Violul. Jurisprudență Infracţiuni
Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă penală nr. 10 din data de 15.12.2014
Prin sentința penală nr.10 din 20 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul nr. 9279/108/2013 - Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin.1 Cod penal rap. la alin.2 lit.b și alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal condamnă pe inculpatul C.M., la 12 ani închisoare și în baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit.a, b, d și e Cod penal, pe o perioadă de 3 ani.Menține starea de arest a inculpatului.
Admite acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru partea vătămată minoră A.L., născută la 21 iunie 2000 în localitatea Dorohoi jud. Botoșani și obligă inculpatul să plătească acesteia prin reprezentant legal H.L., suma de 5000 euro sau contravaloarea în lei la data executării, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, minora A. L., partea vătămată din prezenta cauză, este născută la 21 iunie 2000 în loc. Dorohoi. După divorțul părinților, partea vătămată a locuit în localitatea Suceava, la bunica maternă. Mama părții vătămate, H.L. a stabilit o relație de concubinaj cu inculpatul, cumpărând împreună o locuință, situată în localitatea Vărșand nr. 452 jud. Arad. Începând cu luna octombrie 2013, în această casă, partea vătămată a locuit împreună cu mama sa H.L., fratele său A.A.P., concubinul mamei sale, inculpatul C.M. și fiul acestuia C.S. M..
Imediat ulterior sosirii minorei la locuința din Vărșand, (aceasta fiind adusă de la Suceava unde se aflase faptic în grija bunicii materne), și pe parcursul întregii perioade în care au locuit împreună, a fost agresată sexual de inculpat care dormind în aceeași cameră și același pat cu parte vătămată (fiica concubinei sale) și cu fiul său în vârstă de 9 ani, și după ce se asigura că acesta din urmă adormise a întreținut, de patru ori, raporturi sexuale normale cu minora, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința și de a se apăra.
În una din nopțile lunii octombrie inculpatul a fost surprins de fiul său minor în vârstă de 9 ani - C.S.M., în timp ce întreținea raporturi sexuale cu partea vătămată A.L., în patul în care se aflau cu toții, în condițiile în care minorul nu adormise asistând, astfel, la derularea mai multor acte sexuale pe parcursul nopții, toate acestea povestindu-le, ulterior, lui A.A.P. (fratelui mai mare al părții vătămate).
Abuzul sexual îndreptat împotriva minorei a încetat, ultimul act sexual având loc în noaptea de 6/7 noiembrie 2013, o dată cu întoarcerea în data de 08.11.2013 de la Suceava a mamei părții vătămate ( unde a aflat de la fiul său, care o însoțea, despre faptele concubinului său) și sesizării organelor de poliție.
Partea vătămată a fost supusă examinării medico-legale, și prin raportului de constatare medico-legală nr. 505/A1 din 14.11.2013 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, s-a concluzionat că partea vătămată minora A.L. prezintă, la data examinării, o deflorare mai veche de 2 săptămâni, a cărei dată de producere nu poate fi precizată iar absența spermatozoizilor din probele biologice recoltate la data examinării medico- legale nu poate să infirme consumarea actului sexual incriminat.
În cauză a fost efectuat un raport de evaluare psihologică a minorei A. L. nr.54607 din 21.11.2013 de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în care s-a concluzionat că la momentul întocmirii, aceasta prezintă instabilitate emoțională, slab simț al realității, adoptând o atitudine de spectator la situația actuală, ca participant, neatenție, lapsusuri, trăiri de incertitudine și anxietate.
Din certificatul nr. 1991 din 23.08.2012 eliberat de Consiliul Județean Suceava - Comisia pentru Protecția Copilului, se reține că minora A.L. având handicap mental ușor este orientată pentru unitatea de învățământ special - Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, cursuri pe care le-a urmat până la data mutării în jud. Arad.
Încadrarea juridică.
Infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, presupune sub aspectul laturii obiective ca actul sexual să fie urmarea constrângerii victimei sau să fie realizat profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Tribunalul reține că infracțiunea de viol este o infracțiune complexă al cărei element material al laturii obiective se poate realiza fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate, fie printr-o acțiune realizată în anumite condiții care exclud consimțământul victimei. Acțiunea de care depind existența și consumarea infracțiunii este aceea de realizare a actului sexual, de orice natură, cu o persoană indiferent de sexul acesteia, actul sexual fiind definit prin Decizia nr. III/2005 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii. Activitățile infracționale ale inculpatului din anii 2007 și 2008, descrise anterior, se încadrează în acte sexuale conform celor de mai sus.
În ceea ce privește existența constrângerii, aceasta nu este condiționată de existența opoziției victimei, urmând a se aprecia în concret, de la caz la caz, în ce măsură actul sexual s-a realizat împotriva voinței victimei, constrângere care în speță nu a existat.
Imposibilitatea victimei de a-și exprima voința se referă la toate acele cazuri în care victima, chiar fără a fi supusă unor acte de violență, nu are capacitatea de a-și exprima voința de a accepta să întrețină raporturi sexuale, neavând discernământul necesar sau aflându-se într-o stare psiho-fiziologică ce exclude manifestarea liberă și conștientă de acceptare a raportului sexual.
Fapta inculpatului C.M. de a întreține raporturi sexuale cu victima A. L., minoră în vârstă de 13 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, constituie infracțiunea de viol, în formă continuată, chiar dacă nu s-a folosit violența față de aceasta, deoarece victima nu putea să exprime liber consimțământul la un asemenea act, a cărui semnificație nu o înțelege, dată fiind vârsta și situația medicală a acesteia(persoană încadrată în categoria celor cu deficiență/handicap mental. Inculpatul avea cunoștință de vârsta victimei și a profitat de aceasta pentru a întreține raportul sexual.
Faptele inculpatului C.M. care, în cursul lunii octombrie și noiembrie a anului 2013 a întreținut, în baza aceleași rezoluții infracționale, în mod repetat, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, relații sexuale cu minora A.L. în vârstă de 13 ani ( persoană aflată în ocrotirea sa, fiind fiica concubinei sale), constituie infracțiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art.197 al.1 Cod penal raportat la al .2 lit. b. și art.197 al. 3 teza I cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Solicitarea apărătorului inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din art. 197 al.1 Cod penal raportat la al.2 lit. b. și art.197 al.3 teza I cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal în art. 198 alin. 1 și 5 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, pentru considerentele anterior expuse.
Individualizarea judiciară a pedepsei.
La individualizarea pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului. Referitor la persoana inculpatului instanța reține lipsa antecedentelor penale( pentru condamnarea la amenda penală intervenind reabilitarea), vârsta acestuia - având 38 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire școlară ca absolvent a 6 clase primare, împrejurarea că a prestat diferite activități lucrative, are trei copii minori, atitudinea avută în fața organelor judiciare.
În limitele legale ale pedepselor instanța în baza art. 197 alin.1 Cod penal raportat la alin.2 lit. b și alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal îl va condamna pe inculpatul C.M., la 12 (doisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea de viol în formă continuată.
În baza art. 65 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit.a, b, d și e Cod penal, pe o perioadă de 3 ani.
Ca o consecință a condamnării, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal. În privința dreptului la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, acesta nu este absolut și poate face obiectul unor limitări care trebuie apreciate de instanță în fiecare caz în parte. În această situație se impune examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității. În cauză inculpatul a comis infracțiuni care aduc atingere unor relații sociale privind morala publică și demnitatea umană și gravitatea acestora relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale. Din moment ce inculpatul a încălcat dispozițiile legale fiind sancționat cu pedeapsa închisorii cu executare în detenție se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țară și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare se consideră că este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.
În privința pedepselor complementare prevăzute de art. 64 lit. d și e Cod penal, în consens cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Gnahore c. Franței din 16 septembrie 2000), se apreciază că acestea se pot aplica doar părinților și raportat la infracțiunile comise de inculpat ( viol cu minori) acesta este nedemn să mai exercite drepturile părintești o perioadă de timp și nu prezintă garanții morale să exercite drepturile prevăzute în Codul civil.
Executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât și cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lui viitoare pozitivă.
Tribunalul apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, cu împrejurările comiterii faptelor și cu importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Așa fiind, în baza art. 350 alin.1 Cod procedură penală va menține starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 Cod penal va scădea din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 8 noiembrie 2013 până la zi.
Latura civilă.
Partea vătămată minoră A.L născută la 21 iunie 2000, prin reprezentant legal H.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În condițiile art. 17 Cod procedură penală, în ședința publică din 16 decembrie 2013 procurorul a pornit din oficiu și a exercitat acțiunea civilă pentru partea vătămată minoră lipsită de capacitate de exercițiu, solicitând obligarea inculpatului la plata de daune morale.
Tribunalul constată că daunele morale sunt menite să contribuie la reducerea compensatorie a suferințelor fizice și psihice cauzate părților vătămate ca urmare a activității infracționale a inculpatului și se apreciază că un cuantum de 5000 euro este suficient dar și necesar reparării prejudiciului moral.
Așadar, tribunalul în baza art. 1357, 1381 și 1391 din Noul cod civil va admite acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru partea vătămată minoră A.L. născută la 21 iunie 2000 și va obliga inculpatul să plătească acesteia prin reprezentant legal H.L., suma de 5000 euro sau contravaloarea în lei la data executării, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul și a solicitat să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată; în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei întrucât inculpatul nu are antecedente penale; sub aspectul legii penale mai favorabile a apreciat că legea mai favorabilă rămâne vechiul cod penal.
Prin decizia penală nr.167/A din 12 martie 2014 - Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 10 din 20 ianuarie 2014 a Tribunalului Arad, pe care o desființează sub aspectul laturii penale și rejudecând, în baza art. 218 alin.1, 3 lit.a teza II și lit. c Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal raportat la art. 41 alin.2 Cod penal condamnă pe inculpatul C.M. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare.În baza art. 67 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,d,e,f Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin.1 Cod penal rap. la art. 67 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,d,e,f Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.Menține restul sentinței atacate.
În motivarea deciziei susmenționate, Curtea de Apel Timișoara a observat că pentru infracțiunea pe care a săvârșit-o inculpatul, atât legea veche (art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b și alin. 3 teza I Cod penal din 1968) cât și legea nouă (art. 218 alin. 1, 3 lit. a teza a II a și lit. c din Noul Cod penal) prevăd că punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu și nu la plângerea prealabilă, situație în care manifestarea de voință a persoanei vătămate (încuviințată de reprezentatul legal), exprimată în fața instanței de apel, nu are nici un efect în planul răspunderii penale.
Referitor la solicitarea de reducere a pedepsei principale, se reține că, după cum s-a menționat în paragraful anterior, fapta comisă de inculpat este incriminată și de legea nouă (art. 218 alin. 1, 3 lit. a teza a II a și lit. c din Noul Cod penal) și este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani, spre deosebire de legea veche (art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b și alin. 3 teza I Cod penal din 1968) unde era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 25 de ani.
Prin urmare legea nouă este mai favorabilă întrucât permite individualizarea pedepsei principale între limite (minim și maxim) mai reduse decât legea veche.
Prima instanță a aplicat o pedeapsă principală de 12 ani închisoare, orientându-se spre minimul special (10 ani) prevăzut de vechiul text de incriminare.
Reducerea drastică a limitelor de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare (înjumătățirea acestora) trebuie să aibă efect și în procesul de individualizare judiciară. Curtea, ținând seama în principal de proporția în care au fost reduse limitele de pedeapsă (1/2), de conduita inculpatului în cursul procesului (parțial sinceră), de lipsa antecedentelor penale (acesta fiind reabilitat de drept pentru condamnarea anterioară la 700.000 lei amendă penală dispusă în anul 1995 - f. 69 d.u.p.), va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare.
Având în vedere că în raport cu infracțiunea comisă legea nouă este mai favorabilă, în temeiul art. 12 alin. 1 din legea nr. 187/2012 va aplica pedeapsa accesorie și complementară potrivit legii noi.
Astfel, în baza art. 67 alin. 2 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, e, f Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 67 alin. 2 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, e, f Cod penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.