Viol. Jurisprudență Viol

Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 300 din data de 10.06.2014

Prin rechizitoriul Parchetului de lângă Tribunalul Bacău nr. 606/P/2013 din 20.11.2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților H.I. și C.V., cercetați, primul pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupție sexuală, prevăzute de: art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) C.pen. (parte vătămată R.C.Ș. în vârstă de 17 ani), art. 197 alin. 1, alin. 3 teza I C.pen. (parte vătămată V.S. în vârstă de 14 ani) și art. 202 alin. 1 C.pen. (faptă din iunie 2013), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., și cel de-al doilea, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, complicitate la viol și corupție sexuală, prev. de : art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) C.pen. (parte vătămată R.C.Ș. în vârstă de 17 ani) , complicitate la viol, prev. de art. 26 C.pen. raportat art. 197 alin. 1, alin. 3 teza I C.pen. (parte vătămată V.S. în vârstă de 14 ani) și art. 197 alin. 1, 3 teza I C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (parte vătămată D.T.Ș.), art. 202 alin. 1 C.pen. (faptă din iunie 2013), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.

Totodată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului H.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art. 197 alin. 1 C.pen. (faptă din august 2012 - parte vătămată M.G.), art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) C.pen. (faptă din luna septembrie 2012 - parte vătămată M.G.) și art. 197 alin. 1 C.pen. (faptă din luna noiembrie 2012 - parte vătămată M.G.), întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective și subiective și scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului C.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a) C.pen. (faptă din luna septembrie 2012 - parte vătămată M.G.), întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective și subiective.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 5136/110/2013 la data de 21.11.2013 iar, potrivit dispozițiilor art. 300 indice 1 C. pr. pen. s-a procedat la verificarea stării de arest preventiv odată cu primirea dosarului la instanța de judecată, fiind menținută această măsură procesuală la data de 22.11.2013 considerând că subzistă în continuare temeiurile ce au dus la luarea acesteia,în speță fiind întrunite dispozițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală în vigoare la acea dată

Ulterior, periodic, potrivit dispozițiilor lart.300 indice 2 C.pr.pen., devenit ulterior art. 208 C.pr.pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților, aceștia și reprezentantul parchetului exercitând calea recursului, apoi a contestației împotriva încheierilor, și respinse/admise de instanța de control judiciar, până la finalul cercetării judecătorești, când inculpații s-au aflat în stare de arest preventiv.

Începând cu termenul de judecată, din 07.02.2014, instanța de fond, a fost de acord cu înlocuirea stării de arest preventiv cu altă măsură mai puțin severă, aceea a controlului judiciar sau chiar arestul la domiciliu, însă, urmare a contestațiilor formulate de reprezentantul parchetului, măsura arestului preventiv a fost menținută, încheierile fiind desființate. S-a avut în vedere în admiterea cererilor situațiile familiale ale celor doi inculpați (doi copii minori, mamă bolnavă paralizată, pericolul pierderii locuinței sociale), precum și termenul trecut de la luarea măsurii arestului preventiv - 29.10.2013.

Pe parcursul cercetării judecătorești, au fost audiați: părțile vătămate minore care s-au constituit părți civile în caută: R.C.Ș. fila 79, 85-86 vol.I, V.S. fila 81, 87-88, ds. instanță, D.T.Ș., fila 83, 89, ds. instanță, reprezentanții legali ai părților vătămate minore: R.V., R.Ș. (filele 79-80, 244, vol.I), T.M., fila 82, 242243, D.M.I., fila 84 ds. fond.,, inculpații: H.I., filele 90-91, 142, 319, , C.V., filele 92, 129-131, 143, 240-241, 308, 320, 30 vol.II.

S-au audiat martorii din lucrări precum și cei propuși de inculpați în apărare: M.D., filele 132-134 vol.I, M.G., filele 135-136, M.I., filele 137-138, B.I., fila 237, D.E.D. (propus de inc. ), fila 238-239, B.T., fila 314-315, O.Ș., filele 316-317, I.C., fila 318, M.I..

Inculpatul C.V. a depus numeroase memorii la dosar: filele 11-14 vol.I instanță, 139 vol.I , situația datoriilor asupra apartamentului său, fila 236 vol.I , 22-29 vol.II Acest inculpat, a învederat instanței situația sănătății sale mintale, în suplimentul de declarație pe care a dorit să-l dea, arătând că a fost de nenumărate ori internat în diferite spitale cu profil psihiatric, din țară, pe timpul minorități, cât timp a fost în plasament în intervalul 1998-2002. Pentru asigurarea dreptului la apărare, instanța a dispus efectuarea unei adrese pentru clarificarea acestuia aspect, sens în care de la D.G.A.P.C. Bacău a fost înaintat răspunsul, fila 264 vol. I instanță din care rezultă că pe perioada plasamentului C.V., nu a fost înregistrat cu probleme medicale.

De asemenea, s-au depus, în circumstanțiere pentru inculpatul C.V., memorii din partea Asociației A., a preotului misionar al capelei .

Și pentru inculpatul H.I. au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere reprezentate de adeverință de la A.P. Onești, caracterizare din partea P.R.C., și de la locul de muncă: SC C. S.A. B., filele 310-313.

Au formulat inculpații cereri de înlocuire a stării de arest preventiv cu alte măsuri procesuale mai puțin restrictive de libertate: fila 47 vol.I, fila 49.

Reprezentantul legal al minorului parte vătămată V.S., d-na T.M., a depus la dosar înscrisuri și memorii: xerocopia sentinței civile nr. 1154/D/2010 din 19.07.2010 a Tribunalului Bacău de stabilire a plasamentului în favoarea dumneaei față de minorul V.S. (filele 51-53 vol. I instanță,), memorii asupra situației de fapt, filele 114-116 vol.I, 245, 284-285.

De asemenea, reprezentantul legal, d-na T.M. a oferit date suplimentare, legate de starea de sănătate, de comportamentul părții vătămate minore V.S., pe perioada școlarizării sale, punând la dispoziție date pentru a pute fi contactat, d-l diriginte al S.T. din Piatra Neamț, unde studiază în prezenta copilul său, și disponibilitatea de a fi chemat și audiat d-l profesor diriginte și d-l pedagog. Acest lucru a fost încuviințat de instanța de judecată, pentru aflarea adevărului, audierea acestora impunându-se raportat la situația deosebit de delicată a dosarului, a comportamentului acestui minor. Astfel a fost atașat la doar adeverința eliberat de unitatea de studiu și audiat d-l preot profesor, diriginte al clasei a IX al S.T. din Piatra Neam, filele 286-287, d-l O.Ș. . Cu un termen înainte de finalizarea cercetării judecătorești, reprezentantul legal al acestui minor parte vătămată a adus la cunoștință instanței că nu se pot prezenta în fața tribunalului datorită faptului că se află internată la Spitalul de Psihiatrie din București, în calitate de însoțitor pentru copilul minor. A depus la dosar scrisoarea medicală și actele doveditoare la data de 11.06.2014.

A fost atașată declarația martorului M.G., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău , filele 57-58 vol. I instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

I. LATURA PENALĂ

1. În fapt :

Inculpatul H.I. a fost căsătorit cu numita V.A., relație din care au rezultat doi copii, în prezent minori. Soții H. au divorțat în anul 2009, iar din această perioadă inculpatul și-a descoperit înclinațiile spre homosexualitate.

Inculpatul C.V. a fost crescut în Centrul de Minori și Tineret Tg. Ocna, județul Bacău, este cunoscut ca având înclinații homosexuale, iar din anul 2009 formează un cuplu cu inculpatul H.I.. Cei doi inculpați întrețin reciproc raporturi sexuale orale și anale, înclinațiile sexuale ale acestora fiind cunoscute în cartierul de domiciliu din municipiul Onești.

Începând cu luna august 2012, în dorința de diversificare a satisfacerii sexuale, inculpații au hotărât să întrețină raporturi sexuale și cu persoane minore, atrăgând în anturajul lor copii ce provin din familii dezorganizate sau față de care a fost dispusă măsura plasamentului la asistenți maternali, cum este și situația părților vătămată V.S. și R.C.Ș.

Este probabil că în acest scop inculpatul C.V. a înființat cu mai mulți ani în urmă și Grupul Coral "S."; , format din tineri cu vârsta sub 18 ani și care provin, de regulă, din centre de plasament.

În asemenea împrejurări, în luna iunie 2013, cel mai probabil în data de 19.06.2013, în timp ce se aflau în mun. Onești, părțile vătămate V.S. și R.C.Ș. au fost acostați de inculpații H.I. și C.V., care sub pretextul acordării unui ajutor la curățenie, le-au cerut să îi însoțească într-un apartament din aceiași localitate, ce aparține surorii inc. H.I.

După ce au ajuns în imobil și au asigurat ușa de acces, inculpatul H.I. le-a cerut pe un ton autoritar celor doi minori să se dezbrace de tricouri, motivând că în acel mod vor trebui să facă curățenie în casă. La scurt timp, ambii inculpați au mers într-o încăpere a locuinței, unde s-au dezbrăcat total de obiectele de îmbrăcăminte, s-au așezat în pat și l-au chemat la ei pe minorul V.S. În acel timp, partea vătămată R.C.Ș. era plecat la domiciliul său pentru a rezolva o problemă personală, de unde a revenit în circa 15 minute.

Intrând în acea încăpere, partea vătămată V.S. i-a văzut pe cei doi inculpați dezbrăcați și întinși pe pat, iar inc. H.I. i-a cerut să se apropie de el și să întrețină raport sexual oral.

Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul H.I. a strigat amenințător la aceasta, a tras-o spre el și i-a introdus penisul în gură, întreținând astfel un raport sexual oral până la ejaculare.

În acest interval de timp, inculpatul C.V. s-a aflat permanent în încăpere, acordând astfel sprijin moral inculpatului H.I..

Între timp, în locuință a revenit și minorul R.C.Ș., care a fost luat de către inculpatul C.V. și condus într-o altă încăpere, unde tot prin constrângere, a întreținut cu acesta raport sexual oral. La acest act sexual, în parte, a fost obligat să asiste și minorul V.S..

După epuizarea actului sexual dintre C.V. și R.C.Ș., aceiași parte vătămată a fost preluată de inc. H. I. și condusă în baie, unde timp de aproximativ 30 de minute au întreținut raport sexual oral. Ambele fapte de viol săvârșite de cei doi inculpați împotriva minorului R.C.Ș., au fost comise în prezența părții vătămate V.S., care se afla în locuință și chiar a privit consumarea actelor sexuale.

După consumarea actelor sexuale cu cei doi minori, ambii inculpați le-au pus în vedere părților vătămate să nu spună nimănui nimic despre ceea ce li s-a întâmplat, amenințându-i cu acte de violență și că, în caz contrat, îi vor informa pe părinții lor despre faptul că fumează, consumă băuturi alcoolice și chiar întrețin relații sexuale cu alți bărbați.

Audiați fiind, ambii inculpați recunosc consumarea unor acte sexuale orale și anale între ei și părțile vătămate, invocând faptul că aceste acte sexuale au avut loc cu consimțământul acestora.

În cursul lunii iulie 2012, prin intermediul numitului M.G., partea vătămată D.T.Ș., l-a cunoscut pe inculpatul C.V., care în acea perioadă se ocupa cu distribuirea de pliante .

Cu ocazia zilei sale de naștere, inculpatul C.V. i-a invitat pe M.G. și D.T.Ș. la domiciliu său, unde i-a servit cu mâncare și bere și, ulterior l-a cooptat pe acesta din urmă în activitatea de distribuire pliante, lucru cu care acesta a fost de acord.

Partea vătămată D.T.Ș. a desfășurat această activitate timp de aproximativ o lună de zile, timp în care a interacționat cu ambii inculpați.

Într-o zi din luna septembrie 2012, după ce a consumat băuturi alcoolice cu alți prieteni, ajungând în stare de ebrietate, pe la orele 21:00, partea vătămată D.T.Ș. s-a deplasat la domiciliul inculpatului C.V., unde l-a găsit și pe M.G. care, potrivit declarațiilor sale, petrecea mult timp la locuința acestuia.

Profitând de starea de ebrietate în care se afla partea vătămată și prin constrângere morală, inculpatul C.V. a întreținut raport sexual oral cu aceasta.

Potrivit declarațiilor părții vătămate D.T.Ș., în luna decembrie 2012 și apoi în luna mai 2013, în aceleași condiții, când se afla la domiciliul inculpatului C.V., acesta profitând de starea sa de ebrietate și prin constrângere psihică, a întreținut de fiecare dată raporturi sexuale orale.

Cu privire la aceste fapte, inculpatul C.V. a declarat că, în vara anului 2012, prin intermediul numitului M.G. l-a cunoscut pe D.T.Ș., cu care în două rânduri, în luna august 2012, în timp ce se afla la domiciliul său, a întreținut raporturi sexuale orale cu consimțământul acestuia.

Situația de fapt rezultă din probatoriul administrat la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, reprezentat de declarațiile părților vătămate V.S. și R.C.Ș. și D.T.Ș., declarațiile martorilor T.M., D.M.I., M.D., M.I., M.G., declarațiile inculpaților H.I. și C.V. și de probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați; părțile vătămate minore care s-au constituit părți civile în caută: R.C.Ș. fila 79, 85-86 vol.I, V.S. fila 81, 87-88, ds. instanță, D.T.Ș., fila 83, 89, ds. instanță, reprezentanții legali ai părților vătămate minore: R.V., R.Ș. (filele 79-80, 244, vol.I), T.M., fila 82, 242243, D.M.I., fila 84 ds. fond.,, inculpații: H.I., filele 90-91, 142, 319, C.V., filele 92, 129-131, 143, 240-241, 308, 320, 30 vol. II.

S-au audiat martorii din lucrări precum și cei propuși de inculpați în apărare: M.D., filele 132-134 vol.I, M.G., filele 135-136, M.I., filele 137-138, B.I., fila 237, D.E.D. (propus de inc. ), fila 238-239, B.T., fila 314-315, O.Ș., file 316-317, I.C., fila 318, M.I..

Inculpatul C.V. a depus numeroase memorii la dosar: filele 11-14 vol.I instanță, 139 vol.I , situația datoriilor asupra apartamentului său, fila 236 vol.I , 22-29 vol.II. Acest inculpat, a învederat instanței situația sănătății sale mintale, în suplimentul de declarație pe care a dorit să-l dea, arătând că a fost de nenumărate ori internat în diferite spitale cu profil psihiatric, din țară, pe timpul minorități, cât timp a fost în plasament în intervalul 2998-2002. Pentru asigurarea dreptului la apărare, instanța a dispus efectuarea unei adrese pentru clarificarea acestuia aspect, sens în care de la D.G.A.P.C. Bacău a fost înaintat răspunsul, fila 264 vol. I instanță din care rezultă că pe perioada plasamentului C.V., nu a fost înregistrat cu probleme medicale.

De asemenea, s-au depus, în circumstanțiere pentru inculpatul C.V., memorii din partea Asociației A., a preotului misionar .

Și pentru inculpatul H.I. au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere reprezentate de adeverință de la A.P. Onești, caracterizare din partea P.R.C. din Onești, și de la locul de muncă: SC C. S.A. B., filele 310-313.

Au formulat inculpații cereri de înlocuire a stării de arest preventiv cu alte măsuri procesuale mai puțin restrictive de libertate: fila 47 vol.I, fila 49.

Reprezentantul legal al minorului parte vătămată V.S., d-na T.M., a depus la dosar înscrisuri și memorii: xerocopia sentinței civile nr. 1154/D/2010 din 19.07.2010 a Tribunalului Bacău de stabilire a plasamentului în favoarea dumneaei față de minorul V.S. (filele 51-53 vol. I instanță,), memorii asupra situației de fapt, filele 114-116 vol.I, 245, 284-285.

De asemenea, reprezentantul legal, d-na T.M. a oferit date suplimentare, legate de starea de sănătate, de comportamentul părții vătămate minore V.S., pe perioada școlarizării sale, punând la dispoziție date pentru a pute fi contactat, d-l diriginte al S.T. din Piatra Neamț, unde studiază în prezenta copilul său, și disponibilitatea de a fi chemat și audiat d-l profesor diriginte și d-l pedagog. Acest lucru a fost încuviințat de instanța de judecată, pentru aflarea adevărului, audierea acestora impunându-se raportat la situația deosebit de delicată a dosarului, a comportamentului acestui minor. Astfel a fost atașat la doar adeverința eliberat de unitatea de studiu și audiat d-l preot profesor, diriginte al clasei a IX al S.T. din Piatra Neamț, filele 286-287, d-l O.Ș. . Cu un termen înainte de finalizarea cercetării judecătorești, reprezentantul legal al acestui minor parte vătămată a adus la cunoștință instanței că nu se pot prezenta în fața tribunalului datorită faptului că se află internată la Spitalul de Psihiatrie din București, în calitate de însoțitor pentru copilul minor. A depus la dosar scrisoarea medicală și actele doveditoare la data de 11.06.2014.

A fost atașată declarația martorului M.G., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău , filele 57-58 vol. I instanță.

Inculpații nu au recunoscut încadrarea juridică, nefiind de acord cu calificarea situației de fapt ca fiind, în drept, "viol";, nici un moment nu au fost de acord cu faptul că părțile vătămate deși erau minore, au fost constrânse în vreun fel că actele sexuale s-ar fi desfășurat prin violență, profitând de starea lor de minoritate. Mai mult decât atât, au apreciat că ei, oameni majori, adulți, au fost victimele părților vătămate minore, că ei erau de fapt "profesori";, că au fost ademeniți la comiterea de fapte. Părțile vătămate minore, de mult timp ar fi încercat să intre în contract cu ei, să facă cunoștință între ei, și că acum ei au căzut în "capcană";, că au fost victimele "bârfelor"; cartierului, o răzbunare a d-nei T.M., un complot al vecinilor și organelor de poliție. Inculpații și-au expus părerea în sensul că multe din persoanele cunoscute de ei, majori, cu poziții sociale respectabile au făcut și fac în continuare ce au făcut ei, dar nimeni nu este pedepsit și nu pățește ce au pățesc ei prin întocmirea acestui dosar.

Apărătorii aleși ai inculpaților au solicitat instanței achitarea lor în temeiul art. 16 lit. a din actualul C.pr.pen., pentru faptul că "fapta nu există";, sau art. 16 lit.c NCPP "nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea";.

În pledoariile lor, apărătorii au arătat următoarele: avocatul ales al inculpatului H.I., a arătat faptul că, privitor la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, va opera legea mai favorabilă și anume Noul Cod Penal. Cu privire la fapta de corupție sexuală, a arătat că formulează concluzii de achitare având în vedere că a fost dezincriminată, iar cu privire la infracțiunea de viol, solicită achitarea inculpatului potrivit art. 16 lit. a C.p.p. întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, achitarea în baza art. 16 lit. c C.p.p. întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea, astfel că instanța va aprecia. A mai arătat că în concluziile pe fondul cauzei se raportează la datele dosarului, a fost de la bun început în acest dosar și a perceput corect situația în care s-au găsit inculpații și părțile vătămate. Părțile vătămate nu sunt acele persoane inocente, nu se poate vorbi în cauză despre constrângere fizică sau morală, nu există vreun certificat medico-legal, vreun înscris medical prin care vreuna din părți să-l fi prezentat și din care să rezulte vreo constrângere fizică, iar constrângerea morală nu rezultă din dosar în nici un mod, fiindcă acestea au avut posibilitatea să plece, lucru care rezultă din declarațiile date voalat de către părțile vătămate, în care una din acestea spune că a plecat de acasă, a folosit bicicleta inculpatului C., aspect din care rezultă că nu a existat o constrângere. De asemenea, nu există dovada vreunui șantaj, iar acest dosar nu ar fi existat dacă nu ar fi existat bârfele și dacă părțile responsabile civilmente nu s-ar fi sesizat din anumite considerente de ordin material. Reprezentantul legal al unei părți vătămate a recunoscut că a primit o anumită sumă de bani pe parcursul anului, prin urmare teama de a nu fi trasă la răspundere a condus la formularea respectivei plângeri. Ultima dată, aceasta a susținut că fiul său se află într-o situație bulversantă, depresivă, a propus audierea unor martori, între care și profesorul diriginte al fiului său, a revenit asupra propunerii și a solicitat ca acesta să nu mai fie audiat, dar instanța a pășit la audierea martorului, audiere din care a rezultat comportamentul avut de partea vătămată pe parcursul școlarizării, comportament care nu a fost unul determinat de situația de față, întrucât acest comportament îl manifesta și înainte. S-a mai arătat că partea vătămată se află în situația de a fi exmatriculat, dar acest lucru nu se poate fiindcă învățământul este obligatoriu pentru 10 clase. S-a mai arătat faptul că partea vătămată pleacă în cartiere rău-famate, că a folosit straie pe care nu trebuia să le poarte. Se mai arată de către apărătorul ales al inculpatului faptul că profilul părților vătămate a fost bine conturat de instanța de judecată, internarea părții vătămate, care este una pro causa nu se justifică, trebuie luate măsuri, trebuie dus la psiholog. S-a arătat de avocatul ales al inculpatului faptul că nu este de acord cu concluziile formulate de apărătorii părților vătămate cu privire la vârsta fragedă a părților vătămate, cu privire la vulnerabilitatea lor, cu privire la faptul că nu s-a sesizat în nici un moment regret sau compasiune de la inculpați, dar nici din conduita părților vătămate nu rezultă aceste aspecte, lucru stabilit și din declarațiile acestora în care susțin că au încercat să vadă cum este și cu persoane mature. Au avut loc relații sexuale între părțile vătămate și persoane de vârsta lor, minore, s-au comis astfel de fapte în multe locuri, inclusiv în altar. Față de aceste situații nu se poate spune că părțile vătămate sunt vulnerabile sau lipsite de apărare. Mediul din care provin părțile vătămate este un mediu care dă astfel de produse societății noastre, s-au întâlnit astfel de deviații de comportament și în cel de-al doilea mediu îmbrățișat de părțile vătămate care a fost sub lupa mass-mediei și chiar pontiful și-a dat demisia la când se făceau cercetări cu privire la deviații de comportament din mediul bisericesc. S-a mai arătat de către avocatul ales al inculpatului faptul că nu a existat constrângere fizică sau morală, nu există dovezi că s-au exercitat relații sexuale prin constrângere și, chiar o parte vătămată, V.S., spune că nu era închisă ușa fiindcă nu se putea încuia și a precizat de asemenea faptul că a privit cum se desfășura actul sexual între C. și R. Totul se poate rezuma într-o morală creștină și anume "care este fără de păcat să arunce primul cu piatra";. Singurele victime din acest dosar sunt părțile responsabile civilmente, cu excepția părții vătămate care are grijă de partea vătămată V.S., care are o grijă subsumată aspectelor de ordin material. Acest reprezentant legal a făcut două accidente vasculare pe fondul stresului față de partea vătămată, care i-a și furat bani din casă, iar martorul audiat astăzi ar fi trebuit să știe mai multe fiindcă el era în măsură să vegheze la liniștea cartierului. Reprezentantul legal al părții vătămate V.S.: T.M. a mai arătat în fața instanței faptul că a fost sunată de fețe bisericești pentru a-i trimite părții vătămate bunuri și straie, dar nu în acest mod se face milostenia, dat fiind faptul că doar 3 zile a lipsit o minoră de acasă din București, pentru ca biserica care a cazat-o să fie cercetată în acea cauză. Prin urmare, avocatul ales al inculpatului H.I. a arătat că formulează concluzii de achitare cu privire la infracțiunea de viol, de dezincriminare cu privire la fapta de corupție sexuală, cu privire la daunele materiale și morale, solicită respingerea acestora întrucât nu au fost dovedite și, de asemenea, solicită ca instanța să aibă în vedere situația inculpatului socială și starea de sănătate a acestuia; avocatul ales al inculpatului C.V. a arătat că legea mai favorabilă este reprezentată de Noul Cod Penal, cu încadrarea juridică precizată de reprezentantul Ministerului Public, cu precizarea că fapta de corupție sexuală a fost dezincriminată. Cu privire la infracțiunea de viol, a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. a C.p.p. sau art. 16 lit. c C.p.p. în funcție de modul în care se vor analiza probele de la dosar. A arătat că în cauză nu este vorba despre viol, despre constrângere fizică sau morală și nici despre imposibilitate a părților vătămate de a se apăra. Părțile vătămate nu au prezentat nici un act medical, aceste trei părți vătămate au venit în fața instanței, nu au anunțat familia să meargă la medic de îndată ce s-au hotărât sau ar fi spus familia. Nu există probe de vânătăi sau echimoze, nu se poate vorbi despre o imposibilitate a părților de a se apăra, întrucât acestea puteau să fugă dat fiind faptul că apartamentul era situate la parter, exista balcon, părțile vătămate putea să deschisă geamul, a existat o pauză între evenimente, iar ușa de la balcon nu se închide, aspecte din care rezultă faptul că părțile vătămate nu au avut interesul de a pleca de acolo. Mai mult, partea vătămată D. a fost de multe ori acolo, dormea la C. nopți la rand când se afla în conflict cu familia sa. Nu se poate reține amenințarea sau constrângerea fizică, dată fiind și declarația părții vătămate D. de la fila 50 dosar în care precizează că era beat și nu știa ce face, a mers la C., a dormit la el fiindcă avea probleme cu părinții. De asemenea, declarațiile inculpaților și ale părților vătămate, precum și din declarațiilor martorilor din lucrări, precum și din acele a celor propuși din oficiu, rezultă că nu a fost vorba despre violență, întrucât se pune atunci întrebarea de ce s-a mai întors partea vătămată după ce C. i-a dat bicicleta să meargă până acasă. Înainte de a pleca, părții vătămate i s-a propus de H. și atunci dacă era traumatizat de ce s-a mai întors? Prin urmare, aceasta a fost voința părților vătămate, această parte vătămată și toate celelalte erau experimentate, astfel că nu a mai fost nevoie de inculpați majori, fiindcă părțile vătămate au povestit și au dat indicații precise inculpaților. Cu privire la actul sexual, nu a fost vorba despre un viol. Avocatul ales al inculpatului C.V., arată faptul că, privitor la daunele morale și materiale solicitate în sumă de 100000 de lei, partea vătămată care le-a solicitat nu a făcut dovada faptului că a făcut tratament de specialitate, nu a arătat că nu mai poate continua cursurile. În acest dosar elevii au fost inculpații și profesorii au fost părțile vătămate. Din declarația dată de partea vătămată V.S., acesta arată faptul că îl cunoștea pe inculpatul H. de multă vreme, a Acceptat propunerea sa de a merge în apartament și de a face curățenie, au ajuns și mai multe persoane acolo și au avut încredere în ei. Despăgubirile în cuantum de 3000 de euro nu se justifică sub aspectul daunelor morale și materiale. Din declarațiile profesorului-diriginte referitoare la partea vătămată V.S., se arată faptul că aceasta este o persoană cu un comportament reprobabil, nu este un minor inocent, nu este o persoană vulnerabilă și în prezent fuge de la internat. Trebuie avută în vedere și declarația inculpatului C.V. care este el însuși o victimă a sistemului, fiindcă a crescut la casa de copii până la 30 de ani, nu a avut un comportament antisocial contrar părților vătămate minore care aveau între 15 și 16 ani, inculpatul s-a autoeducat, a muncit în permanență, este un om cinstit și corect, a fost ajutat de diferiți sponsori, acele cheltuieli ale sale au fost achitate de niște persoane cu gânduri bune. Instanța poate observa faptul că exprimarea inculpatului este una gramaticală, că are o dicție corectă, iar orientarea sa prezentă este ca urmare a mediului în care inculpatul s-a dezvoltat, în sensul că a fost și el parte vătămată în mediul în care s-a educat. S-a mai arătat faptul că inculpatul și-a găsit și ocupație, a organizat un cor, care nu a fost organizat în acel scop, ci pentru că inculpatului îi place să cânte, chiar pentru a obține un interes material care nu este rușinos. S-a solicitat instanței să mai observe faptul că propunerea a venit din exterior spre inculpate și nu invers, că ceea ce este scuzabil este doar vârsta părților vătămate, iar inculpatul își reproșează doar faptul că nu a fost suficient de vigilent, că a fost tras în cursă. S-au formulat aceleași concluzii cu privire la dezincriminarea faptei de corupție sexuală formulate de reprezentantul Ministerului Public și s-a solicitat instanței să dispună respingerea pretențiilor civile ca nedovedite, nici cele morale, nici cele materiale.

Instanța, în consens cu apărătorii aleși ai inculpaților, este de acord cu faptul că, în speta de față nu avem de-a face cu o viciere a consimțământului realizat prin violențe fizice. Din nici o declarație a vreunui inculpat sau a vreunei părți vătămate nu rezultă că infracțiunile s-ar fi comis prin violențe fizice, părțile vătămate nu au fost forțate fizice sau prin folosirea vreunei arme albe să întrețină raporturi sexule.

La fel de sigur este faptul că părțile vătămate au fost "ademenite"; la comiterea infracțiunilor prin vicierea consimțământului sub aspect psihic, moral. Inculpatul H.I. are doi copii - băieți, în vârstă de 16 și 14 ani-de seama părților vătămate. Acestea și inculpatul H. locuiesc în același cartier, la blocuri învecinată, mai mult, părțile vătămate și martorul M. au fost de multe ori în apartamentul inculpatului H., pentru a se juca cu copiii acestuia, cât erau de vârste mai mici. Ce știau părțile vătămate despre inculpatul H.? Că este tatăl celor doi copii, colegi de joacă și clasă,că au fost în apartamentul lui și s-au jucat. Au fost educați, așa după cum a făcut și inculpatul cu copii săi, să respecte vecinii, să-i salute, să le vorbească frumos. Comportament despre care, vecinii care au fost audiați ca martori în dosar, l-au confirmat.

Așadar, la momentul la care inculpatul H. le-a propus părților vătămate să meargă să-i ajute la curățenia apartamentului, părțile vătămate au Acceptat, fără să gândească că se va întâmpla altceva acolo.

Din acest punct de vedere apreciem că în cauză ne aflăm în ipoteza vicierii consimțământului sub forma dolului, părțile vătămate minore au avut încredere în inculpați.

În timpul consumării actelor sexuale și ulterior, inculpații au apelat la amenințări șantajând părțile vătămate că dacă vor spune ceva părinților din ce s-a întâmplat acolo în apartament, vor spune că ei au vrut aceste contacte, că de fapt ei sunt mari cunoscători în asemenea contacte, și astfel vor lua împotriva lor măsura de a fi trimiși înapoi în Centrul de Plasament, în cazul părților vătămate V.S. și R.Ș..

Din acest punct de vedere nu are nici o relevanță faptul că părțile vătămate minore au putut sau nu să părăsească apartamentul, sau faptul că partea vătămată R.Ș. a fost sau nu plecat cu bicicleta inculpatului C. până la locuința sa și apoi a revenit. Important este efectul pe care l-a avut asupra voinței părților vătămate, a constrângerii la care au fost supuse din punct de vedere moral.

Posibil să existe unele diferențe între declarațiile părților vătămate minore, sub aspectul opunerii la consumarea actelor sexuale, fiindcă pe de o parte aceste declară că s-au opus cât au putut, prin țipete, prin bătăi cu picioarele în pereți, pe când inculpații afirmă că totul a fost o plăcere de partea ambelor părți . Părțile vătămate afirmă că au fost primele acte sexuale din viața lor, având atunci 14 ani, atât cu bărbați cât și cu femei, însă inculpații îi apreciază, în schimb ca fiind adevărați "profesori";, că nu au avut nevoie de nici un amănunt, vreun detaliu, în desfășurarea contactelor sexuale, fiecare a știut ce face. Acest aspect nu poate fi probat în instanță, cuvântul inculpaților contra cuvântului părților vătămat. Pe cine să credem? Opinăm că trebuie să aibă întâietate declarația părților vătămate? De ce? Pentru că, din dosarul de urmărire penală, rezultă că aceeași inculpați au avut aceleași experiențe sexuale cu aceeași parte vătămată M.G. în cursul lunilor iunie 2012, deci cu un an mai înainte de dosarul pendinte, iar atunci soluția pe care a gândit-o procurorul din cadrul, Parchetului Onești a fost de "Neîncepere a urmăriri penale";, dispusă la data de 26.02.2013 în dosarul nr. 3928/P/2012, pentru comiterea infracțiunii de";act sexual cu un minor";, (filel 82-84 ds. urmărire penală), pe considerentul că din dosar nu a rezultat că "fapta a fost comisă prin constrângere, și pentru a nu afecta imaginea părții vătămate de atunci M.G., la nivel emoțional. Aceeași parte vătămată a făcut obiectul și dosarului de urmărire penală prezent, față de care însă procurorul a dispus a doua oară scoaterea de sub urmărire penale, neexistând probe de comitere a infracțiunilor prin constrângere. Aceasta a fost întreaga apărare a inculpaților, așa au gândit ei, dacă a mers prima dată în 2012, se poate merge oricând pe aceeași motivare, pe lipsa constrângerii, pe lipsa violenței, așa va ține și în cauza de față. Se pare însă că nu este de loc așa, fiindcă au dat peste asistentul maternal T.M., care a formulat plângere și a declanșat întreg dosarul, cu exagerările inerente, mai mult sau mai puțin adevărate. Adevărat este că în grupul, în anturajul celor doi inculpați au fost atrași copii cu probleme în familie, sau care nu au deloc familii, lucru speculat la maxim de inculpați, care cunosc psihologia acestora, sunt copii din centre de plasament - V. și R., sau din familii cu dese certuri și scandaluri. Acest D.T.Ș., pe fondul consumului de alcool, se refugia la locuința lui C.V., fără să-i pese de consecințe. El nici nu s-a constituit parte civilă în cauză, a dorit doar tragerea la răspundere penală a inculpatului C..

Apărătorii aleși ai inculpaților au arătat că nu există la dosar vreun certificat medico-legal care să ateste leziuni la nivel genital, anal, prin urmare nu există constrângere fizică. Apreciem că nici nu este cazul ce vreme ce se recunoaște de ambele părți, că actele sexuale au avut loc, mai mult oral decât anal, fără ca părțile vătămate să se opună. Vorbim doar de constrângere morală.

Potrivit noului cod penal, la art. 22 "Consimțământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracțiunilor contra vieții, precum și atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia";.

Prin urmare, actele sexuale au avut loc (împrejurare recunoscută de ambele tabere), sub amenințările inculpaților că n cazul în care vor povesti cele întâmplate tot părțile vătămate vor avea de suferit pentru că inculpații vor fi cei care vor povesti părinților ce fel de orientări sexuale au și vor fi pedepsiți, trimiși înapoi în centrul de plasament. Așadar, consimțământul a fost viciat. Soluția de aplicare a dispozițiilor art. 16 lit. a NCPP "fapta nu există";, sau art. 16 lit. c N.C.P.P. "nu există probe că s-a săvârșit o infracțiune";, nu are suport faptic și prin urmare soluțiile de achitare pentru infracțiunile de "viol"; solicitate de apărători pentru inculpați nu pot fi admise.

Având în vedere datele calendaristice de comitere a faptelor, cuprinsul lunii iunie 2013, data intrării în vigoare a noilor coduri penale și de procedură penală, 01.02.2014, instanța de judecată este obligată la efectuarea unei analize asupra încadrărilor juridice din timpul comiterii faptelor și cel de la data judecării infracțiunilor. Astfel constatăm că legea mai favorabilă care trebuie aplicată inculpaților este legea nouă din cel puțin două considerente: mai întâi că pentru una dintre infracțiuni cea de "corupție sexuală";, prev. de fostul art. 202 C.pen. din 1969, constatăm că a intervenit dezincriminarea, iar în al doilea rând, pentru cealaltă faptă de "viol";, limitele de pedeapsă sunt mai reduse. Vechiul art. 197 alin.1, 2 lit.a C.pen. care a constituit fundamentul în drept al trimiterii în judecată, prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 5-18 ani închisoare. Actualul art. 218 alin.1, 3 lit.f C.pen. prevede o pedeapsă de la 5-12 ani închisoare.

2. În drept:

În consecință în temeiul art. 386 C.pr.pen. cu art. 5 C.pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice date faptelor pentru inculpații H.I. și C.V., din art. 197 alin.1,2 lit.a C.pen. 1969, art.197 alin.1, alin.3 teza I C.pen 1969, art. 202 alin.1 C.pen., 1969 , art. 26 C.pen. rap. la art. 197 alin.1, alin.3 teza I C.pen.1969 cu art. 41 ali.2 C.pen. din 1969, în art. 218 alin.1,3 lit.f C.pen., art. 218 alin.1,3 lit.c C.pen., art. 48 C.pen.rap. la art. 218 alin.1,3 lit.c C.pen. și art. 35 C.pen., infracțiunile pentru care urmează a le fi angajată răspunderea penală., pentru fiecare dintre ele, urmând a fi aplicată câte o pedeapsă cu închisoarea orientate spre minimul special.

În baza dispozițiilor art. 38 C.pen. cu art.39 lit.b C.pen se va aplica pedeapsa cea mai grea.

În privința infracțiunii de "corupție sexuală";, prevăzută la data întocmirii rechizitoriului de art. 202 C. pen., instanța urmează să dispună achitarea inculpaților, infracțiunile nemaifiind incriminate de actualul Cod penal intrat în vigoare la 10.02.2014, fiind astfel respectate dispozițiile art. 4 NCP: legea penală nu se mai aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C.pen..

Infracțiunile reținute în sarcina lor și pentru care urmează a le fi angajată răspunderea penală., pentru fiecare dintre ele, se va aplica câte o pedeapsă cu închisoarea orientate spre minimul special.

În baza dispozițiilor art. 38-39 lit. b C.pen. se va aplica pedeapsa cea mai grea.

Privitor la persoana și conduita inculpatului H.I. reținem că este divorțat, are doi copii minori în întreținere, a avut loc de muncă, stagiul militar satisfăcut, nu a mai fost condamnat, nu a recunoscut pe tot parcursul cercetării judecătorești faptele comise, având, așa cum am arătat mai sus, o poziție oscilantă, are în îngrijire și pe mama sa în vârstă bolnavă. Aceste argumente au determinat instanța ca la termenele de judecată să dispună înlocuirea stării de arest preventiv cu alte două măsuri - arestul la domiciliu și controlul judiciar, pentru a da posibilitate să aranjeze într-o oarecare măsură situația familială.

Pentru inculpatul C.V. reținem că, de asemenea, că are studii 11 clase, nu este căsătorit, nu are antecedente penale, nu a recunoscut săvârșirea faptelor, a încercat inducerea unei situații confuze asupra stării sale de sănătate psihică, neconfirmată prin relațiile înaintate de la Direcția Generală pentru Protecția Copilului, a avut un comportament virulent în fața instanței, cu agresarea verbală a părților vătămate, a reprezentaților legali ai acestora și chiar a reprezentatului parchetului.

De asemenea, fiind obligatorie, se va aplica inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, potrivit art. 66 lit. a, d C.pen..

În temeiul art. 72 C.pen. se va deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arestare de la 29.10.2013 la zi.

În baza art. 399 Cod procedură penală va menține starea de arest preventiv a inculpaților, întrucât prin gravitatea deosebita a faptelor acestora si prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detenție provizorie cel puțin o perioada de timp. In circumstanțele excepționale, acest element poate fi avut in vedere in lumina prevederilor convenției, insa așa cum însăși dispozițiile Convenției arata si practica CEDO, un asemenea element nu trebuie interpretat ca fiind pertinent si suficient decât daca se bazează pe fapte de natura sa arate ca eliberarea inculpatului ar tulbura in mod real ordinea publica, aspect care raportat la speța de fata se confirma pe deplin.

In afara de aceasta detenția rămâne legitima daca ordinea publica este efectiv amenințata, continuarea detenției nu ar putea sa servească pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate ,ori in speța de fata aceste condiții sunt îndeplinite.(a se vedea cazul Toth contra Austriei).

Infracțiunile de viol față de un minor și corupție sexuală prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social. Pericolul deosebit al acestor fapte constă rezultă și din împrejurarea că aceste fapte pot avea consecințe grave pentru dezvoltarea fizică și psihică a minorilor.

Aceste infracțiuni aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, (dreptul la libertate sexuală și dreptul la o dezvoltare normală a minorilor).

Probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează și probează existența unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, pericol ce este apreciat, în speță, prin raportare la toate datele și elementele cauzei penale de față, respectiv natura și gravitatea faptelor despre care se prezumă că au fost săvârșite de inculpați și activitatea infracțională în legătură cu care se prezumă că a fost implicați - constând în acțiuni de racolare și întreținere a unor relații sexuale cu minori prin constrângere - aspecte ce reclamă necesitatea unei reacții ferme și eficiente a autorităților judiciare în privința persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuție, în sensul stopării ori eliminării fenomenului infracțional.

În analiza motivului privind prezervarea ordinii publice, Curtea Europeană admite că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp (cazul Letellier/Franței).

Infracțiunea de viol cu minori pentru care sunt judecați inculpații este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, așa cum cer dispozițiile art.223, alin.2 Cod de procedură penală, iar modalitatea presupusă de săvârșire a acesteia, așa cum este descrisă în rechizitoriu, denotă o periculozitate deosebită. Buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpaților și eliberarea lor, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice. Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanțelor naționale cât și cu a celor europene așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei -13 dec.2005 și Georgieva contra Bulgariei - 3 iulie 2008. Inculpații nu oferă garanții suficiente că nu vor aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care indiciile și unele probe administrate până în prezent conduc la presupunerea rezonabilă a realizării unor multiple acte materiale de acte sexuale cu minori, ceea ce poate denota un mod obișnuit de acțiune și numai intervenția hotărâtă a organelor de urmărire penală a întrerupt activitatea ilicită a inculpaților.

II. LATURA CIVILĂ

Sub aspectul laturii civile, la dosar, în fața instanței, părțile vătămate minore V.S. și R.Ș. au precizat, în prezența părinților, reprezentații legali, că doresc să fie despăgubiți (filele 78, 81 dosar instanță), fiecare cu suma pe care a crezut-o de cuviință. Astfel, partea vătămată V.S. a solicitat suma de 3000 EURO cu titlu de daune morale de la inculpatul H. iar partea vătămată R.C.Ș. pretinde suma de 100.000 EURO de la inculpatul C.V.. Partea vătămată D.T.Ș. nu a formulat pretenții de la nici un inculpat.

Instanța consideră îndreptățite solicitările formulate, de constituire ca părți civile, raportat la obiectul infracțiunilor, la vârsta acestora, la presiunile la care au fost supuse aceste părți vătămate. Suma de bani solicitată de partea civilă R.C.Ș. este totuși exagerată, fără un suport întrucâtva susținut. Nu același lucru s-ar putea spune partea civilă V.S., care, prin înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, într-adevăr pe fondul stării sale psihice labile, emotive (fila 56 dosar urmărire penală, declarația reprezentatului legal T.M.), s-a suprapus acțiunea celor doi inculpați de natură a duce la accentuarer stării sale psihice. Depoziția martorului, d-l diriginte preot O.Ș. a fost de natură a lămuri într-adevăr comportamentul bizar al elevului V. De asemenea, pe parcursul cercetării judecătorești, această parte vătămată minoră a fost internată la Spitalul de psihiatrie în perioada 29.05.2014-06.06.2014 cu diagnosticul "Episod depresiv sever, fără simptome psihotice, …Tulburare de anxietate, tulburare de conduită de tip nesocializat..";.

În schimb, partea civilă R.Ș. nu a prezentat nici un fel de probe care să susțină suma de bani cerută, cu mult mai mare decât partea civilă V.

Prin urmare, în temeiul art. 19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ. se va lua act că partea vătămată D.T.Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză, partea vătămată R.C.Ș. nu a formulat pretenții civile împotriva inculpatului H.I., iar partea vătămată V. S. nu a formulat pretenții civile împotriva inculpatului C.V..

În temeiul art.19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ. se vor admite pretenții civile formulate de partea civilă minoră V.S., prin reprezentant legal T.M. și, în consecință va obliga pe inculpatul H.I. să achite acestei părți civile suma de 3.000 EURO cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

În temeiul art.19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ., va admite în parte pretențiile civile formulate de partea civilă minoră R. C. Ș., prin reprezentanți legali R.V. și R. Ș. și în consecință, îl va obliga pe inculpatul C.V. să achite acestei părți civile suma de 3.000 EURO cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

CHELTUIELI JUDICIARE

În temeiul art. 274 alin.2 C.pr.pen. va obliga pe fiecare inculpat la plata a câte 1500 lei către stat cu tilu de cheltuili judiciare, sumă în care s-au inclus și cheltuielile judiciare de 500 lei RON efectuate pe parcursul urmăririi penale.

Vom constata că inculpații au avut apărători aleși.

Instanța,în temeiul art. 386 C.pr.pen. cu art. 5 C.pen. dispune schimbarea încadrării juridice date faptelor pentru inculpații H.I. și C.V., din art. 197 alin.1,2 lit.a C.pen. 1969, art.197 alin.1, alin.3 teza I C.pen 1969, art. 202 alin.1 C.pen., 1969 , art. 26 C.pen. rap. la art. 197 alin.1, alin.3 teza I C.pen.1969 cu art. 41 ali.2 C.pen. din 1969, în art. 218 alin.1,3 lit.f C.pen., art. 218 alin.1,3 lit.c C.pen., art. 48 C.pen.rap. la art. 218 alin.1,3 lit.c C.pen. și art. 35 C.pen. și în consecință:

I. În temeiul art. 218 alin.1, 3 lit.f C.pen. cu art. 5 C.pen., (parte vătămată R.Ș. în vârstă de 17 ani), pentru săvârșirea infracțiunii de "viol";, condamnă pe inculpatul H.I., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 218 alin.1, 3 lit.c C.pen. cu art. 5 C.pen. (parte vătămată V.S. în vârstă de 14 ani) condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen . În temeiul art. 396 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.b C.pr.pen. dispune achitarea inculpatului H.I. pentru comiterea infracțiunii de "corupție sexuală"; prev. de art. 202 C.pen. din 1969 întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art.38 C.pen. cu art.39 lit.b C.pen. aplică inculpatului H.I. pedeapsa cea mai grea 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen . la care se adaugă o treime din cuantumul celeilalte pedepse.

PEDEAPSĂ DE EXECUTAT= 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare și 2 (doi) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 399 C.pr.pen. menține starea de arest preventiv.

În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arestare de la 29.10.2013 la zi.

II. În temeiul art. 218 alin.1, 3 lit.f C.pen. cu art. 5 C.pen., (parte vătămată R.Ș. învârstă de 17 ani), pentru săvârșirea infracțiunii de "viol";, condamnă pe inculpatul C.V. , la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen .

În temieiul art. 48 C.pen rap. la art. 218 alin.1, 3 lit.c C.pen. cu art. 5 C.pen. (parte vătămată V.S. în vârstă de 14 ani) condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 218 alin. 1,3 lit.c C.pen. cu art. 35 C.pen. (parte vătămată D.T.Ș.) condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 396 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.b C.pr.pen. dispune achitarea inculpatului C.V. pentru comiterea infracțiunii de "corupție sexuală"; prev. de art. 202 C.pen. din 1969 întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art.38 C.pen. cu art.39 lit.b C.pen. aplică inculpatului C.V. pedeapsa cea mai grea 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen . la care se adaugă o treime din totalul celeilalte două pedepse.

PEDEAPSĂ DE EXECUTAT= 8 (opt) ani și 3 (trei) luni închisoare și 2 (doi) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 65 C.pen. aplică inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a , d C.pen .

În temeiul art. 399 C.pr.pen. menține starea de arest preventiv.

În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arestare de la 29.10.2013 la zi.

În temeiul art.19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ. , ia act că :

- partea vătămată D.T.Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză;

- partea vătămată R. C.Ș. nu a formulat pretenții civile împotriva inculpatului H.I.:

- partea vătămată V. S. nu a formulat pretenții civile împotriva inculpatului C.V..

În temeiul art.19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ.,admite pretenții civile formulate de partea civilă minoră V.S., prin reprezentant legal T.M. și în consecință obliogă pe inculpatul H.I. să achite acestei părți civile suma de 3.000 EURO cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

În temeiul art.19, 397 C.pr.pen. art.1357 C.civ.,admite în parte pretențiile civile formulate de partea civilă minoră R. C. Ș., prin reprezentanți legali R.V. și R. Ș. și în consecință obligă pe inculpatul C.V. să achite acestei părți civile suma de 3.000 EURO cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați, la data rămmânerii definitive a prezentei horărâri.

În temeiul art. 274 alin.2 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 1500 lei către stat cu tilu de cheltuili judiciare, sumă în care s-a inclus și cheltuielile judiciare de 500 lei RON efectuate pe parcursul urmăririi penale.

Constată că inculpații au avut apărători aleși.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Viol. Jurisprudență Viol