TENTATIVA LA OMOR SI VĂTĂMAREA CORPORALA GRAVĂ.DISTINCŢII

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţia generală de a vătăma.

Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul şi pumnii, care au cauzat leziuni interne grave; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur (pumni, picioare).Importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpaţilor, după caz, în tentativă la omor calificat (art.20 rap.la art.174,175 lit.i C.pen.) ori în vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care au săvârşit infracţiunea.

În cazul infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece

acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor, este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.

În timp ce în cazul faptelor prevăzute în art.182 alin.2 teza ultimă C.pen., inculpatul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă - în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie.

Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor”.

Faptul că inculpatii au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că au prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotidă). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni, nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei indirecte.

CURTEA DE APEL CLUJ, SECTIA PENALĂ ŞI DE MINORI, DECIZIA PENALĂ NR.41/A/09.03.2011

Tribunalul Cluj prin sentinţa penală 104 din 25.02.2009 în baza art.334 C.proc.pen.a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat prev.de art.20 C.pen.rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen.şi a condamnat pe inculpaţii U.F.I. şi P.A.R. pentru această infracţiune, la pedepsele de câte 3 ani închisoare fiecare.

S-a făcut aplicarea art.71 şi art.64 lit.a teza Il-a C.pen.

În baza art.86/1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

Conform art.86/3 alin.1 C.pen., au fost obligaţi inculpaţii să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competenţa Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj :

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c ) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Conform art.86/3 alin.3 C.pen. au fost obligaţi ambii inculpaţi să nu frecventeze, pe durata termenului de încercare, nici un club, club de noapte sau discotecă de pe raza judeţului Cluj.

Potrivit art.359 C.pr.pen.s-a atras atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 C.pen.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 C.pen.

Potrivit art.88 C.pen.s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada detenţiei preventive începând cu data de 25.02.2008 la zi.

In baza art. 350 alin. 3 lit.b C.pr.pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În temeiul art.14 şi 346 C.pr.pen. comb. cu art.998, art.999 C.civ. au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- în favoarea părţii civile P.Gh., la plata sumelor de 3402,45 lei şi 2029,5 Euro cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

S-au respins restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă P.Gh..

- în favoarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 3-5, la plata sumei de 4219, 92 lei la care se adaugă dobânda legală de la data de

19.03.2008 până la achitarea integrală.

In baza art. 193 C.pr.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părţii civile în sumă de câte 4.000 lei.

Conform art.191 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 1500 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr.109/P/2009 au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii U.F.I. şi P.A.R. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev.şi ped.de art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.

S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că la data de 24.02.2008, în loc public, respectiv pe Bulevardul Eroilor din municipiul Cluj-Napoca, au lovit-o pe persoana vătămată P.Gh. cu pumnii şi picioarele atât în timp ce se afla în picioare cât şi după ce a căzut, leziunile astfel provocate punându-i acestuia viaţa în primejdie.

Inculpaţii au recunoscut participarea la incident şi faptul că i-au aplicat lovituri părţii vătămate, însă au arătat că nu au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei ci doar de a-i aplica acesteia o corecţie după un incident care a avut loc în barul J. între partea vătămată şi inculpatul P.A.R..

Probele dosarului au reliefat următoarea stare de fapt reţinută de tribunal.

În noaptea de 23/24.02.2008 în barul „J." din municipiul Cluj-Napoca, se aflau, printre alţi consumatori, şi două grupuri de tineri care au stat la mese apropiate. Primul grup era format din persoana vătămată P.Gh., prietena acestuia R.S. şi numiţii P.I. şi D.D.C.. Din cel de-al doilea grup făceau parte inculpaţii U.F.I., poreclit „P.” şi P.A.R., poreclit „R.” cât şi numiţii K.S.T.D., M.L., F.R.C. şi C.M.D.. S-au consumat băuturi alcoolice şi nealcoolice şi s-a dansat. La un moment dat inculpatul P.A.R. a intrat în vorbă cu martora R.S. de la masa alăturată, prietena părţii vătămate.

Spre dimineaţă, în incinta barului, a avut loc un incident. În timp ce persoana vătămată P.Gh. dansa cu prietena sa R.S., inculpatul P.A.R. a încercat la rândul lui să danseze cu aceasta. În acel moment, persoana vătămată P.Gh. l-a împins pe inculpatul P.A.R. care s-a dezechilibrat şi a căzut.

Urmare a incidentului, persoana vătămată P.Gh. şi martorii R.S., P.I. şi D.D.C. au părăsit barul deplasându-se pe B-dul Eroilor. După câţiva metri s-au despărţit, persoana vătămată şi R.S. mergând într-o direcţie iar ceilalţi doi martori în altă direcţie.

Ulterior, după câteva secunde, a părăsit barul şi celălalt grup. Mai întâi au plecat precipitaţi şi cu intenţia vădită de răzbunare inculpaţii U.F.I. şi P.A.R.. După câteva secunde au părăsit localul C.M.D. şi apoi ceilalţi martori.

Cei doi inculpaţi i-au ajuns din urmă pe R.S. şi pe persoana vătămată. Inculpatul U.F.I. ia sărit în spate la partea vătămată în timp ce aceasta se afla în picioare şi apoi, după ce a căzut, au continuat să o lovească amandoi cu picioarele în zona capului, a toracelui şi a abdomenului. Martora R.S. a încercat să îi oprească şi a început să strige, încercând chiar să îi lovească pe inculpaţi, moment în care, sesizând situaţia, martorii P.I. şi D.D.C. s-au întors din drum şi au încercat să intervină în apărarea părţii vătămate care era căzută la pământ. Martorul P.I. a reuşit sa îl ridice de jos pe partea vătămată dar a fost la rândul său lovit de inculpatul P., moment în care celălalt inculpat i-a mai aplicat o lovitură părţii vătămate în urma căreia acesta a căzut izbindu-se cu capul de caldarâm. Inculpaţii au părăsit în mare grabă locul faptei, plecând cu un taxi în timp ce însoţitorii părţii vătămate au anunţat Salvarea şi organele de poliţie, persoana vătămată fiind dusă la Spital.

Persoana vătămată a fost internată în perioada 24.02 - 18.03.2008 la Clinica de Neurochirurgie şi Clinica de Neurologie Cluj-Napoca, unde s-a intervenit chirurgical.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale a reieşit că partea vătămată a suferit următoarele leziuni în urma agresiunii: contuzie toracică anterioară şi a sternului, leziune produsă cel mai probabil prin lovire de corpuri dure; excoriaţii hemifaţă dreaptă, gât şi torace anterior, leziuni produse prin lovire după o direcţie tangenţială cu sau de corpuri dure cu suprafaţă neregulată; plagă contuză parietală dreaptă; traumatism cranio-cerebral (fractura calotei şi bazei craniului, hematom extradural).

S-a reţinut că leziunile descrise la punctele c) şi d) s-au putut produce cel mai probabil prin cădere de la acelaşi nivel în cadrul unei auto sau heteropropulsii, fără a se exclude în totalitate lovirea cu un corp dur. De asemenea s-a mai arătat că leziunile descrise la punctele a,b şi c au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale iar cele descrise la punctul d) au pus în primejdie viaţa victimei, necesitând pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale.

În urma probatoriului administrat în faza de urmărire penală, acuzarea a concluzionat că din împrejurările şi modul în care a fost săvârşită fapta: inculpaţii au lovit victima cu pumnii şi picioarele atât când victima era în poziţie verticală, cât şi după ce a căzut, încetând agresiunea numai la intervenţia martorilor; din zonele vizate - cap, torace, abdomen; din numărul mare de lovituri aplicate şi intensitatea acestora - fracturi osoase, a rezultat fără dubiu că inculpaţii au intenţionat (cel puţin intenţie indirectă) să suprime viaţa victimei şi au acţionat în acest sens.

În cursul judecăţii s-a procedat la readministrarea materialului probator din cursul urmăririi penale, s-a dispus întocmirea unor referate de evaluare psiho-socială privind pe cei doi inculpaţi, s-a procedat la efectuarea unor expertize medico-legale şi medico-legală psihiatrică privind pe partea vătămată şi s-a încercat să se procedeze la audierea părţii vătămate care a arătat însă că nu îşi mai aminteşte nimic. A fost omisă audierea martorilor C.M.D. şi K.T.D. pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii din data de 10.07.2008, având în vedere că aceştia au fost prezenţi în sală în timpul audierii martorei R.S., instanţa având în vedere la pronunţarea hotărârii declaraţiile pe care aceştia le-au dat în cursul urmăririi penale.

Astfel, a rezultat în mod cert faptul că întrucât inculpatul P.A.R. a încercat să danseze cu prietena persoanei vătămate, a fost împins de către aceasta şi a căzut pe ringul de dans. De altfel, în declaraţiile date, cei doi inculpaţi au admis că această acţiune a părţii vătămate a determinat dorinţa lor de răzbunare. Inculpaţii au arătat că au ieşit din bar şi s-au îndreptat direct înspre partea vătămată şi prietena sa, că inculpatul U.F.I. i-a sărit în spate, trântindu-l la pământ, aspecte confirmate chiar de martori care făceau parte din grupul inculpaţilor. Astfel, martora M.L.A. a arătat că l-a auzit în bar pe inculpatul P. spunându-le celorlalţi membri ai grupului să meargă după partea vătămată şi să îl bată, a observat şi ea o parte din incident, martorul C.M. confirmă şi el împrejurarea că ambii inculpaţi i-au aplicat lovituri părţii vătămate, la fel ca şi martora K.T.D.

În al doilea rând nu există nici un dubiu în ceea ce priveşte numărul şi identitatea persoanelor care au agresat-o fizic pe persoana vătămată - U.F.I. şi P.A.R.. Persoana vătămată nu a fost agresată fizic de către altcineva.

În ceea ce priveşte perceperea evenimentelor, este importantă împrejurarea că martorii s-au aflat la distanţe diferite de locul agresării fizice a persoanei vătămate, fiecare relatând incidentul de la momentul sau de la distanţa de la care l-a văzut.

Este de asemenea în afara oricărui dubiu împrejurarea că în urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni în zona toracelui, a gâtului, a feţei şi mai ales în zona capului, fractura calotei şi bazei craniului, hematomul extradural, fiind cea mai gravă, precum şi cea care a pus în primejdie viaţa victimei, necesitând pentru vindecare, potrivit raportului de expertiză medico-legaă efectuat în cursul judecăţii, 90-100 zile de îngrijiri medicale.

Chiar după momentul audierii celor doi inculpaţi şi anterior administrării oricăror alte probe în cauză, s-a solicitat de către inculpaţi, prin apărători, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestora din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art 20, 174, 175 lit i din Cpen. în vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 C.pen.

In susţinerea acestei cereri apărătorii inculpaţilor au arătat în esenţă că altercaţia a fost una spontană, survenită pe fondul unei neînţelegeri minore, în condiţiile în care atât partea vătămată cât şi inculpaţii consumaseră anterior băuturi alcoolice. Astfel, s-a arătat că nu ar fi existat nici un mobil serios care să îi determine pe inculpaţi să acţioneze pentru a suprima viaţa victimei. Au fost invocate în sprijinul acestei cereri şi concluziile raportului de constatare şi a celui de expertiză medico-legală, din care reiese că cea mai mare probabilitate de producere a leziunii care a pus în primejdie viaţa victimei este prin cădere de la acelaşi nivel, în cadrul unei auto sau heteropropulsii. S-a mai invocat împrejurarea că, în afară de martora R.S. care este prietena părţii vătămate, declaraţia sa fiind deci subiectivă, toţi ceilalţi martori au arătat că după ce partea vătămată s-a ridicat de la pământ după primele lovituri şi a căzut în urma unei alte lovituri, acesta a dat puternic cu capul de caldarâm, unii martori spunând încă din cursul urmăririi penale că au auzit o „bufnitură”. S-a mai arătat că nu poate fi vorba de o intensitate sporită a loviturilor aplicate, câtă vreme toate celelalte leziuni au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.

Analizând cererea formulată de către inculpaţi prin apărători, de schimbare a încadrării juridice, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată.

Astfel, în primul rând cu referire la aspectele teoretice care diferenţiază elementele constitutive ale celor două infracţiuni, instanţa a reţinut că, sub aspectul laturii obiective, trebuie avute în vedere modul şi mijloacele de comitere a faptei, natura instrumentelor folosite, zona vizată şi intensitatea loviturilor. Se observă că în prezenta cauză, inculpaţii au dorit să ii aplice o „corecţie fizică” părţii vătămate, sens în care l-au atacat practic cu mânile goale, lovindu-l cu pumnii şi picioarele, fără a folosi vreun instrument contondent. Incidentul a durat extrem de puţin, deoarece martorii au sosit imediat la faţa locului, încercând să îi despartă. Deşi există declaraţii de martori care confirmă că inculpaţii, amândoi sau doar unul din ei, l-au (l-a) lovit pe partea vătămată în cap şi cu picioarele s-a dovedit prin raportul de expertiză medico-legală că acele lovituri au provocat doar nişte excoriaţii la nivelul feţei (cele descrise la punctul b şi care s-au putut produce prin lovire în direcţie tangenţială cu sau de corpuri neregulate), ca atare doar despre acestea s-ar putea aprecia că au fost produse prin lovituri cu picioarele.

Sub aspectul laturii subiective, pe lângă împrejurarea că nu ar fi existat un mobil al comiterii faptei sau că ar fi fost în relaţii de duşmănie, tribunalul a apreciat că raportat la motivul ce a determinat agresiunea, la durata scurtă în timp a evenimentului precum şi la împrejurarea că celelalte leziuni suferite de partea vătămată şi descrise la punctele a-c din conţinutul raportului de expertiză medico-legală au necesitat pentrru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, inculpaţii nu au acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa victimei (adică nu au acceptat producerea unui astfel de rezultat) ci cu praeterintenţie, modalitate ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 C.pen. Prin urmare, în condiţiile în care şi concluziile medico-legale relevă că, cel mai probabil, leziunea constând în fractura calotei şi a bazei craniului care a pus în primejdie viaţa victimei s-a produs prin cădere de la acelaşi nivel în cadrul unei auto sau heteropropulsii, singur principiul in dubio pro reo ar pleda în sensul schimbării încadrării juridice a faptei.

In plus însă, în sensul celor sus arătate vin şi depoziţiile martorilor care au asistat la momentul când, după ce partea vătămată s-a ridicat de jos, ajutată fiind de martorul P.I., a mai primit o lovitură şi a căzut instantaneu, izbindu-se cu capul de asfalt (martora M.L.A.), P.I. (care se afla chiar lângă partea vatămată în momentul căderii), K.T.D., D.D.C. Indirect, în acelaşi sens sunt şi declaraţiile din faza de urmărire penală ale martorului C.D. care a arătat că după incident a fost sunat de către inculpaţi care erau speriaţi ca în cădere partea vătămată să nu fi dat cu capul de asfalt.

Declaraţia martorei R.S., care este prietena părţii vătămate, a fost luată în considerare doar parţial, nu pentru împrejurarea că ar fi subiectivă, datorită legăturii afective cu partea vătămată, acesta nefiind un motiv pentru a fi înlăturată de plano, ci pentru că sub aspectul loviturilor aplicate părţii vătămate de cei doi inculpaţi şi zonele vizate de aceştia se contrazice atât cu declaraţiile celorlalţi martori, cât şi cu conţinutul unei probe ştiinţifice, respectiv raportul de expertiză medico-legală.

Astfel, martora a arătat în faţa instanţei că în timp ce partea vătămată era căzută la pământ, a observat cu certitudine că inculpaţii au lovit-o de cinci ori cu picioarele doar în zona capului. Pe lângă faptul că martora a fost implicată şi ea în incident, încercând să îsi apere prietenul, astfel încât e posibil să nu fi observat totul în detaliu sub imperiul stării de teamă pe care o trăia, toţi ceilalţi martori au arătat că inculpaţii au lovit-o pe partea vătămată şi cu piciorul în zona toracelui şi a abdomenului, aspect confirmat şi de concluziile actelor medico-legale.

Nu în ultimul rând, tribunalul a reţinut că nu are relevanţă penală care dintre inculpaţi ia aplicat părţii vătămate pumnul în urma căruia a căzut şi a suferit fractura de la baza craniului, întrucât cei doi inculpaţi au acţionat ca şi coautori în scopul vătămării integrităţii fizice a părţii vătămate, rezultatul mai periculos survenind pe fondul unei intenţii depăşite din partea amândurora.

In consecinţă, în baza art. 334 C.pr.pen. tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina celor doi inculpaţi din tentativă la infractiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174, art.175 lit. i C.pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. art. 182 alin.2 C.penal.

In drept, fapta inculpaţilor U.F.I. şi P.A.R. constând în aceea că, împreună, în data de

24.02.2008, în loc public, au lovit-o pe persoana vătămată P.Gh. cu pumnii şi picioarele atât în timp ce se afla în picioare cât şi după ce a căzut, în urma ultimei lovituri aceasta căzând şi izbindu-se cu capul de caldarâm şi suferind o gravă leziune la baza calotei craniene, leziune ce i

a pus viaţa în primejdie, întruneşte faţă de fiecare inculpat elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de art 20, 174, 175 lit i din Cpen.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate celor doi inculpaţi instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv modul şi mijloacele de comitere a faptelor, urmările produse asupra integrităţîi fizice a părţii vătămate, precum şi persoana şi conduita inculpaţilor.

Fără îndoială, urmările pe care fapta celor doi le-au avut asupra sănătăţii părţii vătămate au fost foarte grave, aspect care, coroborat cu faptul că agresiunea a avut loc în plină stradă, dintr-o ceartă banală, a condus instanţa la concluzia că lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră şi de regret a inculpaţilor după comiterea faptei nu sunt suficiente pentru a se putea da eficienţă, aşa cum apărarea a solicitat, circumstanţelor atenunate prevăzute de art. 74 lit. a şi c C.pen., a căror aplicare de altfel este facultativă. Aceste aspecte care vizează persoana inculpaţilor vor fi avute însă în vedere la stabilirea modalităţii de executare a pedepselor precum şi la orientarea sancţiunilor aplicate aproape de limita minimă prevăzută de lege (care este de 2 ani închisoare în cazul infracţiunii prev. de art. 182 alin. 2 C.pen.).

In consecinţă, instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor la o pedeapsă de câte 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev.de art. 182 al.2 C.pen..

S-a facut aplicarea art.71 alin.2 şi art.64 lit.a, teza a II-a C.pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, având în vedere toate elementele care circumstanţiază persoana şi atitudinea celor doi inculpaţi, atât în cursul procesului penal cât şi anterior comiterii infracţiunii, văzând concluziile referatelor de evaluare întocmite în cauză şi apreciind că raportat la perioada de detenţie preventivă de un an de zile reeducarea lor a început deja, tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere în condiţiile prevăzute de art. 86/1 C.pen. este în măsură să contribuie la reeducarea acestora. Pe de altă parte, nu poate fi acceptată nici varianta propusă de apărare, respectiv aceea de aplicare a unei pedepse cu suspendarea condiţionată în condiţiile art. 81 C. pen., deoarece nu se pot minimaliza efectele pe care fapta inculpaţilor le-a avut asupra persoanei părţii vătămate, a cărei sănătate, viaţă socială şi viaţă profesională au fost puternic afectate în urma incidentului.

La alegerea modalităţii de executare a pedepsei cu suspendare sub supraveghere tribunalul a avut în vedere şi concluziile pozitive ale referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj în cazul ambilor inculpaţi. Aceştia provin din familii organizate, nu au mai fost niciodată implicaţi în activităţi cu caracter infracţional, inculpatul U.F.I. si-a câştigat singur sursele de venit de la o vârstă fragedă, ajutându-şi familia de al cărei sprijin se bucură, în timp ce inculpatul P.A.R. era, la momentul comiterii faptei, student în anul II. Cei doi inculpaţi au manifestat un regret profund pentru cele întâmplate pe întreg parcursul procesului penal şi sunt la prima confruntare cu legea penală, împrejurări în care instanţa a considerat că reeducarea acestora se poate realiza mai eficient prin aplicarea unei sancţiuni penale neprivative de libertate care le poate oferi şansa să se reintegreze în colectivitate, mai ales că şi consilierii din cadrul Serviciului de probaţiune au apreciat în cazul amândurora că această şansă este una reală, inculpaţii având atât motivaţii interioare puternice, cât şi sprijinul celor apropiaţi.

În consecinţă, în temeiul art.86/1 C.pen. tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

Latura civilă:

In cauză s-au constituit părţi civile partea vătămată P.Gh. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj, acesta din urmă încă din cursul urmăririi penale cu suma de 4219,92 lei plus dobânda legală de la data externării victimei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale acesteia.

Partea civilă P.Gh. a solicitat obligarea celor doi inculpaţi la plata sumelor de 1498,7 Ron reprezentând cheltuieli materiale, 2029,15 Euro/lunar, stabilită sub forma unei prestaţii periodice, începând cu data de 23.04.2008 şi până la data recuperării întregii capacităţi de muncă, sumă reprezentând salariul lunar pe care partea civilă l-a încasat în baza contractului de consultanţă încheiat cu societatea comercială N.Z.D., suma de 420 lei/lunar, stabilită sub forma unei prestaţii periodice, începând cu data de 23.04.2008 şi până la data recuperării întregii capacităţi de muncă, reprezentând media veniturilor lunare realizate în baza contractului de muncă nr. 5/10.12.2007 încheiat cu SC I.S. SRL, 1483,75 lei/lunar,

reprezentând beneficiul nerealizat raportat la profitul din 2007 aferent cotei de 95% din SC I.S. SRL, în care partea civilă este asociat, începând cu data de 23.04.2008 şi până la data recuperării întregii capacităţi de muncă, precum şi suma de 100.000 Euro daune morale.

S-a arătat în esenţă că, în ceea ce priveşte daunele materiale, în această categorie se includ sumele cheltuite de partea civilă şi familia sa cu ocazia spitalizării din perioada 23.02.2008-18.03.2008 şi a celei începută în data de 28.05.2008, precum şi salariile pe care partea civilă nu le-a mai încasat ca urmare a incapacităţii de muncă în care s-a aflat în urma acţiunilor inculpaţilor. S-a arătat că partea vătămată desfăşura o activitate remunerată, în baza unui contract de consultanţă, cu suma de 2029,15 Euro/lunar, iar în baza contractului de muncă nr. 5/10.12.2007 încheiat cu SC I.S. SRL obţinea o sumă medie de 420 lei/lunar.

In susţinerea acestor pretenţii au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv bonuri fiscale, facturi care dovedesc plata salariului anterior incidentului de către SC N.Z.D., contractul de muncă încheiat cu SC I.S. SRL şi state de plată, precum şi raportul de gestiune al firmei SC I.S. SRL.

Inculpaţii, prin apărători au achiesat la plata sumei de 1498,7 lei reprezentând despăgubirile materiale, care de altfel sunt şi dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

In ceea ce priveşte celelalte pretenţii materiale, apărarea a cerut acordarea lor de la data de 23.04.2008 şi până la recuperarea capacităţii de muncă a părţii vătămate, şi nu de la data producerii accidentului. În mod evident, partea civilă a dovedit că realiza aceste venituri anterior agresiunii şi ca atare este îndreptăţit la acordarea acestora, dar numai până la momentul recuperării capacităţii de muncă. Potrivit datelor existente la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiza medico-legală psihiatrică şi raportul de expertiză medico-legală, rezultă că în urma agresiunii, performanţele intelectuale ale părţii civile au fost afectate, însă în acelaşi timp, leziunile care i-au pus viaţa în primejdie au necesitat pentru vindecare un număr de 90-100 zile de îngrijiri medicale şi nu i-au cauzat părţii vătămate nici o infirmitate psihică sau fizică.

Teoretic, partea civilă ar fi fost îndreptăţită la plata fiecărei sume dintre celelalte solicitate lunar cu tilul de pretenţii civile pe o durată de maxim 100 de zile (deci aproximativ trei luni de la data comiterii faptei, 24.02.2008). Având în vedere însă că apărarea a solicitat acordarea acestora doar din data de 23.04.2008, ele vor fi acordate doar pentru o lună, respectiv, vor fi obligaţi inculpaţii în solidar la plata către partea civilă a sumelor de 2029,15 Euro, cuvenită lunii aprilie - mai 2008, sumă reprezentând salariul lunar pe care partea civilă l-a încasat în baza contractului de consultanţă încheiat cu societatea comercială N.Z.D., suma de 420 lei, cuvenită lunii aprilie - mai 2008, reprezentând media veniturilor lunare realizate în baza contractului de muncă nr. 5/10.12.2007 încheiat cu SC I.S. SRL şi a sumei de 1483,75 lei, cuvenită lunii aprilie - mai 2008, reprezentând beneficiul nerealizat raportat la profitul din 2007 aferent cotei de 95% din SC I.S. SRL, în care partea civilă este asociat.

Cu privire la daunele morale, suma solicitată cu acest titlu de către partea civilă a fost de

100.000 Euro.

Tribunalul a reţinut că este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că părţii civile i s-a cauzat o mare suferinţă atât fizică, cât şi psihică prin agresiunea comisă asupra sa de către cei doi inculpaţi. Numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, gravitatea leziunii, intervenţia chirugicală la care a fost supus, faptul că o perioadă de timp nu a fost în măsură să îşi recunoască nici măcar apropiaţii, teama că nu îşi va reveni complet şi nu va mai putea duce o viaţă normală au reprezentant fiecare în parte o sursă generatoare de suferinţă.Aceste aspecte sunt confirmate şi de martorii R.S., P.I. şi D.D., care au fost in contact direct cu partea civilă în perioada imediat următoare agresiunii (atât pe perioada spitalizării, cât şi după).

De asemenea, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat la data de

20.11.2008 a reieşit că în sfera afectivă se remarcă la partea civilă sentimente de neputinţă, şi inutilitate, deşi activitatea voluntară este cu motivaţie păstrată. Diagnosticul pus de medicii psihiatrici a fost acela de „tulburare organică de personalitate”, deci în mod cert partea vătămată a suferit prejudicii morale ce se impun a fi reparate.

Raportat la cuantumul sumei solicitate cu titlu de daune morale de către partea civilă, având în vedere principiile care guvernează această instituţie ca şi cea a răspunderii civile delictuale, tribunalul le-a apreciat ca fiind exagerate.Daunele morale trebuie să fie în măsură să asigure o justă reparaţie a prejudiciului fizic resimţit de partea civilă, însă în acelaşi timp ele nu pot constitui o sursă de îmbogăţire fără just temei a acesteia în detrimentul inculpatului, trebuind să aibă un caracter rezonabil şi să fie proporţionale cu gravitatea prejudiciului cauzat.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 de Euro acordată cu acest titlu poate fi în măsură să compenseze, într-o manieră justă şi echitabilă, prejudiciul fizic şi psihic resimţit de partea civilă, şi prin raportare la numărul total de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării (90-100).

A fost admisă de asemenea acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj, instituţie care, încă din cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4219,92 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate raportat la internarea acesteia la Clinicile de neurochirurgie şi neurologie din Cluj-Napoca.

În consecinţă, în temeiul art.14 şi 346 C.pr.pen. comb. cu art.998, art.999 C.civ. tribunalul a dispus obligarea celor doi inculpaţi în solidar la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- în favoarea părţii civile P.Gh., la plata sumelor de:

a) 3402,45 lei şi 2029,5 Euro cu titlu de despăgubiri materiale.

b) 10.000 Euro cu titlu de daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă P.Gh..

- în favoarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj, 4219, 92 lei la care s-a adauga dobânda legală de la data de 19.03.2008 (data externării) până la achitarea integrală.

Conform art.191 alin.2 C.pr.pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 1500 lei.

In baza art. 193 C.pr.pen. s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părţii civile în sumă de câte 4.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

Conform art.191 alin.2 C.pr.pen. tribunalul a obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 1500 lei.

Împotriva soluţiei Tribunalului Cluj au promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, partea civilă P.Gh. şi inculpaţii P.A.R. şi U.F.I.

Prin căile de atac declarate, procurorii au apreciat că fapta inculpaţilor constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., sens în care au solicitat condamnarea acestora la pedepse privative de libertate, partea civilă a cerut obligarea inculpaţilor în solidar la plata tuturor despăgubirilor materiale şi morale solicitate conform constituirii depuse în faţa Tribunalului Cluj, iar inculpaţii au criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul cuantumului sancţiunilor aplicate şi a valorii ridicate a daunelor morale şi materiale la care au fost obligaţi, invocând reducerea acestora, faţă de circumstanţele personale şi cele reale referitoare la fapte.

Prin decizia penală 69/A din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj au fost admise apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi a părţii civile P.Gh., judecătorii omiţând să se pronunţe cu privire la apelurile inculpaţilor.

Împotriva acestei decizii penale inculpaţii U.F.I. şi P.R.A. au declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia penală nr.564 din 15.02.2010 instanţa superioară de control judiciar ÎCCJ a admis recursurile inculpaţilor, a casat în întregime decizia penală 69/2009 a instanţei de apel şi a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, toate apelurile promovate în speţă.

În rejudecare, la Curtea de Apel Cluj s-a format dosarul care are ca obiect soluţionarea apelurilor promovate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, partea civilă P.Gh., inculpaţii P.A.R. şi U.F.I. împotriva sentinţei penale 104 din

25.02.2009 a Tribunalului Cluj.

Prin motivele scrise şi orale Parchetul a solicitat ca inculpaţii să fie condamnaţi pentru faptele deduse judecăţii, acelea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.şi nicidecum pentru vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen.întrucât activitatea infracţională desfăşurată în cauză de către aceştia denotă că au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide partea vătămată. Intenţia de ucidere a victimei este relevată prin loviturile multiple cu pumnii şi picioarele aplicate de către ambii asupra părţii vătămate, peste tot corpul, atât când victima se afla în poziţie verticală cât şi după ce era căzută la pământ, încetând agresiunea numai la intervenţia martorilor P.şi D. Faţă de împrejurarea că prin loviturile aplicate de către inculpaţi au fost vizate zone vitale - cap, torace, abdomen - rezultă fără dubiu că aceştia au intenţionat să suprime viaţa victimei şi nu doar să-i producă vătămări corporale. Din actele medico-legale depuse la dosar, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale ce au necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa acestuia, salvarea datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat şi în timp util. Mai mult, ca rezultat al agresiunii şi a leziunilor suferite, părţii civile i-au fost afectate performanţele

intelectuale, suferind în prezent de „tulburare organică de personalitate” aşa cum relevă raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 30 decembrie 2008.

Prin apelul declarat iniţial la 27 februarie 2009 partea civilă P.Gh. a solicitat condamnarea inculpaţilor pentru tentativă la omor calificat, atât probele testimoniale cât şi cele ştiinţifice atestând vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii acestei infracţiuni iar sub aspectul laturii civile a cerut obligarea în solidar a acestora la plata sumelor de 2029,15 euro lunar sub forma unei prestaţii periodice începând cu 24.02.2008 şi până la data recuperării întregii capacităţi de muncă, reprezentând salariul lunar pe care îl încasa în baza contractului de consultanţă încheiat cu societatea comercială N.Z.D.; 420 lei lunar stabilită sub forma unei prestaţii periodice, începând cu data de 24.02.2008 şi până la data recuperării întregii capacităţi de muncă, reprezentând media veniturilor lunare realizate în baza contractului de muncă nr.5 din 10 decembrie 2007 încheiat cu SC I.S. SRL; 1483,75 lei lunar reprezentând beneficiul nerealizat raportat la profitul din 2007 aferent cotei de 95% din SC I.S. SRL, în care victima este asociată, începând cu 24.02.2008 şi până la data recuperării întregii capacităţi de muncă; obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro; acordarea sumei de 1498,7 lei reprezentând cheltuieli materiale efectuate pe durata spitalizării; obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare.

În prezentul ciclu procesual, înainte de judecarea în fond a apelurilor, între partea civilă P.Gh. şi cei doi inculpaţi, a intervenit o tranzacţie sub aspectul laturii civile a cauzei, aceştia achiesând integral la plata daunelor materiale şi morale la care au fost obligaţi în favoarea victimei prin decizia penală 69/2009 a Curţii de Apel Cluj, hotărâre care a fost recurată doar de către ei doi, astfel că în rejudecare, în propria cale de atac, nu li se poate agrava situaţia.

Astfel, deşi decizia penală 69/2009 a Curţii de Apel Cluj a fost casată în întregime, atât sub aspect penal cât şi civil, limitele rejudecării nu pot fi încălcate, prin agravarea situaţiei inculpaţilor în propria cale de atac, condiţii în care partea civilă, nu poate obţine despăgubiri mai mari decât cele la care au fost obligaţi inculpaţii prin acea hotărâre.

În aceste condiţii, victima a fost de acord să fie despăgubită de către inculpaţi cu sumele de 7209,95 lei şi 6087,45 euro daune materiale şi 20.000 euro cu titlu de daune morale. Corelativ, în baza principiului disponibilităţii şi inculpaţii au achiesat integral la pretenţiile victimei. În aceste condiţii, la data de 4 ianuarie 2011 şi 28 februarie 2011 din sumele datorate victimei, inculpaţii i-au achitat acesteia, în faţa Curţii: inculpatul U.F.I. suma de 8000 euro, iar inculpatul P.A.R. suma de 10.000 lei.

Aşa fiind, partea civilă a învederat prin apărătorul ales că nu mai susţine apelul sub aspect penal, iar din punct de vedere al laturii civile cere a se constata că inculpaţii au achitat o parte din despăgubirile datorate, urmând a se lua act de tranzacţia intervenită.

În esenţă, apărarea din apelul inculpatului U.F.I., în antiteză, cu susţinerea parchetului, a fost aceea că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen. şi nicidecum ale tentativei la omor calificat, intenţia sa fiind de a aplica o corecţie părţii vătămate, iar rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieţii acestuia, a survenit din culpă. Neavând intenţia, sub aspect subiectiv, de a ucide victima, a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev.de art.182 C.pen.aceea de vătămare corporală gravă. A învederat că datorită consumului excesiv de alcool atât de către el şi prietenul său inculpatul P.A.R., capacitatea de a discerne le-a fost substanţial diminuată, condiţii în care, dorinţa de a aplica o corecţie părţii vătămate, pentru evenimentul petrecut în Barul J. din Cluj - când victima l-a împins pe coinculpatul P., acesta căzând pe ringul de dans, a fost depăşită prin survenirea din culpă a rezultatului mai grav, - punerea în primejdie a vieţii victimei. Nu poate fi omis aspectul că şi victima era în stare de ebrietate. Având în vedere că inculpatul U. nu posedă antecedente penale, este student anul II, că a înregistrat rezultate meritorii la învăţătură, că a achiesat în întregime şi chiar a achitat o parte substanţială din despăgubirile datorate victimei, se impune a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante deja reţinute în favoarea acestuia de către instanţa de fond şi a se coborî sancţiunea ce s-a aplica de către Curte, mult sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare a pedepsei cere ca instanţa să se orienteze la suspendarea condiţionată prev.de art.81 C.pen.

Apărătorul inculpatului P.A.R., în susţinerea apelului a învederat în esenţă, că faţă de o singură lovitură cu piciorul peste corp, aplicată părţii vătămate, fapta clientului său constituie infracţiunea de lovire prev.de art.180 alin.2 C.pen., împrejurare atestată chiar prin declaraţiile martorilor de la termenul din 28 februarie 2011, sens în care solicită schimbarea încadrării juridice. Declaraţiile celor doi inculpaţi pun în evidenţă faptul că altercaţia avută cu

partea vătămată s-a produs spontan, pe fondul unor neînţelegeri minore şi a consumului excesiv de alcool de către toate părţile. Se învederează că niciunul dintre inculpaţi nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, ci doar de a-i aplica o corecţie, de a o lovi pentru evenimentul petrecut anterior în barul J. din Cluj. Aşa cum reiese din raportul de constatare medico-legală, loviturile aplicate părţii vătămate, deşi au vizat zone vitale, respectiv cea a corpului şi a capului, nu au produs în mod direct decât excoriaţii, care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale. De aceea, încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul P.A.R. se circumscrie art.180 alin.2 C.pen., în infracţiunea de lovire. După ce Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice în sensul celor relevate mai sus, se impune acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante deja reţinute în favoarea ambilor inculpaţi şi pe cale de consecinţă, apreciază că şi o sancţiune mult redusă sub minimul special prevăzut de lege va contribui la reinserţia socială a inculpatului. Ca modalitate de executare a pedepsei, arată că în speţă există toate garanţiile cerute de textul art.81 C.pen., în sensul suspendării condiţionate a acesteia, faţă de împrejurarea că inculpatul nu posedă antecedente penale, a cooperat cu organele judiciare, a depus stăruinţă în repararea pagubei, a manifestat disponibilitate în a achita victimei deja suma de 10.000 lei, achiesând în întregime la pretenţiile formulate de aceasta.

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Conform art.1 C.proc.pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză conform speţei (Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Având în vedere apărările formulate de inculpaţii P.A.R. şi U.F.I. în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:”principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

În prezentul dosar, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, al părţii civile P.Gh. şi a inculpaţilor P.A.R., U.F.I. Curtea a reţinut următoarele:

În primă instanţă, în faţa Tribunalului Cluj ambii inculpaţi au achiesat să dea declaraţie, prin care au învederat că intenţia lor a fost doar de a lovi victima, ca urmare a incidentului din barul J. din Cluj, în interiorul căruia partea vătămată l-a împins pe inculpatul P.A.R., acesta căzând pe ringul de dans, datorită împrejurării că a dansat cu prietena victimei, martora R.S.. Niciunul dintre inculpaţi nu a urmărit uciderea victimei, punerea în primejdie a vieţii acesteia, a survenit din culpă. Ca atare, amândoi au apreciat că se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen.

În apel, cu acordul lor, inculpaţii au fost ascultaţi la 4 ianuarie 2011, aceştia recunoscând săvârşirea infracţiunilor, cu aceleaşi motivaţii care au fost arătate şi în cursul urmăririi penale şi în faţa Tribunalului Cluj (f.111 şi 113).

În faţa Curţii, inculpaţii prin apărători nu au propus alte probe, nici scrise şi nici testimoniale.

Motivele de apel ale inculpaţilor sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond cu titlu de apărări.

Partea civilă P.Gh. datorită alterării severe a stării de sănătate, produsă ca urmare a faptei inculpaţilor, nu a putut fi audiat nici în faţa Tribunalului Cluj şi nici a Curţii. Aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală din 21.04.2008 efectuat de către IML Cluj, partea vătămată P.Gh. a suferit un traumatism cranio-cerebral care a necesitat pentru vindecare 90 zile îngrijiri medicale, dar totodată, s-au produs şi excoriaţii hemifaţă dreaptă, pe gât şi torace, cu timp de refacere de 8-9 zile îngrijiri medicale, cu menţiunea că, fractura calotei şi a bazei craniului precum şi hematomul extradural au pus în primejdie viaţa victimei. În cursul judecăţii, în faţa tribunalului, partea civilă P.Gh. a fost supusă unei noi expertizări medico-legale la 25.11.2008, din proba ştiinţifică rezultând că acesta a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin loviri active, repetate, cu corpuri dure. Leziunile cranio-cerebrale posttraumatice au necesitat în totalitate 90-100 zile îngrijiri medicale. S-a învederat că loviturile au pus în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat şi în timp util. Între leziunile prezentate de victimă şi agresiunea din

24.02.2008, s-a statuat că există legătură directă de cauzalitate.

Faţă de evoluţia nefavorabilă a stării sanitare a victimei, prima instanţă a supus partea vătămată unei expertizări psihiatrice la 30 decembrie 2008, concluziile probei ştiinţifice fiind acelea că P.Gh. Petru prezintă „tulburare organică de personalitate, iar ca urmare a agresiunii şi a leziunilor suferite, acestuia i-au fost afectate performanţele intelectuale”. Examenul psihologic a relevat totodată că victima prezintă „marcate sentimente de neputinţă şi inutilitate”.

Pentru respectarea dreptului la apărare, atât al părţii civile cât şi al inculpaţilor, Curtea a dispus din oficiu şi a realizat ascultarea nemijlocită a martorilor K.T.D. şi C.M., neaudiaţi de către prima instanţă, ale căror depoziţii vor fi apreciate prin coroborare cu celelalte probe conform art.63 şi 64 C.proc.pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpaţi, partea civilă şi parchet hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum şi prin prisma noilor probe administrate.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel le-a oferit inculpaţilor P.A.R. şi U.F.I. şi părţii civile ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei-Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Faţă de motivele de apel formulate de către părţi, cauza dedusă judecăţii comportă o analiză sub aspectul încadrării juridice corecte a faptei comise de inculpaţi şi corelativ, sancţiunea ce trebuie aplicată acestora şi modul de executare, individualizarea pedepsei trebuind realizată în aşa fel încât apelanţii să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de noi infracţiuni.

Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că înainte de judecarea pe fond a căilor de atac promovate, inculpaţii au achiesat la pretenţiile părţii civile acelea de 7209,95 lei şi 6087,45 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale şi au manifestat totodată disponibilitatea de a le achita, predându-le efectiv, după cum urmează: U.F.I. suma de 8000 euro, iar inculpatul P.A.R. suma de 10.000 lei, restul prejudiciului urmând a fi recuperat, până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză, sens în care au şi încheiat o tranzacţie cu victima.

În privinţa încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi, Curtea reţine următoarele:

Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţia generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art.174 C.pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai foloseşte noţiunea de „dol special”, definit ca voinţa de a suprima viaţa persoanei, sau „intenţie precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei infracţiuni” (art.19 pct.1 lit.a C.pen.), iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui” (art.19 pct.1 lit.b C.pen.). Ceea ce deosebeşte deci, intenţia directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenţia directă, făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate s-a produce.

În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat.

Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpaţilor, după caz, în tentativă la omor calificat (art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.) ori în vătămare corporală gravă prev.de art.182 C.pen.este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care au săvârşit infracţiunea.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor intenţia este de ucidere. Este adevărat că infracţiunea prevăzută în art.182 alin.2 C.pen.poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu cea generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie”.

Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art.182 alin.2 C.pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu praeterintenţie.

În vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce şi terminând cu împrejurarea dacă lipsa unei asistenţe medicale calificate şi de urgenţă punea în primejdie viaţa victimei.

În timp ce în cazul faptelor prevăzute în art.182 alin.2 teza ultimă C.pen., inculpatul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se află în culpă -în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie.

Probele testimoniale ale dosarului, administrate nemijlocit în faţa tribunalului relevă fără echivoc că inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide.

Astfel, relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatului P.A.R. care precizează: „îmi aduc aminte că F. a lovit victima de două ori în zona feţei, tot F. l-a mai lovit o dată cu piciorul în aceeaşi zonă...apoi am mai văzut că victima s-a ridicat de la pământ şi U.F. i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia partea vătămată a căzut din nou şi s-a lovit la cap”. Martora R.S. precizează că: „am fost ajunşi din urmă de inculpatul U. care i-a sărit în spate părţii vătămate şi l-a trântit la pământ. După ce G.a căzut, inculpatul U. a început să-l lovească cu picioarele în cap. Am văzut clar când l-a lovit în partea dreaptă a capului, în zona tâmplei... a apărut şi inculpatul P.R. care a început să-l lovească cu picioarele...La faţa locului au apărut mai multe persoane, iar martorul P.I.A. l-a ridicat de jos pe partea vătămată, însă inculpatul P.A.R. a sărit din nou la el şi l-a trântit la pământ, după care, au încercat să-l lovească...După ce partea vătămată a fost din nou trântită la pământ, ambii inculpaţi i-au aplicat lovituri, însă mi-a părut mai agresiv inculpatul P/R.

De asemenea, martora M.L.A. învederează că: „bărbatul respectiv (victima) a reuşit să se ridice în şezut şi apoi în picioare, însă unul dintre cei doi inculpaţi, nu ştiu care, a sărit la el, astfel încât partea vătămată a dat cu capul de caldarâm...Acesta a rămas nemişcat, la pământ, în timp ce inculpatul U.continua să-l lovească pe partea vătămată în partea superioară a corpului, iar inculpatul P.R., la picioare”.

În acelaşi sens declară şi martorul P.I.A.: „am văzut cum inculpatul P.R. îl lovea în partea superioară a toracelui pe partea vătămată...am încercat să-l ridic de jos pe victimă, moment în care am fost şi eu lovit în spate de cineva şi nu ştiu de cine, dar cele mai apropiate persoane în spatele meu erau cei doi inculpaţi...m-am întors şi am început să strig la inculpatul P.R., moment în care inculpatul U. l-a lovit puternic în faţă pe partea vătămată... care a căzut pe spate, dând cu capul de caldarâm”.

Similar declară şi martorul D.D.C.: „în timp ce mă îndreptam spre locul incidentului am văzut clar cum ambii inculpaţi îl loveau pe partea vătămată cu picioarele în zona capului...Menţionez că la un moment dat am observat că partea vătămată a vrut să se ridice, a căzut, după ce a căzut cei doi inculpaţi au continuat să-l lovească...Precizez că la un moment dat

l-am văzut pe unul din inculpaţi, însă nu pot preciza pe care, lovindu-l şi în ceafă cu piciorul pe partea vătămată...Menţionez că acest lucru l-am observat înainte ca partea vătămată să se ridice de jos. După ce s-a ridicat de la sol şi a căzut din nou la pământ, i-am văzut pe ambii inculpaţi lovind pe partea vătămată în zona capului”.

De asemenea, martorul F.R.C. în declaraţia de la instanţă, precizează că: „afară l-am văzut pe inculpatul U. că a sărit în spatele unuia, după care am auzit gălăgie în spatele meu, m-am întors în cealaltă direcţie, după care când m-am uitat înapoi spre inculpaţi l-am văzut pe băiatul respectiv căzut la pământ”.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului C.M.D. din faţa Curţii care învederează că: „după ce am parcurs o anumită distanţă pe str.Eroilor, la un moment dat am observat în faţa noastră pe inculpatul U., care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă şi simultan o lovitură cu piciorul peste corp, părţii vătămate, în urma căreia victima a căzut la sol. Şi inculpatul P.R. i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul peste corp sau poate chiar două. În acest interval de timp, prietena victimei striga şi am observat că partea vătămată s-a ridicat în picioare. În acel moment, însă, inculpatul U. l-a mai lovit o dată cu pumnul pe partea vătămată, agresiune în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi în cădere s-a lovit cu capul de asfalt, auzindu-se o bufnitură puternică. De această dată, inculpatul P. nu a aplicat nicio lovitură victimei”.

Pe aceeaşi linie, se înscrie şi declaraţia martorei K.T.D. care învederează că: „Am observat că în stradă inculpatul U.F. i-a aplicat o lovitură cu mâna părţii vătămate, în urma căreia s-a auzit o bufnitură şi victima a căzut la sol”. În faţa Curţii, martora nu şi-a mai adus aminte cu precizie derularea evenimentelor, dar a afirmat că-şi menţine declaraţia dată în faţa procurorului, condiţii în care instanţa de apel conform art.63 C.proc.pen. o va corobora cu celelalte probe administrate în speţă. Astfel, în declaraţia de la fila 42 dos.u.p.martora K.T.D. precizează textual: „când am ieşit din bar, prietenul fetei (victima) era căzut la pământ la 60-70 m de ieşirea din bar. Lângă el se aflau inculpaţii U. şi P. Datorită distanţei nu am văzut exact ce se întâmplă. Ne-am apropiat toţi trei de ei şi la un moment dat victima se ridicase de la pământ şi inculpatul U. (P.) l-a lovit cu pumnul în faţă sau în piept, băiatul a căzut la pământ şi s-a lovit rău cu capul de asfalt”.

Din aceleaşi probe rezultă fără dubiu că ceea ce a determinat agresarea deosebit de violentă a victimei, a fost un incident minor, generat de conduita inculpatului P.A.R. din barul J. din Cluj, care neobservând că martora R.S. este însoţită de partea vătămată P.Gh., a invitat-o la dans, atitudine în urma căreia, victima l-a împins pe inculpat, acesta căzând.

Nu în ultimul rând, din raportul de expertiză medico-legală a victimei rezultă că aceasta a necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale, suferind un traumatism cranio-cerebral, o fractură a calotei şi a bazei craniului, ceea ce pune în evidenţă cu claritate că inculpaţii au lovit victima cu mare intensitate.

Pentru caracterizarea laturii subiective a infracţiunii de omor, esenţială este intensitatea loviturii aplicate, concretizată de consecinţele produse şi nu faptul că inculpaţii au aplicat o singură lovitură, aşa cum a motivat printre altele, prima instanţă.

Intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate şi gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport şi cu vârsta tânără a victimei, conduc la concluzia că inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei lor şi, cu toate că nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind astfel tentativa la omor calificat cu intenţie indirectă şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă sau cea de lovire, astfel cum au susţinut, în mod nefondat, aceştia.

În surprinderea poziţiei psihice pe care inculpaţii au avut-o în momentul comiterii infracţiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate şi la întâmplare, este de natură să conducă la ideea că apelanţii au prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potenţial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotidă). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenţia de a ucide (care este directă), însă lipsa acestei orientări concretizată în loviri întâmplătoare a unor atari regiuni, nu poate constitui o prezumţie de înlăturare a intenţiei indirecte.

Practica judiciară este unanimă în a considera că „suntem în prezenţa tentativei de omor şi nu a vătămării corporale grave ori de câte ori inculpatul acţionează, în aşa mod, încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de

voinţa acestuia. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului”.

Atunci însă, când inculpaţii au pus în primejdie viaţa părţii vătămate P.Gh., reprezentându-şi, că prin aceasta s-ar putea produce şi moartea, dacă au urmărit sau acceptat acest rezultat, fără ca decesul să se fi produs din cauze independente de voinţa lor, fapta constituie tentativă la omor calificat. Proba ştiinţifică depusă la fila 37 din vol.II instanţă, raportul de expertiză medico-legală a victimei relevă că leziunile cranio-cerebrale posttraumatice au necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat şi în timp util. Nu în ultimul rând, trebuie observate consecinţele dezastruoase ale faptei inculpaţilor asupra psihicului părţii vătămate, aceasta suferind ca efect al leziunilor şi a agresiunii de „tulburare organică de personalitate”, fiindu-i afectate totodată şi performanţele intelectuale, aşa cum reiese din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică depus la instanţă.

Inculpaţii au acţionat în calitate de coautori în săvârşirea tentativei la omor calificat asupra victimei, deoarece aşa cum se arată în practica judiciară „dacă mai multe persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide - în speţă pumni şi picioare, lovituri multiple aplicate în toate zonele vitale ale corpului - chiar dacă, numai lovitura unuia dintre participanţi a fost mortală, ambii sunt coautori”. Sub acest aspect, loviturile nemortale aplicate părţii vătămate de unul dintre coinculpaţi, (apărare formulată de inculpatul P.R.) nu pot fi desprinse de ansamblul acţiunilor agresive la care a fost supusă victima, neputându-se delimita măsura în care, o lovitură sau alta, obiectiv nemortală, a împiedicat-o să se apere şi i-a diminuat capacitatea de ripostă faţă de ambii inculpaţi.

În speţă, faptele inculpaţilor care au aplicat multiple lovituri peste tot corpul părţii vătămate cu pumnii şi picioarele, în stradă, agresiune ce a interesat zone vitale ale corpului, cap, torace, abdomen, carotidă constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen., iar nu infracţiunea de lovire prev.de art.180 alin.2 C.pen. sau vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 C.pen., atâta vreme cât viaţa victimei a fost salvată numai prin asistenţa medicală calificată şi de urgenţă, rezultatul mai grav, decesul, nu s-a produs datorită tocmai intervenirii acestei cauze independente de voinţa lor, inculpaţii acceptând, cu uşurinţă, posibilitatea ca acţiunile lor să ducă la moartea celui lovit.

Nici numărul mic de zile de îngrijiri medicale de 8-9 zile de care a avut nevoie partea vătămată în recuperarea sa, ca urmare a contuziei toracice şi a sternului şi a excoriaţiilor hemifaţă dreaptă, gât şi torace anterior, nu sunt relevante pentru încadrarea juridică a infracţiunii, deoarece intenţia de a ucide se deduce din modul de a acţiona al inculpaţilor, ambii în stare avansată de ebrietate, care au cunoscut de asemenea gradul ridicat de îmbibaţie alcoolică al victimei, asupra căreia au acţionat agresiv, tocmai profitând de starea fiziologică alterată a acestuia. Astfel, cei doi inculpaţi care l-au lovit repetat cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul pe partea vătămată, cauzându-i traumatism cranio cerebral, fiind nevoie de 100 zile îngrijiri medicale, exteriorizează intenţia de a ucide, nu de vătămare corporală.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat că inculpaţii după ce au lovit victima şi au lăsat-o în nesimţire, pe caldarâm, nu i-au acordat niciun ajutor, abandonând-o în frig, martora R.S. contactând Serviciul de urgenţă 112 şi Poliţia.

Aşa fiind, inculpaţii urmează să răspundă penal pentru săvârşirea tentativei la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.

Actele de violenţă comise de inculpaţi îndreptate fiind împotriva valorii sociale supreme - viaţa -, atrage în numele dreptului inviolabil la viaţă, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinţe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Atitudinea inculpaţilor şi modul de comitere al faptei, nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de tribunal, în alegerea pedepsei şi a modului de executare al acesteia.

Nu se poate ca, pentru faptele săvârşite împotriva altor semeni de ai lor şi cărora au încercat să le curme viaţa, sau să le distrugă bunurile, răspunderea lor penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieţii.

Potrivit art.72 C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie

rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violenţă exercitate de inculpaţi în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.

Aşa fiind, inculpaţii trebuiau să ştie că, pe lângă drepturi, au şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul lor în faţa societăţii.

Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care au avut o atitudine sinceră cu privire la activitatea infracţională, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier şi au contribuit la dezdăunarea părţii civile, regretând sincer cele petrecute.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. -52 alin.1 - , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ţine seama că acţiunea violentă a inculpaţilor era să aibă drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, ceea ce demonstrează că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 C.pen., ce prevăd că “legea penală apără...persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.

În cauză, instanţa de apel printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor art.74 lit.a şi c C.pen.i-a condamnat pe inculpaţi la pedepse care se situează sub minimul special prevăzut de lege.

În propria cale de atac a inculpaţilor, aceste circumstanţe atenuante nu pot fi înlăturate. Mai mult, Curtea apreciază că aplicarea lor a fost întemeiată, iar în prezent va reţine în favoarea acestora şi circumstanţele vizate la lit.b a art.74 C.pen.respectiv stăruinţa depusă de inculpaţi pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, respectiv repararea pagubelor.

Probele dosarului reliefează că inculpaţii nu posedă antecedente penale, regretă sincer loviturile aplicate părţii vătămate, arată că dacă îmbibaţia alcoolică nu ar fi fost atât de ridicată atât pentru ei cât şi pentru victimă, nu s-ar fi ajuns la acel conflict, minor, dar care prin consecinţe a pus în pericol grav viaţa părţii vătămate.

Martorii audiaţi nemijlocit în faţa magistraţilor au arătat că pe inculpaţi nu-i caracterizează un comportament violent, acest incident apărând cu totul izolat în existenţa acestora.

Din scriptele depuse la dosar rezultă că inculpatul U.F.I. este student anul II, are rezultate meritorii la învăţătură, regretând sincer comiterea faptei.

Inculpatul P.A.R. nu este cunoscut cu antecedente penale, a cooperat cu organele judiciare, fiind sincer în cursul procesului penal, în prezent neavând loc de muncă.

Şi conţinutul referatelor de evaluare efectuate în cauză de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, reliefează că inculpaţii nu au potenţial violent, că incidentul petrecut este unul izolat şi că şansele lor de reabilitare sunt maxime, aceştia având motivaţii interioare puternice, fiind sprijiniţi şi de către familii în acest sens.

Ambii inculpaţi au achiesat la pretenţiile formulate de partea civilă, manifestându-şi disponibilitatea de a le achita integral.

În aceste condiţii, pentru fapta comisă aceea de tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.cu aplicarea art.74 lit.a, b, c rap.la art.76 lit.a, b C.pen.li s-a aplica o pedeapsă de câte 3 ani şi 4 luni închisoare, care faţă de natura infracţiunii şi urmările produse, s-a executa prin privare de libertate, numai un asemenea mod de executare a sancţiunii putând contribui la reinserţia socială reală a acestora. Gravitatea deosebită a faptei reliefată prin modul de comitere şi urmările produse, exclud aplicarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei vizată de art.81 C.pen. Faţă de reţinerea circumstanţelor atenuante, aplicarea pedepsei complementare sa înlătura.

În baza art.71 C.pen.se vor interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II-a şi lit.b C.pen.de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepselor.

Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii, s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, interdicţia impusă inculpaţilor respectând principiul proporţionalităţii, în sensul de a nu fi aleşi în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi neavând dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Se vor înlătura din hotărârea atacată art.86/1 şi art.86/3 C.pen.

În baza art.88 C.pen.s-a deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor arestul preventiv pe perioada 25 februarie 2008 - 25 februarie 2009.

Pentru motivele ce preced, Curtea va admite ca fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen., împotriva sentinţei penale 104 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Cluj pe care o va desfiinţa în latura penală a cauzei, cu privire la încadrarea juridică a faptei, cuantumul pedepselor şi modalitatea de executare a acestora.

Sub aspectul laturii civile a cauzei se constată că inculpaţii au achiesat integral atât la daunele materiale solicitate de partea civilă P.Gh., cât şi la cele morale. În speţă, operând principiul disponibilităţii, Curtea va lua act de înţelegerea părţilor cu privire la plata de către inculpaţi în favoarea părţii civile a sumelor de 7.209, 95 lei şi 6.087,45 euro daune materiale şi

20.000 euro daune morale. De precizat, că în cadrul şedinţelor de judecată din faţa curţii, din data de 4 ianuarie şi 28 februarie 2011, inculpaţii au achitat părţii civile următoarele sume: inculpatul U.F.I. suma de 8.000 euro, iar inculpatul P.A.R. suma de 10.000 lei. Tranzacţia dintre părţi este în sensul că, restul valorii prejudiciului moral şi material s-a achita până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce reiese din însăşi redactarea art.998 şi 999 din Codul civil, care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, şi a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaţilor şi prejudiciul material, cât şi cel nepatrimonial încercat de partea civilă, curtea apreciază că soluţia pronunţată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Faţă de cele ce preced, s-a admis ca fondat atât apelul părţii civile P.Gh., cât şi al inculpaţilor U.F.I. şi P.A.R., conform art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen. împotriva aceleiaşi sentinţe, sub aspectul constatării recuperării parţiale a prejudiciului, iar în privinţa laturii penale, a recunoaşterii unor efecte mai largi circumstanţelor atenuante vizate de art.74 lit.a,c C.pen. şi chiar mai mult, a reţinerii şi a literei „b” a art.74 C.pen. raportat la stăruinţa inculpaţilor în recuperarea prejudiciului, cu consecinţa scăderii substanţiale a sancţiunilor sub minimul special prevăzut de lege.

De menţionat, că partea civilă nu şi-a mai susţinut apelul sub aspectul laturii penale a cauzei, ci doar sub aspectul laturii civile, respectiv a luării act de tranzacţia intervenită între acesta şi inculpaţi cu privire la plata daunelor materiale şi morale.

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale atacate referitoare la obligarea în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile faţă de Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj şi la plata cheltuielilor judiciare către stat stabilită în sarcina inculpaţilor la instanţa de fond, precum şi obligaţia inculpaţilor de a achita cheltuielile judiciare în favoarea părţii civile, la instanţa de fond, în sumă de câte 4.000 lei fiecare.<

TENTATIVA LA OMOR SI VĂTĂMAREA CORPORALA GRAVĂ.DISTINCŢII

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre TENTATIVA LA OMOR SI VĂTĂMAREA CORPORALA GRAVĂ.DISTINCŢII