Asigurări sociale. Decizia 147/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 147
Ședința publică din data de 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1262 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare, cu domiciliul în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata contestatoare, reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, conform contractului de asistență juridică nr. 29 din 13 februarie 2008, lipsind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar pentru intimata contestatoare "note scrise" și chitanță fiscală nr. 35 din 13 februarie 2007 reprezentând onorariu apărător în valoare de 500 lei, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea recursului.
Curtea față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimata contestatoare, solicită respingerea recursului formulat de Casa Județeană de Pensii ca nefondat și netemeinic iar pe cale de consecință să se mențină sentința civilă nr. 1262 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca fiind legală.
Se arată că în motivarea recursului, intimata Casa Județeană de Pensii D prezintă ca temei legal al anulării deciziilor prevederile art. 41, cap. III secțiunea din Ordinul nr. 340/2001.
Însă din simpla lecturare a deciziei 255/24.04.2007 emisă de M se poate observa că temeiul legal avut în vedere este cu totul altul.
De altfel, chiar și în situația în care în decizie se precizează că la emiterea acesteia s- avut în vedere și articolul menționat, efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Astfel în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire de grade de invaliditate sau de revizuire medicală, se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare, în alt grad sau de încetare a incapacității de muncă, cu efecte pentru viitor.
Afirmația recurentei intimate referitoare la faptul că intimata contestatoare nu a fost expertizată de către medicul specialist, este falsă sau gratuită, întrucât în fiecare an, la data stabilită de comisie, aceasta s-a prezentat personal cu documentele solicitate, cum de altfel s-a prezentat și în acest an, dar au refuzat s-o primească spunându-i-se că va primi decizia acasă.
În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr.255/24.04.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă M, care prin răspunsul nr.1788/31.08.2007 a menținut ca valabile prevederile deciziei menționate.
Motivând contestația, a arătat că decizia a fost emisă abuziv ți cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în vigoare, că a fost spitalizată în repetate rânduri, fiind diagnosticată cu mai multe boli de către mai mulți medici, că s-a prezentat la comisie cu toate documentele iar intimata nu se putea pronunța asupra faptului că documentele din dosar ar fi contrafăcute în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să constate falsul acestora.
A atașat contestației copii de pe adresa nr.1403/21.03.20007, examen la cabinetul de cardiologie din 21.03.2007, electrocardiogramă și buletine de analiză.
Intimata Casa Județeană de Pensii Dad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca tardivă deoarece aceasta a fost depusă la data de 30.10.2007, adică peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege, iar pe fond s-a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că deciziile medicale de menținere în grad de invaliditate au fost eliberate în lipsa derulării procedurii de revizuire medicală.
În dovedirea susținerilor făcute intimata a depus acte.
Prin sentința civilă nr.1262 pronunțată la data de 30.11.2007 de Tribunalului Dâmbovița, s-a respins excepția tardivității formulării contestației împotriva răspunsului nr. 1788/31.08.2007 și a deciziei nr. 255/24.04.2007 emise de Oficiului Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D și de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M; s-a admis contestația formulată de contestatoarea împotriva adresei nr.1788/31.08.2007 și a deciziei nr. 255/24.04.2007 emise de intimata Casa Județeană de Pensii D; s-a anulat decizia nr.225/24.04.2007; a fost obligată intimata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește respingerea excepția tardivității, a apreciat tribunalul că raportat la răspunsul nr. 1788/31.08.2007 al Oficiului Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă care i-a fost comunicat contestatoarei la 5.09.2007, contestația a fost formulată la data de 30.10.2007, adică în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile legale în vigoare.
Cu privire la fondul cauzei, au fost reținute de către instanța de fond următoarele:
Prin decizia nr. 255/24.04.2007 Casa Județeană de Pensii D- Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pe perioada 25.02.2002-31.02.2006, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și pentru neprezentarea contestatoarei la revizuirea medicală periodică.
Prin decizia nr.-/26.04.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 8196 lei reprezentând suma încasată cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.05.2004- 01.05.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
Casa Națională de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale- Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă-Cabinetul Medical
Controlul a avut loc în baza HG nr.13/08.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art.39 din Ordinul nr. 340/2001, constatându-.se deficiențe constând în neprezentarea pensionarei la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
S-a arătat că, în prezent, s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, dar în lipsa unor indicii că contestatoarea ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată, nu se poate dispune suspendarea judecății, nefiind îndeplinite cerințele art. 244 (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv. În aceste condiții anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de pârâtă împotriva salariatei este nelegală.
S-a reținut că, în mod cert, CNPAS prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie a rezultat din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Pe de altă parte, contestatoarea susține în mod întemeiat că deciziile sale de încadrare în grade de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate.
Conform art. 56(6) din Legea nr. 19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
Întrucât deciziile asupra capacității de muncă emise anterior deciziei nr. 225/24.04.2007 au devenit definitive, ele au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, iar anularea lor este posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege ori dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr. 340/2001 nu prevăd modalitatea de anulare a deciziei contestate.
Conform art. 39 din Capitolul III al Ordinului nr. 340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite ca necorespunzătoare, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale, precum și la sesizarea părții interesate în cadrul activității de control, oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin. 3 din același articol, de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unei fapte penale de către contestator sau salariatul intimatei se poate solicita, în cadrul procesului penal, anularea deciziilor și înscrisurilor nereale, precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs conf. art. 304 pct. 9 Cod Pr. Civilă, pârâta, solicitând admiterea căii de atac și în principal modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice, sau, în subsidiar, modificarea in parte a sentinței în sensul înlăturării dispoziției privind anularea deciziilor 284/2007 și -/2007.
A susținut recurenta-pârâtă că în mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare a judecății cauzei ca urmare a împrejurării că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale de la M, cabinet ce a emis decizia medicală contestată. De asemenea, în mod greșit s-a reținut că, la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art. 39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că, urmare a controlului efectuat, s-a procedat la anularea deciziei pentru anul 2006-2007, identificată la dosarul medical al reclamantului.
Totodată, documentele medicale depuse de reclamant la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Urmare a controlului efectuat de CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control în conformitate cu art. 39 din Ordinul nr.340/2001, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin decizia 255/24.04.2007, a anulat deciziile asupra capacității de muncă 537/25.02.2002, 1079/10.03.2003, 1199/21.03.2005, 1346/31.03.2006 pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute).
Ulterior, s-a emis decizia nr. -/26.04.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 8196 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.05.2004-01.05.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin care stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că,
în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
În cauză s-a dispus anularea deciziei nr. 255/24.04.2007 deși nu s-a cerut deoarece din cuprinsul acțiunii introductive reiese că reclamantul a înțeles a formula contestație și împotriva acestei decizii, chiar dacă nu a indicat numărul acesteia.
Recurenta nu a făcut dovada erorilor care să constituie cazuri de nulitate pentru deciziile de pensionare, întrucât neregularitățile procedurale puteau fi remediate, punând în vedere părții ce acte suplimentare trebuie să prezinte. Este normal că reclamantul nu a depus diligențe pentru a face probe suplimentare în dosarul de pensie, deoarece, din moment ce Casa de Pensii D i-a admis dosarul, reclamantul a avut conștiința că a efectuat toate actele necesare prevăzute de lege.
În ceea ce privește termenul de contestare al deciziilor, Curtea observă că procedura urmată de Casa Județeană de Pensii D este confuză și greoaie, răspunsul Casei de Pensii la contestația administrativă fiind o simplă adresă care nu prevede calea și termenul de atac, iar procedura administrativă nu poate împiedica procedura judiciară, cât timp aceasta este exercitată în termenul prevăzut de lege.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr. 1262/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 1262 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Vera
--- - - - -- -
Grefier,
Red./Tehnored.
2ex./21.02.2008
dosar fond --- Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -G -;
Operator de date cu caracter personal- număr notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Vera