Asigurări sociale. Decizia 1406/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1406

Ședința publică din data de 11 iulie 2008

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina

: -- -

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de contestatoarea, domiciliată în Târgoviște, str.-.-,.43,.A,.6, județul D, cu domiciliul procesual ales în Târgoviște, str.-, nr.7 A - la Cabinet de avocatură și și de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.679 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-contestatoare, avocat din Baroul Dâmbovița, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru, iar din partea recurentei-contestatoare s-a depus la dosar, prin serviciu registratură, întâmpinare cu privire la recursul promovat de partea adversă, la care s-a anexat, în copie, biletul de ieșire din spital din 29.05.2008 emis de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

Curtea comunică recurentei-intimate Casa Județeană de Pensii D un exemplar al întâmpinării recurentei-contestatoare.

Consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost înmânată în ședința publică de astăzi, că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Avocat pentru recurenta-contestatoare declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat pentru recurenta-contestatoare depune la dosar note scrise, precizând că este avocat stagiar și nu poate pune concluzii orale în fața instanței de recurs.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond menținerea deciziei emisă de instituția ce o reprezintă ca fiind legală și temeinică. Cu privire la recursul contestatoarei solicită respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, petenta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/1.11.2007 emisă de pârâtă.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate, iar decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și de recuperare a unor sume de bani este nelegală.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că decizia prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emisă în urma unei note de constatare având nr.19425/27.04.2007 întocmită de către Direcția audit Intern și Control din cadrul CNAPS prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește procedura prin care persoanele pensionate de invaliditate au fost expertizate, cât și în privința emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.679/22.04.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr.-/1.11.2007 emisă de pârâtă, numai în ce privește recuperarea sumei încasate cu titlu de pensie de invaliditate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, în baza art.39 din secțiunea C, punctul III din Ordinul nr.340/2001 invocat și în nota de constatare întocmită în cauză, în urma controlului asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

S-a mai reținut că în urma controlului s-au constatat deficiențe, care au fost indicate, însă potrivit art.56 alin.6 din Legea nr.19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă, iar revizuirile care pot fi operate asupra acestora, ca urmare a unui autocontrol, se aplică numai de la data emiterii lor, conform art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001.

A mai arătat instanța de fond că petenta nu a făcut dovada contestării deciziei de anulare a deciziei medicale, aceasta rămânând definitivă.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.

Recurenta - intimată arată că decizia de anulare a deciziei medicale nu a fost contestată de către petentă, astfel că decizia de încetare a pensiei de invaliditate este temeinică și legală.

Susține recurenta-intimată că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță că la baza emiterii deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 în condițiile în care, temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.

În această situație, arată recurenta-intimată, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Tot în mod eronat se susține că instanța de fond a reținut că împrejurarea că petenta a depus la dosar documente medicale ori faptul că deține asemenea documente denotă că acestea au fost depuse la, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

A declarat recurs și contestatoarea, criticând sentința de fond sub aspectul anulării numai în parte a deciziei contestate.

Arată contestatoarea-recurentă că tribunalul nu a avut în vede că pe decizia sa de pensionare pentru invaliditate este făcută mențiunea nerevizuibil, astfel că încetarea plății pensiei este vădit nelegală și netemeinică.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în ambele recursuri, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Referitor la recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii:

Prin decizie emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru contestatoare, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

În cuprinsul deciziei sus menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare a fost efectuat un control, în baza Nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS din cadrul Casei Județene de Pensii D, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță.

Recurenta a susținut că la dosarul medical contestatoarea nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, cât și al notei de constatare întocmită în urma controlului rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă.

Prin urmare, decizia contestată în prezenta cauză apare ca fiind nelegală și netemeinică.

Pentru aceste considerente, Curtea privește recursul Casei Județene de Pensii D ca nefondat, urmând ca în baza art.304, 3041și art.312 alin.1 Cod procedură civilă să-l respingă.

Referitor la recursul declarat de contestatoarea:

Culpa în nerespectarea procedurilor privind situația beneficiarilor pensiilor de invaliditate revine Casei Județene de Pensii D, care, prin funcționarul său - asistent social, a nesocotit prevederile legale, fapt ce a impus sesizarea organelor de anchetă penală.

Prin urmare, nu se putea dispune încetarea unei pensii de invaliditate în absența unor documente medicale care să determine această măsură, precum și recuperarea unor sume plătite anterior cu titlu de pensie de invaliditate în absența unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Mai mult, așa cum rezultă din decizia asupra capacității de muncă 5570/2005, eliberată contestatoarei, s-a stabilit că boala de care suferă aceasta se încadrează în categoria nerevizuibil, așa că nu era necesară prezentarea pensionarei la noi evaluări.

Pentru toate considerentele care preced, constatând fondate criticile recurentei-contestatore, în temeiul art. 3041raportat la art. 312 alin.1 Cod pr.civ. curtea va admite recursul exercitat de aceasta și va modifica în parte sentința, în sensul că va dispune anularea în tot a deciziei nr.-/1.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.679 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Admite recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în Târgoviște, str.-.-,.43,.A,.6, județul D, cu domiciliul procesual ales în Târgoviște, str.-, nr.7 A - la Cabinet de avocatură și împotriva sentinței civile nr.679 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Modifică în parte sentința în sensul că anulează în tot decizia nr.-/1.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - - - - - -

Grefier,

Fiind în concediu

medical se semnează

de grefierul șef de secție

Red. /MD

3 ex./22.07.2008

dosar fond - -- Tribunalul Dâmbovița

jud. fond -

G

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1406/2008. Curtea de Apel Ploiesti