Asigurări sociale. Decizia 1445/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1445

Ședința publică din data de 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul cu domiciliul în municipiul Târgoviște,-, bloc 47,. B,. 28, jud. D împotriva sentinței civile nr.900 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Recurentul reclamant având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

În susținerea recursului reclamantul solicită admiterea recursului pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod greșit a reținut excepția de lucru judecat a sentinței nr. 807 din 28 martie 2003 încălcând dispozițiile art. 99 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, fără avea în vedere că sentința nr. 807/28.03.2003 este pronunțată de instanță comercială, cauza fiind de competența secției de Litigii de muncă și asigurări sociale.

Se mai arată că prin cererea de ordonanță președințială solicitat înscrierea la pensie de invaliditate în baza adresei nr. CR - 25/27.02.2002 02527 Târgoviște prin care fost înștiințat că au fost transmise la Casa Județeană de Pensii, actele necesare întocmirii dosarului de pensie cu adresa nr. A-137/19.02.2002.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 1171/120/16.03.2009 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței, ca pe cale de ordonanță președințială, sa fie obligată pârâta să reactualizeze cuantumul pensiei de invaliditate gradul III, începând cu anul 1962.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deși Ministerul Apărării Naționale a emis adresa nr. CR 25/27.02.2002, prin care îl încunoștințează că a fost emisa adeverința nr. /19.02.2002, ce a fost trimisă pentru formarea dosarului de pensie, ca urmare a bolii contractate în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, pârâta Casa Județeană de Pensii D refuză să actualizeze pensia în baza acestei adeverințe.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr. 19/2000, art. 581 Cod.proc.civilă.

Reclamantul și-a precizat verbal acțiunea, arătând că solicită trecerea cauzei spre a fi soluționată pe calea dreptului comun, scop în care solicită ca la stabilirea pensiei să fie avută în vedere adeverința întocmită de Ministerul Apărării Naționale în data de 27.02.2002.

Parata Casa Județeană de Pensii Dambovița a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, întrucât reclamantului i-a mai fost examinată cererea prin pronunțarea sentinței civila nr. 1119/06.09.2006 de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5473/2006, menținută prin decizia nr. 912/17.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr-.

Reclamantul arătat că beneficiază de pensie pentru munca depusă si limită de vârstă conform deciziei nr. -/22.07.1999, astfel încât nu mai poate solicita pensie pentru invaliditate.

In ședința publică din data de 9.04.2009 tribunalul a pus in discuție excepția autorității de lucru judecat, invocată de către parâta Casa Județeană de Pensii

Prin sentința civilă nr.900 din 9 aprilie 2009 Tribunalul Dâmbovița admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii D și a respins acțiunea formulată pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Solicitările reclamantului de a fi luată în considerare această adeverință a mai format obiectul dosarelor nr. 2231/2003 al Tribunalului Dâmbovița, fiind pronunțată sentința civilă nr. 807/28.03.2003 prin care cererea sa a fost respinsă în mod irevocabil, precum și al dosarului nr. 5473/2006, fiind pronunțată sentința civila nr. 1119/6.09.2006 de Tribunalul Dâmbovița, prin care de asemenea cererea reclamantului a fost respinsă în mod irevocabil.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1201 cod civil "este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Potrivit textului de lege, pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie sa existe identitate de părți, obiect și cauză. În cauza de față, tribunalul observat că acesta trei condiții erau îndeplinite, cererea de chemare în judecată este promovata de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii D, în aceleași calități cu cele din sentința civile nr. 807/28.03.2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 2231/2003 și nr. 1119/6.09.2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5473/2006.

Obiectul dosarului nr. 2231/2003 al Tribunalului Dâmbovița îl constituie înscrierea sa la pensia de invaliditate ca urmare a bolii apărute în anul 1962 în timpul și din cauza îndeplinirii stagiului militar obligatoriu, având la baza adresa nr. CR 25/18.02.2002 si adeverința nr. 137/19.02.2002, aceleiași cu cele din prezenta cauza, iar obiectul dosarului nr. 5473/2006 l-a constituit tot înscrierea sa la pensia de invaliditate ca urmare a faptului ca in anul 1962 fost clasat inapt serviciului militar cu scoatere din evidenta, iar MAI cu adresa nr. 137/19.02.2002 a înaintat Casei Județene de Pensii D certificatul medical pentru a fi înscris la pensia de invaliditate la împlinirea vârstei standard de pensionare. Tribunalul constatat astfel că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant are același obiect cu cele ce au constituit obiectul dosarelor menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.

In cuprinsul motivelor de recurs se arata ca instanța de fond pentru a respinge cererea greșit a reținut excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.807/2003 încălcând flagrant dispozițiile art.99 alin.2 din regulamentul de ordine interioara al instanței de judecata, fara a se tine cont că sentința nr.807/2003 este pronunțata de o instanța comerciala, trebuia transpusă la secția civilă unui complet de judecata specializat in litigii de muncă și asigurări sociale, sentința nr.807 este pronunțata de un singur judecător si încalcă flagrant prev.art.154 din legea nr.19/2000 deoarece nu este complet de judecata al litigiilor de muncă precum si disp.legii 554/2004 întrucât s-a judecat fara participarea reprezentantului Ministerului Public.

Mai arata recurentul ca excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă prin dispozitivul sentinței nr.1119/2006.

Examinând hotărârea atacata prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauza Curtea va retine ca recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul recurent a solicitat instanței obligarea paratei sa-i actualizeze pensia de invaliditate prin luarea in considerare a adeverinței din 19.02.2002 emisa de

Atât obiectul dosarului nr.2231/2003 al Tribunalului Dâmbovița il constituie înscrierea sa la pensia de invaliditate ca urmarea bolii apărute in anul 1962 in timpul și din cauza îndeplinirii stagiului militar obligatoriu, având la baza adresa nr CR 25/2002 si adeverința nr.137/2002, aceleași cu cele din prezenta cauza, iar obiectul dosarului nr.5473/2006 l-a constituit tot înscrierea sa la pensia de invaliditate ca urmare a faptului ca in anul 1962 fost clasat inapt serviciului militar cu scoatere din evidenta, iar MAI cu adresa nr. 137/19.02.2002 a înaintat Casei Județene de Pensii D certificatul medical pentru a fi înscris la pensia de invaliditate la împlinirea vârstei standard de pensionare. Tribunalul constatat astfel că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant are același obiect cu cele ce au constituit obiectul dosarelor menționate.

de considerentele mai sus expuse rezultă ca instanța de fond a avut in vedere la admiterea excepției autorității lucrului judecat atât sentința civila nr.807/2003 cat si sentința civila nr.1119/2006 a Tribunalului Dâmbovița, astfel că in mod eronat recurentul a înțeles admiterea excepției doar raportat la criticile formulate de recurent la sentința civile nr.807/2003.

In mod corect instanța de fond a reținut astfel ca in cauza operează autoritatea de lucru judecat raportat la sentința civila nr.1119/2006 pronunțata de Tribunalul Dâmbovița in dosarul civil nr.5473/2006, care a fost pronunțata in cadrul unui litigiu de asigurări sociale cu respectarea dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul cu domiciliul în municipiul Târgoviște,-, bloc 47,. B,. 28, jud. D împotriva sentinței civile nr.900 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- - - - - -

Fiind in co semnează fiind in co semnează

Președintele Instanței Președintele Instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

VD/MD

2 ex/25.06.2009

Dosar fond - al Trib. D

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1445/2009. Curtea de Apel Ploiesti