Neefectuarea cercetării judecătoreşti. Încălcarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii. Apreciere greşită a probelor
| Comentarii |
|
Inculpatul B.M. a arătat că nu recunoaşte infracţiunile de viol şi tâlhărie, spre deosebire de tentativa la furt calificat, în şedinţa de judecată din 30 septembrie 2010, după ce s-a citit rechizitoriul. Judecătoria nu putea face aplicarea art. 320/1 C.proc.pen. în condiţiile în care acest articol a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea 202/2010, text ce a intrat în vigoare doar la 25 noiembrie 2010. Mai mult, câtă vreme inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni concurente, ce formează un tot indivizibil, nu se putea aplica dispoziţiile art. 320/1 C.proc.pen. doar pentru una dintre fapte, textul invocat prevăzând în mod expres că „până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu” şi nu doar una dintre acestea. În aceste condiţii, instanţa de fond era obligată să nu facă aplicarea art. 320/1 C.proc.pen. numai pentru una dintre infracţiuni, câtă vreme recunoaşterea inculpatului a avut loc înainte de intrarea în vigoare a legii, iar pe de altă parte, în speţă, i se imputau 3 fapte concurente, dintre care două erau negate, impunându-se astfel, administrarea probaţiunii cu privire la întreaga învinuire adusă.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 1449/R din 22 septembrie 2011
Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr. 639 din 24 martie 2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) raportat la art. 5 C.proc.pen. a achitat pe inculpatul B.M.C., pentru comiterea infracțiunilor de: viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C.pen.; tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
A condamnat pe același inculpat pentru tentativă la comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art: 20 raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 3201 din Legea 202/2010, la 1 an închisoare.
în baza art. 81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen.
Conform dispozițiile art 350 alin. (3) lit. b) C.proc.pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată în arest preventiv, începând cu 06.08.2010, la zi.
Cu consecințele prevăzute de art. 71 alin. (5), 64 lit. a), teza II C.pen.
A condamnat pe inculpații: B.C.A., C.A., C.R.E., toți pentru tentativă la comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 3201din Legea 202/2010 față de toți inculpații, la câte 6 luni închisoare. în baza art. 81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru toți inculpații pe o durată de câte 2 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C.pen.
A condamnat pe inculpatul C.N., pentru tentativă la comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzuă de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 3201 din Legea 202/2010, la 1 an închisoare. în baza art. 81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art 83 C.pen.
Cu consecințele prevăzute de art. 71 alin. (5), 64 lit. a), teza II C.pen., pentru toți inculpații.
în temeiul art. 346 alin. (3) C.proc.pen. s-a respins pretențiile părții civile I.S.A.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
în noaptea de 28/29.07.2010, în jurul orei 01:50, partea vătămată I.S.A. se deplasa pe str. Pășunii din Municipiul Baia Mare, în zona Magazinului Billa 2, dinspre intersecția cu B-dul Republicii, înspre intersecția cu str. Grănicerilor, după ce s-a despărțit de prietenul său, martorul M.A.. în dreptul imobilului cu numărul 4 de pe str. Pășunii, a ajuns-o din urmă un bărbat (care partea vătămată susține că era inculpatul B.M.C.), care a trecut pe lângă aceasta. După ce a mers până la intersecția cu str. Grănicerilor, bărbatul s-a întors înapoi, a trecut din nou pe lângă partea vătămată, după care s-a reîntors, a acostat-o și a imobilizat-o, acoperindu-i gura cu mâna și a târât-o într-o zonă retrasă, situată între imobilul cu nr.4 de pe str. Pășunii și imobilul cu nr.100 de pe str. Grănicerilor, unde prin folosirea de violențe, a obligat-o să întrețină cu el raport sexual oral, după care a lovit-o peste cap și a obligat-o să îi dea banii pe care îi avea asupra sa, respectiv suma de 30 lei.
După ce a deposedat-o pe partea vătămată de bani, bărbatul a părăsit locul faptei, fugind peste câmpul situat în spatele imobilelor susmenționate.
Partea vătămată l-a anunțat telefonic pe prietenul său, martorul M.A. despre cele întâmplate, iar acesta s-a deplasat la locul unde se afla aceasta, însoțit de tatăl său, martorul M.V., cei trei pornind în căutarea agresorului. Pentru că nu au reușit să-l găsească, martorul M.V. a apelat numărul de urgență 112.
Cei trei au fost conduși de organele de poliție la sediu unde au fost date declarații, iar partea vătămată a fost audiată, semnalmentele persoanei care a obligat-o să întrețină cu el raport sexual oral și a deposedat-o de suma de 30 de lei, fiind cele din declarația de la fila 36-verso din dosarul de urmărire penală.
Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 826/26.08.2010, partea vătămată I.S.A. prezintă în unghiul extern al gurii o echimoză violacee tumefiată de 4/2 cm, pe mucoasa vestibulară la același nivel de continuitate de 0,5 cm cu membrană albicioasă, subiectiv cefalee cu dureri de gât ; a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire sau comprimare cu mâna și degetele ; leziunile au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile nu au pus în primejdie viața; leziunile au putut data din 29.07.2010.
Potrivit descrierii făcute de partea vătămată în prima declarație dată la poliție în dimineața zilei de 29.07.2010, agresorul „era la 20-26 ani, înălțime 1,75 m, bine făcut, lat în spate, fața rotundă, plinuță, sprâncene groase, ten închis dar nu părea a fi țigan, tuns scurt cu aceeași dimensiune iar la ochi avea un defect, parcă îi fugea ochiul drept, palmele de la mâini erau proeminente, vocea era groasă. Era îmbrăcat într-o bluză cu dungi alb cu albastru și pantaloni de blugi de culoare bleu.”
în dimineața zilei de 29.07.2010, în jurul orelor 10 s-a procedat la realizarea portretului robot al agresorului, acesta fiind făcut de martora V.G.A., care, potrivit declarației date în fața instanței nu a avut în vedere declarația părții vătămate de mai sus. Procedura urmată în realizarea portretului robot este cea descrisă de martoră în fața instanței și a avut ca punct de plecare semnalmentele date de partea vătămată cu acea ocazie și care în mare corespund cu cele date inițial” tânăr în jur de 22, 26 ani, de înălțimea mea-1,65; 1,75 m-șaten, ten măsliniu, fără semne particulare vizibile (deși inițial a declarat că la ochi avea un defect, parcă îi fugea ochiul drept), ochi albaștri spre verzi, pulover albastru cu dungă albă și în jur de 60 kg.”
După finalizarea portretului robot s-a utilizat aplicația pentru comparație a softului, așa cum declară martora, cu fotografiile persoanelor care sunt în baza de date a inspectoratului de poliție, introducând ca motor de căutare grupa de vârstă indicată de partea vătămată, respectiv 22-26 ani și nu au fost găsite persoane care să corespundă portretului robot.
Ulterior, în data de 30 și respectiv 31.07.2010 i s-a comunicat martorei, de la Poliția Mun. Baia Mare că utilizându-se același soft, dar cu motor de căutare 20-26 ani au fost indicate persoane cu semnalmente asemănătoare(deși inculpatul avea la acea dată 19 ani) și că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat după o razie făcută cu o seară înainte.
în zilele următoare agresiunii, partea vătămată i-a însoțit pe polițiștii care au pornit în căutarea agresorului prin cartierele orașului Baia Mare(razia despre care face vorbire martora), condiții în care, la data de 30.07 2010 partea vătămată îl observă pe inculpatul B.M.C. pe str. Păltinișului din Baia Mare(fiind singură în mașina poliției) și îl indică pe acesta ca fiind agresorul. Cu privire la acest fapt este dată declarația de la fila 37 din dosarul de urmărire penală și a fost întocmit Procesul-verbal de la dosar, în care se face mențiunea că deplasarea în zona Cartierului V.Alecsandri din Baia Mare s-a făcut în urma declarației părții vătămate că „ar putea recunoaște autorul pentru că l-a mai văzut prin zona Cartierului V.Alecsandri...” înainte de agresiune. O asemenea declarație a părții vătămate nu a existat însă până la data de 06.08.2010 când a fost audiată, după recunoașterea din grup. Până la această dată partea vătămată a declarat că ar recunoaște autorul după semnalmentele pe care le-a indicat.
La data de 06.08.2010, inculpatul B.M.C. se afla în sediul poliției când, potrivit actelor din dosarul de urmărire penală, a fost recunoscut după voce de către partea vătămată care se afla într-unul din birouri, aceasta cerând să-i fie prezentat pentru recunoaștere. Urmare cererii acesteia s-a organizat recunoașterea din grup la care au asistat ca martori numiții O.G. și V.M. Audiați fiind cei doi martori în faza de judecată au declarat că recunoașterea din grup s-a făcut în condițiile în care în camera în care a fost introdus grupul de bărbați se afla și partea vătămată, inculpatul fiind introdus ultimul și separat de ceilalți.
în aceste condiții partea vătămată, care îl văzuse deja pe stradă pe inculpat și îl indicase ca fiind autorul deși prima descriere a agresorului nu corespundea profilului acestuia, a realizat identificarea din grup a inculpatului după semnalmentele observate anterior pe stradă (un tatuaj pe gamba dreaptă), tatuajul nefiind văzut însă de partea vătămată în noaptea în care a fost agresată deoarece a declarat că agresorul era îmbrăcat în pantaloni lungi de culoare bleu.
Procedura recunoașterii a fost însă viciată, fiind sugestivă datorită introducerii inculpatului în încăpere separat de grupul format pentru recunoaștere și în prezența părții vătămate.
Dată fiind discrepanța dintre elementele de identificare furnizate de partea vătămată cu ocazia audierii sale în dimineața zilei în care a avut loc agresiunea și trăsăturile inculpatului, organele de cercetare ar fi trebuit să ia măsuri cu ocazia efectuării recunoașterii din grup a agresorului, pentru verificarea poziției părții vătămate.
Asupra modalității în care se procedează la recunoașterea din grup, literatura de specialitate a stabilit că, condițiile în care se va produce contactul cu persoanele ce trebuie recunoscute vizează selectarea cu atenție a persoanelor cu care urmează a fi simultan prezentată persoana ce trebuie recunoscută și totodată asigurarea unui cadru cât mai apropiat celui existent în momentul percepției inițiale. Pentru a nu se da loc unor prezentări tendențios sugestive, persoanele împreună cu care urmează a fi prezentată cea care trebuie recunoscută, trebuie selectate din rândul celor ce prezintă o seamă de însușiri asemănătoare, se cere evitarea contrastelor izbitoare, a stridențelor care ar putea conduce la recunoașteri greșite. Astfel, asemănarea celui ce urmează a fi recunoscut cu cei împreună cu care va fi prezentat pentru recunoaștere, presupune identitate de sex, o anumită apropiere a trăsăturilor fizice și a ținutei vestimentare, precum și o vârstă apropiată. De asemenea, procedura ce urmează a fi urmată în cadrul activității de recunoaștere este aceea că după constituirea grupului din care face parte persoana ce trebuie recunoscută, este invitată persoana care face recunoașterea și nu cum s-a procedat în cazul de față, atrăgându-se atenția părții vătămate asupra persoanei ce trebuia recunoscută, aceasta fiind văzută anterior de partea vătămată pe stradă.
Aceste reguli nu numai că nu au fost avute în vedere la constituirea grupului pentru recunoaștere (a se vedea planșa fotografică a grupului) dar includerea inculpatul lui în grup s-a făcut în manieră tendențios sugestivă prin aducerea lui în încăpere separat de ceilalți și includerea în grup în prezența părții vătămate. Procedura ce ar fi trebuit urmată în cadrul activității de recunoaștere este aceea că după constituirea grupului din care face parte persoana ce trebuie recunoscută, este invitată persoana care face recunoașterea și nu cum s-a procedat în cazul de față, atrăgându-se atenția părții vătămate asupra persoanei ce trebuia recunoscută, aceasta fiind văzută anterior de partea vătămată pe stradă.
De asemenea, o regulă de bază în efectuarea recunoașterii este aceea că persoana prezentată pentru recunoaștere trebuie să fie îmbrăcată în aceleași haine sau cu haine asemănătoare cu ale celui bănuit. Ori în cauza de față vestimentația inculpatului și a câtorva bărbați din grup era apropiată de cea în care partea vătămată l-a identificat pe stradă, astfel încât era vizibil tatuajul și nu apropiată de cea în care l-a văzut pe agresor. Astfel, partea vătămată, este evident că l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel pe care l-a văzut pe stradă, îmbrăcat în pantaloni scurți și având un tatuaj pe gambă și nu pe agresor, ale cărui semnalmente indicate de partea vătămată inițial nu corespund inculpatului.
La aceeași dată (06.08.2010) a fost întocmită și planșa fotografică de la din dosarul de urmărire penală, de recunoaștere după fotografie, recunoaștere care nu se poate determina dacă a fost ulterioară sau anterioară recunoașterii din grup, toate actele de cercetare efectuate în cursul urmăririi penale neavând consemnată ora întocmirii. Doar în procesul-verbal de la fila 52 s-a menționat că partea vătămată a fost invitată telefonic la sediul poliției, în data de 06.08.2010, la ora 18,00 iar inculpatul la ora 19,00.
Date fiind cele mai sus consemnate este evident că asocierea portretului robot cu persoana inculpatului s-a făcut după ce partea vătămată l-a văzut pe inculpat pe stradă și l-a indicat ca fiind autorul agresiunii, susținând pentru prima dată că îl știa mai de mult din cartier.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor de viol și tâlhărie declarând inițial că în noaptea în care a avut loc agresiunea s-a întors din Austria împreună cu soția sa, fiind confuz asupra datei exacte. Astfel, în cursul urmăririi penale (Ordonanța din 31.08.2010, fila 188 din dosarul de urmărire penală) s-a reținut că inculpatul a declarat inițial că s-a întors în țară în data de 29.07.2010, revenind apoi în cadrul aceleiași declarații, și susținând că s-a întors în țară în data de 28.07.2010.Acest fapt a fost consemnat în procesul verbal aflat la fila 53 din dosarul de urmărire penală încheiat la data de 15.07.2010 așa cum rezultă din acest înscris.
Analizând conținutul procesului verbal sus-amintit s-a constatat că acesta cuprinde o inadvertență referitoare la data întocmirii lui, care nu poate fi înlăturată, în sensul că inculpatul nu putea face o declarație în data de 15.07.2010 în care să vorbească despre acțiuni ulterioare acestei date.
Neputându-se determina data exactă în care a fost luată această declarație inculpatului, înscrisul va fi înlăturat de instanță.
Poziția oscilantă a inculpatului asupra datei exacte a întoarcerii sale în țară a rezultat din declarația dată în 06.08.2010 cu ocazia audierii sale de către organele de cercetare, după recunoașterea din grup, asupra acesteia revenind ulterior, audiat fiind în prezența avocatului din oficiu.
Martorii audiați în cursul urmăririi penale și apoi în faza de judecată cu privire la prezența în țară a inculpatului în noaptea agresiunii au fost de asemenea confuzi în ce privește data exactă, însă au declarat că în noaptea în care s-au întors au fost văzuți și interogați de o patrulă de poliție în cartierul în care locuiesc, în timp ce descărcau bagajele din mașină.
în urma investigațiilor efectuate de instanță la Poliția Mun. Baia Mare pentru a fi identificate persoanele care au făcut parte din patrulă, s-a comunicat că din patrulă, în noaptea de 25/26.07.2010, pe str. Luminișului din Baia Mare, au făcut parte agenții de poliție T.C. și Z.C.
Audiat fiind martorul T.C. confirmă susținerile martorilor, arătând că a sesizat pe str. Luminișului din Baia Mare, în noaptea de 25/26.07.2010 când a efectuat patrulă împreună cu colegul său, un grup de persoane care descărcau bagaje mari și care au declarat că atunci s-au întors din străinătate.
Această declarație s-a coroborat cu cea a martorei S.E., concubina inculpatului B. care susține că a plecat împreună cu inculpatul din Austria spre România în cursul lunii iulie în ziua de duminică, aceasta fiind data de 25.
Prin urmare este dovedit, fără a fi contestat de inculpat că în noaptea în care a partea vătămată a fost agresată, acesta se afla în Baia Mare.
Acest fapt nu creează însă prezumția că este și autorul infracțiunilor de viol și tâlhărie.
Cu privire la comiterea de către acesta a infracțiunilor de viol și tâlhărie s-a dispus testarea ambelor părți cu poligraful, rezultând că în ce o privește pe partea vătămată nu au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat iar în privința inculpatului au fost identificate modificări psihofiziologice care nu pot fi interpretate strict ca fiind legate de prezența sau absența comportamentului simulat.
în raport cu probele arătate mai sus, cu precizările făcute asupra modului de administrare de către organele de cercetare, instanța a reținut că asocierea persoanei inculpatului cu agresorul s-a făcut doar în baza declarațiilor părții vătămate, făcute după ce aceasta l-a văzut pe stradă, fără a se face vreo raportare a acestor declarații la ceea ce a declarat partea vătămată imediat după agresiune. S-a constatat că inadvertențele apărute nu au fost verificate de către organele de cercetare, în sensul de a fi verificată poziția părții vătămate, care este evident că a fost victima agresiunii așa cum aceasta a descris-o, dar care deși inițial nu a furnizat niciun amănunt din care să rezulte că l-a mai văzut și anterior pe agresor în cartier, după ce l-a văzut pe stradă pe inculpat a fost foarte sigură că el este cel care a violat-o. Siguranța părții vătămate nu poate constitui probă în dovedirea vinovăției inculpatului, în lipsa altor probe.
Cu privire la comiterea infracțiunii de viol și tâlhărie partea vătămată I.S.A. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei, dar și-a retras plângerea penală la termenul de judecată din data de 04.02,2011 declarând că dorește ca inculpatul să nu mai fie judecat pentru ambele infracțiuni și susținând pentru prima dată că agresorul i-a sustras și telefonul, motiv pentru care și-a menținut doar pretențiile privind valoarea telefonului și suma de 30 de lei de care a fost deposedată de agresor. Susținerea părții vătămate a fost surprinzătoare, dat fiind faptul că după ce a fost agresată aceasta și-a sunat prietenul de pe telefonul mobil.
Având în vedere considerentele de mai sus, considerând că există dubii evidente privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de viol și tâlhărie, instanța a dat eficiență dispozițiilor 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) raportat la art. 5 C.proc.pen. achitând inculpatul pentru comiterea acestor infracțiuni.
II.) La data de 06.08.2010, în jurul orei 10:00, în urma unei înțelegeri prealabile, inculpatul B.M.C., împreună cu inculpații B.C.A., C.A., C.R.E., C.N., C.R. și R.A.S. s-au deplasat la punctul de lucru al SC G.C. SRL Baia Mare, cu scopul de a sustrage componente de fier vechi , zidite dintr-o platformă din beton. în acest sens, inculpații au început să spargă platforma din beton folosindu-se de baroase și târnăcoape, cu scopul de a disloca doi stâlpi metalici cu greutatea de câte 100 kg fiecare, aproximativ, fiind depistați de organele de poliție la locul săvârșirii infracțiunii.
C.S.M., în calitate de reprezentant legal al părții vătămate SC G.C. SRL Baia Mare a declarat că valoarea prejudiciului care s-ar fi produs prin sustragerea stâlpilor ar fi fost de 150 lei, însă nu s-a constituit parte civilă în cauză, nefiindu-i cauzat nici un prejudiciu.
în drept:
Fapta inculpatului B.M.C., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C.pen., faptă pentru compromiterea căreia instanța l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
Faptele inculpaților B.C.A., C.A. și C.R.E., astfel cum au fost probate și recunoscute, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1), și 209 alin. (1) lit. a), C.pen., pentru care instanța i-a condamnat la pedeapsa de câte 6 luni închisoare.
Fapta inculpatului C.N., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale tentativei la comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1), și 209 alin. (1) lit. a), C.pen., pentru care instanța l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale( doar inculpații C.N. și B.M.C. sunt cunoscuți cu antecedente penale, motiv pentru care le-a fost aplicată o pedeapsă mai mare), pericolul social concret al faptei, împrejurările și modalitatea comiterii faptei, valoarea prejudiciului cauzat, precum și atitudinea inculpaților în raport cu autoritățile judiciare respectiv faptul că în cauză își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 3201 din Legea 202/2010, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind reduse cu o treime.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpaților, instanța a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speței și cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepselor va putea fi atins și fără executarea acestora, sens în care se va da eficiență prevederilor art. 81 Cod penal, dispunându-se suspendarea condiționată a excecutării pedepselor pentru toți inculpații și stabilind termene de încercare conform dispozițiile art. 82 C.pen.
Inculpaților li s-a interzis dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a Cod penal, faptele acestora fiind incompatibile cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice, interdicția fiind suspendată pe durata termenului de încercare.
Având în vedere că inculpatul B.M.C. a fost judecat în stare de arest preventiv,potrivit dispozițiile art. 350 alin. (3) lit. b) C.proc.pen. instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată în arest preventiv, începând cu 06.08.2010, la zi.
S-a respins constituirea de parte civilă formulată de partea civilă I.S.A.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii primei instanțe și rejudecând cauza, a se dispune încetarea procesului penal față de inculpatul B.M.C. pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1) C.pen., în baza art. 10 lit. h) și art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. față de retragerea plângerii prealabile a părții vătămate I.S.A. și totodată, condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și C.pen. și pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului de mai sus, pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C.pen., cu înlăturarea prevederilor art. 320/1 C.proc.pen. pentru această din urmă infracțiune.
în sinteză, Parchetul a apreciat că în speță sunt incidente prevederile pct. 18 al art. 385/9 C.proc.pen. în sensul că magistratul fondului a comis o eroare gravă de fapt în interpretarea probelor testimoniale și științifice administrate în cauză, ceea ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului pentru infracțiunile de viol și tâlhărie. în opinia acuzării, partea vătămată de la începutul urmăririi penale, cât și pe parcursul derulării cercetării judecătorești, a avut o poziție constantă de indicare a inculpatului drept autor al infracțiunilor imputate prin rechizitoriu, martorii ascultați nemijlocit în fața judecătorului confirmând întrutotul susținerea victimei.
Cu toate acestea, printr-o interpretare eronată a probațiunii, contrar prevederilor art. 63, 64 C.proc.pen. instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art. 1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal (parte vătămată, parte responsabilă civilmente).
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Din considerentele sentinței pronunțate în cauza penală de față rezultă că prima instanță nu a administrat nemijlocit toate probele testimoniale indicate în rechizitoriul parchetului, neaudiind martorii V.G.V., B.C.A., M.I., S.D.A., G.M.A., M.C.M., C.R., iar dacă se constata o imposibilitate obiectivă de ascultare a acestora trebuia să facă aplicarea art. 327 alin. (3) C.proc.pen. să dea citire în ședință publică declarațiilor acestora din faza de urmărire penală și să țină cont de ele la judecarea procesului.
Este de remarcat că potrivit art. 200 din Codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul ca să se dispună trimiterea în judecată.
Articolul 289 din același cod, dispune că “judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu”.
Din economia textelor legale menționate, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată în aceste condiții, instanța poate reține, motivat , că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 62 și art. 63 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 din același cod, hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în cauză, constituind un lanț deductiv fără discontinuitate.
Din verificarea pieselor dosarului rezultă că judecătoria nu și-a exercitat suficient rolul activ pentru a verifica prin cercetarea judecătorească dacă inculpatul este sau nu autorul infracțiunilor imputate. Neefectuând o cercetare judecătorească completă, instanța de fond a încălcat reguli de bază ale procesului penal.
Astfel, potrivit art. 65 alin. (1) C.proc.pen. sarcina probațiunii, în procesul penal, revine organului de urmărire penală și instanței judecătorești, iar potrivit art. 66 alin. (1) din același cod, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa.
în raport de particularitățile modului în care s-a pretins că au fost comise faptele, instanța de fond pentru a stabili cert dacă inculpatul este sau nu autorul infracțiunilor, trebuia să manifeste o deosebită rigoare în cercetarea judecătorească, pentru a identifica fiecare element de detaliu din faptele și împrejurările ce formează obiectul probațiunii.
în speță, se constată că prima instanță a pronunțat soluția de condamnare fără să verifice în cursul cercetării judecătorești în mod complet, în condițiile prevăzute de art. 289 și 290 C.proc.pen. depozițiile tuturor martorilor invocați în actul de trimitere în judecată și fără să administreze orice alte probe rezultate ca fiind necesare din cercetarea judecătorească pentru aflarea adevărului.
Procedând în acest mod, judecătoria a dat dovadă de lipsă de preocupare în vederea efectuării cercetării judecătorești, abdicând astfel de la principiul aflării adevărului.
Astfel, dintr-un număr de 13 martori, propuși în rechizitoriu în acuzarea inculpatului, instanța a ascultat 6, omițând audierea martorilor V.G.V., B.C.A., M.I., S.D.A., G.M.A., M.C.M., C.R.. La ultimul termen de judecată, din fața instanței de fond, nici nu s-a mai pus problema administrării probelor testimoniale, neexistând nicio dispoziție a instanței în acest sens, deși nu fuseseră ascultați nemijlocit toți martorii indicați în rechizitoriu, pentru susținerea poziției acuzării. Chiar dacă judecătoria a fost în imposibilitate de a-i asculta nemijlocit, în ipoteza în care a avut în vedere conform art. 327 alin. (3) C.proc.pen. declarațiile acestora din faza de urmărire penală, ele trebuiau analizate prin prisma coroborării lor cu celelalte mijloace de probă.
Inculpatul, în mod constant, nu a recunoscut infracțiunea de viol și tâlhărie, recunoscând doar tentativa la infracțiunea de furt calificat. în acest sens, în declarația din fața instanței de fond, învederează textual că „s-a întors din Austria în noaptea de 27/28 iulie 2010, nu recunoaște săvârșirea violului și a tâlhăriei, de asemenea, susține că nu știe să scrie și că nu confirmă cele consemnate în procesul-verbal aflat la fila 53 din dosarul de urmărire penală, în care este precizat că a ajuns în România în ziua de 28 iulie 2010 împreună cu concubina sa”.
în motivarea sentinței judecătoriei, nu apare nici o aserțiune cu privire la apărarea inculpatului în sensul că nu știe să scrie, să citească și raportat la aceasta, contradicțiile între declarațiile sale date în diferitele faze ale procesului penal. Mai mult, judecătorul fondului trebuia să lămurească dacă inculpatul B.M. a făcut plângere penală împotriva organelor de poliție pentru infracțiunea de cercetare abuzivă, întrucât în declarația de la fila 39 instanță, învederează textual că „la 6 august 2010, am fost agresat de polițist, fiind lovit la spate și tălpile picioarelor pentru a recunoaște infracțiunea de viol, ocazie cu care mi s-a dat să semnez o declarație scrisă cu pixul de către polițist. Neconcordanțele în ce privește întoarcerea mea din Austria le explic prin faptul că declarațiile au fost date sub presiune, în timpul audierilor. Precizez că declarația olografă a fost scrisă de polițistul V. și am fost bătut de polițistul S.” în aceste condiții, Curtea apreciază că era absolut necesară ascultarea martorului V., nemijlocit în fața magistratului pentru a lămuri neconcordanțele apărute în declarațiile succesive ale inculpatului din faza de urmărire penală și din fața instanței. De asemenea, instanța de fond trebuia să lămurească dacă la audierea inculpatului la organele de urmărire penală a fost prezent apărătorul acestuia ales sau din oficiu, raportat la actele de agresiune invocate de inculpat la luarea declarațiilor și poziția avocatului cu privire la aceste aspecte.
Curtea constată că prin modalitatea în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească în prima instanță, au fost încălcate două dintre principiile fundamentale ale procesului penal: contradictorialitatea și nemijlocirea. în baza acestor principii, instanța este obligată să readministreze toate probele administrate în cursul urmăririi penale, putând astfel să le perceapă prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral și în ședință publică de toate părțile.
încălcarea dreptului la apărare, atât al victimei, cât și al inculpatului, precum și cel la un proces echitabil potrivit art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin anularea sentinței pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Baia Mare.
Din examinarea dispozițiilor citate ale Convenției - la care România este parte, astfel că, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituție, aceste dispoziții fac parte din dreptul intern - rezultă că , încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil. Aceste aserțiuni sunt valabile și în cazul părților vătămate, nu numai ale persoanelor inculpate.
Ori, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție și cum relevă jurisprudența CEDO, asigurarea dreptului inculpatului și al victimei trimiși în judecată și aflați în fața instanței, de a pretinde ascultarea martorilor în prezența lor, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a li se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a desființării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe.
în altă ordine de idei, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică atât prin prisma procedeului de interpretare a probelor cu încălcarea art. 63, 64 C.proc.pen. cât și a aplicării defectuoase a dispozițiile art. 3201 C.proc.pen.
Cu privire la interpretarea probelor, Curtea reține următoarele:
în mod constant, contrar celor reținute de judecătorie, este de reținut că partea vătămată I.S.A., pe tot parcursul procesului penal, a dat declarații care nu s-au contrazis și prin care l-a indicat fără ezitări pe inculpat ca fiind autorul infracțiunilor de viol și tâlhărie.
Referitor la portretul robot întocmit în speță, se constată că potrivit procesului verbal din 26 08 2010, acesta a fost realizat în 29 iulie 2010 ora 12:14 și a suferit ultima modificare la ora 12:17, așadar imediat după comiterea infracțiunilor și anterior identificării inculpatului, victima a oferit semnalmentele agresorului, în baza cărora s-a întocmit această descriere. Judecătorul fondului a apreciat că identificarea inculpatului B. din grup a fost influențată de faptul că în data de 30 iulie 2010, partea vătămată I. l-a văzut pe inculpat pe strada Păltinișului din Baia Mare, însă este de reținut că portretul robot al agresorului era deja întocmit din ziua anterioară, având semnalmente care puteau conduce la identificarea necesară a persoanei făptuitorului, asemănarea dintre imaginea realizată în urma întocmirii portretului robot și fizionomia numitului B.M. fiind evidentă, aspect ce rezultă din compararea celor două imagini.
în privința procedurii de realizare a identificării din grup a inculpatului, judecătoria a apreciat că aceasta a fost viciată, fiind sugestivă datorită introducerii inculpatului în încăpere, separat de grupul format pentru recunoaștere și în prezența părții vătămate.
Curtea, analizând procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală cu ocazia efectuării recunoașterii din grup, declarațiile martorilor asistenți O.G. și V.M., reține că în procesul verbal aflat la fila 57 dosar urmărire penală este descrisă amănunțit procedura urmată cu ocazia efectuării recunoașterii din grup. Astfel, în prezența martorilor asistenți și a avocatului inculpatului, s-a format grupul de persoane pentru realizarea recunoașterii, ulterior fiind invitat inculpatul căruia i s-a cerut să ocupe locul pe care îl dorește în grup. Ulterior, în încăpere a fost invitată partea vătămată I.S.A., căreia i s-a solicitat să precizeze dacă recunoaște persoana care în noaptea de 28/29 iulie 2010 a obligat-o să întrețină cu ea raport sexual oral și a deposedat-o de suma de 30 lei. Partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul B.M.. Procesul verbal este semnat de organele de cercetare penală, avocatul inculpatului, martorii asistenți, persoanele care au format grupul și de inculpatul B.M., care nu au avut de făcut obiecțiuni cu privire la modul în care s-a desfășurat activitatea și referitor la cele consemnate în procesul-verbal. Martorul V.M.M. în faza de urmărire penală a descris în detaliu modul în care s-a efectuat recunoașterea din grup. Astfel, a fost introdus în cameră grupul de 5 persoane, ulterior i s-a solicitat inculpatului să-și aleagă locul în grup, i s-a dat fiecăruia un talon cu număr, iar apoi a fost invitată victima care fără ezitare, l-a indicat pe inculpat. Din depoziția martorului rezultă fără dubiu că partea vătămată a fost introdusă în cameră după ce inculpatul și-a ales locul în grup și nu anterior introducerii acestuia în cameră pentru recunoaștere.
Martorul O.G., în faza de urmărire penală, a descris modul în care s-a efectuat recunoașterea din grup, învederând că au fost introduse în încăpere mai multe persoane care semănau cu inculpatul, apoi a fost introdus acesta, căruia i s-a cerut să-și aleagă locul dorit, apoi i s-a cerut victimei să indice agresorul, condiții în care partea vătămată l-a indicat pe inculpat.
în faza de judecată, martorul V.M.M., a declarat că-și menține declarația dată în cursul urmăririi penale, precizând că partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul agresiunilor.
în fața instanței de fond, și martorul O.G. a precizat că-și menține declarația dată în cursul urmăririi penale și că partea vătămată l-a recunoscut imediat pe inculpat, afirmând cu tărie că el este agresorul.
Datele consemnate în procesul-verbal de recunoaștere din grup, act ce a fost efectuat în prezența apărătorului inculpatului, se coroborează cu declarațiile date de martorii asistenți imediat după efectuarea recunoașterii. Analizând depozițiile martorilor asistenți în faza de judecată, aceștia au învederat că-și mențin cele arătate la poliție, însă nu pot da detalii amănunțite despre modul efectuării recunoașterii, actul întocmit în 6 august 2010 neavând pentru ei nicio importanță, aflându-se întâmplător la sediul organelor de cercetare penală cu probleme personale, iar de la data efectuării acestora până la ascultarea în fața instanței, trecând un interval mare de timp.
Din declarația părții vătămate I.S.A. privind desfășurarea recunoașterii din grup, rezultă că i-a fost prezentat un grup de 6 persoane, dintre care l-a recunoscut pe inculpatul B., ca fiind autorul violului și al tâlhăriei. Declarația acesteia se coroborează perfect cu procesul verbal de recunoaștere din grup și cu declarațiile martorilor asistenți din faza de urmărire penală. Nu în ultimul rând, victima l-a identificat pe inculpat și după voce, anterior prezentării acesteia pentru recunoaștere din grup. La 30 august 2010, victima a fost testată cu tehnica poligraf, iar din raportul de constatare tehnico-științifică rezultă că nu au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.
Pentru motivele ce preced, Curtea apreciază că recunoașterea din grup realizată la poliție, la 6 august 2010, s-a făcut cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale în prezența apărătorului inculpatului, instanța apreciind eronat că aceasta a fost viciată, fiind sugestivă datorită introducerii inculpatului în încăpere, separat de grupul format pentru recunoaștere și în prezența victimei, în condițiile în care se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți și cu cele consemnate în procesul-verbal întocmit la acea dată.
La data de 3 februarie 2011, partea vătămată a învederat în fața instanței că nu mai rezistă psihic, condiții în care dorește să-și retragă plângerea penală pentru infracțiunea de viol. Cu toate că la 4 februarie 2011, partea vătămată a precizat că-și retrage plângerea pentru viol, solicitând încetarea procesului penal, instanța de fond în mod eronat, a considerat că în cauză nu există probe pentru niciuna dintre infracțiuni și a dispus achitarea inculpatului B.M.
Pe lângă acest motiv de netemeinicie și nelegalitate în interpretarea probelor, care se constituie în motivul de casare înscris în punctul 18 al art. 3859 C.proc.pen. judecătoria a apreciat nelegal că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3201 C.proc.pen. față de inculpat pentru tentativa la infracțiunea de furt calificat, neadministrând nicio probă pentru dovedirea acestei infracțiuni.
Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că în ședința de judecată din 30 septembrie 2010, după identificarea inculpaților, s-a citit rechizitoriul, s-au audiat cei trimiși în judecată, ocazie cu care inculpatul B.M. a arătat că nu recunoaște infracțiunile de viol și tâlhărie, spre deosebire de tentativa la furt calificat. Curtea reține că judecătoria nu putea face aplicarea art. 320/1 C.proc.pen. în condițiile în care acest articol a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea 202/2010, text ce a intrat în vigoare doar la 25 noiembrie 2010. Mai mult, câtă vreme inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni concurente, ce formează un tot indivizibil, nu se putea aplica dispozițiile art. 3201 C.proc.pen. doar pentru una dintre fapte, textul invocat prevăzând în mod expres că „până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu” și nu doar una dintre acestea. în aceste condiții, instanța de fond era obligată să nu facă aplicarea art. 320/1 C.proc.pen. numai pentru una dintre infracțiuni, câtă vreme recunoașterea inculpatului a avut loc înainte de intrarea în vigoare a legii, iar pe de altă parte, în speță, i se imputau 3 fapte concurente, dintre care două erau negate, impunându-se astfel, administrarea probațiunii cu privire la întreaga învinuire adusă.
Neefectuând o cercetare judecătorească completă și nerăspunzând apărărilor formulate de părți instanța de fond a încălcat reguli de bază ale procesului penal, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Ministri ai Statelor Membre asupra Independenței, eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor”.
Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu dispozițiile art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr. 7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziție a instanței de recurs este reliefată și de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți”.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.
Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Pentru motivele ce preced, curtea va admite ca fondat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, împotriva sentinței penale nr. 639 din 24 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare in dosarul nr. 9836/182/2010 privind pe inculpatul B.M.C.
Se va casa sentința penala atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Judecătoriei Baia Mare.
Cu ocazia noii judecăți în fond, se va lua act de poziția inculpatului și a părții vătămate, conform art. 70 sau 323 C.proc.pen. cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea celor 4 principii fundamentale, obligatorii în faza de judecată și în urma exercitării rolului activ, prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare, judecătoria trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate conform legii, fără aplicarea art. 320/1 C.proc.pen. pentru una din infracțiuni. Și latura civilă va trebui să fie soluționată corespunzător, câtă vreme partea vătămată s-a constituit parte civilă cu mai multe sume de bani, care trebuiau clarificate dacă reprezintă doar suma însușită de inculpat cu ocazia tâlhăriei sau reprezintă și daune morale, ca efect al suferințelor îndurate în urma faptelor săvârșite de inculpat.
(Judecător Delia Purice)
