Asigurări sociale. Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1446

Ședința publică din data de 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței civile nr.776 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în comuna, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator a depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise care au fost înregistrate de compartimentul registratură sub nr. 11336 din 15 iunie 2009.

Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.604/3.05.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate, iar deciziile emise de Casa Județeană de Pensii D sunt incorecte deoarece a respectat toate dispozițiile legale privind revizuirea stării de invaliditate.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr.19/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că decizia prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emisă în urma unei note de constatare întocmită de către Direcția audit Intern și Control din cadrul CNAPS prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește procedura prin care persoanele pensionate de invaliditate au fost expertizate, cât și în privința emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.776/19.03.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat decizia deciziei nr.604/3.05.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M, cu 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, în baza art.39 din secțiunea C, punctul III din Ordinul nr.340/2001 invocat și în nota de constatare întocmită în cauză, în urma controlului asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

S-a mai reținut că în urma controlului s-au constatat deficiențe, care au fost indicate, însă potrivit art.56 alin.6 din Legea nr.19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă, iar revizuirile care pot fi operate asupra acestora, ca urmare a unui autocontrol, se aplică numai de la data emiterii lor, conform art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001.

A mai arătat instanța de fond că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor întrucât nimeni nu-și poate invoca propria culpă, neputându-se imputa contestatoarei nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente să efectueze aceste proceduri, iar faptul că petenta și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau în calitate de pensionar de invaliditate, rezultă din actele medicale depuse la dosar.

Totodată, s-a mai constatat că s-a formulat contestație, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.

Susține recurenta că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță că la baza emiterii deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 în condițiile în care, temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Tot în mod eronat se susține că instanța de fond a reținut că împrejurarea că intimata-contestatoare a depus la dosar documente medicale ori faptul că deține asemenea documente denotă că acestea au fost depuse la, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia deciziei nr.604/3.05.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimat, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

În cuprinsul deciziei sus menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare a fost efectuat un control, în baza Nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS din cadrul Casei Județene de Pensii D, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță.

Recurenta a susținut că la dosarul medical intimatul nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimat, cât și al notei de constatare întocmită în urma controlului rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, soluția tribunalului apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul ca nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă să-l respingă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.776 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în comuna, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 18 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- - - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red./MD

2 ex/23.06.2009

f-

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Ploiesti