Alte cereri. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu de muncă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.769

Ședința publică din 2 iunie 2009

PREȘEDINTE: Maierean Ana

JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina

Grefier - -

La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, Calea Națională, nr.85, județul B și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentinței nr.337 din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtelor recurente și reclamanta intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 09.01.2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor Casa Județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la acordarea taloanelor de călătorie simple, cu reducere de 50 % pe anul 2009 potrivit dispozițiilor art.l din Legea nr. 147/2000.

În motivare a arătat că, beneficiază de pensie de serviciu potrivit deciziei nr. -/04.07.2007, calitate în care ar fi îndreptățită la acordarea taloanelor pentru șase călătorii simple cu reducere de 50 % din tariful stabilit pentru călătoriile cu trenul de persoane la clasa a Il-a transport intern.

A mai susținut că, deși aceste taloane ar fi trebuit transmise pentru anul 2009 până cel mai târziu în decembrie 2008, odată cu plata drepturilor de pensie pe luna respectivă, pârâtele nu i le-au acordat.

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive argumentând că fiind o autoritate publică centrală a administrației de stat gestionează sistemul de pensii la nivel național iar nu individual, astfel încât, doar pârâta Casa Județeană de Pensii B este cea care deține întreaga documentație care a stat la baza stabilirii și plății drepturilor de pensie ale reclamantei și, implicit, aceasta ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivând că reclamanta fiind beneficiara unei pensii de serviciu (stabilită în baza unei legi speciale), nu ar fi îndreptățită la acordarea tichetelor de călătorie pe cale ferată prevăzute de Legea nr.147/2000.

Și pârâta Casa Județeană de Pensii Bai nvocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că în baza art.12 din Normele metodologice din 21.12.2004 pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 pârâta CNPAS B ar avea obligația transmiterii taloanelor de călătorie fiecărui pensionar " prin unitățile de poștă, unități CEC sau alte bănci autorizate la care pensionarii au cont curent personal".

A mai argumentat că, potrivit art.6 alin.l din aceleași Norme, sarcina transmiterii taloanelor de călătorie către pensionari ar reveni Casei Județene de Pensii B doar în situația în care taloanele distribuite de CNPAS se întorc la Casele Teritoriale de Pensii odată cu mandatele de plată a pensiilor neachitate, fiind păstrate până când, în baza unei solicitări scrise, pot fi ridicate de pensionari.

Pe fond, Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta nefiind pensionară în sistemul public de pensii, și beneficiind de o pensie stabilită în baza unei legi speciale nu ar fi îndreptățită să beneficieze de dispozițiile art.l alin.l din Legea nr. 147/2000.

Prin sentința nr.337 din 09.03.2009, Tribunalul Botoșania respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale B și Casa Județeană de Pensii B, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtele să-i acorde taloanele de călătorie pentru anul 2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 la art.5 (1) se prevede că:

"Evidenta pensionarilor beneficiari de taloane speciale de călătorie cu reducere de 50 % se asigură de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), prin casele teritoriale de pensii (), pentru pensionarii din sistemul public de pensii, și de celelalte sisteme de asigurări sociale, pentru pensionarii proprii".

Art. 12 (1) din aceleași norme stipulează că:

"CNPAS precum și celelalte sisteme proprii de asigurări sociale asigură transmiterea taloanelor speciale de călătorie la fiecare pensionar,pentru un nou an calendaristic, până cel mai târziu în luna decembrie a anului în curs, odată cu plata drepturilor de pensie pe luna respectivă, prin unitățile de poștă, unitățile CEC sau ale altor bănci autorizate, la care pensionarii au deschis cont curent personal."

Așadar, rezultă fără echivoc că atât Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B cât și Casa Județeană de Pensii B au calitate procesuală pasivă, ambele având atribuții legate de evidența pensionarilor beneficiari de taloane speciale, precum și de transmitere a acestor taloane către beneficiari.

Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că reclamanta este titulara unei pensii de serviciu stabilită în baza art.68 alin.l din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, potrivit deciziei nr. -/04.07.2007.

Conform art.1 (1) din legea nr.147/2000:" Pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale pentru agricultori, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de 6 călătorii simple de reducere de 50 de ori din tariful stabilit pentru călătoriile la trenul de persoane clasa a Il-a, la transportul intern în comun".

Dispoziția înserată în text este imperativă, "beneficiază", iar reclamanta are dreptul la taloanele de călătorie întrucât, aceasta beneficiază de o pensie de serviciu, care este în fapt tot o pensie de asigurări sociale din sistemul public.

Sunt relevante în acest sens prevederile art. 68 alin. 11 din Legea 567/2004 care arată că partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut expres în art.l (4) din Legea nr. 147/2000 acele categorii de pensionari care nu pot beneficia de facilitățile dispuse prin acest act normativ, respectiv: "pensionarii care au dreptul la călătorii gratuite stabilite în baza altor prevederi legale".

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Casa județeană de pensii B și Casa națională de pensii și alte drepturi de asigurări sociale B reiterând argumentele invocate în întâmpinările depuse la prima instanță, atât cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive cât și a celor referitoare la fondul cauzei.

Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sunt nefondate.

Așa cum întemeiat și motivat a reținut instanța de fond pârâtele au calitate procesuală pasivă în cauză, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr.147/2000 acestea având stabilite atribuții legate de evidența pensionarilor beneficiari de taloane speciale precum și de transmitere a acestor taloane către beneficiari.

Pe fondul cauzei, justificat instanța a reținut că pretențiile reclamantei sunt în acord cu dispozițiile art.1 din Legea nr.147/2000, beneficiul celor 6 călătorii anuale reduse fiind instituit în favoarea tuturor pensionarilor "din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale pentru agricultori, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale".

Susținerile recurentelor potrivit cărora reclamanta este titulara unei pensii de serviciu stabilită în baza Legii nr.567/2004, nu au relevanță în cauză, față de prevederile legale din conținutul art.1 din Legea nr.147/2000 care stabilește categoriile de pensionari ce beneficiază de călătorii anuale cu tarif redus și din care face parte și reclamanta.

Față de cele reținute, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, Calea Națională, nr.85, județul B și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, cu sediul în B, sector 2,-, împotriva sentinței nr.337 din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnodact.

jud.fond:

2 ex. 22 iunie 2009

Președinte:Maierean Ana
Judecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Timofte Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Suceava