Tâlhărie. Jurisprudență Infracţiuni

Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 414 din data de 19.12.2013

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 62/P/2013 din 4 aprilie 2013, inculpatul B.M.C., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 al. 1,2 lit. b, al. 2 ind. 1 lit. c, al. 3 C.p. și art. 192 al. 2 C.p., cu aplicarea art. 33 lit. a din C.p., constând în aceea că, în noaptea de 27/28 dec. 2012, pe fondul consumului de alcool a pătruns fără drept în curtea locuinței numitei P.O. din jud. Bacău, apoi în locuința acesteia și pe motiv că victima nu i-a dat banii ceruți, a amenințat-o cu un cuțit, a lovit-o cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui. În urma violențelor aplicate victima i-a dat 100 lei inculpatului. Cu ambulanța P.O. a fost transportată la Spitalul jud. Bacău, unde în urma loviturilor aplicate, la data de 20 ian. 2013, a decedat.

În cursul cercetării judecătorești:

- a fost audiată fiica victimei P.D., în calitate de parte vătămată (fila 28-29), martorii M.L.B. (fl. 68-70), S.V. (fl.71), M.R. (fl. 72), S.V. (fl. 73), C.M. (fl. 90,91), C.M. (fl. 92), D.C. ( fl. 104-105);

- a fost audiat inculpatul B.M.C. (fl. 30), care a depus la dosar și un memoriu (fl. 108);

- au fost depuse fotografii color la dosar, cu victima aflată pe patul spitalului, prin grija familiei acesteia;

- au fost depuse la dosar fotografii judiciare color (fl.48-61), certificatul constatator al decesului victimei (fl.94), precum și alte acte (fl. 96,98, 107);

- au fost depuse la dosar adresele primite de la Spitalul jud. de Urgență Bacău și de la Serviciul jud. de Ambulanță Bacău (fl. 62,63);

- a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală psihiatric întocmit de I.N.M.L. M.M. (fl. 139-141);

- a fost analizată periodic legalitatea și temeinicia arestului preventiv a inculpatului menționându-se de fiecare dată prevenția acestuia.

Analizându-se întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarea

SITUAȚIE DE FAPT:

P.O. în vârstă de 79 de ani, pensionară CAR, văduvă, locuia singură în jud. Bacău.

Fiica sa fiind plecată la muncă în străinătate, bătrâna se afla în grija nepoatei sale M.L.B., care o vizita deseori și o aproviziona cu ceea ce avea nevoie.

Victima P.O. era ajutată la diferite treburi gospodărești de vecinul său, gard în gard B.M.C., bineînțeles contra cost. Acesta se afla într-o permanentă lipsă de bani deoarece nu avea serviciu. Din cauza lipsurilor materiale fusese părăsit de către concubina sa împreună cu cei 3 (trei) copii rezultați din relația de concubinaj. Inculpatul B.M.C. mai câștiga ceva bani muncind cu ziua, dar pe timp de iarnă nu-l angaja nimeni. Susnumitul era cunoscut în comunitate ca fiind un mare consumator de alcool.

P.O. mai era ajutată, din când în când de către S.V. zis V., vecinul său, gard în gard, din fața casei. Acesta era o rudă îndepărtată (nepot) pe care nu-l simpatiza deoarece se purtase urât cu tatăl său, după ce a ispășit o pedeapsă privativă de libertate pentru uciderea soției.

La data de 22 dec. 2012, P.D. a revenit în țară pentru a petrece sărbătorile de iarnă cu mama și copiii săi.

În ajunul Crăciunului (24 dec. 2012) P.D. și-a vizitat mama însă a plecat la una din fiicele sale din Bacău.

Cu siguranță vecinii au aflat că P.O. a avut musafiri, bănuindu-se că a primit și bani de la fiica sa.

Pe data de 27 dec. 2012, B.M.C. a fost angajat de S.D. pentru dezăpezire, unde a stat până în jurul orelor 16,30, timp în care a consumat băuturi alcoolice. Apoi s-a deplasat la cârciuma din sat a numitei R.V., unde a continuat să consume băuturi alcoolice, până la închiderea programului (în jurul orei 21,00), după care a plecat acasă.

Deoarece rămăsese fără bani și voia să mai consume alcool s-a hotărât să facă rost de bani de la vecina sa P.O.

Aceasta înainte de culcare a închis poarta casei cu zăvorul și ușa locuinței cu un foraibăr. A stins becul din încăpere și a adormit cu televizorul deschis.

Pe la miezul nopții a fost trezită din somn de zgomotele produse de intrarea inculpatului B.M.C. Acesta a aprins lumina, astfel încât victima l-a văzut bine, chiar dacă îl putea recunoaște și după glas.

Inculpatul înarmat cu un cuțit i-a cerut victimei P.O. să-i dea toți banii pe care îi avea în casă. La refuzul acesteia, inculpatul i-a pus cuțitul la gât, după care a lovit-o. În tot acest timp victima se afla în pat.

P.O. avea doar o bancnotă de 100 lei în casă, într-un portofel aflat într-un anumit dulap.

Gravitatea violențelor întrebuințate împotriva sa de către inculpat, care i-a rupt și cămașa de noapte a determinat-o pe victimă să se ridice și să se deplaseze în camera alăturată unde se afla portofelul cu suta de lei, pe care i-a dat-o inculpatului B.M.C.

Acesta a recunoscut că a intrat în casa victimei pentru a-i cere 10 lei împrumut, dar a primit 100 lei, victima cerându-i să schimbe banii și să-i aducă restul. Cum, inculpatul nu a fost de acord, victima a început să țipe, după care a îmbrâncit-o și a plecat, fără a se interesa cum a căzut.

P.O. nu și-a mai amintit cum a revenit în pat. Peste noapte i s-a făcut rău însă nu a putut să-și anunțe familia cu privire la cele întâmplate.

În dimineața zilei de 28 dec. 2012 în jurul orelor 11,00, P.D. și-a găsit mama în pat, acoperită cu plapuma, dezbrăcată în pielea goală, lovită grav peste față și în zona coastelor. În încăpere lucrurile era răvășite. Cămașa de noapte a victimei era ruptă. Era atât de frig în interior încât înghețase și apa din găleată, deoarece ușa de la intrare fusese deschisă toată noaptea. Victima a udat patul pentru că a vomat. Nu este exclus ca agresorul văzând-o că a leșinat să o fi stropit cu apă pentru a-și reveni. Este posibil, totodată ca agresorul să fi udat patul victimei cu apa pentru a fi sigur că moare până la ziuă, însă fiind lăsată ușa deschisă în casă a intrat câinele, care a încălzit victima salvându-i astfel viața până la sosirea familiei ( fl. 104-105 dosar fond).

A fost chemată ambulanța de urgență cu care victima a fost dusă la Spitalul jud. de Urgență Bacău.

Până la venirea salvării victima a fost întrebată de persoanele care i-au intrat în casă cu privire la autorul agresiunii însă era confuză din cauza loviturilor primite. Cu toate acestea l-a indicat atât pe C. cât și pe V. Cerându-i-se să facă un efort de concentrare a dat vina doar pe C., adică pe inculpatul B.M.C.

La internare s-a constatat că P.O. fusese victima unei agresiuni deoarece a prezentat un TCF minor, traumatism toracic cu hematoame hemitoracice drept și stâng, cu fracturi costale multiple 6,7,8 dreapta, emfizem subcutanat, hematoame faciale, echimoze corporale ( fl. 42-44 dosar u.p.)

Cât timp s-a aflat pe patul spitalului victima l-a indicat tot pe B.M.C. ca fiind autorul leziunilor aplicate.

Inițial s-a apreciat că victima va avea nevoie de 28-30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicații (fl. 69). Cum au intervenit complicații, cu toate eforturile medicilor, care au intervenit și chirurgical, la data de 20 ian. 2013 a încetat din viață.

Din cuprinsul raportului de constatare medico-legal ( cadavru) nr. 26/21 ian. 2013, avizat favorabil de către conducerea SML Bacău sub nr. 162/12 martie 2013, rezultă că moartea numitei P.O. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute generate de bronhopneumonie și pleurezie complicații, în evoluție, ale unui traumatism toracic cu fracturi costale multiple bilateral.

Traumatismul toracic s-a produs printr-un mecanism de lovire cu corpuri dure, posibil și prin comprimare.

Între leziunile toracice și deces există legături de cauzalitate (fl. 57,58 dosar u.p.).

Cât timp s-a aflat pe patul spitalului, la secția ATI victima a apucat să dea o declarație în fața unui polițist, chiar dacă nu a putut să o scrie personal. Când a dat acea declarație, a fost de față nepoata sa, M.L.B.

Cu acel prilej, P.O. a declarat că B.M.C. i-a cerut să-i dea banii pe care îi avea în casă și că tot el a bătut-o (fl. 65,66 dosar u.p., fl. 68 dosar fond).

Familia a fotografiat victima în starea în care se afla pe patul spitalului și a arătat pozele inculpatului B.M.C., care, cu siguranță a regretat cele săvârșite, recunoscându-și vinovăția față de mama sa, B.L., pentru că altfel nu se explică gestul acesteia de a o contacta atât pe nepoată cât și pe fiica victimei, prezentându-și scuze pentru fapta comisă de către fiul său. Cu acel prilej a promis că îi va restitui victimei suma de 100 lei ( fl. 73 dosar u.p.).

La data de 15 ian. 2013, victimei P.O. i-a fost restituită suma de 100 lei, pe bază de dovadă (fila 62 dosar u.p.).

La data de 22 ian. 2013, B.M.C. a fost reținut și apoi arestat preventiv.

Prevenția susnumitului a fost apoi prelungită și menținută în condițiile legii.

LATURA CIVILĂ:

Spitalul jud. de Urgență Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 7062,17 lei, actualizată la data executării, reprezentând c/val serviciilor medicale acordate victimei P.O. (fl. 62 dosar fond).

Serviciul Județean de Ambulanță Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 364 lei actualizate la data executării reprezentând cheltuieli de transport efectuate cu victima P.O. de la domiciliu până la spital (fl. 63 dosar fond).

Fiica victimei P.D. nu a înțeles să se constituie parte civilă în cauză, convinsă fiind că moartea mamei sale s-a datorat violențelor întrebuințate de S.V., zis V. (fila 28-29 dosar fond).

Ipoteza susținută de către partea vătămată potrivit căreia după plecarea lui B.M.C. cu cei 100 lei, peste victimă ar fi intrat S.V., zis V. care ar fi ucis-o, nu s-a confirmat.

Acesta era o persoană care vorbea fără rost. Inspira teama în localitate pentru că a executat o pedeapsă privativă de libertate pentru violența în familie (omor ori lovituri cauzatoare de moarte). Chiar dacă erau tensionate relațiile dintre familia victimei și S.V., zis V., aceasta nu înseamnă că el a comis agresiunea din cauza căreia i s-a tras moartea victimei (fracturile costale).

Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din materialul probator indicat mai sus între paranteze și procesul verbal de cercetare la fața locului, celelalte procese verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele foto, actele medicale și medico-legale, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului B.M.C.

Acesta s-a declarat parțial vinovat recunoscând comiterea faptei în condiții de natură a-i diminua vinovăția.

Oricum regretă mult cele întâmplate, fiind distrus de remușcări.

Dacă patul victimei a fost udat instanța consideră că inculpatul a fost cel care a stropit-o cu apă pentru a-și reveni, nicidecum pentru a fi sigur că moare până la ziuă. Considerând-o moartă a lăsat ușa deschisă de la intrarea în casă. În același timp, fapta sa exclude praeterintenția.

ÎNCADRAREA JURIDICĂ:

În sarcina inculpatului nu poate fi reținută tâlhăria urmată de moartea victimei și violarea de domiciliu așa cum a fost trimis în judecată.

S-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice în omor deosebit de grav pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării și infracțiunea de tâlhărie.

Infracțiunea prev. de art. 176 lit. d din Cod penal constituie o modalitate agravată a omorului caracterizat prin scop, acela de a săvârși infracțiunea de tâlhărie.

Leziunile de pe corpul victimei, în special coastele rupte, trădează intenția de a ucide.

Inculpatul a săvârșit atât omorul cât și infracțiunea a cărei săvârșire a urmărit-o prin comiterea omorului, astfel că vor fi reținute ambele infracțiuni, cea de omor deosebit de grav și cea de tâlhărie.

Infracțiunea de violare de domiciliu și-a pierdut autonomia, fiind absorbită în infracțiunea de tâlhărie într-o locuință, pe timp de noapte, astfel că pentru această infracțiune inculpatul nu va fi condamnat.

Inculpatul a fost supus unei expertize psihiatrice atât la Bacău (fl. 59 dosar u.p.) cât și la IML M.M. București, constatându-se că păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Când a comis fapta, inculpatul era într-adevăr beat însă aceasta nu înseamnă că beția în care s-a aflat înlătură caracterul penal al faptei.

Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită se va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa.

La individualizarea pedepselor vor fi avute în vedere circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c din Codul penal întrucât atât anterior cât mai ales după comiterea faptei inculpatul a avut o bună comportare. Nu poate să rămână fără eficiență atitudinea fiicei victimei față de inculpat.

Faptele fiind concurente se vor aplica regulile concursului de infracțiuni, stabilindu-se astfel pedeapsa de executat, din care va fi scăzută reținerea și arestul preventiv.

Pedeapsa ce-i va fi aplicată nu va putea fi executată altfel decât în condiții de detenție, astfel că starea de arest preventiv a inculpatului va fi menținută.

În ceea ce privește infracțiunea de omor deosebit de grav pe lângă pedeapsa principală inculpatului îi va fi aplicată și pedeapsa complementară.

La rezultantă va fi aplicate pedeapsa accesorie.

Se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Inculpatul va fi obligat la plata despăgubirilor civile (cheltuieli de transport și de spitalizare) așa cum au fost solicitate de Serviciul Județean de Ambulanță Bacău și Spitalul jud. de Urgență Bacău.

Se va lua act că P.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Mijloacele materiale de probă ridicate de la fața locului vor fi păstrate până la soluționarea definitivă a cauzei.

Se va lua act că inculpatul a restituit victimei suma de 100 lei.

Din fondul special al MJLC va fi suportat atât onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu cât și onorariului pentru efectuarea expertizei psihiatrice.

Avocatul ales al părții vătămate nu a solicitat plata onorariului suportat de către clienta sa, P.D..

În final inculpatul va fi obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 334 C.p.p. instanța schimbă încadrarea juridică a faptei din art. 211 al. 1,2 lit. b, al. 2 ind. 1 lit. c, al. 3 C.p. și art. 192 al. 2 C.p., în art. 174, art. 176 al. 1, lit. d C.p. și art. 211 al. 1,2 lit. b, al. 2 ind. 1 lit. c C.p. cu aplic. art. 33 lit. a din C.p.

În baza art. 211 al. 1,2 lit. b, al. 2 ind. 1 lit. c din C.p. cu aplic. art. 74 lit. a,c și art. 76 al. 1 lit. b din C.p.

Condamnă pe inculpatul B.M.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie agravată (faptă din 27/28 dec. 2012).

În baza art. 174-176 al. 1 lit. d din C.p. cu aplic. art. 74 lit. a,c și art. 76 al. 2 C.p.

Condamnă pe același inculpat, cu datele de stare civilă indicate mai sus, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav (faptă din 27/28.12.2012).

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b din C.p., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și art. 35 al. 1 C.p.

Contopește pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea la care de adaugă pedeapsa complementară.

Pedepse de executat: 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p., pe durata și în condițiile art. 71 al. 2 C.p.

În baza art. 88 C.p.

Scade din pedeapsa principală perioada executată prin reținere și arest preventiv, de la data de 22 ian. 2013, la zi.

În baza art. 350 al. 1 C.p.p.

Menține starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 14, 346 C.p.p. raportat la art. 313 din L. 95/2006

Obligă inculpatul la plata sumei de 7062,17 lei, actualizată la data executării cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul jud. de Urgență Bacău, reprezentând cheltuieli spitalizare.

În baza art. 14, 346 C.p.p.

Constată că partea vătămată P.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Obligă inculpatul la plata sumei de 364 lei, actualizată la data executării reprezentând cheltuieli de transport către Serviciul jud. de Ambulanță Bacău.

În baza art. 7 din Legea 76/2008

Dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă, predate la Camera Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 118 lit. b din C.p.

Dispune confiscarea cuțitului corp delict.

Ia act că inculpatul a restituit victimei suma de 100 lei.

Dispune plata din fondul special al MJLC a următoarelor sume:

- 135 lei, reprezentând onorariul de expert, pentru efectuarea expertizei psihiatrice a inculpatului de către I.N.M.L. M.M. București, care va fi virată în contul indicat în cuprinsul facturii seria INML13, nr. 07320/13.11.2013;

- 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, potrivit referatului depus la dosar.

Ia act că avocatul ales al părții vătămate nu a solicitat obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare reprezentând c/val onorariului suportat.

În baza art. 191 al. 1 C.p.p.

Obligă inculpatul la plata sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Tâlhărie. Jurisprudență Infracţiuni