Asigurări sociale. Decizia 259/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.259

Ședința publică din data de 4 martie 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana

-- -

Grefier - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în T,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1265 din 3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat -Români, județ

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2008 și apoi având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată întrucât unul din membrii acestuia a fost plecat din instanță, a reamânat pronunțarea pentru data de 4 martie 2008, dând următoarea decizie.

Curtea

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la ribunalul Dâmbovița, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 237/14.04.2007, precum și a deciziei nr. -/26.04.2007, emise de pârâtă.

În motivare, reclamanta a arătat că decizia nr. 237/2007 a fost eliberată de Cabinetul de Expertiză medicală a capacității de muncă M, purtând semnătura și ștampila medicului expert al asigurărilor sociale, în condiții de nelegalitate și netemeinicie, cu încălcarea dispozițiilor art. 53-56 și art. 62-63 din Legea nr. 19/2000 modificată, deciziile medicale anterioare producându-și efectele și rămânând definitive.

Motivul invocat în decizia de anulare a deciziei asupra capacității de muncă incriminează însăși atitudinea Casei Județene de Pensii D, care nu a dovedit vigilență și profesionalism în verificarea procedurii de expertizare, aspect ce nu îi poate fi imputat reclamantei.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, deciziile contestate fiind emise în condiții de legalitate, deoarece reclamanta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodic, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute.

S-a menționat nota de constatare nr. 17803/20.04.2007, întocmită de Direcția audit Intern și Control din cadrul CNPAS, în baza căreia s-a concluzionat că la dosarul medical există documente medicale, formularul privind concluziile medicului expert este o fotocopie a concluziei autentice, pe care s-au efectuat modificări ale anului, deciziile există în două exemplare dar sunt redactate diferit, iar Registrul unic de activitate a fost emisă decizia pentru o altă persoană.

Ulterior reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să conteste răspunsul nr. 566/28.05.2007 al Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, prin care i s-a respins contestația la decizia nr. 237/2007, neputând fi sancționată pentru nerespectarea procedurii prevăzută de lege și întrucât nu s-au respectat dispozițiile art. 53 și următoarele din Legea nr. 19/2000 modificată.

În ședința publică din 3.12.2007 pârâta a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, față de data comunicării răspunsului la contestația formulată de reclamantă și care este 28.05.2007, după cum rezultă din acest răspuns ce poartă semnătura de primire a reclamantei.

După examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința civilă nr. 1265 din 3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtă, s-a admis cererea și a fost anulată decizia nr. 237/2.04.2007 emisă de pârâtă prin Cabinetul de Expertiză medicală a capacității de muncă M, D, adresa nr. 566/28.05.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a capacității de muncă D și decizia nr. -/26.04.2007 emisă de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Cât privește excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâtă, aceasta este neîntemeiată, întrucât la data la care reclamanta a introdus la instanță, contestația, respectiv 19.06.2007, răspunsul nr. 566/28.05.2007 îi fusese acesteia comunicat, astfel că prin contestarea deciziei nr. 237/2007, reclamanta a înțeles să conteste și răspunsul primit la contestație, după cum și-a precizat și acțiunea la 26.11.2007, astfel că a fost respinsă.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul Medical

Controlul avut loc în baza HG nr. 13/08.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul 340/2001.

S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

În mod cert CNPAS, prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.

Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, concluzie care rezultă din prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în acest sens disp.art.304 pct.8 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă.

Recurenta a invocat în esență, faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția tardivității întrucât reclamanta și-a precizat acțiunea la al treilea termen de judecată, în sensul că înțelege să conteste și răspunsul pe care l-a primit personal la data de 28.05.2007.

arătat recurenta că în mod eronat prima instanță a reținut ca temei al soluției pronunțate disp.art.39 din Ordinul nr.340/2001, în condițiile în care temeiul corect era art.41 Capitolul III Secțiunea C din acest ordin.

De asemenea, a mai precizat recurenta că instanța fondului în mod greșit a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei documente medicale și că acestea nu au fost analizate de medicul specialist.

Pentru aceste considerente, recurenta a apreciat că în mod greșit prima instanță a anulat deciziile emise de către D, sens în care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea contestației.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Referitor la primul motiv de recurs, Curtea reține că este neîntemeiat întrucât contestatoarea a contestat decizia de încetare plății pensiei de invaliditate, care a fost emisă în baza deciziei de anulare și ea contestată și care a făcut obiectul analizei fiind emis răspunsul nr.566/28.05.2007, răspuns care se consideră a fi contestat odată cu contestarea deciziei de încetare, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță.

Tribunalul Dâmbovițaa reținut în mod corect efectuarea controlului în baza art.39 din Ordinul nr.340/2001.

Astfel, în urma autocontrolului s-au descoperit anumite deficiențe urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatoarei, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală.

Deciziile emise în baza controlului, așa cum corect a apreciat prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art.39 alin.3 din ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmarea unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Raportat la aceste dispoziții, în cazul constatării unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii legale de stabilire a unui grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta ar fi trebuie să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare, cu efecte numai pentru viitor.

Hotărârea atacată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui motiv de anulare a deciziilor potrivit principiului conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Cu privire la faptul că intimata-contestatoare nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și că nu s- conformat și că din acest motiv au fost încălcate normele de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Raportat la aceste considerente, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile invocate, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică, sens în care, conform art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în T,-, județ D, împotriva sentinței civile nr.1265 din 3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat -Români, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 4 martie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana

- - --- - -- -

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

2008-03-25

/FA

Trib. D nr-

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 259/2008. Curtea de Apel Ploiesti