Asigurări sociale. Decizia 1058/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1058
Ședința publică din data de 13 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela
---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 590 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare domiciliată în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din 12 iunie 2008 emisă de Baroul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimata-contestatoare, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru intimata-contestatoare, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 64 din 12 iunie 2008 privind plata onorariului de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.1487/30.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M și a deciziei nr. 2488/20.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate, iar deciziile emise de Casa Județeană de Pensii D sunt incorecte deoarece a respectat toate dispozițiile legale privind revizuirea stării de invaliditate.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr.19/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că decizia prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emisă în urma unei note de constatare întocmită de către Direcția audit Intern și Control din cadrul CNAPS prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește procedura prin care persoanele pensionate de invaliditate au fost expertizate, cât și în privința emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.590/10.04.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat decizia nr. 2488/20.12.2007 a Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D și decizia nr. 1487/30.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M, cu 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, în baza art.39 din secțiunea C, punctul III din Ordinul nr.340/2001 invocat și în nota de constatare întocmită în cauză, în urma controlului asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical
S-a mai reținut că în urma controlului s-au constatat deficiențe, care au fost indicate, însă potrivit art.56 alin.6 din Legea nr.19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă, iar revizuirile care pot fi operate asupra acestora, ca urmare a unui autocontrol, se aplică numai de la data emiterii lor, conform art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001.
A mai arătat instanța de fond că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor întrucât nimeni nu-și poate invoca propria culpă, neputându-se imputa reclamantei nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente să efectueze aceste proceduri, iar faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau în calitate de pensionar de invaliditate, rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Totodată, s-a mai constatat că s-a formulat contestație, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță că la baza emiterii deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 în condițiile în care, temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat se susține că instanța de fond a reținut că împrejurarea că intimatul-contestator a depus la dosar documente medicale ori faptul că deține asemenea documente denotă că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr. 1487/30.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D- Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimatul-contestator, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
În cuprinsul deciziei sus menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Potrivit notei de constatare a fost efectuat un control, în baza Nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS din cadrul Casei Județene de Pensii D, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță.
Intimata contestatoare s-a adresat cu contestație împotriva deciziei nr. 1487/30.10.2007 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, text de lege menționat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat decizia nr. 2488/20.12.2007 conform căreia anularea dispusă nu a avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale.
Recurenta pârâtă a încălcat însă dispozițiile art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, în raport de care, la soluționarea contestației, trebuia să consulte Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, institut al cărui aviz este obligatoriu și definitiv.
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimatul contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimat, cât și al notei de constatare întocmită în urma controlului rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.
În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, soluția tribunalului apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul ca nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă să-l respingă.
În baza disp. art.274 pr.civ. curtea va obliga recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 590 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare domiciliată în comuna, județul
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red./SȘ
2 ex./30.06.2008
dosar fond - -- Tribunalul Dâmbovița
jud. fond - -
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Traian Logojan Cristina Mihaela