Asigurări sociale. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1723

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 9206/23.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii G și Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Constată că prin decizia civilă nr. 9206/23.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr. 3326/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a modificat hotărârea în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, actualizată, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de activitate, iar în perioada din litigiu magistrații în activitate nu au beneficiat de sporuri de 50%, nefiind inclus în baza de calcul a veniturilor.

Prin Legea nr. 97/14.04.2008, privind aprobarea OUG nr. 100/2007, s-a modificat art. 82 alin. 1, în sensul că pensia de serviciu se calculează în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentând indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate anterior pensionării.

Aceste dispoziții legale au fost aplicate cu ocazia actualizării pensiei de serviciu a reclamantului după cum au fost respectate și prevederile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva hotărârii pronunțată în recurs reclamantul a formulat contestație în anulare, solicitând în temeiul art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, și art. 318 alin. ultim Cod procedură civilă, admiterea contestației, anularea deciziei civile nr. 9206/23.10.2008 a Curții de Apel Craiova, rejudecarea recursului și în consecință respingerea acestuia, menținerea sentinței civile nr. 3326/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul arată că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale constând în calculul greșit al perioadei pentru care reclamantul a solicitat sporul de 50% raportat la actele normative de care se face vorbire în cuprinsul deciziei.

Astfel, din actele de la dosar rezultă că perioada pentru care s-a solicitat includerea în calculul pensiei de serviciu a sporului de 50% este 01.01.2005 - 31.12.2007, iar OUG nr. 27/2006 invocat de către instanța de recurs s-a aplicat doar de la 29.03.2006.

Actualizarea pensiei de serviciu se face și în raport de prevederile art. 22 alin. 2 din HG nr. 263/2005, astfel că sporul de 50% trebuia inclus în baza de calcul a pensiei pentru anul 2005.

Referitor la motivul prevăzut de art. 318 alin. ultim Cod procedură civilă, contestatorul arată că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs când a pronunțat hotărârea susținând că reclamantul nu este îndreptățit a primi sporul solicitat întrucât nu era prevăzut acel spor în Legea nr. 92/1992, sub imperiul căreia s-a pensionat, și a dezvoltat cu totul alte motive de casare - care nu erau de ordine publică - fără a fi puse în discuția părților.

Examinând motivul contestației în anulare prin prisma dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza 1 Cod procedură civilă, se constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Cele invocate de către contestator nu se circumscriu unor greșeli materiale în înțelesul legii, care să fi stat la baza pronunțării hotărârii în recurs, întrucât instanța de recurs nu a procedat la calcularea pensiei de serviciu și acordarea sporului solicitat de către reclamant prin luarea în considerare a unei perioade din activitatea reclamantului - magistrat.

Competența instanței de recurs a fost aceea de a analiza motivele de nelegalitate ale hotărârii primei instanțe, motive care sunt inadmisibil de a fi analizate pe calea contestației în anulare cum formal solicită contestatorul.

De asemenea, motivul prevăzut de art. 318 alin. ultim Cod procedură civilă este neîntemeiat, întrucât instanța de recurs în raport de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă a analizat cauza sub toate aspectele, dar nu a omis vreun motiv de recurs invocat de către pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii

În considerarea celor de mai sus, urmează a se respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de către contestatorul .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 9206/23.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /23.12. 2009

Tehnored./ 23.12. 2009/2 ex

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1723/2009. Curtea de Apel Timisoara