Asigurări sociale. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 195
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2012 din 31.10.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul și consilierul juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Consilierul juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I depune la dosar delegație și concluzii scrise.
Recurentul arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilierul juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în notele de concluzii. Arată că acțiunea a rămas fără obiect prin emiterea a două decizii succesive de pensionare.
Recurentul arată că are 15 ani de când umblă pe drumuri și că Casa Județeană de Pensii nu respectă deciziile instanței de judecată.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.6313/99/08.08.2007, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de pensie nr.-/01.07.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii I, solicitând anularea acesteia și emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a celor dispuse prin decizia nr.742/07.11.2006 a Curții de APEL IAȘI.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în mod corect i s-au stabilit drepturile de pensie prin decizia nr.742/07.11.2006 a Curții de APEL IAȘI, însă intimata nu a respectat această hotărâre judecătorească.
Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii Ias olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Intimata a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin sentința civilă nr.2012 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Iașia respins contestația formulată de contestatorul, reținând următoarele:
Deși, în cursul soluționării contestației, intimata a emis deciziile nr.-/27.09.2007 și nr.-/28.09.2007, recurentul a înțeles să conteste doar decizia nr.-/01.07.2007 a Casei Județene de Pensii
Instanța de fond a reținut astfel că, în prezent, își produce efectele doar decizia nr. -/28.09.2007 a Casei Județene de Pensii I, contestația formulată de către rămânând astfel fără obiect.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs contestatorul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
La data de 08.08.2007, recurentul a contestat decizia nr.-/01.07.2007 a Casei Județene de Pensii I și susține că nu are cunoștință despre deciziile nr.-/27.09.2007 și nr.-/28.09.2007 emise de către intimată.
Recurentul solicită ca intimata să-i recalculeze pensia începând cu data de 01.08.1993, să emită o nouă decizie de pensie pentru vechimea de 44 de ani și 10 luni, să ia în considerare perioada de ucenicie, contribuția de 2 și 3% pentru pensia suplimentară timp de 16 ani, 8 luni și 7 zile, sporul pentru grupa a II-a de muncă timp de 7 ani și 4 luni și sporul de vechime pentru 44 de ani și 10 luni.
Se mai solicită restituirea sumelor de bani rezultate din recalcularea pensiei cu începere din 18.11.1993 și restituirea sumei de - lei, reținută din pensie în mod abuziv, prin decizia de pensie nr. 723/01.06.2001.
Analizând recursul formulat de recurentul, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, recurentul a contestat decizia nr.-/01.07.2007 a Casei Județene de Pensii I, care a fost emisă ca urmare a apariției nr.OUG19/2007, modificarea punctajului mediu anual luat în considerare la stabilirea drepturilor de pensie intervenind doar în ceea ce privește salariile aferente anilor 1940-1962.
Ulterior, intimata a emis deciziile nr.-/27.09.2007 și nr.-/28.09.2007, prima reprezentând punerea în executare a deciziei nr.742/07.11.2006 a Curții de APEL IAȘI.
Deși deciziile nr.-/27.09.2007 și nr.-/28.09.2007 au fost comunicate reclamantului-recurent la termenul de judecată din data de 03.10.2007, astfel cum rezultă din încheierea de ședință, acesta nu a înțeles să conteste aceste decizii.
Întrucât în prezent își produce efectele doar decizia nr.-/28.09.2007 a Casei Județene de Pensii I, în mod corect prima instanță a reținut că a rămas fără obiect contestația formulată de către recurent împotriva deciziei nr.-/01.07.2007 emise de către intimată.
Se reține astfel că aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs pot fi analizate doar în urma contestării deciziilor emise ca urmare a punerii în executare de către intimată a deciziei nr.742/07.11.2006 a Curții de APEL IAȘI.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de contestatorul și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.2012 din 31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.:;
Tehnored.:;
2 ex.- 08.05.2008;
Jud.fond: Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen