Asigurări sociale. Decizia 318/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - asigurări sociale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 318
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtaCasa Județeană de Pensii, cu sediul în municipiul B,-, județul B, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței nr.1571din10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii B, reclamanta intimată, reprezentanții pârâților intimați Casa de Asigurări de Sănătate B, "" D și ai lichidatorului "Management, Reorganizare, Lichidare"
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța, din oficiu, față de prevederile art. 301 din Codul d e procedură civilă, a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului de către pârâtă, cu depășirea termenului legal de 15 zile și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Casa Județeană de Pensii B, Casa de Asigurări de Sănătate B și D, solicitând obligarea acestora la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 14.11.2005 - 31.12.2005.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata D până la data declanșării procedurii de faliment a societății și a fost disponibilizată fără a i se achita indemnizația pentru incapacitate de muncă.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 32 din nr.OUG 158/2005 și art. 129 din Legea nr. 19/2000.
Pârâtele s-au opus acțiunii, solicitând respingerea acesteia prin reținerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1571/10.11.2008, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate B și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea față de această pârâtă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii B; a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B; a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii B să plătească reclamantei suma de 1253 lei reprezentând indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 14 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, în motivarea căruia a invocat aspecte vizând fondul cauzei, de natură să atragă incidența ART. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Recursul urmează a fi respins pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu de instanță la termenul de astăzi vizând tardivitatea declarării căii de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor ART. 301 din Codul d e procedură civilă, "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform ART. 101 alin. 1 raportat la ART. 102 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, acestea înțelegându-se pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
În speță, sentința civilă nr. 1571/10.11.2008 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă a fost comunicată recurentei, cu respectarea prevederilor legale în materie, la data de 18.12.2008, după cum rezultă fără echivoc din dovada de primire și procesul verbal de predare (fila 56 dosar fond), astfel încât, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 5.01.2009, în raport cu care, declararea recursului la data de 7.01.2009 (fila 3 dosar recurs) apare ca fiind tardivă.
Potrivit ART. 103 din Codul d e procedură civilă, neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Față de cele ce preced și cum recurenta nu a făcut dovada imposibilității obiective de declarare a recursului în termenul legal și nici nu a formulat o cerere de repunere în termen, Curtea, văzând caracterul imperativ al ART. 301 din Codul d e procedură civilă, de strictă interpretare și aplicare, va reține incidența în cauză a excepției de tardivitate și, în temeiul ART. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca atare.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței nr. 1571 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă, în dosarul nr-.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2 / 23.04.2009
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Gheorghiu Nicolae, Surdu Oana