Asigurări sociale. Decizia 1135/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR - ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1135
Ședința publică din data de 16 iunie 2008 PREȘEDINTE: Cristina Pigui JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- - Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 390 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator a depus la dosar note scrise înregistrate de compartimentul registratură sub numărul 7302 din 13 iunie 2008, în cuprinsul cărora a solicitat judecarea cauzei în lipsă, împuternicire avocațială și chitanța nr. 60 din 12 iunie 2008 în valoare de 300 lei reprezentând onorariu apărător.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. -, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, anularea deciziei nr.-/07.11.2007 emisă de intimată.
In motivarea contestației s-a arătat că prin decizia atacată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate, că această decizie a fost emisă în baza unei decizii de anulare primită de la Cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă M, aspect care încalcă legislația în vigoare întrucât a depus de fiecare dată actele medicale necesare la comisia de expertiză medicală.
În drept s-au invocat dispozițiile art.62 alin.6, art.56 alin.2 - 6 și art.87 din Legea nr. 19/2000.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivând că emiterea deciziei de încetare a plății pensiei și de recuperare a pensiei încasate anterior a fost determinată de decizia nr. 169/20.04.2007 prin care s-a anulat decizia anterioară de încadrare în grad de invaliditate, că decizia nu este lovită de nulitate absolută pentru că medicul expert a constatat că decizia de încadrare în grad de invaliditate avea un număr de înregistrare fictiv, că în mod corect s-au emis deciziile contestate, întrucât prin nota de constatare nr. 17663/19.04.2007 întocmită de Direcția de audit Intern și Control a s-au constatat încălcări ale procedurii de expertizare medicală, prevăzute imperativ de art.53 - 56 și 62 - 63 din Legea nr. 19/2000 și pct.1-35, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, constând în inexistența documentelor medicale, în folosirea unor documente și înscrisuri neconforme de către asistența cabinetului de expertiză medicală.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr. 390 din 19 martie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată, a anulat decizia nr.-/07.11.2007 emisă de intimată, a repus părțile în situația anterioară în sensul că a obligat pârâta la achitarea sumelor restante reținute de la plată și plata pensiei în continuare către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin decizia nr. -/2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 6206 lei RON reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada anterioară, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
Cu toate acestea, având în vedere că nu s-a contestat decizia de anulare a deciziilor medicale la instanța de judecată, în mod incorect Casa Județeană de Pensii Dap urces la emiterea celei de a doua decizii fără să dea posibilitatea contestării primei decizii.
Anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor. Pentru trecut, anularea deciziilor nu poate avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziei contestate ca legale și temeinice.
A susținut recurenta-pârâtă că, în mod greșit s-a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art. 39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
Totodată, soluția instanței e nefondată și raportat la împrejurarea că decizia anulată în parte prin sentința pronunțată a fost emisă în baza deciziei de anulare a vechilor decizii de pensionare, decizie rămasă definitivă în condițiile în care ea nu a fost contestată în termen de 30 zile de la comunicare, conform disp. art.56 alin.2 din Legea nr. 19/2000.
Totodată, documentele medicale depuse de reclamanta la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Urmare a controlului efectuat de CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control în conformitate cu art. 39 din Ordinul nr.340/2001, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-a emis decizie de anulare a deciziilor de pensie anterioare emise pe numele contestatorului, pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară).
Ulterior, s-a emis decizia nr.-/07.11.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 6206 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada anterioară.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin care stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că, în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
S-a arătat că, în prezent, s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, dar în lipsa unor indicii că contestatoarea ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată, nu se poate dispune suspendarea judecății, nefiind îndeplinite cerințele art. 244 (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv, în aceste condiții anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de pârâtă împotriva salariatei este nelegală.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
In cauză s-a dispus anularea deciziei nr. -/2007 recurenta nu a făcut dovada erorilor care să constituie cazuri de nulitate pentru deciziile de pensionare, întrucât neregularitățile procedurale puteau fi remediate, punând în vedere părții ce acte suplimentare trebuie să prezinte. Este normal că reclamanta nu a depus diligente pentru a face probe suplimentare în dosarul de pensie, deoarece, din moment ce Casa de Pensii D i-a admis dosarul, reclamanta a avut conștiința că a efectuat toate actele necesare prevăzute de lege.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr. 390/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 390 din 19 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
-- - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
CP/FA
2008-06-17
2 ex.
Trib.
Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena