Asigurări sociale. Decizia 3293/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 3293

Ședința publică din 12 noiembrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Jivan JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII C-S împotriva sentinței civile nr. 704/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamanta-intimată lipsă, avocat T, în substituirea avocatului, lipsă fiind pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii C-

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială și delegația de substituire.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Arată că în mod corect a fost admisă acțiunea, prima instanță reținând în mod just că reclamanta beneficiază de pensie de urmaș după defunctul său soț.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 704/9.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S, Reșița a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S și a obligat pârâta să elibereze o copie certificată de pe decizia de pensionare și dovada înregistrării cererii de pensie a soțului decedat al reclamantei: G, respingând în rest pretențiile formulate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, reclamanta este îndreptățită la eliberarea unei dovezi din care să rezulte că soțul decedat al acesteia era pensionar în sistemul public de pensii, deoarece o astfel de dovadă îi este necesară, potrivit art.1 din Legea nr. 578/2004, pentru a beneficia de ajutorul lunar prevăzut de Legea nr. 578/2004.

Apărarea pârâtei referitoare la caracterul confidențial al dosarului de pensionare a fost înlăturată de către instanța de fond, care a apreciat că reclamanta invocă un drept propriu, întemeiat pe situația de pensionar a soțului său predecedat, astfel încât justifică interesul de a obține acte din dosarul de pensionare al acestuia.

Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune materiale echivalente cu cuantumul ajutorului lunar, prevăzut de Legea nr. 578/2004, ajutor de care a fost privată în lunile martie și aprilie 2008, respectiv la plata sumei de 180 lei, precum și la plata în continuare a cuantumului acestui ajutor până când va beneficia efectiv de el, a fost respinsă cu motivarea că, reclamanta nu a făcut dovada daunelor materiale cauzate, respectiv a împrejurării că a solicitat acordarea acestui ajutor, iar pârâta a respins nejustificat acordarea lui.

Pârâta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 704/9.06.2008 a Tribunalul C-S, Reșița, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivarea cererii de recurs se arată că reclamanta a solicitat eliberarea doar a uneia dintre cele două acte menționate în dispozitivul sentinței recurate, astfel încât instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Pe de altă parte, hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actelor aflate la dosar, cât și a dispozițiilor legale. Astfel, instanța de fond a ignorat răspunsul pârâtei înregistrat sub nr. 2331/26.02.2008, precum și dispozițiile art.12 lit. d din Legea nr. 544/2001 și ale art.191 din Legea nr. 19/20000, modificată și completată, din care rezultă că dosarul de pensionare este confidențial, astfel încât la el pot avea acces doar titularul dosarului sau organele abilitate ale statului.

În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.7, pct.8 și pct.9 raportate la cele ale art.3041Cod procedură civilă.

Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct.7, pct.8 și pct.9 raportate la cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea din arhiva sa a unei copii certificate de pe decizia de pensie și dovada înregistrării cererii de pensionare a soțului său G, decedat la 3.04.1980 în Reșița, arătând că, la data de 28.02.2008, a solicitat eliberarea acestor înscrisuri, printr-o cerere depusă la registratura pârâtei, însă pârâta a refuzat eliberarea copiilor solicitate. Atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea adresată pârâtei, reclamanta a învederat că înscrisurile solicitate îi sunt necesare pentru întocmirea dosarului de acordare a ajutorului lunar pentru soțul supraviețuitor în conformitate cu prevederile Legii nr. 578/2004, întrucât beneficiază de pensie de urmaș după soțul său, stabilită în dosarul nr. 50742/1982, și nu mai deține acte privind pensionarea soțului său decedat în 1980.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea constată că instanța de fond a acordat exact ceea ce s-a cerut, astfel încât nu este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.

Art. 1 alin 1 din Legea nr. 578/2004, prevede: "Soțul supraviețuitor al unei persoane care, la data decesului, avea calitatea de pensionar, după caz, în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sau în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori beneficiază, la cerere, în condițiile prezentei legi, de un ajutor lunar ". Raportat la aceste dispoziții legale, reclamanta justifică interesul de a solicita pârâtei decizia de pensionare a susținătorului său decedat, precum și dovada înregistrării cererii de pensionare formulată de către acesta.

Conform deciziilor de pensionare nr.50742/28.04.1980 și nr. 50742/28.02.2005 emise de pârâtă, reclamanta beneficiază de pensie de urmaș stabilită după soțul său predecedat: G, în temeiul Legii nr. 3/1977, cu începere de la data de 1.05.1980.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 39 și urm. din Legea nr. 3/1977, art. 1 și art.2 din nr.OUG 4/2005 coroborate cu cele ale art.71 din Legea nr. 3/1977, rezultă că pensia de urmaș se acordă dacă persoana decedată beneficia de pensie pentru limită de vârstă sau ar fi avut dreptul, în condițiile legii, la o astfel de pensie.

Prin urmare, în dosarul de pensionare al reclamantei trebuie să se afle decizia de pensionare a susținătorului său decedat, astfel încât susținerea pârâtei că reclamanta solicită eliberarea unor înscrisuri care au caracter confidențial, conform art.191 din Legea nr. 19/2000 și art.12 lit. d din Legea nr. 544/2001 este nefondată, iar hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a acestor prevederi legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Din considerentele sentinței recurate rezultă motivele pe care se sprijină soluția primei instanțe, acestea nefiind contradictoriii sau străine de natura pricinii, astfel încât, în speță, nu este aplicabil motivul de recurs reglementat de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Reclamanta nu a dedus judecății vreun act juridic, care să facă obiectul interpretării instanței de fond împrejurare ce atrage inaplicabilitatea, în cauză, a prevederilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

Pentru motivele expuse anterior, în temeiul art.312 alin 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă CASA JUDEȚEANĂ de PENSII C-S împotriva sentinței civile nr. 704/9.06.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - DR.- -

GREFIER,

- -

Red./25.11.2008

Thred./25.11.2008

Ex.2

Prima inst. - - - Trib. C-

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Aurelia Schnepf, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 3293/2008. Curtea de Apel Timisoara