Asigurări sociale. Decizia 2038/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.2038
Ședința publică din data de 10 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.1127 din data de 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în Târgoviște, str. - -,.47,.B,.12, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D și intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instasnței că recursul este motivat, a fost declarat în temren legal și că intimatul-contestator, prin avocat, din Baroul Dâmbovița a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, însoțită de împuternicirea avocațială nr.107 din 3 octombrie 2008 și chitanța de plata a onorariului pentru avocat nr.18 din data de 3 octombrie 2008.
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că intimatul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Contestatorul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii contestând deciziile nr. 409/03.03.2008 și nr. 1186 din 29.10.2007.
Contestatorul a arătat că în conformitate cu Legea nr. 19/2000, medicul expert al asigurărilor sociale a emis decizie pentru încadrare în grad de invaliditate, stabilind capacitatea sau incapacitatea de muncă, conform aceleiași legi, iar deciziile a căror anulare se solicită, nefiind atacate, au rămas definitive.
Totodată, precizează contestatorul că emiterea deciziei nr. 1186/29.10.2007 și menținerea ei prin respingerea contestației, conform deciziei comunicate - 409/03.03.2008, este abuzivă și netemeinică, neavând la bază niciun raport de expertiză medicală care să ateste că petentul și-a redobândit capacitatea de muncă, neluându-se în considerare nici actele medicale aflate la dosarul de pensionare.
Mai arată petentul că soluționarea contestației nr. 407 din 03.03.2008, formulată împotriva deciziei nr. 1186 din 29.10.2007, s-a făcut fără a fi respectată procedura legală, respectiv fără a fi consultat Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
În dovedirea contestației s-au depus acte.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală, motivat de faptul că reclamantul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute, decizia contestată a fost corect și legal emisă, medicul șef neavând competența de a efectua o reexpertizare a reclamantului.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1127 din 19.06.2008 a admis contestația, în parte, a anulat deciziile nr. 409/03.03.2008 și 1186/29.10.2007 emise de intimată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Potrivit art. 56(6) din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificată ulterior, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
Existența unor deficiențe în activitatea Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă Târgoviște prin emiterea deciziei de anulare nr. 1186/29.10.2007 în baza Notei de constatare nr. 498 din 25.10.2007 nu constituie temei legal și suficient pentru anularea acestor decizii asupra capacității de muncă al petiționarilor emise în perioada anilor 2000-2007, știut fiind faptul că medicul expert al asigurărilor sociale nu are competență de a anula anumite decizii de stabilire a capacității de muncă.
De altfel, nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine pentru a-și acoperi o neregularitate a competenței proprii, prin emiterea Notei de constatare nr. 49829 din 25.10.2007.
Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D putea, potrivit dispozițiilor art. 56 și următoarele din Legea nr. 19/2000, să emită o nouă decizie de încadrare într-un anumit grad de invaliditate al petiționarului, în funcție de starea sănătății sale, însă nicidecum nu avea competența anulării a două decizii medicale, emise anterior, decizii ce erau definitive, necontestate în termenul de 30 de zile de la data emiterii lor, iar competența anulării acestor decizii de încadrare într-un anumit grad de invaliditate aparține instanței de judecată. Potrivit art. 56 alin.6 din Legea nr. 19/2000, unitatea intimată având doar competența revizuirii medicale în funcție de afecțiune, la interval de timp de 6-12 luni, până la împlinirea vârstei standard de pensionare, conform art. 61(1), putând menține, schimba ori înceta calitatea de pensionar de invaliditate.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.6, 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.
Susține recurenta că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță faptul că, la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția audit Intern și Control, având numărul 49829/25.10.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat instanța de fond a reținut că depunerea de către intimatul-contestator a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse și la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de către intimata-contestatoare la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizând-o pe intimată.
S-a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este nefondat.
Prin decizia nr. 1186/29.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă emisă pentru intimatul-contestator având nr. 2819/20.08.2002 și nr. 2553/01.07.2003, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.
La numai câteva zile de la emiterea deciziei nr. 1186/29.10.2007 și fără a aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr. -/31.10.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. 1186/29.10.2007, a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatei-contestatoare și recuperarea sumei de 14.494 lei de la acesta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004-01.11.2007.
Intimatul-contestator s-a adresat, în termen legal, cu contestație împotriva deciziei nr. 1186/29.10.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000, primind decizia nr. 409/03.03.2008 a Casei Județene de Pensii D - Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă, prin care i s-a respins contestația pe motivul lipsei documentelor conforme și necesare încadrării și menținerii în grad de invaliditate.
În cuprinsul deciziei nr. 1186/29.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în Nota de constatare nr. 49829/25.10.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Controlul consemnat în nota de constatare nr. 49829/25.10.2007 invocată de recurentă, a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care, în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Recurenta a susținut că, la dosarul medical, intimatul-contestator nu a depus documente justificative și acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.
În consecință, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
În aceste condiții în mod greșit Oficiul Județean de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă Dar espins contestația împotriva deciziei de anulare a încadrării în grad de invaliditate, această soluție fiind vădit nelegală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță care a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele.
Nesubzistând cauze de nulitate ale sentinței atacate în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 din același cod.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.1127 din data de 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în Târgoviște, str. - -,.47,.B,.12, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
-
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
2 ex./31.10.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela