Asigurări sociale. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 115
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 1059 pronunțată la 4 octombrie 2007 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxa de timbru.
Părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului lor de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constată că prin serviciul registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 10 iulie 2007 sub nr. 2987/108, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii A solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța să dispună pârâtei să-i achite diferența dintre pensia actualizată în decizia atacată și pensia pe care a primit-o până la actualizare, pe perioada 1 ianuarie 2006 - la zi.
În motivarea acțiunii arată că prin decizia contestată, Casa Județeană de Pensii A i-a stabilit o pensie actualizată începând cu 1 ianuarie 2007; că deși actualizarea pensiei se face la începutul fiecărui an, aceasta nu înseamnă că numai la începutul anului respectiv se acordă pensie majorată, ci de la majorarea efectivă a salariilor magistraților activi; că prin actualizarea pensiilor la începutul anului următor majorării, legiuitorul a dorit doar să prevină creșterea birocrației prin emiterea mai multor decizii în cursul unui an.
Ulterior a precizat contestația în sensul că diferența de pensie netă ce i se cuvine pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2006 este de 6.600 lei.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Aas olicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului.
Invocă lipsa calității procesuale pasive a Casei Județene de Pensii A cu privire la capătul de cerere vizând funcțiile deținute anterior și la modul de salarizare; excepția prematurității introducerii acțiunii.
Sub aspectul fondului solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece la emiterea deciziei de pensionare a procedat potrivit art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 și art. 18 și 19 din G 1275/2005; că răspunderea cu privire la modul de întocmire a adeverinței comunicate și cu privire la venitul mediu brut realizat de un judecător sau procuror revine instituției angajatoare.
A chemat în garanție Tribunalul Arad solicitând instanței ca în ipoteza admiterii acțiunii reclamantului, chematul în garanție să fie obligat să-l despăgubească cu pretențiile solicitate de reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Arată că actualizarea pensiei de serviciu s-a făcut pe baza adeverinței nr. 2138/2.03.2007 eliberată de Tribunalul Arad prin intermediul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în respectarea procedurii instituite de dispozițiile art. 18 și ale art. 19 din HG 1275/2005; că potrivit art. 20 din norme, răspunderea pentru stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător sau de procuror, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitului brut realizat la data pensionării a judecătorilor și procurorilor revine instituției care eliberează adeverința - tip; că sunt îndeplinite cerințele art. 60-63 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1059 pronunțată la 4 octombrie 2007, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii A și prematurității acțiunii, a admis contestația formulată și precizată și a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 6.600 lei cu titlu de diferență netă pensie pe perioada 1.01.2006-31.12.2006, a respins cererea de chemare în garanție a pârâtei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia de actualizare a pensiei emisă la 18 mai 2007, pârâta nu a dispus și plata retroactivă a pensiei actualizate pe anul 2006 cum i se cuvenea conform art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 care prevedea că pensiile de serviciu se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de către judecătorii și procurorii în activitate și dispozițiile art. 18 alin. 1 din HG nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 care prevăd data la care se face actualizarea pensiei de serviciu, respectiv, la începutul fiecărui an, în raport de media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate, reclamantul fiind îndreptățit să primească pensia actualizată începând cu 1.01.2006.
A apreciat neîntemeiată cererea de chemare în garanție cu motivarea că adeverința emisă de chemata în garanție cuprinde mențiunea că reclamantul îndeplinește condițiile de actualizare a pensiei, chemata în garanție neavând nicio culpă cu privire la data actualizării pensiei.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii A, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate.
Arată că instanța de fond a procedat eronat și a încălcat grav dispozițiile legale obligând pârâta la plata sumei de 6.600 lei, fără ca această sumă să fie prin vreun act oficial; că la reactualizarea pensiei a respectat dispozițiile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, art. 19 din HG nr. 1275/2005, legiuitorul precizând în mod expres că actualizarea se face anual la începutul fiecărui an, nefăcând nicio referire la plata retroactivă a diferenței de pensie pentru anul anterior emiterii adeverinței; că în același mod s-a procedat și în anul 2006.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7, 3041Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că în cazul în care s-ar proceda la actualizare numai după luna ianuarie a anului următor majorării retribuției celor activi, magistrații pensionari ar fi privați la diferența de pensie cuvenită pentru anul în care au avut loc majorările salariale care stau la baza actualizării pensiei; că pentru determinarea diferenței de pensie nu era necesară o expertiză, suma rezultând dintr-un calcul simplu.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente speței atunci când a dispus obligarea pârâtei la plata retroactivă a pensiei actualizate pe anul anterior.
Conform art. 85 alin. 2 și 3 din Legea nr. 303/2004 modificată și republicată, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate, iar alin. 3 prevede că aceste dispoziții se aplică și judecătorilor și procurorilor pensionari.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 aprobate prin HG nr. 1275/2005 prevăd în art. 18 alin. 2 că actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
Nici una din dispozițiile menționate nu prevăd actualizarea la începutul anului și plata diferenței începând cu anul anterior, dispozițiile prevăzând în mod clar că actualizarea se face la începutul fiecărui an.
Susținerea reclamantului că plata trebuie făcută începând cu 1 ianuarie al anului anterior nu are suport în dispozițiile legale mai sus enunțate, dispoziții care sunt clare, nesusceptibile de interpretări diferite.
Susținerea reclamantului că în această interpretare ar beneficia de actualizarea pensiei din doi în doi ani nu poate fi primită, deoarece reclamantul a beneficiat anual de actualizarea pensiei.
Astfel, în anul 2006, reclamantul a beneficiat de actualizarea pensiei pe baza mediei veniturilor din anul 2005, iar in 2007 pe baza mediei veniturilor din anul 2006.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii A și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 1059 pronunțată la 4 octombrie 2007 în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 30 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
pentru, aflat în concediu medical,
semnează vicepreședintele instanței,
- - -
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
20.03.2008
Primă instanță:
, - - Tribunalul Arad
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Ioan