Asigurări sociale. Decizia 1130/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1130
Ședința publică din data de 16 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 592 din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în municipiul Târgoviște, str. - -, bloc 24,.B,.19, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata contestatoare a depus la dosar note scrise în cuprinsul cărora a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dambovita sub nr-, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr.2601/22.12.2007 emisă de Oficiul Judetean de Expertiză Medicală si Recuperare a Capacitatii de Muncă Dambovita, prin care s-a respins contestatia cu privire la decizia nr.1158/25.10.2007 a Cabinetului de Expertiza Medicala M, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestor decizii.
Motivând în fapt cererea, contestatoarea a arătat că prin decizia nr.1158/25.10.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă în anul 1999, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare, iar în urma contestației formulate împotriva acestei decizii, Oficiul Județean pentru Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, prin decizia nr. 2601/22.12.2007, a respins această contestație pe motiv că lipsesc documentele conforme și necesare menținerii în grad de invaliditate.
A mai susținut contestatoarea că în baza Ordinului nr.340 /2001,efectele constatărilor controlului realizat de către Direcția de audit Intern și Control a CNPAS nu pot fi retroactive, iar deciziile contestatoarei, de încadrare în grad de invaliditate, rămăseseră definitive,nefiind contestate și producând efecte juridice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.56 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, motivând că petenta nu a urmat procedura privind revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme, astfel că s-a emis decizia nr. 1158/25.10.2007 prin care se anulează deciziile medicale, fapt care a atras și emiterea deciziei de încetare nr.-/26.10.2007, decizie prin care s-a stabilit și un prejudiciu de 8067 lei.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.592 din 10 aprilie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a anulat decizia nr. 1158 din 25.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și decizia nr. 2601 din 22.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, obligând intimata să plătească contestatoarei suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. 56 (6) din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificată ulterior, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
-a mai rătat că existența unor deficiențe în activitatea Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, nu constituie temei legal și suficient pentru anularea deciziilor asupra capacității de muncă știut fiind faptul că medicul expert al asigurărilor sociale nu are competența de a anula anumite decizii de stabilire a capacității de muncă și nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine pentru a acoperi o neregularitate competenței proprii.
De asemenea, -a reținut că aparține instanței de judecată competența anulării acestor decizii de încadrare într-un anumit grad de invaliditate, potrivit art. 56 (6) din Legea nr. 19/2000, unitatea intimată având doar competența revizuirii medicale în funcție de afecțiune, la interval de timp de 6-12 luni, până la împlinirea vârstei standard de pensionare, conform art. 61(1), putând menține, schimba ori înceta calitatea de pensionar de invaliditate.
-a arătat totodată că, pentru încadrarea ori neîncadrarea într-un grad de invaliditate, se cere, potrivit art. 56(3) din legea nr. 19 /2000, și avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, care este obligatoriu, aviz pe care nu l-a solicitat unitatea intimată.
Instanța a mai reținut că decizia contestată -nr.2601 din 22.12.2007, nu este întocmită potrivit reglementărilor prevăzute de dispozițiile art. 58 și următoarele din Legea nr. 19/2000, atât forma, cât și fondul deciziei necuprinzând elementele obligatorii ale unei decizii de expertizare medicală a capacității de muncă a unei persoane fizice.
Constatându-se că în speță nu există motive pentru nulitatea absolută ori relativă a deciziilor de stabilire a capacității de muncă a petiționarei, Tribunalul, având în vedere motivele expuse mai sus, a admis contestația.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.
Susține recurenta că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, având numărul 49811/25.10.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat instanța de fond a reținut că depunerea de către intimata-contestatoare a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente, duc la concluzia că acestea au fost depuse și la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de către intimata-contestatoare la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizând-o pe intimată.
Se mai arată că în mod eronat a reținut instanța că este obligatorie consultarea B întrucât, potrivit art.56 din legea nr.19 /2000, nu este obligat să consulte institutul, ci are doar posibilitatea să îl consulte, iar in cazul consultării, avizul acestuia este obligatoriu.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimata-contestatoare, deși legal citată cu această mențiune, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul promovat, însă a depus la dosar, pentru termenul din 16 iunie 2008, note scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr. 1158/25.10.2007 a Casei Județene de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă nr.440/29.11.1999 emisă pentru intimata-contestatoare, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
În cuprinsul deciziei sus-menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr. 49811/25.10.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr. 19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr. 1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Potrivit notei de constatare nr.49811/25.10.2007 (filele 21-23 dosar fond), a fost efectuat un control, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Intimata-contestatoare s-a adresat cu contestație împotriva deciziei nr. 1158/25.10.2007 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000, așa cum i s-a indicat chiar în cuprinsul deciziei, primind decizia nr.2601/22.12.2007, prin care i s-a respins contestația pe motivul lipsei documentelor conforme și necesare încadrării și menținerii în grad de invaliditate, astfel încât, s-a menționat că rămâne valabilă decizia nr. 1158/2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimata-contestatoare nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși din conținutul notei de constatare nr. 49811/25.10.2007 întocmită în urma controlului, rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiară.
În consecință, nu i se pot imputa intimatei neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
Nici ultima critică din recurs nu este întemeiată întrucât, conform art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, la soluționarea contestației casa teritorială de pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, iar avizul acestui institut este obligatoriu și rămâne definitiv.
În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.592 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, str.-.-,.24,.B,.19, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- - --- - -
Fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2ex./01.07.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena