Suspendare executare pedeapsă sub supraveghere. Jurisprudență Suspendare a executării

Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă penală nr. 509 din data de 21.12.2017

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 17.07.2017, înregistrată sub nr……/2017, Serviciul de Probațiune G a sesizat instanța cu solicitarea de analizare a oportunității revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate condamnatului P I F , prin sentința penală nr. ….9/31.07.2015 pronunțată de Judecătoria T B în dosarul nr. /2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. A/06.10.2015 a Curții de Apel G la data de 06.10.2015, precizând că acesta a achitat parțial obligațiile civile dispuse prin sentința sus menționată.

Au fost depuse la dosar actele ce atestă plățile parțiale.

S-a atașat cauzei dosarul nr. /2015 al Judecătoriei T .B .

În fapt, a motivat că prin sentința penală nr. .07.2015 pronunțată de Judecătoria T B în dosarul nr. /2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1 /A/06.10.2015 a Curții de Apel G la data de 06.10.2015, numitul P I F a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani (06.10.2015 - 05.10.2017).

Pe perioada termenului de încercare, instanța de judecată a impus persoanei condamnate să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu respectarea următoarelor obligații: să se prezinte la Serviciul de Probațiune G , la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile ; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele de existență; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune G sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria T . B , L T "E G" și Ș Gimnazială "G H " din T B , jud. G pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

A fost anexat raportul de evaluare nr. 1 19/SP/04.07.2017, din care rezultă următoarele:

Pe durata termenului de supraveghere, P I F s-a prezentat la întrevederile stabilite, a oferit informații despre situația locativă, a deplasărilor, financiară și a locului de muncă și a depus documentele solicitate. A efectuat orele de muncă în folosul comunității în cadrul Școlii Gimnaziale "G H " din T. B și a parcurs programul individual de consiliere "Unul la unul".

A manifestat interes față de situația sa juridică, demonstrând că a înțeles care sunt consecințele încălcării prevederilor legale; a respectat, regulile de conduită și a manifestat o atitudine cooperantă în relația cu consilierul manager de caz.

Potrivit sentinței penale de condamnare, P I F are de achitat următoarele obligații civile: 4000 euro, cu titlu despăgubiri materiale către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi G , sumă de plată în solidar cu C I și D l -M ; 1000 euro, cu titlu despăgubiri materiale către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi G , sumă de plată în solidar cu C I , D l -M , M l -l și S M -M ; suma de 876 lei, din totalul sumei de 4380 lei, reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale și a cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procesului penal către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi G .

Necesitatea plății acestora a fost adusă la cunoștința persoanei supravegheate încă de la prima întrevedere (proces-verbal nr. 9 3/26.10.2015), reamintită periodic, oral, pe întreaga durată a termenului de supraveghere, și reiterată cu 6 luni înainte de expirarea acestuia (înștiințarea nr. 58 /03.04.2017).

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi G a înțeles să-și valorifice drepturile prin Biroul Executorului Judecătoresc R C (dosar executare nr, /2016), fiind astfel înființată poprire asupra conturilor deschise pe numele debitorului, cât și a veniturilor realizate.

Din documentele depuse la dosarul de probațiune reiese că, la data de 20.09.20116 s-a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc, din partea debitorului S M -M l, suma totală de 5.117,48 lei.

De asemenea, C I, în urma unui angajament de plată încheiat cu Biroul executor Judecătoresc R C , a făcut plăți parțiale în cuantum total de 750 lei.

Din luna noiembrie 2016, condamnatul P I F a făcut plăți parțiale către AJVPS G i, în valoare totală de 400 lei. Deși salariul obținut reprezintă singurul venit al familiei și are în întreținere un copil minor, este motivat, ca și pe viitor să continue să achite sumele datorate, fiind conștient de consecințele neplății despăgubirilor.

La momentul evaluării s-a apreciat că riscul de săvârșire a unor noi infracțiuni este mic. S-au luat în calcul rolul asumat în familie, vârsta la momentul săvârșirii infracțiunii, lipsa amenzilor contravenționale și a antecedentelor penale, faptul că valorizează munca, precum și conduita promovată până în prezent.

Se mai menționează în raportul de evaluare că persoana supravegheată P l -F a respectat măsurile și obligațiile de supraveghere dispuse prin Sentința penală nr. .07.2015 a Judecătoriei T . B , rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 10.2015 a Curții de Apel G , la data de 06.10.2015 și a cooperat cu serviciul pe perioada supravegherii.

S-a apreciat de către Serviciul de Probațiune G i că persoana supravegheată are șanse mari de reintegrare, având în vedere că aceasta se implică într-o activitate lucrativă, se preocupă să asigure familiei un trai decent și se ocupă de creșterea și educarea fiicei, iar în comunitate promovează o conduită prosocială.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit art.94 alin.4 Cod Penal:

Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;

b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin;

c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere

Obligațiile stabilite în sarcina unui condamnat pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii sunt menite a facilita reintegrarea socială a acestuia, precum și a împiedica eventuala săvârșire a altor fapte ilicite.

Aceste obligații trebuie să răspundă dezideratului de reintegrare socială a condamnatului, fără însă a se transforma în sarcini ce ar putea conduce chiar la obținerea unui rezultat contrar celui urmărit.

Din actele depuse la dosar reiese că, într-adevăr, în ceea ce îl privește pe condamnatul P I F nu sunt motive pentru a fi revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate acestuia, prin sentința penală nr. 31.07.2015 pronunțată de Judecătoria T B în dosarul nr. /2015.

Instanța mai reține și că numitul P I F a îndeplinit în mod corespunzător restul obligațiilor dispuse în sarcina sa prin hotărârea de condamnare.

Pentru motivele mai sus arătate, în baza la art. 96 alin. 2 Cod penal, va respinge sesizarea Serviciului de Probațiune G , privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, aplicată condamnatului P I F, prin sentința penală nr. .07.2015 pronunțată de Judecătoria T B r în dosarul nr. /2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. /06.10.2015 a Curții de Apel G la data de 06.10.2015.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu (delegație nr. .09.2017), în cuantum de 260 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Suspendare executare pedeapsă sub supraveghere. Jurisprudență Suspendare a executării