Infracţiunea de omor. Jurisprudență Omor
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă penală nr. 63/2013 din data de 12.03.2013
Sentința penală Nr. 63/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe :
- inculpatul B.I.S., trimis în judecată prin rechizitoriul din 30 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. ...., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. a C.pen.cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen.
- și pe inculpata C.P.A.F., trimisă în judecată prin rechizitoriul din ....al Parchetului de pe lângă T.G. în dosarul nr.876/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul B.I.S. asistat de avocat ales O.F, inculpata C.P.A.F. asistată de avocat ales B. S.A., precum și părțile civile C.P.C. și C.P.V., lipsă fiind partea civilă C.P. M. și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj a depus la dosar referat de evaluare cu privire la inculpata minoră C.P.A.F., după care
Au fost ascultate părțile civile C.P.C. și C.P.V., care au precizat că nu se constituie părți civile în cauză, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Apărătorii inculpaților au solicitat instanței că aceștia solicită să beneficieze de dispozițiile art.3201 C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Instanța având în vedere cererile formulate a acordat cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul Ministerului Public a menționat că cererea formulată de inculpat, prin apărătorul ales este admisibilă, motivând că sunt îndeplinite condițiile privind judecarea conform dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen., infracțiunile pentru care este acuzat nu prevăd pedeapsa detențiunii pe viață, iar aceștia recunosc săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor și nu solicită administrarea altor probe.
Fiind îndeplinite în totalitate dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța a admis cererea formulată de inculpați prin apărătorii aleși și a procedat la ascultarea acestora, declarații care au fost atașate la dosarul cauzei.
Avocat O.F. pentru inculpatul B.I.S. a solicitat, în baza art. 334 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit.a C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen., arătând că nu se poate reține forma calificată a infracțiunii de omor în condițiile în care inculpatul a sosit la locuința victimei la invitația fiicei acesteia, inculpata C.P.A.F., pentru a întreține raport sexual, că nu se poate reține premeditarea în săvârșirea infracțiunii atâta vreme cât între părți a existat o luptă directă, fără să fi fost luată anterior o hotărâre de a suprima viața victimei, prin obținerea unor informații legate de momentul când aceasta sosește acasă, pregătirea unor obiecte contondente pe care urmau să le folosească în acțiunea directă.
Mai mult, a menționat apărătorul că la un moment dat lupta dintre părți devenise inegală, victima fiind cea care îl imobilizase pe inculpat, însă intervenția inculpatei C.P.A.F. a determinat schimbarea raportului de forțe, aceasta fiind cea care și-a lovit tatăl cu un obiect din fier, apoi l-a îndemnat și pe inculpatul B.I.S. să îl lovească.
Avocat B. S. A. pentru inculpata C.P.A.F., a solicitat, în baza art. 334 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174 alin.1 rap. la art. 175 alin. 1 lit.a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. în infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art.174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. c cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen.
A menționat apărătorul că nu se poate reține în situația dată, coautoratul inculpatei minore la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în condițiile în care acțiunile acesteia au fost limitate în raport cu activitatea desfășurată de inculpatul B.I.S., că acesta i-a solicitat să-l ajute în momentul în care victima îl imobilizase, iar aceasta a lovit cu piciorul, după care s-a retras în locuință.
Și cu privire la circumstanța agravantă prev.de art. 75 lit.d C.pen., apărătorul inculpatei minore a arătat că, în mod greșit a fost reținută circumstanța respectivă, în condițiile în care nu s-a făcut dovada care ar fi motivele josnice ce au determinat inculpata să acționeze în acest sens.
Instanța a pus în discuție cererea formulată de apărătorii inculpaților.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererilor formulate de apărătorii inculpaților privind schimbarea încadrării juridice, arătând că s-a făcut o încadrare corectă a faptelor săvârșite de inculpați, că aceștia au premeditat săvârșirea faptei tocmai prin acțiunile desfășurate anterior săvârșirii infracțiunii de omor prin pândirea victimei în momentul în care a sosit la domiciliu, pregătirea unor obiecte apte să producă suprimarea vieții victimei.
În același timp procurorul a menționat că și reținerea circumstanței agravante prev.de art. 75 lit. d C.pen. este dovedită în condițiile în care trebuie pornit tocmai de la relațiile tensionate existente între victimă și fiica sa inculpata minoră, aceasta hotărând să se răzbune și solicitând în ajutorul său sprijinul inculpatului B.I.S.
Instanța, analizând cererile de schimbare a încadrării juridice, urmează să le respingă având în vedere următoarele considerente:
În mod corect organele de urmărire penală au stabilit încadrarea juridică a faptelor, fiind indubitabilă împrejurarea că fapta a fost comisă după ce în prealabil inculpații premeditaseră săvârșirea acesteia.
Astfel, premeditarea nu este definită de lege, fiind constatată doar ca o circumstanță de calificare în art. 175 alin. 1 lit. a C.pen. Pentru existența premeditării ca circumstanță agravantă a infracțiunii de omor este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor activități:
- luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp acțiunea agresivă;
- chibzuirea infracțiunii trebuie să fie suficientă;
- hotărârea luată trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire care să fie de natură a duce la săvârșirea infracțiunii (obținerea de informații în legătură cu activitățile desfășurate de victimă, traseele urmate, zonele pe care le vizitează, procurarea de mijloace apte să producă moartea, căutarea de complici).
În speță, aceste cerințe sunt îndeplinite, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultând că inculpații au premeditat comiterea infracțiunii și nu au acționat spontan, sub stăpânirea unor impulsuri de moment.
Hotărârea de a ucide victima C.P.I.a fost luată de inculpata minoră și prietenul său, într-un anumit interval de timp suficient de natură a chibzui în amănunt fiecare moment al acțiunilor ce urmau să le desfășoare în ideea suprimării vieții acestuia.
Astfel, ca moment de plecare în premeditarea săvârșirii infracțiunii, trebuie avut în vedere ura deosebită pe care inculpata minoră o purta tatălui său, ură care s-a acutizat în timp datorită comportamentului strict disciplinar al acestuia și opoziția privind relația pe care o avea cu inculpatul B.
Ori, în ziua săvârșirii infracțiunii inculpata minoră a transmis această stare de nemulțumire și răzbunare celuilalt inculpat, solicitând sprijinul acestuia, iar momentul în care cei doi s-au aflat împreună, au pus la cale nemijlocit modul de acțiune prin pândirea victimei în momentul în care a sosit la locuința sa, stabilirea locului din curtea casei unde inculpatul B. a acționat, profitând de întuneric și starea de ebrietate a victimei, folosirea unor obiecte contondente apte să producă moartea.
Obsesia inculpaților de a se răzbuna pe victimă, ca stare psihică anormală, a avut ca efect alterarea gândirii acestora, fiind compatibilă în acest sens cu premeditarea săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
În realizarea scopului propus, inculpații au stabilit în concret, anterior săvârșirii infracțiunii, fiecare etapă a acțiunii lor, profitând pe de o parte de starea în care se afla victima (stare de ebrietate) iar pe de altă parte de întunericul instalat și aplicarea primei lovituri puternice peste cap, zonă aptă a produce moartea, cu un vătrai folosit la centrala termică, prin apariția inopinantă a inculpatului B.după zidul casei, apoi loviturile ulterioare care au determinat decesul victimei.
În consecință, atâta vreme cât din probele administrate rezultă că inculpații au premeditat cu privire la săvârșirea faptei, asupra locului și mijloacelor de răzbunare, la posibilitățile de comunicare și la consecințele legate de hotărârea luată, infracțiunea de omor a fost comisă în condițiile prev. de art. 175 alin.1 lit. a C.pen.
Cu privire la existența coautoratului și nu complicității inculpatei minore la săvârșirea infracțiunii, tribunalul constată că probele administrate în cursul urmăririi penale și chiar în fața instanței, dovedesc pe deplin săvârșirea infracțiunii în condițiile art. 174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. a și c C.pen.
Inculpata minoră nu contestă implicarea sa în agresiunea asupra victimei, declarațiile formulate evidențiind modalitatea concretă în care a acționat, detalierea aspectelor vizând obiectele folosite la comiterea agresiunii, participația și contribuția fiecărui inculpat în parte în exercitarea actelor de violență, elemente pe baza cărora se poate evidenția că încadrarea juridică este cea corectă cu privire la participația sub forma coautoratului.
Mai mult, în cazul infracțiunilor de omor, reiterând jurisprudența mai veche a Tribunalului Suprem, dar și decizii de speță din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că și în cazul în care nu toți participanții la faptă contribuie în aceeași măsură la producerea rezultatului, este esențial ca activitățile materiale desfășurate de fiecare în parte să se completeze reciproc prin acțiuni simultane sau succesive și toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu activitate de săvârșire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acțiuni în parte.
Ca atare, coautoratul nu este condiționat de săvârșirea de către fiecare autor în parte a tuturor actelor de executare propice producerii rezultatului morții, fiind suficient ca ambii să realizeze, fiecare în parte, cel puțin unul din aceste acte care se integrează în ansamblul celor comise de ceilalți și care au ca finalitate uciderea victimei.
Ori, în situația dată inculpata minoră a participat împreună cu celălalt inculpat la luarea hotărârii săvârșirii infracțiunii de omor, a pus la dispoziția inculpatului B. obiectele contondente folosite în suprimarea vieții victimei, a lovit victima în momentul în care raportul de forțe se schimbase în favoarea victimei, a pus la dispoziția celuilalt inculpat obiectul din fier cu care acesta a lovit de mai multe ori victima, lovituri care au produs decesul.
Apoi, împreună cu inculpatul B., inculpata minoră a luat măsuri pentru ridicarea obiectelor contondente din câmpul infracțional și ascunderea acestora, nu a sesizat rudele apropiate sau organele de poliție cu privire la faptele săvârșite, existând posibilitatea ca viața victimei să fie salvată dacă proceda în acest sens la primele momente după comiterea faptei.
Cu privire la reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d C.pen. se reține că inculpații au săvârșit infracțiunea din motive josnice, răzbunarea fiind elementul primordial ce a fost avut în vedere de cei doi, când au luat hotărârea de a suprima viața victimei.
Nemaifiind alte cereri s-a acordat cuvântul pe fond:
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de condamnare a inculpatului B.I.S. în baza art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen. și la o pedeapsă complementară prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., cu interzicerea exercitării drepturilor civile pe durata executării pedepsei principale, cu deducerea din pedeapsa aplicată a reținerii și arestului preventiv începând cu 24.11.2012 la zi; menținerea stării de arest a inculpatului în baza art. 350 C.pr.pen.
De asemenea, să se ia act că părțile civile C.P.C., C.P.V. și C.P.M., nu s-au constituit părți civile în cauză.
Să se dispună confiscarea obiectului contondent și să fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului, la care să fie avute în vedere plata onorariului avocat oficiu de la urmărire penală.
Cu privire la inculpata minoră C.P.A.F. a pus concluzii de condamnare a acesteia în baza art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit.a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea unei pedepse accesorii a interzicerii drepturilor civile prev.de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata prev.de art. 71 C.pen., deducerea din pedeapsa aplicată a reținerii și arestului preventiv începând cu 24.11.2012 la zi, menținerea stării de arest a inculpatei în baza art. 350 C.pr.pen.
A mai solicitat să fie obligată inculpata la cheltuieli judiciare statului, precum și la plata onorariului avocat oficiu de la urmărire penală.
Avocat O.F. pentru inculpatul Brînzan Ion Sorin a depus acte în circumstanțiere și a arătat că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă încă din cursul urmăririi penale, solicitând ca acesta să fie condamnat în condițiile art. 3201 C.pr.pen. la o pedeapsă orientată spre minim, să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. A solicitat, ca instanța să dea dovadă de clemență cu privire la acest inculpat, arătând că nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai avut conflicte nici de natură contravențională și că inculpata minoră a fost autoarea morală a acestei infracțiuni.
Avocat B.S.A. pentru inculpata minoră C.P.A.F. a depus mai multe înscrisuri, solicitând instanței să aibă în vedere starea de minoritate, vârsta fragedă a acesteia, care nu este cunoscută cu antecedente penale, recunoaște și regretă fapta comisă, solicitând ca aceasta să fie condamnată în condițiile art. 3201 C.pr.pen., benecificiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Părțile civile C.P.C. și C.P.V. au lăsat soluția la aprecierea instanței.
Inculpatul B.I.S., având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă fapta comisă și își însușește concluziile apărătorului ales.
Inculpata minoră C.P.A.F., având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă fapta comisă și își însușește concluziile apărătorului ales.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 876/P/2012 din 30.01.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv,
- a inculpatului B.I.S., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin 1 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. c și d C.pen. și
- a inculpatei C.P.A.F.,pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174 alin.1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. a și c C.pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C.pen. și art. 75 alin.1 lit.d C.pen.
S-a reținut, în esență, ca stare de fapt că:
Inculpata C.P.A.F. locuia împreună cu victima (tatăl său) din anul 2008, de când acesta din urmă s-a despărțit de soție ( mama inculpatei ), care a rămas în Italia.
Din declarațiile inculpatei și ale mătușii sale, C.P.M., a rezultat că relațiile dintre inculpată și victimă erau tensionate, mai ales după ce au apărut pe Internet fotografii indecente ale inculpatei și a fost contactată de D.I.I.C.O.T., în legătură cu o rețea de prostituție .
De atunci, victima verifica permanent unde se află pe fiica sa și îi cerea să participe la treburile gospodărești, să facă curățenie, inculpata afirmând că tatăl său era o persoană obsedată de curățenie, verifica dacă este praf pe mobilă sau sunt scame pe covor, atunci când venea acasă.
În tot acest timp, mama inculpatei a luat foarte rar legătura cu fiica sa, deși cunoștea că victima nu se înțelegea cu inculpata .
Pe fondul acestei relații conflictuale, în seara de 23.11.2012, după ce victima se certase la telefon cu inculpatul B.I.S. și acasă cu inculpata , cei doi inculpații au luat hotărârea de a-i suprima viața victimei. Aceasta a plecat în oraș , pe la orele 19:00 și s-a întors în jurul orelor 00:00, într-o vădită stare de ebrietate.
Inculpatul B.I.S. a mers la locuința victimei pe la orele 23:00, a întreținut relații sexuale cu inculpata în camera victimei și au așteptat sosirea acesteia din urmă acasă. Înainte de venirea victimei, inculpații au stins toate luminile, așa cum rezultă din declarația martorei M.C., iar inculpata i-a dat inculpatului cârligul din fier.
Victima a coborât din taxi împleticindu-se, în jurul orelor 00:30, întrucât era într-o stare avansată de ebrietate. Inculpata a privit pe fereastră, a văzut-o pe victimă și i-a comunicat inculpatului că tatăl său sosise. Atunci, inculpatul a luat bara din fier (cârligul ) și a așteptat-o pe victimă la colțul casei . Când victima a ajuns în dreptul său, inculpatul a lovit-o cu fierul în cap, amețind-o.
Apoi, inculpatul a susținut că s-a retras în spatele curții, unde spațiul este mai mare, pentru ca victima să-l urmeze și să o poată lovi mai bine.
Victima a mers după inculpat în spatele casei și acolo inculpatul i-a aplicat în zona capului mai multe lovituri cu cârligul din fier, doborând-o la pământ.
La un moment dat, s-a apropiat de cei doi și inculpata care l-a lovit pe tatăl său cu un vătrai în cap, apoi i-a înmânat vătraiul inculpatului, zicându-i : ";lovește-l cu acesta";.
Inculpatul a susținut că a continuat să o lovească pe victimă circa 15 minute, timp în care inculpata stătea și privea.
După aceea, inculpatul a intrat în casă, s-a spălat de sânge pe mâini , a luat cele două bare de fier și geaca plină de sânge, le-a introdus într-un sac și a plecat cu un taxi, după ce și-a luat rămas bun de la inculpată.
În drum spre locuința sa, inculpatul i-a spus taximetristului (martorul I.D.) că l-a omorât pe tatăl prietenei sale, însă martorul nu l-a luat în seamă, crezând că fabulează.
Dimineața, în jurul orelor 08:30, inculpata a sunat-o pe mătușa sa C.P.M. care locuiește alături și i-a spus să vină la locuința lor, pentru că tatăl său e căzut în curte.
În urma loviturilor aplicate de către inculpați, care au acționat cu o cruzime ieșită din comun și au premeditat cu sânge rece săvârșirea faptei, victima a fost efectiv desfigurată, prezentând multiple plăgi, dintre care unele rotunde , cu pierdere de os și de țesut , resturi umane găsite pe gardul din beton , lângă care a căzut victima.
Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. ...... din ......, emis de către Serviciul de Medicină Legală Gorj, rezultă că moartea victimei C.P.I. a fost violentă, cauza decesului fiind insuficiența cardio - respiratorie acută de origine centrală, consecința edemului cerebral acut și a contuziilor hemoragice difuze cerebrale (mai ales pontine), urmarea unui politraumatism cranian și de membre, cu multiple plăgi epicraniene, faciale și fractura osului malar, a piramidei nazale și a maxilarului superior și inferior.
Leziunile traumatice au fost produse prin loviri repetate cu corp dur cu margine ascuțită și corp dur cu vârf ascuțit.
Din rapoartele de expertiză medico - legală psihiatrică nr. ......, privindu-l pe inculpatul B.I.S. și nr. ......, privind-o pe inculpata C.P.A.F., efectuate la Institutul Național de Medicină Legală ,, Mina Minovici";, rezultă că cei doi inculpați au discernământul păstrat în raport cu fapta de omor calificat pentru care sunt cercetați.
În baza autorizației nr. ...... din dosar nr........, al T.G., s-a efectuat de către Institutul Pentru Tehnologii Avansate raportul de percheziție informatică nr. ........, având ca obiect telefoanelor mobile ridicate de la inculpați, însă nu s-au obținut date relevante cauzei, întrucât a fost posibilă analizarea doar a SMS - urilor, iar în noaptea crimei, inculpații susțin că au purtat convorbiri telefonice.
Săvârșirea infracțiunii de către inculpați a rezultat din: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. ...din ..., emis de către Serviciul de Medicină Legală G.
Starea de fapt expusă mai sus a rezultat din următoarele mijloace de probă : proces - verbal de cercetare la fața locului, declarații martori, declarațiile inculpaților, raportul de constatare medico-legală (autopsie), rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică, planșe fotografice, mijloacele materiale de probă menționate în anexă
Fapta inculpaților care , la data de ......., orele ........, în timp ce se aflau la locuința victimei C.P.I., au așteptat sosirea acesteia acasă, timp în care au pregătit uciderea victimei, stingând luminile și procurându-și din locuință două obiecte din fier (un vătrai și un cârlig), cu care i-au aplicat lovituri repetate în zona capului, producându-i leziuni traumatice foarte grave, în urma cărora victima a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin 1 lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. lit. d) deoarece au săvârșit omorul din motive josnice (ură, răzbunare).
În acest sens, inculpata a declarat că își ura tatăl pentru că o persecuta permanent, iar ambii inculpați erau revoltați pentru că victima se opunea vehement relației lor.
În sarcina inculpatei C.P.A.F. se va reține săvârșirea omorului și în forma mai gravă, prev.de art.175 alin.1 lit. c, victima fiind tatăl său, precum și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. d C.pen., iar în sarcina inculpatului se va reține și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c C.pen., întrucât a săvârșit fapta împreună cu inculpata, care este minoră.
Poziția psihică a inculpaților rezultă din modul în care au comis fapta și din atitudinea acestora după săvârșirea faptei, împrejurări care conduc la concluzia că inculpații au premeditat uciderea victimei.
Fratele victimei, C.P.C., a declarat că împreună cu un alt frate, C.P.M., care lucrează în Italia, a suportat cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei, însă nu se constituie parte civilă în această fază a procesului penal.
Inițial, inculpații au încercat să ascundă săvârșirea faptei, însă ulterior, inculpatul B.I.S. a recunoscut comiterea omorului. Inculpata C.P.A.F. a recunoscut că l-a chemat pe inculpat la locuința sa și că i-a pus la dispoziție cârligul din fier, însă nu a recunoscut că l-a lovit pe tatăl său cu vătraiul în cap, ci doar cu piciorul în spate.
Această susținere a inculpatei este contrazisă, pe de o parte, de faptul că au fost aplicate lovituri cu două obiecte din fier (cârlig și vătrai) și, pe de altă parte, de declarațiile inculpatului, care afirmă că inculpata l-a lovit cu vătraiul în cap pe tatăl său, care a căzut astfel de pe inculpat. În încercarea de a se apăra, victima s-a luptat cu inculpatul și a ajuns deasupra lui, moment în care a intervenit inculpata, lovind-o pe victimă cu vătraiul în cap.
La data de ........, a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului B.I.S., pentru săvârșirea infracțiunii omor calificat, prev. de art. 174 - 175 alin. 1 lit. a C.pen. și împotriva inculpatei C.P.A.F., pentru săvârșirea infracțiunii omor calificat, prev. de art. 174-175 alin. 1 lit. a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen.
Prin ordonanțele de reținere din data de ......., ale Parchetul de pe lângă T.G., s-a luat față de inculpatul B.I.S. măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de ........, orele ... până la data de .., orele .. și față de inculpata C.P.A.F. de la data de ... , orele ... până la data de ... , orele ....
Prin ordonanțele din data de ......, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul B.I.S., pentru săvârșirea infr. prev. de art. 174 C.pen., raportat la art. 175 lit. a C. pen. și față de inculpata C.P.A.F., pentru săvârșirea infr. prev. de art. art. 174 C.pen., raportat la art. 175 lit. a și c C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C.pen..
Prin încheierea nr. ....... pronunțată de T.G. în dosar nr. ......... s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.I.S. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de ........, până la data de .......... și arestarea preventivă a inculpatei minore C.P.A.F.pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de ....., până la data de .......
Prin încheierea nr. ...... pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. ...... s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.I.S.pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de ......, până la data de .... și prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei minore C.P.A.F.pe o perioadă de 20 zile, începând cu data de ..., până la data de .....
Prin încheierea nr. ... pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. ...... s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului B.I.S.pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de ..... până la data de ........, inclusiv, și prelungirea duratei arestării preventive a inculpatei minore C.P.A.F. pe o perioadă de 20 zile, începând cu data de ....., până la data de ........ inclusiv.
Prin încheierea nr. ...... pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. ....... s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatei minore C.P.A.F. pe o perioadă de 20 zile, începând cu data de ........., până la data de ........., inclusiv.
Materialul de urmărire penală le-a fost prezentat inculpaților la data de ......., în prezența apărătorilor aleși , avocați O.F. și B.S.A.
Cauza a fost înregistrată la T.G. sub nr. ....., la termenul din 04.02.2012 în baza art. 3001 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 160 alin. 2 C.pr.pen. constatându-se ca fiind legală și temeinică luarea și prelungirea măsurii arestării preventive, dispunându-se menținerea stării de arest a inculpaților.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
În ziua de........., jurul orelor ....... organele de cercetare penală au fost sesizate prin serviciul S.N.A.U. 112 de către C.P.M. din T.J că victima C.P.I., cumnatul său se află decedat în curtea casei sale situată în str. x.
În baza celor sesizate, organele de urmărire penală au efectuat o cercetare la fața locului, constatând că în curtea interioară a imobilului situat în str. x , se află cadavrul numitului C.P.I., așezat cu fața în sus, având piciorul drept întins, piciorul stâng îndoit de la genunchi, mâna stângă este întinsă pe lângă corp iar mâna dreaptă este întinsă și îndepărtată de corp, orientată spre gardul din bolțari, ce asigură limita între proprietăți.
Cu ocazia examinării efectuate de medicul legist au fost constatate mai multe leziuni la nivelul feței, corpului și picioarelor.
Ulterior, victima a fost transportată la S.M.L.G. în vederea efectuării examenului de necropsie, din raportul de constatare medico - legală nr. ......... rezultând că moartea numitului C.P.I. a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardio - respiratorie acute de origine centrală, consecința edemului cerebral acut și contuziilor hemoragice difuze cerebrale, consecința unui politraumatism cranian și de membre, cu multiple plăci epicraniene și faciale, leziuni ce s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur cu margine ascuțită și corp dur cu vârf ascuțit, moartea putând data din ........
După efectuarea unor investigații specifice, s-a constatat că autori ai infracțiunii sunt inculpații C.P.A.F., fiica victimei în vârstă de 16 ani și inculpatul B.I.S., prietentul acesteia în vârstă de 18 ani.
Astfel, reține instanța în baza probelor administrate la urmărire penală că victima împreună cu fiica sa, inculpata C.P.A.F locuiau într-un imobil situat în str. x, din anul 2008, în urma divorțului mama minorei plecând în Italia la muncă.
În această perioadă relațiile dintre inculpata minoră și tatăl său au devenit tensionate, mai ales după ce au apărut pe internet fotografii indecente ale acesteia și efectuarea de cercetări de către DIICOT - Biroul Teritorial G.în legătură cu o rețea de prostituție.
În ideea supravegherii îndeaproape a fiicei sale, victima i-a impus acesteia un program strict, implicând-o în activitățile gospodărești și supraveghind-o după orele de școală.
Inculpata minoră a cunoscut în luna ianuarie 2012 pe internet pe inculpatul B.I.S., elev la un liceu din ....., ulterior cei doi întâlnindu-se împrejurare în care minora i-a prezentat pe larg relația tensionată pe care o are cu tatăl său și interesul acestuia de a-i controla îndeaproape programul liber.
Apoi, tocmai pentru a încerca să înlăture cât de cât comportamentul tatălui său, minora i-a prezentat victimei pe inculpatul B.I.S., toți trei întâlnindu-se într-un bar din orașul ...., supă care acesta a fost invitat la locuința din strada x.
După acest moment, victima i-a interzis fiicei sale, inculpata minoră să se mai vadă cu inculpatul și chiar să discute telefonic, mai mult chiar acestuia i-a solicitat să o lase în pace, întrucât trebuie să învețe.
Inculpata minoră nu a respectat interdicțiile impuse de victimă și a continuat să se întâlnească cu prietenul său și să discute telefonic destul de des, împrejurări în care i-a repetat că tatăl său are un comportament inadecvat, că o lovește, că o ceartă zilnic, că este nemulțumit de activitățile pe care le desfășoară în gospodărie, exprimându-și de fiecare dată ura pe care o poartă acestuia.
Pe fondul acestor relații tensionate, în ziua de ....., victima s-a certat cu fiica sa pentru o cartelă telefonicăâ, împrejurări în care a amenințat-o, repetându-i să înceteze prietenia cu inculpatul B.I.S.
După aceste discuții, inculpata minoră l-a sunat pe B.I.S. prezentându-i pe larg discuțiile cu tatăl său și împrejurarea că este disperată, urmare a comportamentului acestuia, solicitându-i în același timp să se întâlnească la locuința sa.
Apoi, între inculpatul B.I.S. și victimă au avut loc discuții telefonice în care s-au amenințat reciproc, victima spunându-i acestuia că va veni în locul unde se află și îl va bate dacă mai continuă să țină legătura cu fiica sa și să o mai sune la telefon.
În urma unor noi discuții telefonice și solicitărilor inculpatei minore, B.I.S. a luat hotărârea, profitând și de faptul că victima nu se afla în locuință, să se deplaseze în strada x, la prietena sa și să-l pedepsească pe C.P.I. pentru comportamentul pe care-l are vis-a-vis de fiica sa.
Această stare de amenințare a fost transmisă și martorului I.D., taximetrist, persoana la care a apelat inculpatul în deplasarea de la locuința sa la locuința victimei, amenințând că îl va omorî în bătaie în momentul în care acesta se va întoarce acasă.
Apoi, demn de reținut în ceea ce privește atitudinea inculpatului, este declarația aceluiași martor cu privire la momentele ulterioare săvârșirii infracțiunii, când B.I.S. a început să spună că l-a omorât în bătaie pe tatăl prietenei sale.
Ajuns la imobilul din str. x, în jurul orelor ..., conform înțelegerii cu inculpata minoră, B.I.S. a escaladat gardul de la stradă (poarta fiind asigurată), deplasându-se în una din camerele locuinței unde îl aștepta minora.
După ce au întreținut raporturi sexuale, inculpații au pus la punct în detaliu împrejurările în care vor acționa în momentul sosirii din oraș a victimei, stingând luminile în întreaga locuință, stabilind cu ce obiecte contondente și în ce loc din curtea casei urma să aștepte victima, mai ales că știau că aceasta se afla în stare de ebrietate.
Astfel, inculpata minoră a pus la dispoziția celuilalt inculpat un cârlig din fier cu un mâner din lemn folosit la centrala termică, obiect apt să producă moartea, stabilind în același timp să pândească sosirea victimei de pe fereastra unde aveau vizibilitate către poarta de la intrarea în curtea casei.
Victima a sosit la locuința sa cu un taxi în jurul orelor .... într-o stare avansată de ebrietate, din declarațiile martorilor M.C., K.A. și M.M.N., reținându-se că se consumase o cantitate însemnată de alcool, inculpata minoră transmițându-i celuilalt inculpat să iese în curte și să-l aștepte la unul din colțurile casei, din locul unde se face accesul către curtea interioară.
După ce i-a înmânat cârligul din fier, profitând de întunericul instalat, inculpatul B.I.S. s-a deplasat în locul indicat și a lovit victima cu putere peste cap, aceasta dezechilibrându-se dar nu a căzut.
Apoi cei doi s-au retras spre interiorul curții în apropierea unei magazii de lemne, unde a început o luptă, împrejurare în care, profitând de forța fizică mai mare, victima a pus la pământ inculpatul, mai ales că acesta pierduse cârligul de fier folosit anterior.
În situația dată, inculpata minoră înarmată cu o altă bară din fier s-a apropiat și a lovit pe tatăl său peste cap, apoi cu piciorul peste corp, determinând înlăturarea acestuia de pe inculpatul B.I.S., după care i-a înmânat obiectul respectiv, solicitându-i să-l lovească cu acesta.
Profitând de starea precară în care se afla victima, urmarea consumului de alcool și loviturilor primite anterior, prăbușită pe sol, inculpatul B.I.S. a mai lovit de câteva ori cu bara din fier, cu pumnii și picioarele până când și-a dat seama că acesta nu mai poate mișca.
În toate aceste momente, inculpata minoră a fost prezentă, după care s-a retras în locuință, fiind urmată de celălalt inculpat, pe care l-a îndrumat în baie să se spele de sânge pe mâini, apoi i-a pus la dispoziție un sac în care au introdus cele două bare de fier și o geacă care prezentau urme de sânge.
Inculpatul B.I.S. a părăsit, în jurul orelor ...., locuința victimei, apelând la același taximetrist în persoana martorului I.D., apoi în zona străzii x a aruncat la un container pentru resturi menajere cele două bare de fier, una din acestea, respectiv cârligul (vătraiul) fiind ridicat de organele de poliție a doua zi de la firma de salubrizare.
Geaca personală de culoare neagră, ce prezenta urme de sânge, a lăsat-o în aceeași noapte pe scara blocului unde locuia, aceasta fiind ridicată de organele de poliție.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, prezentând în cursul cercetărilor efectuate pe larg, împrejurările în care au hotărât să comită infracțiunea, obiectele contondente pe care le-au folosit, acțiunile pe care le-au desfășurat fiecare din aceștia.
La termenul din ...inculpații au solicitat, prin apărătorii aleși, să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. privind judecarea conform recunoașterii vinovăției.
Analizând cererile inculpaților, prin care au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța a constat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat respectiv: instanța este competentă să judece cauza și legal sesizată, inculpații au declarat personal înainte de citirea actului de sesizare al instanței că recunosc în totalitate faptele reținute în rechizitoriu, aceștia solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În legătura cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța reține din perspectiva conținutului, acordul de recunoaștere a vinovăției are o dublă natură, pe de o parte, este o instituție procesuală, iar pe de altă parte, este o instituție de drept material. Astfel, potrivit art. 3201 alin. 1 și 7 C.pr.pen.: ,,instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii";.
Chiar dacă judecătorul este ținut de principiul cu rang constituțional al aplicării legii penale mai favorabile - art. 15 alin. (2) din Constituție, ecranat în art. 13 din Codul penal -, instanța reține că norma de drept penal se regăsește în corpul unei norme de procedură și este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții procedurale.
Referitor la criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, instanța reține că așezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se observă că art. 3201 alin.1 și 7 C.pr.pen. este o normă care privește cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală.
La acest punct de vedere se ajunge și dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri.
În același context, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava. În ipoteza în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile.
Drept urmare, faptul că textul în discuție se află în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă. În acest sens s-a pronunțat instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, precum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei.
Dovedită fiind vinovăția inculpatului B.I.S. privind infracțiunea prev.de art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen. și inculpatei minore C.P.A.F., privind infracțiunea prev.de art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit.a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. urmează a se proceda la condamnarea acestora la o pedeapsă cu închisoarea cu privare într-un cuantum care să asigure reeducarea, urmând a fi reținute dispozițiile art. 99 și următoarele C.pen., privind minoritatea inculpatei, art. 3201 C.pr.pen., privind modificările aduse prin Legea nr. 202/2010 (în cazul persoanelor care recunosc faptele săvârșite).
Pentru a decide sub aspectul individualizării pedepselor, tribunalul are în vedere pe lângă pericolul social generic sporit și împrejurarea că infracțiunea săvârșită de inculpați prezintă un pericol social deosebit de mare, date fiind modul și mijloacele folosite pentru a fi comis.
Lipsa antecedentelor penale a inculpaților nu constituie "o performanță civică";, ci este o stare de normalitate în contextul gravității extreme a infracțiunilor comise de aceștia.
Tribunalul urmează să dea eficiență în același timp dispozițiilor art. 63 alin. 2 C.pr.pen. referitoare la aprecierea probelor, reținându-se că inculpații au acționat cu o violență ieșită din comun, premeditând săvârșirea faptei, victima fiind efectiv desfigurată, urmare a loviturilor ce i-au fost aplicate, prezentând multiple plăgi, cu pierderea de os și de țesut, resturi umane fiind găsite și pe gardul din beton unde a fost găsită căzută victima.
Că violența inculpaților a fost ieșită din comun o dovedesc și aspectele menționate în raportul de constatare medico-legală, din care se reține că moartea victimei a fost violentă, cauza decesului fiind insuficiența cardio-respiratorie acută de origine centrală, consecința edemului cerebral acut și a contuziilor hemoragice difuze cerebrale, urmare a unui politraumatism cranian și de membre, cu multiple plăgi epicraniene faciale și fractura osului malar, a piramidei nazale, a maxilarului superior și inferior.
Potrivit art. 52 C.pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală comisă cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel încât inculpatul să conștientizeze pe deplin necesitatea respectării legii penale și să evite pe viitor săvârșirea de fapte asemănătoare.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea și aplicarea unei pedepse juste, corecte atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului, în această manieră retribuția justă realizează și scopul pedepsei - cel de prevenție generală și specială.
Analiza criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.pen., este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispozițiile părții generale ale Codului Penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operațiunilor de individualizare judiciară și trebuie insistat asupra celorlalte criterii, respectiv gravitatea faptei săvârșite, persoana făptuitorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analiza ultimelor trei criterii generale amintite trebuie efectuată de asemenea cumulativ, întrucât ele se intercondiționează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea infractorului sau deopotrivă, celor care caracterizează fapta săvârșită.
Gradul de pericol social al faptei săvârșite trebuie analizat în mod deosebit, nu în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar analiza trebuie să fie reflectată în considerentele hotărâri judecătorești pronunțate.
Pentru a aprecia în mod corect gravitatea concretă a faptei și pentru a realiza o justă individualizare a pedepsei, judecătorul trebuie să raporteze fapta dedusă judecății, la sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se reflecte în jurisprudență.
Evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în afara analizei serioase a personalității infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta gravă pe care a săvârșit-o, urmările acesteia.
Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele folosite în ducerea la bun sfârșit a acțiunii hotărâte, de acțiunea extrem de violentă desfășurată de inculpați, de gradul de rudenie existent (tată - fiică), tribunalul urmează, după ce va avea în vedere reducerile succesive prevăzute de dispozițiile art. 99 și următ. C.pr.pen., respectiv art. 3201 alin. 7 C.pen. să aplice inculpaților o pedeapsă orientată spre maxim, considerând în acest sens că este atins pe deplin scopul prev.de art. 52 C.pen. în ideea prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială.
Față de aceste aspecte, urmează a se dispune în baza art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., art. 53 pct. 2 lit.a C.pen. condamnarea inculpatului Brînzan Ion Sorin, la 16 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., după executarea pedepsei principale.
Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit.a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., va condamna inculpata minoră C.P.A.F, la 8 ani închisoare.
Va aplica inculpatei minore pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev.de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata prev.de art. 71 C.pen., pedeapsă accesorie a cărei executare va începe după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 88 alin.1 C.pen. va deduce din pedepsele aplicate inculpaților reținerea și arestul preventiv începând cu 24.11.2012 la zi, iar în baza art. 350 C.pr.pen. va menține starea de arest.
În baza art. 118 lit. b C.pen. se va dispune confiscarea unui vătrai metalic de aproximativ 50 cm cu mâner din lemn, obiect folosit de inculpați la săvârșirea infracțiunii și aflat în Camera de Corpuri delicte a Tribunalului G.
Se va lua act că părțile civile C.P.C., C.P.V. și C.P.M, moștenitori ai autorului C.P.I., nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr.76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Văzând și dispozițiile art. 191 alin. 1 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererile formulate de inculpații B.I.S. și C.P.A.F privind judecarea conform dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen.
Respinge cererea inculpatului B.I.S. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin.1 rap. la art. 175 alin. 1 lit.a C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen.
Respinge cererea formulată de inculpata minoră C.P.A.F privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174 alin.1 rap. la art. 175 alin. 1 lit.a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. în infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art.174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. c cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen.
În baza art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și d C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., art. 53 pct. 2 lit.a C.pen. condamnă inculpatul B.I.S., la 16 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., după executarea pedepsei principale.
Interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 174 alin.1 raportat la art. 175 alin. 1 lit.a și c C.pen. cu aplicarea art. 99 și următ. C.pen. și art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., condamnă inculpata C.P.A.F, la 8 ani închisoare.
Aplică inculpatei minore pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev.de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata prev.de art. 71 C.pen., pedeapsă accesorie a cărei executare va începe după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 88 alin.1 C.pen. deduce din pedepsele aplicate inculpaților reținerea și arestul preventiv începând cu 24.11.2012 la zi.
În baza art. 350 C.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului B.I.S. și a inculpatei minore C.P.A.F.
În baza art. 118 lit. b C.pen. dispune confiscarea unui vătrai metalic de aproximativ 50 cm cu mâner din lemn, obiect folosit de inculpați la săvârșirea infracțiunii și aflat în Camera de Corpuri delicte a Tribunalului G.
Ia act că părțile civile C.P.C., C.P.V. și C.P.M., moștenitori ai autorului C.P.I., nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă fiecare din inculpați la câte 1500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 1250 lei pentru fiecare, reprezintă cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală, incluzând și onorariul apărător oficiu în sumă de 600 lei fiecare.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din ... la T.G..