Asigurări sociale. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 144
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
--- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentul-contestator domiciliat în comuna G, sat, județul D și de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 107/23.01.2009, lipsind recurentul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru și că s-au depus la dosar concluzii scrise și întâmpinare formulate de recurentul-contestator, la care s-au anexat împuternicire avocațială nr. 5/13.01.2009 și chitanța din data de 16.01.2009 privind plata onorariului de avocat în sumă de 1300 lei, sens în care solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziei emisă de casa de pensii ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata
Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr.398/27.04.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că a beneficiat de pensie de invaliditate stabilită în baza deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, că a respectat recomandările medicului expert, că a fost spitalizat în mai multe rânduri, emițându-se decizii de încadrare în grad de invaliditate, iar la data de 27.04.2007 i s-a comunicat anularea acestora fără a fi reexaminat sau reexpertizat.
În drept și-a întemeiat contestația pe prevederile art.56 alin.2 din Legea 19/2000 și a anexat contestației și copia deciziei contestate.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că petentul nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, invocând excepția lipsei procedurii prealabile, că decizia medicală a fost emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitatea întocmite de către asistenta medicală și în lipsa unei dovezi că petentul s-a prezentat personal la termenele de revizuire.
S-au anexat întâmpinării copii de pe deciziile atacate, de pe nota de constatare întocmită cu ocazia verificărilor efectuate la cabinetul de expertiză precum și de pe decizia nr. -/02.05.2007 privind încetarea plății pensiei și recuperarea sumei de 12111 lei.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1624 din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intimată prin întâmpinare, s-a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, s-a anulat decizia nr.398/27.04.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.398/27.04.2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pe perioada 2003-2006 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Prin decizia nr.-/02.05.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 12111 lei, cu motivarea că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
Contestatorul a atacat decizia privind anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate la Cabinetul de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M, contestație înregistrată sub nr.286/22.05.2007, astfel cum atestă dovada de înregistrare aflată la fila 41 din dosar, însă până la acest moment nu i s-a comunicat niciun răspuns deși potrivit prevederilor art.56 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 termenul de rezolvare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
Așa fiind, instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intimată prin întâmpinare față de împrejurarea că petentul a urmat procedura prevăzută de art.56 din Legea 19/2000, iar lipsa răspunsului la contestația formulată îl îndreptățește la introducerea contestației direct la instanța de judecată.
A mai reținut instanța de fond, că s-a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul medical M de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control, invocându-se drept temei al controlului prevederile HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001.
Urmare controlului, s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
În prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.
De asemenea, instanța de fond a reținut că nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și nici nu s-a anulat decizia de încadrare în grad de invaliditate pe acest motiv.
În aceste condiții, anularea acestei decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de intimată împotriva salariatei este nelegală.
Anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Neprocedând în acest mod s-au încălcat prevederile Ordinului nr.340/2001 precum și prevederile art.56 din Legea nr.19/2000, care stabilesc procedura privind încadrarea în grad de invaliditate, s-a dispus încetarea plății pensiei și s-au anulat deciziile privind încadrarea în grad de invaliditate emise pe perioada 2003-2006.
S-a apreciat de instanța de fond că este culpa intimatei care invocă drept motive ale încetării pensiei și ale recuperării sumei de 12111 lei, propriile-i greșeli în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale și nu a contestatorului care nu are obligația dovedirii împrejurărilor prezentării la toate termenele de revizuire și a depunerii la acele termene a documentelor medicale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorul și intimata Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
Recurentul-contestator a arătat că sentința este criticabilă sub aspectul nepronunțării asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată conform disp.art.274 al.1 Cod procedură civilă, sens în care a solicitat
admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii Das usținut că în mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare a judecății cauzei ca urmare a împrejurării că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la M, cabinet ce a emis decizia medicală contestată. De asemenea,în mod greșit s-a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis,la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că, documentele medicale depuse de reclamantă la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală, că în mod eronat a reținut instanța că, contestatorul a depus și la M alte documente medicale.
mai arătat recurenta că prima instanță în mod nelegal anulat deciziile emise despre care recurenta apreciat că au fost emise corect și legal în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000.
Curtea examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod proc.civilă, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul intimatei este nefondat iar recursul contestatorului este fondat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că prima instanță a reținut în mod just că, urmare a controlului efectuat de CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control conform art.39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru contestator pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emițând decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate.
Acest control a fost efectuat în baza art.39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii,indiferent de modul de rezolvare.
Raportat la dispoziția legală anterior invocată în mod corect prima instanță a reținut că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în aceleași grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
De asemenea, dispoziția primei instanțe de respingere a cererii de suspendare a judecății întrucât s-ar fi dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la M,cabinetul care a emis și decizia medicală contestată, e legală în condițiile în care nu s-a stabilit că petenta ar avea legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată și nu s-a pronunțat o hotărâre privind existența unor infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual și nu s-a dispus anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate emise cu ocazia săvârșirii acestor infracțiuni.
Cu privire la motivul de recurs vizând nedepunerea de către recurentul-contestaor la dosarul medical a tuturor documentelor medicale pe care le deține, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa contestatorului câtă vreme nu s- făcut dovada că i s- cerut acest lucru și că nu s-ar fi conformat și că din acest motiv ar fi fost încălcate normele procedurale de emitere deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
Referitor la recursul contestatorului, Curtea constată că este fondat întrucât, conform art.274 al.1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Întrucât prima instanță a apreciat contestația ca întemeiată, trebuie ca în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior să admită cererea contestatorului și să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, conform chitanței aflată la fila 63 dosar fond.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul contestatorului este fondat, urmând să îl admită conform art.312 Cod procedură civilă, și în consecință va modifica în parte sentința în sensul că va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 1000 lei.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă în ceea ce privește cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna G, sat, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1624 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă intimata și la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 1000 lei.
Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii D la 1300 lei cheltuieli de judecată către recurentul-contestator.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./26.02.2009
dosar fond - 2914//120/2008 Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana