Asigurări sociale. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 131
Ședința publică de la 17 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei civile nr. 642 din 14.10.2008 a Curții de Apel Iași (dosar nr-), intimată fiind Casa Județeană de Pensii
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii I,lipsă fiind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un memoriu și înscrisuri de către contestatorul. S-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii I arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii I solicită respingerea contestației ca inadmisibilă deoarece nu sunt respectate dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, contestatorul a formulat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii I contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.642/14.10.2008 a Curții de Apel Iași.
În motivarea contestației se arată că în mod greșit nu s-au avut în vedere cererile formulate în adeverința nr.29/09.01.2007 în vederea recalculării punctului de pensie.
Astfel, susține contestatorul, a solicitat:
1) Recalcularea pensiei prin neincluderea în cartea de muncă a salariului de 2550 lei, în loc de 2300 lei, în perioada 01.09.1970 - 01.09.1973. Consideră că instanța de recurs nu a motivat conform legii dacă trebuia sau nu a fi avut în vedere salariul precizat în adeverință.
2) Recalcularea pensiei în conformitate cu adeverința nr.29/29.01.2007, cu includerea tuturor veniturilor realizate cuprinse în rubrica 8, și anume plata cu ora pentru perioada 01.01.1973 - 01.01.1976, deoarece în mod greșit instanța de recurs a motivat că din adeverință nu rezultă că s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale și pentru aceste sume, când, în realitate, rezultă că s-a achitat și contribuția pentru pensie suplimentară de 2%.
3) Recalcularea pensiei în funcție de veniturile rezultate din orele suplimentare și a diferențelor de salariu, în conformitate cu prevederile Legii 49/1992. Susține contestatorul că în adeverința menționată se precizează de către angajator că pentru perioada ianuarie 1973 - decembrie 1975 s-a reținut și contribuția de pensie suplimentară de 2%.
Consideră că nu poate fi pusă la îndoială plata contribuțiilor sociale înainte de anul 1989, când acestea erau încasate direct prin efectul legii, iar decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași este greșită.
Ca atare, solicită admiterea contestației în anulare și, în consecință, menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Iași în primă instanță.
Intimata Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, arătând că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.317 și 318 Cod procedură civilă.
Ambele părți au depus la dosar înscrisuri.
A fost atașat dosarul nr- în care s-a pronunțat decizia civilă 642/14.10.2008 a Curții de Apel Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.
Astfel, deși contestatorul nu a indicat temeiul de drept al contestației, se reține din motivația oferită că acesta ar fi art.318 teza I Cod procedură civilă.
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar, s-ar da dreptul părților să provoace rejudecarea căii de atac, ceea ce nu este posibil în legislația actuală.
Ori, prin decizia atacată, a fost admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.967/25.06.2008 a Tribunalului Iași și a fost modificată în parte această sentință, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul, respectiv respingerii cererii acestuia privind recalcularea drepturilor de pensie în raport de venitul ce reprezintă plata cu ora, conform adeverinței nr.29/09.01.2007 emisă de Grupul Școlar " " Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
Ca atare, singurul aspect care ar putea forma obiectul contestației în anulare îl reprezintă respingerea cererii de recalculare a pensiei în raport de plata cu ora evidențiată în adeverința nr.29/9.01.2007, restul pretențiilor reclamantului fiind menținute în forma în care au fost admise de instanța de fond.
Cu privire la această pretenție respinsă în recurs, Curtea de Apel a reținut în esență că, din adeverința menționată, nu rezultă că pentru sumele de bani primite de contestator pentru plata cu ora s-ar fi reținut, pe lângă impozitul datorat, și contribuția de asigurări sociale, astfel încât, conform art.78 al.1 din Legea 19/2000, nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Rezultă că, în fapt, prin contestația formulată, se solicită reaprecierea probelor din dosar, respectiv a adeverinței nr.29/09.01.2007, despre care contestatorul consideră că ar face dovada reținerii contribuției de asigurări sociale și pentru veniturile ce reprezintă plata cu ora, ceea ce nu este posibil pe calea de retractare a contestației în anulare.
Ori, nefiind vorba de o greșeală materială, nu sunt incidente prevederile art.318 Cod procedură civilă, Curtea de Apel urmând a respinge contestația în anulare formulată de în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I împotriva deciziei civile nr.642/14.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
06.03.2009 - 2 ex.
Curtea de Apel Iași: - -
- - -
-- -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina