Asigurări sociale. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 192/AS

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.108/19.03.2008, pronunțată de tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -.B,.26, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul - reclamant, lipsind intimata - pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal, motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimatul precizează că nu maia re alte cereri, probe de formulat în cauză.

Instanța, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate.

INSTANȚA

Reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caf ormulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr. - din data de 15.09.2006 solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere la determinarea punctajului mediu anual și sporurile de vechime și sporul de condiții deosebite, precum și sporul pentru perioada de contribuție după pensionare.

Prin sentința civilă nr.108/19.03.2008 tribunalul Constanța a admis contestația formulată de reclamant, a anulat decizia de pensionare nr. -/15.09.2006 în privința punctajului mediu anual și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 2,04139 începând cu data de 01.09.2005.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. -/25.07.1994 ( 10) au fost stabilite drepturile de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă ce se cuvin contestatorului începând cu data de 01.08.1994.

Prin decizia nr. -/15.09.2006 ( 6) emisă de intimată, aceasta a procedat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului în temeiul OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2005 și HG nr. 733/2005 și au fost stabilite de la data de 01.09.2005 în cuantum de 371 lei aferente unui punctaj mediu anual de 1,13730.

În urma recalculării drepturilor de pensie cuvenite contestatorului în baza OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2005 și HG nr. 733/2005 expertul a ajuns la concluzia că punctajul mediu anual realizat de către contestator este de 2,04139 corespunzător unui cuantum al pensie de 603,35 lei la data de 31.08.2005.

Pentru a ajunge la acest rezultat al punctajului mediu anual expertul, prin aplicarea prevederilor art. 78 al. 8 din Legea nr. 19/2000, care prevede un procent de 0,3% pentru fiecare lună lucrată în plus după data pensionării, a stabilit că pentru 20 ani și 5 luni, stagiu de cotizare realizat peste stagiul standard, se cuvin contestatorului 0,73500 puncte suplimentare.

acestui punctaj suplimentar la punctajul mediu anual calculat de expert, respectiv 1,30639, a condus la punctajul mediu anual de 2,04139.

Diferența dintre punctajul stabilit de expert și punctajul stabilit de intimată provine și din nefructificarea adeverinței 989/4194/31.03.2005 emisă de SC SA C prin care se atestă că reclamantul a beneficiat de sporuri cu caracter permanent constând în spor de vechime și spor de condiții deosebite.

Față de aceste considerente instanța a apreciat că decizia nr. -/15.09.2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 95 și art. 78 al. 8 din Legea nr. 19/2000 motiv pentru care a anulat-o și a obligat intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare corespunzătoare unui punctaj mediu anual, așa cum a fost stabilit de expert, de 2,04139 cu începere de la data de 01.09.2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii care formulează următoarele critici:

În mod greșit instanța a obligat Casa Județeană de Pensii să emită o nouă decizie de pensionare corespunzător unui punctaj mediu anual de 2,04139 începând cu 1.09.2005, deoarece nu a observat că expertul desemnat în cauză nu a prezentat un punctaj calculat pe fiecare an și a folosit la determinarea punctajului mediu anual, salarii tarifare care nu se regăsesc în carnetul de muncă și nici în adeverințele aflate la dosarul administrativ.

Cu privire la punctajul suplimentar prevăzut de art.78 al.8 din Legea 19/2000, recurenta arată că acesta se acordă stagiului realizat după îndeplinirea vârstei standard de pensionare cu reducerea vârstei standard în care textul legal indicat, nu se aplică.

Pentru aceste motive, recurenta solicită modificarea sentinței atacate și respingerea contestației formulate ca fiind nefondată.

Intimatul și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefundat, precizând totodată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 41 și art. 48 din Legea 19/2000, care se referă la reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I și II de muncă.

Mai arată intimatul, că punctajul suplimentar prevăzut de art. 78(8) se aplică la stagiul stabilit conform art. 42 și 167, ceeace Casa Județeană de Pensii nu a făcut.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat.

Prin contestația formulată, contestatorul a criticat decizia de pensionare nr.-/15.09.2006, sub aspectul neluării în considerare a adeverințelor care atestau activitatea desfășurată, dar și a sporurilor de vechime și de condiții deosebite de care a beneficiat.

Expertul a analizat înscrisurile depuse la dosarul administrativ și a stabilit punctajul cuvenit, de 2,04139, luând astfel în calcul și perioada lucrată de contestator, după data formulării cererii de pensionare pentru limită de vârstă, cerere admisă prin decizia nr.-/25.07.1994.

La emiterea acestei decizii s-a avut în vedere că o parte din activitatea desfășurată de contestator a fost inclusă în grupa I și II de muncă, ceeace a determinat reducerea vârstei standard de pensionare.

Această reducere nu mai putea fi revizuită de Casa Județeană de Pensii iar activitatea desfășurată ulterior emiterii acestei decizii trebuia valorificată ca stagiu suplimentar.

S-au formulat mai multe cereri prin care contestatorul solicita Casei Județene de Pensii să-i recalculeze drepturile la pensie prin fructificarea adeverințelor care atestă faptul că acesta a beneficiat de spor de vechime și condiții deosebite, aspect care rezultă și din adeverința nr.989/4194 din 31.03.2005 emisă de

Verificând punctajul stabilit de Casa Județeană de Pensii, expertul a stabilit că această adeverință nu a fost luată în calcul și mai mult decât atât, nu s-a calculat nici punctajul suplimentar, deși contestatorul a depus înscrisuri care atestă perioada lucrată după pensionarea sa pentru limită de vârstă.

Din adeverința eliberată de la 31.03.2005, rezultă că în perioada 2.12.1992 - 16.09.1995, contestatorul a beneficiat de spor de vechime de 25% și de spor pentru condiții deosebite de 30%.

Expertul a demonstrat prin calculul făcut de acesta că aceste sporuri nu au fost fructificate cu ocazia emiterii deciziei de pensie nr.-/15.09.2006, după cum nici perioada lucrată după data de 1.08.1994 nu a fost luată în calcul pentru stabilirea punctajului suplimentar.

În lipsa dovezilor care să ateste faptul că acest calcul făcut de expert este greșit, în mod corect prima instanță a dat eficiență raportului de expertiză.

Criticile recurentei referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 78(8) din Legea 19/2000 referitoare la stagiul suplimentar, nu pot fi reținute, deoarece, așa cum am arătat, pensia pentru limită de vârstă s-a stabilit în 1994 iar vârsta de pensionare s-a redus ca urmare a încadrării activității desfășurată de contestator în grupa I și II.

După data stabilirii acestei pensii - rămasă definitivă - contestatorul a continuat să lucreze, ori această activitate trebuia să se regăsească în punctajul suplimentar, care se adaugă la punctajul inițial, neputând în nici un caz să determine o reevaluare a calculului inițial, care a fost finalizat prin emiterea deciziei.

Potrivit raționamentului făcut de recurentă, s-ar ajunge în situația ca efortul suplimentar depus după pensionare, să nu poată fi fructificat în nici un fel iar dispozițiile art. 41 - 48 din Legea 19/2000 care prevăd reducerea vârstei standard de pensionare, să rămână fără eficiență.

Cât privește modalitatea în care expertul a efectuat calculul punctajului, aceasta este expusă pe larg, făcându-se trimitere atât la datele înscrise în carnetul de muncă cât și în adeverințele depuse de contestator.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312.pr.civ. recursul declarat împotriva sentinței civile nr.108/19.03.2008 pronunțată de tribunalul Constanța va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.108/19.03.2008, pronunțată de tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -.B,.26.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/27.11.2008

- gref. -

2 ex./04.12.2008

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Constanta