anterior cu privire la caracterul infracțiunii de obișnuință.

Din punctul de vedere al aplicării legii penale în timp, instanța reține că, referitor la infracțiunile de obișnuință sau de obicei, dacă dintre actele constitutive ale obișnuinței unele au fost săvârșite sub legea veche și aceasta nu le incrimina, cum este cazul în prezenta speță - referitoare la primele două contracte - , aceste acte nu pot fi pedepsite și, ca atare, nu pot fi luate în considerare pentru stabilirea existenței elementelor infracțiunii.

Față de cele ce preced, instanța reține fără echivoc că fapta de cămătărie reținută în sarcina inculpatului la data săvârșirii nu era prevăzută de legea penală și, în consecință, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen., va achita inculpatul și pentru această faptă.

VII. În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, reținută în actul de sesizare împotriva inculpatului, constând în aceea că acesta a schimbat și a transferat sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârșirea infracțiunilor de șantaj, cămătărie și evaziune fiscală, pentru ascunderea originii ilicite a acestora, instanța reține următoarele:

În primul rând, așa cum este descrisă această infracțiune, aceasta s-a săvârșit prin acte repetate, considerent pentru care din nou instanța, în temeiul art. 334 C.pr.pen, va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, ca urmare a republicării acestei legi la data de 12.10.2012, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În legătură cu esența și natura infracțiunii de spălare a banilor, în doctrină a fost definită, ca fiind infracțiunea al cărei conținut constă în schimbarea sau transferul de bunuri, în scopul ascunderii originii lor infracționale sau în cel al sustragerii persoanei care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile, de la aplicarea legii penale, precum și disimularea adevăratei naturi infracționale, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora și dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni.

Conform art. 2 din Legea nr. 656/2002, prin bunurile care fac obiectul infracțiunii de spălare a banilor, se înțelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum și actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.

Bunurile, care pot face obiectul spălării banilor, sunt întotdeauna provenite din săvârșirea de infracțiuni ce produc prejudicii materiale mari.

Corelativ, rezultă că nu poate fi reținută infracțiunea de spălare a banilor atunci când banii sau bunurile sunt rezultatul direct al activității infracționale, așa cum este cazul și în speța de față.

Astfel, în cauza de față, inculpatul procedează la întocmirea de acte fictive (referitor la infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005) din care să rezulte aprovizionarea cu anumite bunuri și plata către furnizori (și implicit plata TVA), se aprovizionează în mod real cu marfă fără acte (deci pentru care nu plătea TVA), după care vindea bunurile respective (încasând TVA pe care, datorită actelor fictive întocmite, nu mai avea obligația de a-l achita bugetului de stat) și ridica din bancă banii rezultați.

Banii respectivi reprezintă așadar rezultatul direct al activității infracționale și nu poate fi reținută în cauză infracțiunea de spălare a banilor.

Infracțiunea de spălare a banilor ar fi putut fi reținută numai dacă organul de urmărire penală reușea să facă dovada că suma de bani inițială, folosită de inculpat pentru a se aproviziona cu bunurile vândute mai departe, provine tot din comiterea unor infracțiuni, sau că banii pe care îi obținea erau "reinvestiți"; după aceeași schemă.

Or, în cauză instanța reține că nu există nici o dovadă în sensul celor de mai sus.

În ceea ce privește cealaltă infracțiune de evaziune fiscală, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, instanța reține că nici aceasta nu poate constitui infracțiunea predicat, mijloc, anterioară infracțiunii de spălare a banilor. Astfel, sumele de bani provenite din camătă nu pot fi considerate că provin din săvârșirea unei infracțiuni întrucât, așa cum s-a arătat, la acea dată activitatea de cămătărie nu era incriminată.

Pe de altă parte, inculpatul a fost sancționat pentru ascunderea surselor impozabile prin nedeclararea acestor sume de bani și în situația în care ar fi găsit vinovat și pentru infracțiunea de spălare a banilor, s-ar afla în situația unei duble răspunderi penale, ceea ce evident ar încălca principiul non bis in idem.

În legătură cu cealaltă susținere a procurorului, că inculpatul a obținut sume de bani din infracțiunile de șantaj, așa cum s-a arătat la punctele I, II și III ale stării de fapt, acesta nu a obținut nici o sumă de bani. În consecință, nu poate exista nici infracțiunea de spălare a banilor. Având în vedere că infracțiunea de cămătărie reținută în sarcina inculpatului nu era incriminată de legea penală la data săvârșirii acestei fapte, evident că nu poate constitui infracțiunea predicat cu raportare la infracțiunea de spălare a banilor. Împrejurarea că Oficiul Național pentru Spălarea Banilor nu s-a sesizat de tranzacțiile făcute de inculpat, nu face decât să confirme cele enunțate mai sus.

Ca un corolar al celor expuse, instanța reține că în actul de sesizare a instanței și această infracțiune este descrisă într-un mod lapidar, neprecizându-se nici o sumă de bani pe care se presupune că ar fi spălat-o inculpatul și care ar urma să fie confiscată potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002

În considerarea celor de mai sus instanța reține că lipsește unul din elementele constitutive al infracțiunii, respectiv latura obiectivă și în consecință, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., va pronunța achitarea inculpatului Ș.D.A. cu privire la această faptă.

VIII. Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare și descrisă la punctul III din rechizitoriu, unde s-a descris și infracțiunea de cămătărie, în sensul că inculpatul a dispus înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale față de stat cu suma de 26.698 lei, reprezentând TVA, cu raportare la presupusele relații comerciale derulate între firma inculpatului, S.C. X S.R.L. și S.C. E S.R.L. Brăila, respectiv S.C. F S.R.L. Focșani, instanța reține că și aceasta a fost săvârșită în formă continuată, având în vedere cele două acte materiale, motiv pentru care, în baza art. 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică a faptei, reținându-se forma continuată a acestei infracțiuni.

Se observă că inculpatul a recunoscut constant această infracțiune, motiv pentru care încă de la data de 15.03.2012 a achitat întregul prejudiciu reținut de către procuror, prin chitanța ....(17.000 lei) și ordinul de plată nr. 14 (9.698 lei), rechizitoriul fiind emis de procuror la data de 28.05.2012.

Faptul că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj a solicitat și acordarea sumei de 8.437 lei, reprezentând penalități de întârziere și majorări de întârziere privind infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., referitor la suma de 26.698 lei, după primul termen de judecată, nu are relevanță cu privire la soluția ce va fi dispusă, întrucât prin prejudiciul cauzat, în sensul prezentei legi, se înțelege prejudiciul care i se impută inculpatului de către organul de urmărire penală. Acest fapt nu lămurește însă un alt aspect, și anume care trebuie să fie prejudiciul exact pe care inculpatul trebuie să-l achite din moment ce pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prejudiciul inițial poate fi contestat și, prin urmare, modificat. În caz contrar s-ar ajunge la o situație absurdă, în care unui inculpat să i se refuze o cauză de impunitate, deși ulterior se ajunge definitiv la concluzia că nici nu ar fi avut de achitat atât cât i s-a cerut pentru a putea beneficia de respectiva cauză de impunitate, astfel încât poate fi pedepsit penal, deși ar fi trebuit doar sancționat administrativ. De aceea nu poate fi primită solicitarea părții civile, întrucât prejudiciul stabilit de organul de urmărire penală a fost achitat în cursul urmăririi penale.

Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. i1 C.pr.pen. va înceta procesul penal, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și-i va aplica inculpatului sancțiunea de 1.000 lei amendă administrativă, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 și art. 91 lit. c C.pen.

În drept,

Faptele inculpatului Ș.D.A. de a constrânge părțile vătămate F.R.D. și F.M. prin amenințare să restituie sume de bani, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Fapta inculpatului Ș.D.A. de a constrânge pe D.V. prin amenințare să restituie sume de bani, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 C.pen.

Fapta aceluiași inculpat de a nu-și declara veniturile, în mod repetat, ascunzând sursele impozabile în vederea sustragerii de la plata impozitului pe venit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În ceea ce privește acțiunea civilă, aceasta urmează să fie admisă în parte, din următoarele considerente:

Părțile vătămate F.R.D. și F.M. s-au constituit parte civilă în cauză cu câte 500.000 euro fiecare, reprezentând daune morale.

Referitor la prejudiciul moral, tribunalul reține că acesta constă în lezarea onoarei sau reputației unei persoane sau altei suferințe de ordin psihic, cum este cazul în prezenta cauză, și justifică acordarea unei compensații materiale, compensație care se stabilește prin apreciere, dar nu aprecierea de ordin general, ci avându-se în vedere criterii care rezultă din cauza dedusă judecății.

Or, este cert că valoarea prejudiciului moral constă de fapt în evaluarea despăgubirii care va compensa prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare.

Contravaloarea în lei a sumei de 2.500 euro reprezintă o reparație dacă nu integrală, măcar justă și echitabilă, având în vedere persoanele părților vătămate, care poate compensa prejudiciul suferit. Această sumă de bani are efecte compensatorii, iar pe de altă parte nu constituie nici o amendă excesivă pentru inculpat, nici venituri nejustificate pentru părțile vătămate.

Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 14 și 346 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ., instanța va obliga inculpatul la echivalentul a câte 2.500 euro reprezentând daune morale pentru fiecare parte civilă F.R.D. și F.M..

Totodată, instanța va lua act că B.I., B.P.I., H.C. și D.V. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Cu motivarea expusă la punctul VIII din hotărâre, instanța va respinge cererea părții civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj de acordare a sumei de 8.437 lei, reprezentând penalități de întârziere și majorări de întârziere privind infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., referitor la suma de 26.698 lei.

Sub acest aspect, instanța va lua act că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la suma de 345.512 lei, având în vedere infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Totodată, având în vedere temeiul achitării, în baza art. 346 alin. 4 C.pr.pen. va lăsa nesoluționată latura civilă a cauzei privind infracțiunea de cămătărie.

Întrucât partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la suma de 345.512 lei, având în vedere infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., instanța urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. e C.pen. să confiște de la inculpat suma de 345.512 lei

Față de măsura confiscării, instanța, potrivit dispozițiilor art. 343 C.pr.pen. va menține măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța din 23.05.2012, dată în dosarul nr. 251/P/2011, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurența sumei de 345.512 lei și echivalentul sumei de 5.000 euro, asupra imobilului situat în municipiul Tg-Jiu, str. General Ion Dragalina, județul Gorj și a terenului situat la aceeași adresă, cu numărul cadastral ...., aparținând inculpatului Ș.D.A..

Cu privire la susținerea inculpatului, formulată prin apărătorii săi aleși, conform căreia dispozițiile legale procesual penale ar interzice organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparținând în mod exclusiv inculpatului nu poate fi primită, în împrejurările în care interpretarea logică a dispozițiilor art. 163 C.pr.pen. nu conduce la o asemenea concluzie.

Prevederile art. 118 alin. 1 C.pen. privind confiscarea specială stipulează că: "Sunt supuse confiscării speciale: a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceasta măsură nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă; c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia și dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparțin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu știința proprietarului; d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor; e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; f) bunurile a căror deținere este interzisă de lege.";

Instanța retine că dispozițiile art. 163 C.pr.pen. nu disting după cum bunurile sunt proprii sau comune. Astfel împrejurarea că un bun nu se află în proprietatea exclusivă a inculpatului ci în proprietate comună a acestuia și soției sale, sau în indiviziune cu un terț, nu constituie un impediment legal pentru luare si menținerea măsurii asiguratorii. În cazul în care se dispune confiscarea definitivă a unui asemenea bun se poate efectua partajul de bunuri comune sau indivize, deci ulterior instituirii măsurii asiguratorii, astfel încât acest aspect nu constituie o cauză legală de ridicare a măsurii, cu atât mai mult cu cât în cauza pendinte este vorba de un bun comun -casă de locuit- iar inculpatul este coproprietar al acestui bun, alături de soția sa.

Instanța, în acord cu susținerile procurorului, apreciază că nici o dispoziție din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor bunurile proprietate codevălmașă a soților, întrucât acolo unde legiuitorul a înțeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres - spre exemplificare dispozițiile art. 163 alin. (4) C.pr.pen., așa cum a statuat instanța supremă prin decizia nr. 2616/29.08.2012.

În cauză instanța apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 1182 alin. 2 C.pen., întrucât, așa cum s-a arătat, sumele de bani posibil rezultate în urma activității de cămătărie nu pot fi confiscate pentru simplul motiv că această faptă nu era incriminată ca infracțiune, iar instanța nu are convingerea că sumele de bani precizate de procuror în vederea confiscării provin din activitățile infracționale descrise în cauză, pentru care inculpatul urmează a fi condamnat, respectiv șantaj și evaziune fiscală, având în vedere că pentru infracțiunea de spălare a banilor inculpatul urmează să fie achitat.

Având în vedere că inculpatul a încheiat înscrisuri doveditoare, care nu au o cauză licită, potrivit art. 948 C.civ., instanța urmează ca în temeiul art. 348 C.pr.pen. să desființeze total următoarele înscrisuri:

- dovada încheiată la data de 21.10.2010 între inculpat și partea vătămată F.R.D.,

- factura fiscală seria .... nr. .... din 03.12.2010, emisă de S.C. D S.R.L. Brăila, în valoare totală de 58.276,28 lei;

- factura fiscală seria .... nr. .... din 15.12.2010, emisă în numele S.C. F S.R.L. Focșani, în valoare totală de 79.663,80 lei;

- facturile fiscale seria .... din .....2009 și seria ..... din ....2009, chitanța nr. ... din .....2009

- procesul verbal de custodie din data de 15.11.2009, încheiat între S.C. W S.R.L. și Ș.D.A..

Totodată, având în vedere faptul că inculpatul urmează să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului va fi înaintată la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 191 C.pr.pen. va obliga inculpatul la 5.000 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 334 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ș.D.A.:

- din infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;

- din infracțiunea de șantaj prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 și 2 C.pen. în infracțiunea de șantaj în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41alin. 2 C.pen., privind părțile vătămate F.R.D. și F.M.;

- din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 C.pen., în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen. privind partea vătămată F.R.D.;

- din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41alin. 2 C.pen.

- din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă inculpatul Ș.D.A., la 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată împotriva părții vătămate F.R.D..

În baza art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă același inculpat la 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată împotriva părții vătămate F.M..

În baza art. 194 alin. 1 C.pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, condamnă același inculpat la 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj împotriva lui D.V..

În baza art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă inculpatul la 2 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b și c C.pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară;

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b C.pen. contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare, pe care o sporește cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și aplică inculpatului în baza art. 65 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c C.pen. pe o durată de 2 ani.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.

În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din .... până la ....2012 și durata arestării preventive de la ...... la ......

În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea din 05.02.2013.

În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. ia față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, până la soluționarea definitivă a cauzei, măsură executorie potrivit dispozițiilor art. 350 alin. 4 C.pr.pen.

În baza art. 1451 C.pr.pen. raportat la art. 145 alin. 11 și 12 C.pr.pen. dispune ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., față de B.I..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., față de B.P.I..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., față de H.C.M..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen. achită inculpatul pentru infracțiunea de cămătărie, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. i1 C.pr.pen. încetează procesul penal, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Admite în parte acțiunea civilă.

În baza art. 14 alin. 3 lit. b și art. 346 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ. obligă inculpatul la echivalentul a câte 2.500 euro reprezentând daune morale pentru fiecare parte civilă F.R.D. și F.M..

Ia act că B.I., B.P.I., H.C. și D.V. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Respinge cererea părții civile Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj de acordare a sumei de 8.437 lei, reprezentând penalități de întârziere și majorări de întârziere privind infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., referitor la suma de 26.698 lei.

Ia act că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la suma de 345.512 lei, având în vedere infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 346 alin. 4 C.pr.pen. lasă nesoluționată latura civilă a cauzei privind infracțiunea de cămătărie.

În baza art. 118 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 345.512 lei

În baza art. 343 C.pr.pen. menține măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din 23.05.2012, dată în dosarul nr. .../P/2011, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurența sumei de 345.512 lei și echivalentul sumei de 5.000 euro, asupra imobilului situat în municipiul Tg-Jiu, județul Gorj și a terenului situat la aceeași adresă, cu numărul cadastral ...., aparținând inculpatului Ș.D.A..

În baza art. 348 C.pr.pen. desființează total următoarele înscrisuri:

- dovada încheiată la data de 21.10.2010 între inculpat și partea vătămată F.R.D.,

- factura fiscală seria .... nr. .... din 03.12.2010, emisă de S.C. D S.R.L. Brăila, în valoare totală de 58.276,28 lei;

- factura fiscală seria .... nr. .... din 15.12.2010, emisă în numele S.C. F S.R.L. Focșani, în valoare totală de 79.663,80 lei;

- facturile fiscale seria .... din .....2009 și seria ..... din ....2009, chitanța nr. ... din .....2009

- procesul verbal de custodie din data de 15.11.2009, încheiat între S.C. W S.R.L. și Ș.D.A..

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului va fi înaintată la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul la 5.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 2013.

#Evaziune Fiscala. Spete

Spălare a banilor. Jurisprudență Evaziune fiscală

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spălare a banilor. Jurisprudență Evaziune fiscală