Asigurări sociale. Decizia 1307/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1307
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 891/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Casa Județeană de Pensii A, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin Serviciul Registratură, la data de 21.09.2009, un exemplar fiind comunicat reclamantului, care a luat cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul acordării pensiei anticipate conform vârstei și stagiului de cotizare, fără cheltuieli de judecată
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 891/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A, acțiune ce a avut ca obiect anularea deciziei din 05.02.2009, privind respingerea cererii de înscriere la pensie anticipată parțială și obligarea pârâtei la plata pensiei anticipate
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că cererea adresată de reclamant pârâtei pentru a i se aproba pensionarea anticipată, a fost soluționată prin decizia de respingere din 05.02.2009, prin care stabilindu-se că la data solicitării drepturilor de pensie, reclamantul avea vârsta de 60 ani și 4 luni și un stagiu de cotizare realizat în condiții normale de 32 ani, 7 luni și 28 zile, s-a reținut că nu sunt îndeplinire prevederile art. 50 din Legea nr. 19/2000, în sensul că reclamantul are stagiul de cotizare mai mic decât stagiul complet, are vârsta cu cel mult 5 ani mai mică decât vârsta standard conform art. 50 (1`), iar perioadele asimilate nu se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale.
Tribunalul a observat că, potrivit art. 50 alin. 1 ) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani, pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.
În anexa nr.3 la lege sunt stipulate într-un mod expres și lipsit de echivoc vârstele standard de pensionare și stagiile complete de cotizare, care sunt detaliate în funcție de data nașterii în anexa nr. 9 Ordinului nr. 340/2001 a dat în aplicarea legii menționate.
Or, în raport cu aceste norme și ținându-se seama de faptul că, cum rezultă din dosar, reclamantul este născut la 14.02.1948 rezultă că vârsta standard de înscriere la pensie pentru limită de vârstă este de 64 ani și 4 luni, iar stagiul complet de cotizare este de 33 ani și 8 luni, iar potrivit textului legal al art. 50 alin. 1) din Legea nr. 19/2000, este îndrituit să fie înscris la pensie anticipată parțială cu 5 ani mai devreme de data împlinirii vârstei standard, dar numai în condițiile imperativ stipulate ale legii, respectiv a realizării stagiului complet de cotizare de 33 ani și 8 luni.
Or, în pofida artificiului de argumentație titularului, dispozițiile în materie menționate deja nu pot fi interpretate în sensul dorit de reclamant, pentru că art. 50 alin. 11) din aceeași lege stabilește de o manieră prohibitivă că la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. 1) lit.b) și c) din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamantul, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 21.08.2009,solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul admiterii in totalitate a cererii sale,așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantului,Curtea reține că acestea au vizat in esență omisiunea instanței de fond de a lua in considerare faptul că la data solicitării pensiei anticipate parțiale, autorul cererii realizase un stagiu de cotizare de 33 de ani, 11 luni și 20 de zile, din care perioadă asimilată 1 an, 3 luni și 22 de zile, îndeplinind și condițiile de vârstă prevăzute de art. 50 din Legea nr. 19/2000.
Poziția procesuală a pârâtei Casa Județeană de Pensii Taf ost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 4-5, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat,cu motivarea că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 19/2000, mai precis pe cea a stagiului complet de cotizare de 33 ani și 8 luni.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamantului,prin prisma motivelor invocate, dar și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ.,Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente:
Intr-adevăr, potrivit textului art. 50 din Legea nr.19/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale,asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la zece ani pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu ce mult 5 ani, iar alin. 1 ind.1 al aceluiași articol dispune in sensul căla stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au in vedere perioadele asimilateprevăzute la art. 38 alin.19 lit.b) și c).
Interpretând logic și gramatical textele legale mai sus enunțate,Curtea conchide că pentru ca reclamantul să poată beneficia de pensie anticipată parțială,trebuie să îndeplinească două condiții esențiale,care sunt cumulative, iar nu alternative,anume:să fi realizat cel puțin stagiul complet de cotizare,fără insă a se lua in calcul perioadele asimilate și să aibă cu mai puțin de 5 ani față de vârsta standard de pensionare.
Așa cum a reținut prima instanță,vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare in cazul reclamantului se determină pornind de la data nașterii sale,14.02.1948, potrivit anexei nr. 9 Ordinului nr. 340/2001 a, ca fiind de 64 de ani și 4 luni, respectiv 33 de ani și 8 luni.
Ori,așa după cum însuși reclamantul recunoaște in conținutul cererii de recurs,la momentul înscrierii la plata pensiei anticipate parțiale realizase un stagiu de cotizare in condiții normale de 32 de ani,7 luni și 28 de zile,cu aproximativ 1 an și 1 lună mai puțin decât stagiul complet cerut de art. 50 din Legea nr.19/2000.
In privința stagiului de 1 an,3 luni și 22 de zile,dovedit de reclamant cu Militar seria -, nr. -, acesta se circumscrie noțiunii de stagiu asimilat,in înțelesul dat de art. 38 lit.c) din Legea nr. 19/2000, ceea ce înseamnă că nu poate fi luat in considerarea la calcularea stagiului complet din motivele mai sus expuse.
Pentru aceste argumente,Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente in speță,pe care le-a raportat la situația concretă a reclamantului,așa încât recursul declarat de autorul acțiunii se privește a fi neîntemeiat și va fi respins in condițiile art.312 alin.1 și art. 304 ind. 1 /pr.civ.
Se va lua act prin considerentele prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței Civile nr. 891/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, ca neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 16.10.2009
Tehnored // 16.10.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf