Asigurări sociale. Decizia 1464/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1464
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR: Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva sentinței civile nr. 319/26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CU RTEA,
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 319/26.03.2008 a Tribunalului Arads -a respins excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii A, iar pe fond s-a admis acțiunea așa cum a fost formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Arad și Casa Județeană de Pensii A, și în consecință: pârâtul Tribunalul Arada fost obligat să constate reclamantei vechimea ca judecător de 29 ani și 7 luni, la rectificarea înscrierilor în carnetul de muncă în sensul arătat și la întocmirea dosarului personal de pensionare. Prin aceeași sentință s-a anulat decizia de respingere din 23.10.2007, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii A, această din urmă pârâtă fiind obligată la emiterea deciziei de pensionare în condițiile art. 82 alin.1,2,3 din Legea nr. 303/2004, fiind respinsă și cererea de disjungere în privința efectuării expertizei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, în urma analizării înscrisurilor existente la dosar, a constatat acțiunea întemeiată, respingând excepția prematurității introducerii acțiunii, în baza art. 15 din nr.HG 1275/2005 privind Normele de aplicare a Legii nr. 303/2004 coroborate cu dispozițiile Legii nr.19/2000, modificată și completată.
De asemenea, s-au reținut, în esență, dispozițiile art. 82 alin.1 din Legea nr. 303/2004 și respectiv dispozițiile art. 87 alin.1 din aceeași lege, obligând pârâtul Tribunalul Arad să-i constate reclamantei o vechime ca judecător de 29 ani și 7 luni și, pe cale de consecință, pârâta Casa Județeană de Pensii A să-i emită o nouă decizie de pensionare în condițiile art. 82 alin.1,2,3 din Legea nr. 303/2004.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a omis să ia în considerare apărările sale, referitoare la data prematură(26.09.2007) la care a fost înregistrată acțiunea față de data înregistrării cererii de pensionare, respectiv 31.08.2007 și față de termenul legal de 45 de zile de emitere a deciziei de pensionare, nefiind incidente nici dispozițiile art. 82 alin.1 din Legea nr. 303/2004 R, întrucât instanța de fond a omis să ia în considerare sintagma de "vechime de 25 de ani realizată numai în funcția de judecător".
A mai invocat recurenta și faptul că sentința recurată nu conține considerentele referitoare la deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, depuse la dosar, încălcându-se dispozițiile legale și atribuțiile puterii judecătorești.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civilă nr. 319/26.03.2008 a Tribunalului Arad, în sensul respingerii acțiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, coroborate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat.
Sentința recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind legală și temeinică, nefiind incidente nici unul din motivele de recurs invocate.
Excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de recurentă la instanța de fond și reiterată în recurs, a fost corect rezolvată de tribunal, observându-se că reclamanta a parcurs toate etapele premergătoare până la data introducerii acțiunii la Tribunalul Arad, respectându-se dispozițiile art. 15 din nr.HG 1275/2005 privind Normele de aplicare a Legii nr. 303/2004 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 19/2000 modificată și completată.
Reclamanta a fost angajata Tribunalului Arad în funcția de judecător având o vechime în magistratură de 29 de ani și 7 luni, din care 10 ani ca jurisconsult și 19 ani și 7 luni ca JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu
Dispozițiile art. 82 alin.2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevăd că judecătorii și procurorii sunt pensionați la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege și beneficiază de pensiile prevăzute la alin.1 dacă au o vechime de cel puțin 25 ani numai în această funcție, luându-se în considerare la calculul vechimii și perioada în judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat fără ca aceasta să fie mai mare de 10 ani, iar potrivit art. 87 alin.1 din aceeași lege, "constituie vechime în magistratură și perioada în care judecătorul, procurorul a fost jurisconsult, consilier juridic".
Potrivit prevederilor nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Tot în considerarea sintagmei principiului de nediscriminare, Codul muncii stipulează la art. 5 următoarele: "constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricții sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alineatul 2 care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii".
Sub aspectul criteriului de obiectivitate, instituirea unui tratament juridic în acordarea pensiei pentru limită de vârstă, condiționată de vârsta prevăzută de lege și vechime în magistratură de cel puțin 25 ani, raportat la acordarea pensiei la cerere sub imperiul vârstei prevăzute de lege, însă cu vechimea în magistratură de cel puțin 25 de ani doar în funcția de judecător și procuror cu includerea doar a perioadelor în care s-a exercitat funcția de avocat, nu poate fi reținută ca justificație obiectivă prin excluderea perioadelor în care s-a exercitat profesia de jurisconsult sau consilier juridic.
Sub acest aspect, corect a concluzionat tribunalul că nu se poate reține nici un criteriu pentru care legiuitorul a optat asupra unei singure profesii juridice, cea de "avocat", cu excluderea celei de "jurisconsult" și "consilier juridic", având în vedere situarea acestora în regim de compatibilitate, putând atrage după sine aplicarea principiului transpus în instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, sunt diferite.
Prin urmare, just a apreciat tribunalul că în speță, ne aflăm în situația unei diferențieri din perspectiva principiului egalității și al nediscriminării, prin conținutul art. 82 alin.2 din Legea nr. 303/2004
În consecință, se constată că tribunalul a pronunțat o hotărâte legală și temeinică, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, nedepășindu-și atribuțiile, fiind de altfel de atributul instanței de judecată să verifice situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentul care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiale.
Față de cele ce preced, în temeiul. art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva sentinței civile nr. 319/26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 17.06.2008.
PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,
- - - - Dr.- -
În concediu de odihnă în concediu de odihnă
VICEPREȘEDINTE, VICEPREȘEDINTE,
GREFIER,
- -
Red. /28.07. 2008
Tehnored. /29.07.2008/2 ex.
Prima instanță: și -Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu