Asigurări sociale. Decizia 1491/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1491
Ședința publică din data de 12 august 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Traian Logojan Cristina Pigui
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 542 din 08 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 827/11.08.2008, lipsind intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate, în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziilor emise de recurentă ca fiind legale și temeinice, pentru motivele expuse pe larg în recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil formulat de intimata în contestație Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.542 din data de 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:
Contestatorul a chemat în judecată civilă pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziilor nr.2437/19.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă din cadrul intimatei, precum și a deciziei nr. 1219 din 29.10.2007 emisă de
În motivarea contestației, petentul a arătat că prin decizia nr.1219/2007 s-a dispus anularea deciziilor de încadrarea în grad de invaliditate emise în favoarea sa în perioada 2002 - 2005, iar prin decizia nr.2437/19.12.2007 i-a fost respinsă plângerea împotriva deciziei emisă de M, ambele decizii fiind date cu încălcarea legii, deoarece intimata nu are competența de a lua măsura anulării ci doar de revizui deciziile medicale emise ca urmare a unor erori, caz în care această măsură nu poate avea caracter retroactiv.
A mai pretins petentul că și la soluționarea plângerii sale Oficiul Județean de Expertiză Medicală a încălcat procedura prevăzută de lege pentru că nu a solicitat avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, fiind încălcată procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 19/2000.
În conformitate cu art. 115 Cod pr.civilă pârâta a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, deoarece la emiterea deciziei aceasta a avut în vedere faptul că petentul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a admis contestația și a anulat deciziile nr.2437/2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și nr.1219/2007 emisă de
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la baza deciziei contestate s-a aflat un control al CNPAS - Direcția de audit Intern și Control efectuat în temeiul G, nr.13/2004, ocazie cu care s-au constatat multiple deficiențe în emiterea deciziilor de încadrarea în grad de invaliditate și în lipsa unei hotărârii penale, revizuirea dosarului medical nu poate produce efecte decât pentru viitor, astfel cum este prevăzut de art. 39 din Ordinul nr.340/2001.
A mai reținut tribunalul că intimata în contestație invocă în apărarea sa deficiențe în activitatea aparatului propriu, cu alte cuvinte, își invocă propria culpă, situație care nu justifică emiterea deciziilor în condițiile în care procedura de reevaluare a încadrării în grad de invaliditate nu a fost conformă prevederilor art. 56 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe intimata în contestație a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit tribunalul a reținut ca temei legal al anulării prevederile art. 39 din Ordinul 340/2001 pentru că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 din același ordin care permit revizuirea deciziilor rămase definitive în cazul producerii unor erori.
O altă critică a recursului vizează faptul că petenta nu a urmat procedura de contestare a deciziei de anulare a deciziilor medicale asupra capacității de muncă și prin urmare aceasta a rămas definitivă, caz în care procedura prev. de art. 56 Legea nr. 19/2000 a fost respectată.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăt în continuare:
Este adevărat că, în motivarea sentinței tribunalul a reținut incidența în cauză, în mod corect de altfel, a prevederilor art.39 din Ordinul nr.340/2001 și chiar dacă nu a făcut referire la prevederile art. 41 din același ordin a făcut o aplicare implicită a acestui text de lege, întrucât nicăieri în conținutul sentinței nu se reține că recurenta nu ar fi avut dreptul de a revizui deciziile emise anterior în cazul constatării unor erori.
Ceea ce a reținut, de asemenea, corect instanța este faptul că în cazul revizuirii deciziilor medicale și în lipsa unei hotărârii penale decizia de încetare a pensiei de invaliditate produce efecte numai pentru viitor, cu alte cuvinte, lipsa caracterului retroactiv împiedicând recurenta să dispună și recuperarea sumelor plătite anterior.
În ce privește cel de-al doilea motiv al recursului prin care recurenta a pretins că a respectat prevederile art. 56 din Legea nr. 19/2000, Curtea constată că susținerile acesteia sunt nefondate, deoarece în cadrul soluționării plângerii împotriva deciziei medicale emisă de M, Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă nu a solicitat, contrar textului de lege sus-menționat, avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă în lipsa căruia nu se putea pronunța asupra plângerii.
Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 542 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 august 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Traian Logojan Cristina Pigui
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /
3 ex./04.09.2008
f- - Tribunalul Dâmbovița
G
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Traian Logojan Cristina Pigui