Stare de necesitate. Inexistenţa acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei

Nu poate fi considerată ca săvârşită în stare de necesitate, fapta inculpatului care a condus pe drumurile publice un tractor neînmatriculat, pentru a ajunge la spital în vederea acordării primului ajutor, după ce a suferit o plagă prin împuşcare, câtă vreme el avea şi alte posibilităţi de a ajunge la unitatea sanitară, respectiv inculpatul a refuzat categoric atât transportarea sa de către ambulanţă la unitatea primiri urgenţe, cât şi acordarea operativă, pe loc, a primului ajutor, deşi autosanitara venise tocmai în acest scop la locuinţa inculpatului, după ce fusese sesizată de către poliţie. Inculpatul nu a fost nevoit şi nici constrâns să ruleze pe drumurile publice cu un tractor neînmatriculat, pentru a-şi salva viaţa, câtă vreme, cu bună ştiinţă, a refuzat tratamentul medical de specialitate, oferit de personalul medical calificat, aferent autosanitarei, iar datorită diminuării capacităţii de autocontrol şi a discernământului, ca efect al consumului de alcool, a recurs la comiterea unei infracţiuni, în loc să accepte primul ajutor calificat oferit de personalul medical de pe ambulanţă.

Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 1447/R din 22 septembrie 2011

Judecătoria Turda prin sentința penală nr. 17 din 26.01.2011, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, a condamnat pe inculpatul U.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz a unui conducător de autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

în baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, a condamnat pe inculpatul U.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

In baza art. 33 lit. a) și b) - art. 34 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani, și de 1 an închisoare stabilite prin prezenta, în final aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C.pen și s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 18.05.2009, a fost sesizat la apelul unic de urgență 112 existența unui conflict la domiciliul numitului U.D. din care rezulta că numita F.E. ar fi victima unei agresiuni. La fața locului s-a prezentat agentul D.C. de la Postul de Politie Viișoara. In urma intervenției la fața locului, conflictul a degenerat și agentul de poliție a folosit armamentul din dotare împotriva inculpatului U.D., rănindu-1 în picior.

După eveniment, agentul de poliție D.C. a solicitat intervenția unui echipaj medical la fața locului pentru acordarea primului ajutor. Având în vedere faptul că locația producerii incidentului era pe o stradă laterală în loc. Viișoara, agentul de poliție însoțit de martorul P.V.I. s-au deplasat la strada principală, pe drumul județean DJ 150, pentru a îndruma ambulanța la locul unde se afla inculpatul U.D.

Fără a aștepta echipajul, inculpatul U.D. s-a urcat la volanul tractorului proprietate personală și a plecat spre Spitalul mun. Câmpia Turzii. La intersecția străzii laterale cu DJ 150, inculpatul a trecut pe lângă ambulanță și echipajul de poliție, nu s-a oprit pentru a i se acorda primul ajutor, continuându-și deplasarea spre Câmpia Turzii. Atât echipajul de poliție cât și ambulanța au pornit în urma lui U.D., iar pe drum agentul D.C. a încercat de mai multe ori să-1 oprească cu semnalele luminoase-acustice și prin sistemul voce - exterior de la autovehicul, dar acesta a refuzat.

Având în vedere că inculpatul se deplasa sinuos pe drumul județean intens circulat la acea oră, echipajul de poliție a reușit la un moment dat să-l depășească, după care și-a continuat deplasarea în fața tractorului avertizând participanții la trafic care circulau din sens invers să oprească pentru a evita producerea unui accident rutier, lucru confirmat de martorii P.V., D.I. și M.N., asistent medical, respectiv conducătorul de pe ambulanță.

La apropierea de orașul Câmpia Turzii, agentul de poliție D.C. a luat legătura prin stația de emisie recepție cu Poliția Câmpia Turzii care a dirijat un echipaj de politie rutieră la intersecția DJ 150 cu drumul național DN 1 E 60, pentru a încerca oprirea tractorului condus de către U.D. sau oprirea traficului pe drumul național pentru ca acesta să nu provoace un eveniment rutier.

Astfel la fața locului a fost trimis Agentul Sef Principal R.A. de la Poliția Rutieră - Câmpia Turzii care a oprit traficul pe drumul național, asigurând trecerea în siguranță a inculpatului U.D. cu tractorul. După aproximativ 100 de metri de la intersecție, pe strada Avram Iancu, tractorul condus de inculpat s-a oprit deoarece a rămas în pană de combustibil. Organele de poliție și lucrătorii de pe ambulanță au încercat din nou să-l convingă pe U.D. să urce în salvare pentru a i se acorda primul ajutor dar acesta a refuzat, a coborât din tractor și cu o sticlă cu motorină a alimentat pentru a-și continua deplasarea spre spital. în acest timp, una dintre persoanele prezente a urcat în tractor și a luat cheile din contact. Văzând că nu mai poate porni tractorul, U.D. și-a continuat deplasarea pe jos spre Spitalul Municipal Câmpia Turzii, însoțit de către echipajul de ambulanță și de către poliție.

Inculpatul a ajuns la Spital din Câmpia Turzii în jurul orelor 17:40, a intrat în sala de primiri urgențe pe picioare solicitând medicilor să cheme televiziunea. A refuzat ajutor medical în prima fază, dar în cele din urmă a acceptat să i se aplice un pansament pe plaga de la picior și i s-a făcut o injecție antitetanos.

La intervenția organelor de poliție, în prezența asistentei L.A. și a medicului de gardă a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior inculpatul a solicitat să fie transportat la Cluj-Napoca la spital unde a și fost condus cu ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe I și i s-a acordat primul ajutor, iar seara a fost externat.

După eveniment, tractorul inculpatului a fost transportat în parcare în fața sediului Poliției Mun. Câmpia Turzii deoarece în locul unde a fost abandonat de către U.D. acesta bloca traficul. S-a procedat la identificarea tractorului care nu avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, ocazie cu care s-a stabilit că este marca U 650, culoare roșu, precum și seria șasiu și seria motor. Din verificările efectuate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor Cluj, rezultă că inculpatul U.D. este posesor al permisului de conducere categoria B eliberat de I.P.J. Cluj la 29.08.2007 cu vechime din anul 1991, iar în momentul conducerii tractorului pe drumul public acesta nu avea abateri disciplinare. Aceeași instituție a comunicat faptul că tractorul marca U 650 nu este înmatriculat în circulație pentru a putea fi condus pe drumurile publice. Din adresa nr. 2892 de la Primăria comunei Viișoara rezultă că tractorul mai sus menționat a fost înregistrat în evidențele primăriei dar abia din data de 25.05.2009, deci după producerea evenimentului.

In urma audierii inculpatului U.D., acesta a recunoscut săvârșirea celor două fapte, cu unele precizări. Astfel, acesta a arătat că după ce a fost împușcat în picior a încercat să pornească spre oraș cu autoturismul marca Opel, proprietate personală, înmatriculat în circulație, însă datorită faptului că nu pornea a hotărât să plece spre Spitalul din Câmpia Turzii, cu tractorul marca U 650 care însă nu era înmatriculat. Acesta a declarat că a recurs la această modalitate deoarece rana de la picior sângera și a apreciat că este necesară o intervenție cât mai rapidă. Totodată inculpatul a declarat că nu a observat vreo ambulanță la intersecția cu drumul județean DJ 150. Acest lucru nu poate fi apreciat însă, ca fiind corespunzător realității întrucât atât din procesul verbal întocmit de agentul de poliție care a anunțat ambulanța cât și din declarațiile martorilor P.V.I., D.I. și M.N. reiese că inculpatului i-a fost semnalizată în mod clar prezența salvării prin diverse mijloace, însă acesta și-a continuat drumul, refuzând categoric orice intervenție din partea personalului sanitar. S-a constatat astfel, că inculpatul a apreciat în mod corect starea de relativă necesitate în care se afla și ar putea fi apreciată ca justificată hotărârea sa de a se folosi de un mijloc de transport neînmatriculat, pentru a se deplasa la Spitalul din Câmpia Turzii în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate, însă Judecătoria a considerat că nu se poate reține starea de necesitate prevăzută la art. 45 C.pen. ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei întrucât dispozițiile legale prevăd în mod clar că autorul unei fapte prevăzute de legea penală se află în stare de necesitate atunci când săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obștesc. Ori, din ansamblul probator administrat, rezultă în mod evident că la momentul la care inculpatul a ajuns cu autovehiculul neînmatriculat pe drumul județean DJ 150 acestuia i-a fost semnalizată în mod clar prezența ambulanței, existând în mod evident o situație legală prin care pericolul în care se afla inculpatul, în ceea ce privea integritatea sa corporală, putea fi înlăturat fără a fi nevoie ca acesta să recurgă la săvârșirea unei fapte penale. Acest lucru apare cu atât mai evident dacă se are în vedere că pericolul în care se afla inculpatul putea fi înlăturat în mod imediat și eficient dacă acesta ar fi acceptat ajutorul de specialitate al personalului de pe ambulanță.

în ceea ce privește săvârșirea celei de-a doua fapte cu caracter penal, respectiv refuzul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, modificată, s-a constatat că aceasta a fost săvârșită de inculpat în deplină cunoștință de cauză și după înlăturarea pericolului privind plaga împușcată de la picior. Astfel inculpatul recunoaște că nu a permis cadrelor medicale din Spitalul mun. Câmpia Turzii să-i recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, motivându-și atitudinea prin faptul că dorea ca la aceleași operațiuni să fie supus și polițistul care l-a împușcat deoarece el nu a consumat băuturi alcoolice. S-a apreciat că motivul invocat de inculpat nu este unul de natură să înlăture răspunderea penală cu privire la această faptă, legiuitorul prevăzând în mod clar că această infracțiune este una de pericol, gravitatea ei fiind stabilită indiferent dacă cel în cauză a consumat sau nu băuturi alcoolice. Săvârșirea faptei a reieșit din declarația de recunoaștere din partea inculpatului coroborată cu mențiunile din buletinul de examinare clinică având seria sigiliu 00560314, cu cererea de analiză și cu declarația asistentei medicale L.A.

In cauză au fost audiați în calitate de martori numiții: P.V.I., D.I., M.N., L.A., F.E. și P.I., B.V. din declarațiile coroborate ale acestora rezultând că inculpatul U.D. a condus pe drumurile publice tractorul neînmatriculat marca U 650 și s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astfel, F.E. concubina inculpatului, a declarat că agentul de poliție D.L. l-a împușcat in picior, motiv pentru care acesta a început să sângereze. Martora a declarat că agentul de poliție a plecat de la fața locului fără să îi precizeze unde anume. Văzând situația în care se afla concubinul său, martora a solicitat ajutorul unui vecin pe nume P.I. și împreună l-au ajutat pe inculpat să urce pe tractorul marca U 650 pentru a se deplasa spre Spitalul din Câmpia Turzii.

Prin declarația sa martorul P.I. a confirmat cele arătate de martora F.E., precizând că i-a solicitat inculpatului să nu se deplaseze cu tractorul și mai bine să aștepte ambulanța, lucru refuzat de inculpat.

Din declarația martorului P.V.I. a reieșit că în data de 18.05.2009 a fost solicitat de agentul de poliție D.C. ca martor asistent într-o cauză. Acesta a confirmat faptul că în urma unor discuții mai aprinse cu inculpatul polițistul a folosit armamentul din dotare împușcându-l în picior pe acesta. După eveniment martorul a mers împreună cu polițistul pe DJ 150 pentru a aștepta ambulanța pe care o solicitase telefonic. La momentul la care aceasta a sosit la fața locului inculpatul s-a urcat în tractor și în ciuda încercărilor celor de față să primească ajutor de specialitate din partea personalului de pe ambulanță, inculpatul și-a continuat drumul spre Câmpia Turzii. Văzând acest lucru s-a pornit în urmărirea inculpatului atât cu mașina poliției cât și cu ambulanța și prin semnale acustice s-a încercat convingerea acestuia de a opri însă fără succes. A mai arătat martorul că inculpatul conducea tractorul sinuos pe șosea, agentul de poliție fiind nevoit să semnalizeze autovehiculele care veneau din sens invers, pentru a se evita producerea vreunui accident, mai ales că inculpatul intrase pe contrasens. Tot în declarația sa martorul a precizat că atunci când inculpatul a ajuns la intersecția cu drumul european, acesta a trecut prin ea fără să se asigure, fiind evitată producerea vreunui accident rutier numai datorită faptului că organele de poliție fuseseră solicitate să oprească circulația pe ambele sensuri. Ajuns pe strada Avram Iancu, la o distanță mică de Spitalul din Câmpia Turzii, tractorul condus de inculpat a rămas în pană de motorină. în acel moment s-a încercat din nou convingerea inculpatului să primească ajutorul medical din partea personalului de pe ambulanță acesta refuzând din nou, iar dintr-o sticlă cu motorină pe care o avea la îndemână a alimentat tractorul.

In ceea ce privește refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, declarația asistentei L.A. este edificatoare în acest sens, această declarație urmând a fi coroborată cu buletinul de examinare clinică având seria sigiliu 00560314 cu cererea de analiză și cu raportul agentului de poliție.

In fișa întocmită de către echipajul de pe ambulanța care 1-a însoțit pe inculpat se menționează că acesta se afla în stare de ebrietate, lucru care reieșea din comportament și din modul în care conducea tractorul pe drumul public De asemenea din registrul de urgențe de la Spitalul Mun. Câmpia Turzii, rezultă că pacientul U.D. a refuzat orice tratament medical, precum și recoltarea de probe biologice.

Descrierea situației de fapt și desfășurarea evenimentelor a fost reținută și în actele întocmite de organele de poliție, respectiv procesul verbal și cele două rapoarte.

în ceea ce privește pericolul social concret al faptelor comise de către inculpatul U.D., acesta este evident, modul de operare fiind deliberat, inculpatul prin faptele sale a pus în pericol ceilalți participanți la trafic, existând tot timpul pericolul de a provoca un accident rutier cu consecințe deosebit de grave, având în vedere că deplasarea cu tractorul a făcut-o pe un drum județean intens circulat, iar traversarea drumului național putea pune în pericol participanții la trafic dacă nu se luau măsurile de blocare a traficului. De asemenea s-a avut în vedere refuzul categoric al inculpatului de a coopera cu organele de politie,cu reprezentanții ambulanței, ai spitalului, refuzul de a se supune recoltării de probe biologice, comportamentul recalcitrant, din toate acestea rezultând în mod evident atitudinea inculpatului de a nu se supune normelor legale în vigoare.

în drept, fapta inculpatului U.D. care în data de 18.05.2009, după ce a suferit o vătămare prin împușcare, a condus pe drumurile publice tractorul neînmatriculat marca U 650 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevederile de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, modificată după care a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei săvârșind infracțiunea de refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevederile de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.

împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs inculpatul U.D. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței și rejudecând cauza, a se dispune achitarea sa de sub învinuirea ambelor infracțiuni deduse judecății în temeiul art. 10 lit. e) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. cu aplicarea art. 45 alin. (1) și (2) C.pen., întrucât a acționat în stare de necesitate pentru a-și salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața și sănătatea sa.

Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:

Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulată de inculpatul U.D., în cursul urmăririi penale și al judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:”principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Raportând conținutul recursului inculpatului la motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că această cale de atac promovată împotriva sentinței judecătoriei, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Inculpatul U.D. nu a recunoscut infracțiunea de refuz a unui conducător de autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. 195/2002, ci doar pe aceea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzute de art. 85 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, astfel că în stabilirea vinovăției acestuia, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarațiile sale.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale”. (a se vedea hotărârea nr. 27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al dispozițiile art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de judecata pronunța condamnarea inculpatului numai in situația in care probele strânse in cursul urmăririi penale si verificate in cursul cercetării judecătorești, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârșită de inculpat.

Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „urmărirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea in judecata.

Art. 289 C.proc.pen. dispune ca „judecata cauzei se face in fata instanței constituita potrivit legii si se desfășoară in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu”.

Astfel, probele strânse in cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse in cursul urmăririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de către instanță, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.

Numai după verificarea efectuata, in aceste condiții, instanța poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmărire penala, fie cele administrate in cursul judecății.

Pe de alta parte, in raport de dispozițiile art. 62, art. 63 C.proc.pen. cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C.proc.pen. hotărârea prin care se soluționează cauza penala dedusa judecății trebuie sa apară ca o concluzie, susținuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Ori, in cauza, probele strânse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecății, dovedesc, in mod cert, ca autorul infracțiunilor de refuz al unui conducător auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. 195/2002 și conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice prevăzute de art. 85 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, este inculpatul U.D. și că faptele au existat în realitate.

Toți martorii indicați în rechizitoriul parchetului, cu excepția martorei D.I. în privința căreia instanța a dat citire în ședință publică a declarației din fața procurorului, conform art. 327 alin. (3) C.proc.pen. au fost audiați nemijlocit de către Judecătoria Turda.

Din coroborarea declarațiilor martorilor P.I., M.N. , L.A., D.I., coroborate cu raportul întocmit de agentul de poliție D.C. din cadrul Postului de Poliție Viișoara, din 18 mai 2009, cu cel al agentului șef R.A. din cadrul Poliției Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu cel al agentului șef C.O. din cadrul Poliției Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, cu cel al procesului verbal de prelevare a probelor biologice vizându-l pe inculpat, cu conținutul adresei nr.121177 din 4 iunie 2009 a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj, din care rezultă că la data de 18 mai 2009 tractorul proprietatea recurentului nu era înscris în circulație, cu conținutul fișei de intervenție a Serviciului de Ambulanță a județului Cluj din 18 mai 2009, rezultă că la data de 18.05.2009, sora martorei F.E. a apelat la numărul de urgență 112 despre existența unei agresiuni în curs de derulare, la locuința recurentului U.D. din care rezulta că F.E. ar fi fost lovită de către inculpat. în aceste circumstanțe, la fața locului s-a prezentat agentul D.C. de la Postul de Politie Viișoara, pentru aplanarea conflictului. Așa cum rezultă din conținutul raportului de la f.7 urmărire penală., întocmit de susnumitul agent, „în momentul în care am intrat în casa inculpatului U.D., l-am observat pe acesta întins pe pat, având două cuțite mari, unul în mână și unul așezat în pat, lângă el”. în momentul în care inculpatul m-a observat, mi-a spus „ieși afară că te omor”, condiții în care agentul s-a reîntors în autovehiculul în care se afla și martorul P.V.I.. înainte de a se urca în vehicul, agentul a fost contactat de martora F.E. care i-a relatat că inculpatul U.D. s-a întors acasă de la serviciu, în stare de ebrietate, condiții în care a agresat-o cu cuțitul și cu toporul. Martora F. l-a rugat pe polițist să reintre cu ea în locuința comună (a ei și a inculpatului), pentru a purta discuții cu inculpatul și a o ajuta la liniștirea acestuia. Polițistul a dat curs rugăminții martorei, a însoțit-o în incinta casei inculpatului, recurentul l-a somat să iasă afară, agentul de poliție relatând inculpatului că a fost solicitat să vină pentru aplanarea conflictului, de către martora F.E.. în aceste condiții, așa cum rezultă din cuprinsul raportului agentului D.C. inculpatul U.D. a încercat să o lovească pe martora F., după care s-a repezit să-l dezarmeze de arma din dotare pe polițist, astfel că acesta s-a îndepărtat prin fugă de locul incidentului. Așa fiind, inculpatul U., sportiv de performanță, (box) cu o alură atletică, a fugit după agentul de poliție. Fiind urmărit de către inculpat și ajungând într-un colț al curții acestuia, de unde nu mai avea posibilitatea să iasă și să se salveze, polițistul a făcut uz de arma din dotare, după ce în prealabil, l-a somat verbal pe recurent, acesta amenințându-l cu cuvintele „împușcă-mă, că te omor” continuând să fugă însă, după agentul de poliție. Inculpatul, ajungând la aproximativ doi metri de locul unde se afla agentul de poliție, acesta din urmă observând anterior cele două cuțite aflate în posesia recurentului, sub imperiul fricii de a nu fi atacat, a executat foc de armă asupra piciorului acestuia, reușind în aceste condiții să părăsească curtea și locuința numitului U.D.

După incident, agentul de poliție D.C. a solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței, pentru acordarea primului ajutor. Având în vedere faptul că locația producerii incidentului era pe o stradă laterală în loc. Viișoara, agentul de poliție însoțit de martorul P.V.I. s-au deplasat la strada principală, pe drumul județean DJ 150, pentru a îndruma ambulanța la locul unde se afla inculpatul U.D.

Fără a aștepta echipajul, inculpatul U.D. s-a urcat la volanul tractorului proprietate personală și a plecat spre Spitalul Mun. Câmpia Turzii. La intersecția străzii laterale cu DJ 150, inculpatul a trecut pe lângă ambulanță și echipajul de poliție sosit la fața locului, a refuzat să oprească pentru a i se acorda primul ajutor, continuându-și deplasarea spre Câmpia Turzii. Atât autovehiculul poliției cât și ambulanța au pornit în urma recurentului, iar pe drum agentul D.C. a încercat de mai multe ori să-1 oprească cu semnalele luminoase și acustice și prin sistemul voce - exterior de la autoturism, dar acesta a refuzat cu obstinație atât oprirea tractorului neînmatriculat, cu care rula pe drumurile publice, cât și ajutorul medical de specialitate.

Având în vedere că inculpatul se deplasa sinuos pe drumul județean intens circulat la acea oră, 16,30, echipajul de poliție a reușit la un moment dat să-1 depășească, după care și-a continuat mersul în fața tractorului avertizând participanții la trafic care circulau din sens invers să oprească pentru a evita producerea unui accident rutier, lucru confirmat de martorii P.V., D.I. și M.N.. Astfel, din declarația martorului P.V. de la f.14 urmărire penală, coroborată cu cea din fața judecătoriei rezultă că „după ce a sosit ambulanța,m-am deplasat spre locul evenimentului, iar după 80 de metri am observat că din față circula un tractor U 650 de culoare roșie, la volanul căruia se afla inculpatul. în acel moment, agentul D.C. a oprit pe dreapta, la fel și ambulanța și am coborât și am făcut semne de oprire către inculpatul U., în vederea acordării primului ajutor de către echipajul de pe ambulanță. Inculpatul a gesticulat prin semne că nu oprește și și-a continuat deplasarea, a ieșit de pe strada laterală, intrând pe drumul care face legătura cu Câmpia Turzii. Agentul D.C. împreună cu alți polițiști au încercat să-l convingă pe inculpat să oprească și să urce în ambulanță pentru a i se acorda primul ajutor, dar acesta a refuzat, a mai condus tractorul pe drumurile publice după care, i s-a terminat motorina, iar unul dintre polițiști i-a luat cheile din contact. în aceste condiții, l-am observat pe inculpat, pornind pe jos, spre Spitalul Câmpia Turzii.

Mai mult, aceleași aspecte rezultă fără dubiu și din declarația martorei D.I. aceasta învederând că „am pornit cu echipajul de salvare în urma tractorului condus de inculpat cu intenția de a-i acorda primul ajutor sau de a fi prezenți în cazul producerii unui accident, deoarece acesta se deplasa în zig-zag. Pe drum, polițiștii au încercat să-l oprească pe conducătorul tractorului, dar acesta a refuzat să dea curs solicitărilor poliției. în plus, inculpatul a refuzat categoric orice tratament sau intervenție a echipajului de pe salvare. Din modul de comportare al inculpatului, pot preciza că acesta era în stare de ebrietate, lucru pe care l-am notat și în fișa medicală de intervenție”.

în același sens declară și martorul M.N. în declarația de la urmărire penală, cât și în cea din fața instanței, „am înțeles că cel din tractor, respectiv inculpatul, este cel rănit, dar acesta nu a oprit la semnalul poliției, și-a continuat drumul, a ieșit pe cel principal și se deplasa spre Câmpia Turzii. Am întors mașina și împreună cu polițiștii ne-am dus după cel în cauză. Inculpatul se deplasa în zig-zag, iar la un moment dat, poliția a reușit să treacă în fața lui și să semnalizeze autovehiculele care veneau din sens opus, pentru a evita un accident rutier. La un moment dat, din lipsa carburantului, tractorul s-a oprit, iar cei prezenți am încercat să-l convingem pe inculpat să urce în ambulanță și să-i acordăm primul ajutor, dar acesta a refuzat categoric”.

Din declarația martorului R.A. de la Poliția Rutieră - Câmpia Turzii rezultă că acesta a oprit traficul pe drumul național, asigurând trecerea în siguranță a inculpatului U.D. cu tractorul, iar în momentul în care recurentul a rămas în pană de combustibil, i-a luat cheile din contact, condiții în care recurentul și-a continuat deplasarea pe jos spre Spitalul Municipal Cîmpia Turzii, însoțit de către echipajul de ambulanță și de către poliție.

Probele testimoniale ale dosarului relevă că inculpatul a ajuns la Spitalul din Câmpia Turzii în jurul orelor 17,40, a intrat în sala de primiri urgențe, pe picioare solicitând medicilor să cheme televiziunea. A refuzat ajutor medical în prima fază, dar în cele din urmă a acceptat să i se aplice un pansament pe plaga de la picior și i s-a făcut o injecție antitetanos.

La intervenția organelor de poliție, în prezența asistentei L.A. și a medicului de gardă a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, inculpatul a solicitat să fie transportat la Cluj-Napoca la spital unde a și fost condus cu ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe 1 unde i s-a acordat primul ajutor, iar seara a fost externat. Astfel, în declarația de la urmărire penală coroborată cu cea din fața instanței, martora L.A. precizează textual „la spital, au fost prezenți polițiști pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, am încercat acest lucru, dar inculpatul a refuzat categoric”, fiind foarte agitat.

Nu în ultimul rând, martorul P.I. confirmă că inculpatul deși cunoștea că tractorul său este neînmatriculat, a rulat cu el pe drumurile publice, nedorind să aștepte ambulanța care să-i acorde primul ajutor, nesocotind astfel recomandările vecinului său.

Declarația martorei F.E. în instanță, va fi înlăturată din contextul probațiunii testimoniale întrucât este vădit nesinceră, necoroborându-se cu ceea ce a declarat aceasta agentului de poliție D.C., în ziua de 18 mai 2009, în sensul că inculpatul era în stare de ebrietate, la revenirea de la serviciu. Starea de ebrietate a inculpatului, este probată prin declarația martorei D.I. și prin consemnările înserate în fișa de intervenție a Serviciului de Ambulanță a județului Cluj, de unde rezultă că „pacientul în stare de ebrietate refuză transportul la spital, condiționând deplasarea cu vehiculul său”.

Inculpatul atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței a învederat că la 18 05 2009 nu a consumat băuturi alcoolice, nu a observat existența ambulanței și a mașinii poliției care să-i facă semnale acustice și luminoase pentru a opri și a i se acorda primul ajutor, nu a refuzat ajutorul medical, iar pe de altă parte, nu a dorit să i se recolteze probe biologice, decât dacă această activitate îl viza și pe polițistul D.C., cu care a avut acea altercație. Recunoaște în schimb, că tractorul cu care a rulat pe drumurile publice, nu era înmatriculat, dar pentru a-și salva viața, a recurs la pilotarea acestuia.

Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declarația inculpatului U.D. este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiție în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.

Potrivit art. 69 C.proc.pen. declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. în al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declarațiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dispozițiile art. 63 alin. (2) C.proc.pen. exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.

Dând sens și dispozițiilor art. 3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art. 64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.

Pe de altă parte, declarațiile acestuia date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii ambelor infracțiuni deduse judecății.

Deși inculpatul a negat constant comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorilor P.I., M.N. , L.A., D.I., coroborate cu raportul întocmit de agentul de poliție D.C. din cadrul Postului de Poliție Viișoara, din 18 mai 2009, cu cel al agentului șef R.A. din cadrul Poliției Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu cel al agentului șef C.O. din cadrul Poliției Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, cu cel al procesului verbal de prelevare a probelor biologice vizându-l pe inculpat, cu conținutul adresei nr.121177 din 4 iunie 2009 a Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj, din care reiese că la data de 18 mai 2009 tractorul proprietatea recurentului nu era înscris în circulație, cu conținutul fișei de intervenție a Serviciului de Ambulanță a județului Cluj din 18 mai 2009.

în speță, este exclus a se reține că inculpatul a acționat în stare de necesitate, conform art. 45 C.pen., deoarece aceasta înlătură caracterul penal al faptei, inculpatul comițând fapta fără vinovăție. Potrivit doctrinei, el este constrâns să acționeze de pericolul care amenință valorile sociale ocrotite de lege, fiindcă numai săvârșind o faptă prevăzută de legea penală el poate salva viața, integritatea corporală, sănătatea sa ori a altuia. Aparent, inculpatul săvârșește fapta în mod voit, dar - în realitate - voința lui este constrânsă de necesitatea de a înlătura pericolul, ceea ce înseamnă că în momentul săvârșirii acesteia, el nu avea posibilitatea să-și determine și să-și dirijeze liber voința. Din conținutul art. 45 C.pen. rezultă că, pentru ca o faptă să fie considerată săvârșită în stare de necesitate, trebuie să se constate îndeplinirea a patru condiții: existența unui pericol iminent, pericolul să amenințe viața, integritatea corporală, sănătatea făptuitorului; pericolul să nu poată fi înlăturat altfel; săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Probele dosarului dovedesc în afara oricărui dubiu, că nu poate fi considerată ca săvârșită în stare de necesitate, fapta inculpatului care a condus pe drumurile publice un tractor neînmatriculat, pentru a ajunge la Spitalul din Câmpia Turzii în vederea acordării primului ajutor, după ce a suferit o plagă prin împușcare, câtă vreme recurentul U.D. avea și alte posibilități de a ajunge la unitatea sanitară. Martorii audiați în prezenta cauză, au arătat la unison că inculpatul a refuzat categoric atât transportarea sa de către ambulanță la unitatea primiri urgențe, cât și acordarea operativă, pe loc, a primului ajutor, deși autosanitara venise tocmai în acest scop la locuința inculpatului, după ce fusese sesizată de către poliție. Inculpatul nu a fost nevoit și nici constrâns să ruleze pe drumurile publice cu un tractor neînmatriculat, pentru a-și salva viața, câtă vreme, cu bună știință, a refuzat tratamentul medical de specialitate, oferit de personalul medical calificat, aferent autosanitarei. O dovadă a împrejurării că inculpatul se afla în stare de ebrietate, (în afara declarației martorei D.I. și a mențiunilor înserate în fișa de intervenție a Serviciului Ambulanță Cluj din 18 mai 2009), o reprezintă faptul că acesta datorită diminuării capacității de autocontrol și a discernământului, ca efect al consumului de alcool, a recurs la comiterea unei infracțiuni, în loc să accepte primul ajutor calificat oferit de personalul medical de pe ambulanță.

Pentru motivele ce preced, întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din CEDO cu referire la art. 66 și art. 5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, condiții în care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.

(Judecător Delia Purice)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Stare de necesitate. Inexistenţa acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei