Asigurări sociale. Decizia 1757/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

DOSAR NR- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1757

Ședința publică din data de 7 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, str. -, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1297 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata în contestație CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-contestator, personal și intimata în contestație Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-contestatorul având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-contestatoare depune la dosar delegația de reprezentare juridică nr.989 din data de 2 octombrie 2009, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul-contestator având cuvântul arată că atunci când s-a prezentat la comisia medicală i s-a eliberat o decizie prin care a fost declarat nerevizuibil. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

La solicitarea instanței dacă deciziile de revizuire nr. 993 și 994 din data de 10 decembrie 2008 emise de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă au fost comunicate recurentului-contestator, reprezentantul Casei Județene de Pensii D arată că, așa cum rezultă din borderou, acestea i-au fost comunicate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr. 1113/120 din 12.03.2009 reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/ 12.02.2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea executării silite și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivarea cererii s-a arătat că prin deciziile de revizuire nr. 993 și 994 din 10.12.2008 emise de cabinetul de Expertiză Medicală și Recupare a Capacității de Muncă M în mod eronat și nejustificat s-a anulat decizia nr. 3140 din 01.08.2005 conform căreia a fost declarat nerevizuibil cu gradul III de invaliditate, motiv pentru care consideră că nu se află sub incidența art. 187 alin.4 din Legea nr. 19/2000. S- mai arătat de către contestatoare că la sfârșitul lunii ianuarie a fost internată în spital.

Prin întâmpinarea formulată pârâta solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii s-a arătat că în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 56 alin.2 decizia de revizuire trebuia contestată în termen de 30 de zile la Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, or reclamantul nu s-a conformat.

Pe fondul cauzei intimata precizat că în baza prevederilor pct. 41 secțiunea C din Ordinul 340/2001 ca urmare a notei de constatare nr. 37165 din 04.12.2008, întocmită de Direcția de audit s-a trecut la revizuirea deciziei asupra capacității de muncă în sensul că nu s-a încadrat în nici un grad de invaliditate, astfel încălcându-se prevederile legale.

S-a mai atașat la dosar notă de ședință formulate de pârâtă prin care arată că i-au fost comunicate deciziile medicale de revizuire reclamantului, făcând dovada comunicării, iar temeiul legal al deciziei de revizuire reprezintă pct. 41 Secțiunea C din Ordinul 340/2001.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 1297 din 10 iunie 2009 a respins excepția inadmisibilității introducerii contestației, respingând contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Privitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă pe motiv că nu a contestat în termen deciziile de revizuire, instanța de fond reținut că aceasta nu poate fi luată ca o excepție în situația în care reclamantul contestă executarea deciziei -/12.02.2009, ci ca apărări de fond formulate de pârâtă, astfel că respins această excepție.

Pe fondul cauzei s-a reținut de tribunal că prin deciziile 993 și 994 din 10.12.2008 s-au revizuit deciziile asupra capacității de muncă 3160/2004 și 3140/2005, în sensul că încadrarea în gradul III de invaliditate nu este justificată.

Împotriva acestor decizii conform art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000 reclamantul avea posibilitatea să le conteste, dar acesta nu a făcut-o, pârâta făcând dovada cu confirmarea de primire din data de 24.12.2008 că reclamantul a primit aceste decizii pe care nu le-a contestat, reclamantul recunoscând că nu a contestat aceste decizii deoarece medicul de la cabinetul de expertiză era în concediu în ziua de 07.01.2009 când s-a prezentat la cabinetul de expertiză.

A mai reținut instanța de fond că reclamantul necontestând deciziile de revizuire în cauză acesta își produc efectul, astfel că în mod legal s-a emis decizia -/12.02.2009 care avut la bază deciziile de revizuire nr. 993 și 994 din 10.12.2008 și prin care s-a încetat plata pensiei de invaliditate a reclamantului, astfel neexistând nici un motiv pentru anularea executării silite.

Susținerea reclamantului că pârâta în mod eronat și nejustificat a anulat decizia nr. 3140/01.08.2005 nu poate fi primită întrucât anularea acestei decizii s-a făcut prin decizia de revizuire nr. 994 din 10.12.2008, decizie necontestată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe în termen legal formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In cuprinsul motivelor de recurs se arată că, în fapt, împotriva deciziilor nr.993 si 994 din 10.12.2008, prin care s-au revizuit deciziile asupra capacității de muncă 3160/2004 si 3140/2005, in sensul că încadrarea în gradul III de invaliditate nu este justificată, avea posibilitatea să formuleze contestație în termen conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000 dar in acea perioada, mai precis la data de 07.01.2009 când s-a prezentat la cabinetul de expertiză, doctorul era plecat in concediu.

Se mai arată că prin deciziile supuse revizuirii a fost declarat nerevizuibil.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor sentinței atacate, precum si a actelor normative in materie, Curtea va retine in temeiul disp.art.312 pr.civilă corob. cu disp.art.3041pr.civilă, ca recursul formulat este nefondat pentru următoarele:

Așa cum rezultă din actele dosarului si, de altfel cum recunoaște si recurentul in cuprinsul cererii de recurs formulate, acesta, deși a primit deciziile de revizuire nu le-a contestat in termenul legal.

Susținerea recurentului în sensul că la data de 07.01.2009 când s-a prezentat la cabinetul de expertiză, doctorul era plecat in concediu, nu este de natura să înlăture culpa acestuia privind necontestarea in termenul legal a deciziilor de revizuire.

Reclamantul necontestând deciziile de revizuire în cauză acestea își produc efectul, astfel că în mod legal s-a emis decizia -/12.02.2009 care avut la bază deciziile de revizuire nr. 993 și 994 din 10.12.2008 și prin care s-a încetat plata pensiei de invaliditate a recurentului, astfel neexistând nici un motiv pentru anularea executării silite.

de considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge recursul exercitat de catre contestator ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorul, domiciliat în comuna, str. -, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1297 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata în contestație CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.VD/MD

2 ex/14.10.2009

dos. fond - al Trib.

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1757/2009. Curtea de Apel Ploiesti