Asigurări sociale. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 146

Ședința publică din data de 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Vera

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1292 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în comuna, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata reclamantă reprezentată de avocat, din Baroul Dâmbovița, conform contractului de asistență juridică nr. 21 din 11 februarie 2008, lipsind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că, intimata reclamantă a depus întâmpinare la motivele de recurs.

Avocat depune la dosar chitanță fiscală nr. 9 din 1 februarie 2008 reprezentând onorariu apărător în valoare de 500 lei, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată.

Avocat având din nou cuvântul pentru intimata reclamantă, solicită instanței să respingă recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr. 1292 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat pentru următoarele motive:

Din conținutul deciziei care anulat deciziile anterioare de încadrare în gradul de invaliditate, rezultă cu claritate că la baza anulării deciziilor de încadrare în gradul de invaliditate și respingerii contestației, nu au stat motive medicale, ci doar unele chestiuni de procedură, proceduri care nu au mai fost verificate până în anul 2007, dacă se respectă sau nu.

Deși se afirmă că reclamanta nu ar fi respectat procedurile legale, nu se face nicio dovadă în acest sens și nici nu se motivează și dovedește cum a fost posibil, ca timp de câțiva ani, având același diagnostic și prezentând de fiecare dată acte medicale la comisia de examinare, pe baza cărora s-au emis deciziile de pensionare, să nu fi respectat procedurile, când singură neprezentare la comisie atrăgea în mod automat aplicarea dispozițiilor art. 62 alin. 4 din legea nr. 19/2000.

În mod corect prima instanță a reținut că decizia de anulare în gradul de invaliditate din anul 2007, nu poate avea efect retroactiv față de deciziile anterioare deoarece, conform art. 39 alin 3 din Ordinul nr. 3409/2001, decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol, se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare, pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri definitive.

De asemenea în mod corect și legal prima instanță a constatat că atâta timp cât nu se contestă actele medicale și diagnosticul și nu s- dovedit că în anii anteriori nu s-au încălcat prevederile art. 62 alin. 4 pe motiv de neprezentare la comisie, ori nu există o hotărâre penală de condamnare, anulare a deciziilor și implicit a deciziei de pensionare este netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive se solicită respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea deciziei nr.316/25.04.2007 emisă de pârâtă - Cabinetul de Expertiză Medicală M și a răspunsului nr.1380/26.06.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, ca nelegale și netemeinice.

În motivarea contestației reclamanta a arătat că potrivit Legii 19/2000 modificată, medicul expert al asigurărilor sociale emite decizie pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, stabilind capacitata sau incapacitatea de muncă, împotriva deciziei emise putându-se formula contestație.

Deciziile emise anterior au rămas definitive întrucât nu au fost atacate, iar același medic ce le-a emis nu poate să emită o nouă decizie prin care să anuleze toate deciziile anterioare.

Reclamanta a mai arătat că la fiecare termen de revizuire a prezentat acte medicale, iar respingerea contestației împotriva deciziei nr.316/2007 este abuzivă, neavând la bază nici un raport de expertiză medicală care să ateste că și-a redobândit capacitatea de muncă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că deciziile contestate sunt emise în condiții de legalitate și că reclamanta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute.

A mai arătat că decizia de anulare a deciziilor medicale a fost emisă ca urmare a notei de constatare întocmită de direcția de audit intern și control din cadrul CNPAS, constatându-se deficiențe și nereguli în ceea ce privește emiterea deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1292 din 5 decembrie 2007, admis contestația și a anulat adresa nr.1380/2007 emisă de D și decizia nr.316/2007 emisă de D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că în urma controlului efectuat de CNPAS - direcția de audit intern și control în baza HG 13/2004 și a Secțiunii C pct.III art.39 din Ordinul 340/2001, s-au constatat deficiențe, constând în neprezentarea pensionarei la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

A mai reținut instanța de fond că în prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la cabinetul de expertiză, suspectată de a fi falsificat documentele din dosarele medicale și că până în prezent nu sunt indicii că reclamanta ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de asistenta medicală și că instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv, astfel că susținerile pârâtei nu sunt dovedite și cum este vorba de documente care au intrat în circuitul civil, producându-i efecte prin încasarea lunară a pensiei de către reclamantă, anularea deciziilor înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de pârâtă împotriva angajatei este nelegală.

Totodată, s-a mai reținut că în mod cert serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare capacității de muncă, care poate avea loc în baza art.39 din Ordinul 340/2001, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, în textul de lege sus-menționat stipulându-se că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare, pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât pe baza unei hotărâri penale definitive, astfel că reclamanta susține în mod întemeiat că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate așa cum rezultă din cuprinsul disp.art.56 (6) Legea 19/2000.

De asemenea, instanța de fond a mai arătat că existența unor deficiențe în activitatea cabinetului de expertiză alat în subordinea pârâtei nu poate constitui un temei suficient pentru anularea deciziilor, cunoscut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act, adică nimeni nu-și poate invoca propria culpă, neputându-se imputa reclamantei nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente să efectueze aceste proceduri.

În fine, se mai reține că obligația comunicării unui răspuns este instituită de disp.art.56 alin.2 Legea 19/2000 care acordă un termen de 45 de zile pentru rezolvare, urmând a se emite o decizie cu consultarea obligatorie a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă, procedură pe care pârâta nu a respectat-o, neputându-se menționa de către aceasta că este vorba despre o situație atipică, câtă vreme și-a întemeiat decizia contestată pe disp. art.53-56 și 62-63 Legea 19/2000, cale urmată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se susține în esență că temeiul emiterii deciziilor de anulare îl reprezintă disp.art. 41 cap. III, Secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care îi îndrituiesc să revizuiască, în caz de erori, deciziile rămase definitive.

A mai învederat recurenta că reclamanta nu a depus alte acte medicale și că nu sunt indicii în sensul că aceasta ar deține și alte acte medicale și că în mod greșit prima instanță a reținut consultarea obligatorie a B, disp.art. 56 din Legea nr. 19/2000, instituind numai posibilitatea consultării acestui for și nu obligativitatea consultării.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând sentința recurată prin prisma criticilor aduse în recurs, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale care au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr. 13/8.01.2004 și a Secțiunii C, pct.III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea reclamantei în anii 2005-2006, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin.3 din Ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Cu privire la faptul că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și nu s-a conformat și că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs întrucât potrivit art. 56 alin.3 din Legea nr. 19/2000, la soluționarea contestației, Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și avizul acestuia este obligatoriu și rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării institutului, ci dimpotrivă textul conține o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluționării contestației împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.

Față de aceste considerente, Curtea privește recursul ca nefondat, sens în care în temeiul art. 312.pr.civ. îl va respinge.

Conform art.274 Cod pr.civilă, recurenta urmează să plătească 500 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat către intimată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1292 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în comuna, jud.

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 februarie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Vera

--- - - - -- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

IT/FA

2 ex.

2008-02-26

Trib.D nr-

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Vera

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Ploiesti