Asigurări sociale. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 13
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 1081/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă, consilier juridic G, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin registratura instanței, la data de 4.01.2010, un exemplar fiind comunicat reprezentantului Casei Județene de Pensii C-S, care nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul acestui act procedural.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul instituției recurente solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii introductive, pentru motivele arătate în scris.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată:
Prin sentința civilă nr. 1081/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul C - S s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C S, s-a anulat decizia de pensionare nr. -/01.02.2009, a fost obligată pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare, în care să se valorifice la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din probele administrate în cauză că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu reglementează un calcul diferit al pensiei, ci condiții diferite pentru acordarea dreptului la pensie pentru persoane ce au prestat activitate în grupe superioare de muncă, fiind astfel corespondent nu art. 77, ci art. 41 și urm. din Legea nr. 19/2000. Aceste dispoziții nu reglementează o vechime integrală în muncă diferită de cea din art. 8, ci stabilește doar condiții de vârstă și de stagiu minim diferite pentru persoanele care au prestat activitate în grupe superioare de muncă.
Astfel, s-a apreciat că reclamantului i s-a stabilit un stagiu complet de cotizare mai mic prin aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 din Normele anexă la HG nr. 1550/2004, cum susține în acțiune, iar recunoașterea unor stagii complete de cotizare mai reduse în privința unor persoane ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoarea a Legii nr. 19/2000 îl îndreptățește pe reclamant să se considere discriminat în raport cu persoanele care au avut deschis dreptul la pensie sub incidența unor legi anterioare.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivele de recurs hotărârea este criticată pentru nelegalitate, arătându-se că dispozițiile OUG nr. 100/2008, în baza căreia a fost emisă decizia contestată, modifică și completează Legea nr. 19/2000, deci nu vizează acțiunea de evaluare a pensiei prevăzută de HG nr. 1550/2004, și nici cea de recalculare prevăzută de OUG nr. 4/2005 și OUG nr. 19/2007, cum greșit a înțeles reclamantul.
În concluzie, se arată că prima instanță nu a interpretat corect prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977 cu raportare la prevederile art. 1,2 și 3 din OUG nr. 4/2005 și a stabilit o stare de fapt eronată în ceea ce privește dreptul la pensie, precum și condițiile speciale în care reclamantul și-a desfășurat activitatea pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 77 din Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinare, intimatul s-a opus recursului, cu motivarea că este neîntemeiat, întrucât în cauză au fost aplicate corect dispozițiile legale privind evaluarea și recalcularea pensiilor, iar reclamantului i s-a calculat punctajul mediu anual prin utilizarea stagiului complet de cotizare de 30 de ani, în baza deciziei nr. -/01.02.2009.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, raportat la dispozițiile art. 3041, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul s-a pensionat pentru munca depusă și limita de vârstă cu o vechime integrală, conform deciziei nr. -/12.07.1991, fiind deschis dreptul la pensie începând cu data de 12.07.1991, în temeiul Legii nr. 3/1977.
Așadar, stagiul complet de cotizare aplicabil reclamantului al cărui drept de pensie s-a deschis anterior Legii nr. 19/2000, utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost cel reglementat de Legea nr. 3/1977 și reprezintă vechimea integrală prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.
Prevederile art. 20 alin. 1 lit. a, precum și dispozițiile art. 43 alin. 1 și art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât dreptul de pensie al acestuia s-a deschis la data de 12.07.1991, iar cele invocate de către reclamant reprezintă dispoziții legale aplicabile persoanelor al căror drept la pensie este deschis ulterior datei de 01.04.2001 și permit pensionarea pentru limită de vârstă exclusiv persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în condițiile prevăzute de art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000.
Art. II lit. a din OUG nr. 100/2008 exclude de la beneficiul prevederilor art. 782introdus în Legea nr. 19/2000, persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform OUG nr. 4/2005, cu utilizarea vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, situație în care se află și reclamantul.
Față de considerentele de mai sus expuse urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să se admită recursul, se va modifica hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 1081/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /10.02.2010
Tehnored / 10.02.2010/2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul C-S
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu