Asigurări sociale. Decizia 2076/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.2076

Ședința publică din data de 15 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1033 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în municipiul Târgoviște, str.- -,.8,.B,.4,.40, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 2 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 9 octombrie 2008, apoi la data de 15 octombrie când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze în parte decizia nr.- din 7.06.2007 și să se i se recalculeze pensia în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia menționată i s-a diminuat cuantumul pensiei în mod nelegal, că diminuarea s-a aplicat retroactiv, contrar prevederilor legii.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, ca fiind rămasă fără obiect, motivând că la data de 29.11.2007 s-a emis o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, prin care s-a luat în considerare și adeverința privind sporurile, iar în urma recalculării punctajul a crescut de la 1,03639 la 1,08594, corespunzător unei pensii de 561, respectiv 587 lei, urmând ca diferența pentru perioada 1.12.2005 - 31.01.2008 să fie acordată în luna ianuarie.

Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză judiciară.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert s-a concluzionat că recalcularea pensiei s-a efectuat în mod corect prin decizia emisa 29.11.2007, dar că este necesar să se ia în considerare și adeverința depusă de reclamant la data de 20.09.2005.

Tribunalul a încuviințat obiecțiunile formulate de contestatoare cu privire la raportul de expertiză referitoare la calcularea pensiei și în funcție de datele cuprinse în adeverința nr.42140/2005 și prin completarea efectuată de același expert s-a concluzionat că punctajul mediu anual este de 1,11927, dar cuantumul pensiei recalculate de 330,81 lei este mai mic decât pensia aflată în plată la momentul respectiv de 358 lei.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1033 din 10 iunie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația, anulat în parte decizia nr.-/07.06.2007 în sensul că punctajul mediu anual recalculat este de 1,11927 lei și a obligat intimată să plătească 700 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia contestată s-au recalculat contestatoarei drepturile de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005, stabilindu-se că punctajul mediu anual recalculat este de 1,03639, căruia îi corespunde o pensie de 358 lei, constatând totodată că nu s-au luat în considerare toate sporurile evidențiate în adeverința nr- emisă de Regionala

De asemenea,ca urmare a cererii formulată de contestatoare la 10.09.2007, intimata a emis decizia din 29.11.2007 prin care a recalculat pensia, luând în considerare și mențiunile din adeverința nr-, stabilind că punctajul mediu anual este de 1,08594, căruia îi corespunde o pensie de 321 lei, mai mică decât cea aflată în plată, de 358 lei, menținându-se această pensie.

-se toate sporurile de care a beneficiat contestatoarea, înscrise în adeverința nr-, prin raportul de expertiză s-a constatat că punctajul mediu anual este de 1,11927, dar cuantumul pensiei recalculate,de 330,81 lei, este mai mic decât pensia aflată în plată la momentul respectiv de 358 lei.

Dispozițiile art. 6 (2) din nr.OG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem de asigurări sociale de stat, prevăd că în situația în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mare decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acela.

Față de disp.art.6 (2) din OG nr.4/2005,întrucât cuantumul pensiei aflate în plată este mai mare decât cel rezultat prin recalculare, tribunalul a menținut cuantumul aflat în plată și, în raport de dispozițiile art. 155 lit. C din Legea nr. 19/2000, a admis contestația și a modificat în parte decizia contestată, în sensul că punctajul mediu anual recalculat este de 1,11927, iar în baza art. 274 Cod proc. Civilă a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare în sumă de 700 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii D,solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a sentinței pronunțate iar pe fond respingerea acțiunii și menținerea deciziei emise ca fiind temeinică și legală.

A arătat recurenta că în mod eronat prima instanță a admis cererea reclamantei și a anulat în parte decizia emisă de instituție,conform raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză,în condițiile în care acesta a valorificat sporul de vechime pentru perioada anterioară datei de 01.04.1992 așa cum rezultă din adeverința RU-,deși acesta e diferit de cel prevăzut de art.164 din Legea nr.19/2000 iar sporul de muncă feroviară,de condiții periculoase și sporul de vechime după data de 01.04.1992 fuseseră corect calculate prin decizia contestată.

Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art.3041c.proc.civ.constată că recursul e fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima instanță a reținut în mod corect că prin decizia contestată s-au recalculat contestatoarei drepturile de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005, stabilindu-se că punctajul mediu anual recalculat este de 1,03639, căruia îi corespunde o pensie de 358 lei.

Soluția pronunțată de prima instanță,întemeiată pe constatarea acesteia,prin valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, că decizia contestată nu luat în considerare toate sporurile evidențiate în adeverința nr- emisă de Regionala B, nu poate fi apreciată însă ca temeinică și legală câtă vreme nu s-a stabilit dacă cele consemnate în această adeverință sunt în concordanță cu reglementările legale în vigoare,în speță cu disp.art.164 alin.(3) și (4) din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora " la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. De asemenea,sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este următorul:

b) perioada 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983:

3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 - 10 ani;

5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 - 15 ani;

7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 - 20 de ani;

10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;

b) perioada 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992:

3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3 - 5 ani;

6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 - 10 ani;

9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 - 15 ani;

12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 - 20 de ani;

15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.

Pentru perioada de după 1 aprilie 1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat în carnetul de muncă."

Din acest motiv Curtea apreciază că,pentru a stabili dacă punctajul mediu anual și cuantumul pensiei contestatoarei au fost recalculate în mod corect,în cauză era necesară administrarea probei cu expertiză salarizare cu următoarele obiective: - să se stabilească dacă la calcularea punctajului mediu anual pentru perioada anterioară datei de 01.04.1992 prin decizia nr.-/07.06.2007 a Casei Județene de Pensii a fost avut în vedere sporul de vechime în procentele prevăzute de art. 164 alin.(3) din Legea nr.19/2000,respectiv dacă adeverința RU- emisă de CN CF "CFR"-SA Regionala CFR B (fila 62 din dosarul de fond)a fost emisă pentru această perioadă cu respectarea textului legal menționat;-1)să se stabilească dacă pentru perioada ulterioară datei de 01.04.1992 prin decizia contestată au fost valorificate sporul de vechime,sporul de muncă feroviară și sporul de condiții periculoase în procentele menționate în aceeași adeverință;2)să se recalculeze punctajul mediu anual și pensia contestatoarei conform OG nr.4/2005,verificând dacă acestea au fost corect stabilite prin decizia contestată cu valorificarea sporurilor menționate în adeverința RU- emisă de CN CF "CFR"SA - Regionala CFR B, b)cu valorificarea pentru perioada anterioară datei de 01.04.1992 a sporului de vechime prevăzut de art. 164 alin. (3) din legea nr. 19/2000 iar pentru perioada ulterioară acestei date a sporurilor prevăzute în aceeași adeverință.

Din considerentele expuse,în baza art.312 alin.(5) proc.civ. Curtea va admite recursul declarat de contestatoare, va casa în tot sentința nr.1033/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru cercetarea acesteia după administrarea probei cu expertiza salarizare cu obiectivele sus-menționate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1033 din 10 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în municipiul Târgoviște, str.- -,.8,.B,.4,.40, județul D și în consecință:

Casează sus-menționata sentință și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - --- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.3 ex./16.11.2008

/

.fond nr- Trib.

Jud.fond

G -

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 2076/2008. Curtea de Apel Ploiesti