Asigurări sociale. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR -

DECIZIA CIVILĂ nr.376

Ședința publică din data de 24 februarie 2009

PREȘEDINTE: Mihail Decean

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva Sentinței Civile nr.822/2008, pronunțată de Tribunalul Arad in Dosarul nr-,in contradictoriu cu intimații și Tribunalul Arad, având ca obiect actualizarea pensiei de serviciu.

La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care Curtea constată că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat și, văzând că atât recurenta cât și intimata reclamantă au solicitat judecarea cauzei in lipsă,reține dosarul spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin Sentința Civilă nr.822/2008,pronunțată de Tribunalul Arad in Dosarul nr-, a fost admisă cererea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii A și-n consecință a fost anulată decizia pentru actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei, cu nr. - din 13.02.2007, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată in cauză, pentru cuantumul de 3.006 lei la data de 01.10.2007, pentru cuantumul de 3.126 lei la data de 01.04.2008, pentru cuantumul de 3.440 lei la data de 18.04.2008, precum și să-i plătească reclamantei o diferență dintre pensia plătită și cea care i se cuvine, prin aplicarea sporului de 50%, pentru perioada 1 noiembrie 2005 - 1 octombrie 2008, în cuantum de 20.547 lei.

Prin aceeași hotărâre judecătorească, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Tribunalul Arad, iar pârâta Casa Județeană de Pensii Aaf ost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut in esență că reclamanta a îndeplinit funcția de grefier la Tribunalul Arad și, la cerere, a beneficiat de pensie de serviciu începând cu 1 noiembrie 2005.

Îndreptățită, prin art. 68 alin. 7 din Legea nr. 567/2004, la actualizarea pensiei de serviciu în raport cu media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni, ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate, iar după modificarea acestei dispoziții prin nr.OUG 100/2007, intrată în vigoare la 8 octombrie 2007, la actualizarea pensiei "ori de câte ori se majorează salariul de bază al personalului auxiliar de specialitate în activitate", reclamanta a solicitat Tribunalului Arad eliberarea unei adeverințe cuprinzând majorările salariale din datele de 1 octombrie 2007, 1 aprilie 2008 și 18 aprilie 2008, solicitând să i se ia în considerare și sporurile de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, recunoscut prin hotărâri judecătorești.

În continuare,instanța de fond a mai reținut că Tribunalul Arada eliberat reclamantei mai multe adeverințe în care se atestă că reclamanta beneficiază la calcularea pensiei de salariul brut actualizat, cu toate majorările salariale, la 1 octombrie 2007, în cuantum de 2319 lei, iar la 30 mai 2008, în cuantum de 2549 lei, că venitul brut al reclamantei la 1 octombrie 2007, este de 2545 lei, la 1 aprilie 2008 este de 2646 lei, iar la 18 aprilie 2008 de 2912 lei; precum și că veniturile brute de care ar beneficia reclamanta la 1 octombrie 2007 sunt de 2545 lei, la 1 aprilie 2008,de 2646 lei, iar la 18 aprilie 2008, de 2912 lei.

Totodată,prin expertiza contabilă efectuată, expertul a stabilit cuantumul venitului brut, cu luarea în considerare atât a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat reclamantei prin Sentința Civilă nr.1133/2007 a Tribunalului Arad, care are caracter irevocabil, stabilind că venitul brut la data de 1 octombrie 2007 este în cuantum de 3340 lei, la data de 1 aprilie 2008, este în cuantum de 3473 lei, iar la data de 18 aprilie 2008, este în cuantum de 3822 lei (fila 45 dosar).Corespunzător acestor venituri brute, pensia care îi revine reclamantei începând cu 1 octombrie 2007, este în cuantum de 3340 lei, începând cu 1 aprilie 2008, este de 3126 lei, și începând cu 18 aprilie 2008, este de 3440 lei.

Aplicând sporurile menționate pe întreaga perioadă, Tribunalul a conchis că pârâta Casa Județeană de Pensii A are de plătit autoarei acțiunii de față suma de 20.547 lei, calculul fiind lămuritor și explicit, pe perioade, astfel cum este desfășurat in conținutul raportului de expertiză dispus in cauză ( la filele 77 - 79 dosar).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta Casa Județeană de Pensii A,recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 26.01.2009 solicitând modificarea sentinței supusă reformării,in sensul respingerii cererii de chemare in judecată reclamantei,așa cum fost formulată in primul ciclu procesual.

Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei,Curtea reține că acestea au vizat in esență depășirea de către judecătorii fondului a limitelor investirii,prin anularea Deciziei de pensionare nr. -/13.02.2007, cu toate că nu s-a solicitat acest lucru prin cererea de chemare in judecată.

Mai susține recurenta că stabilirea cuantumului pensiei de serviciu a reclamantei s-a făcut pe baza înscrierilor in carnetul de muncă al acesteia, precum și in funcție de veniturile confirmate prin adresele emise de angajator,in speță Tribunalul Arad, așa încât culpa in calcularea unei pensii de serviciu mai mică decât cea datorată aparține in exclusivitate angajatorului ținând seama de prevederile art. 20 din HG nr.290/2005. Aceasta cu atât mai mult cu cât in cursul judecății Tribunalul Arada emis mai multe adeverințe,care nu au fost comunicate Casei Județene de Pensii A,așa cum prevede art. 18 din Legea nr. 587/2004.

În fine,recurenta mai adaugă că in timpul administrării probei cu expertiza contabilă, specialistul a cercetat in exclusivitate înscrisurile aflate la sediul celuilalt pârât, Tribunalul Arad, dar cu toate acestea,in mod eronat,instanța de fond a dispus ca toate cheltuielile pentru întocmirea raportului de expertiză să fie suportate de Casa de Pensii.

In susținerea căii de atac,pârâta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6,7 și 9 /pr.civ.

Pârâții intimați nu s-au prezentat in fața instanței de recurs și nu și-au precizat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul pârâtei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin1./pr.civ.,Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.

Scopul urmărit de reclamantă prin demersul judiciar supus astăzi analizei a fost,in mod evident,acela de a obține actualizarea pensiei de serviciu potrivit prevederilor art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care acordă acestei categorii profesionale beneficiul actualizării pensiei speciale,ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.

Autoarea acțiunii, căreia,prin Sentința Civilă nr. 1133/2007 a Tribunalului Arad, i-au fost recunoscute drepturi salariale constând in sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică in cuantum de 50% din indemnizația brută lunară in mod retroactiv,din data de 01.04.2004, pretinde că pârâta emitentă a Deciziei nr.- /13.02.2007 nu i-a luat in considerare sporul in discuție,dar nici toate majorările salariale ale personalului in activitate. In consecință,chiar dacă cererea de chemare in judecată este relativ ambiguă in privința modului de formulare a pretențiilor, intenția autoarei sale de a solicita și obține lipsirea de efecte a deciziei nr. -/13.02.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii A este mai mult decât evidentă.

Ori,acestea fiind limitele investirii,Curtea apreciază că nu sunt intemeiate susținerile recurentei legate de incălcarea de către judecătorii fondului a principiului disponibilității, iar motivul de reformare la care se referă art. 304 pct. 6/pr. civ. nu este incident în cauză.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9/pr.civ., Curtea apreciază că în mod corect judecătorii fondului au observat că dreptul reclamantei la actualizarea pensiei de serviciu in raport cu indexările periodice de care a beneficiat personalul auxiliar de specialitate in activitate,s-a născut in cursul lunii octombrie 2007,prin intrarea in vigoare a OUG nr. 100/2007,care a modificat vechile prevederi ale art. 68 alin.12 din Legea nr. 567/2004 in sensul celor de mai sus.De la ultima recalculare potrivit vechilor prevederi ale art. 68 alin.7 din același act normativ, nouă stabilire a cuantumului pensiei trebuia făcută după criteriile legii noi, din luna intrării sale in vigoare,cu luarea in considerare a majorărilor salariale care nu au fost avute in vedere prin decizie anterioară, indiferent dacă majorările au operat înainte de 08.10.2007. In consecință,soluția reactualizării pensiei începând cu data de 01.10.2007 este corectă,iar criticile recurentei nu sunt întemeiate.

In strânsă legătură cu aspectele de fapt și de drept mai sus reținute,Curtea observă că in mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a pârâtei recurente,pe care a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată,deoarece litigiul s-a datorat refuzului explicit al casei teritoriale de pensii de a recalcula pensia de serviciu a reclamantei începând cu luna octombrie 2007,potrivit noilor prevederi ale art. 68 alin 12 din Legea nr. 567/2004, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 100/2007. Acest refuz a fost ilustrat in speță prin conținutul Adresei nr. 23876/2008, emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

In fine,Curtea mai reține că,deși recurenta a invocat in susținerea recursului și incidența prevederilor art. 304 pct.7/pr.civ., nu a precizat in mod expres care ar fi considerentele pentru care s-ar putea concluziona că sentința de fond nu a fost motivată, ori că motivarea ar fi contradictorie sau străină de natura cauzei. Nici această critică nu este întemeiată,deoarece exigențele art. 255 și următoarele /pr.civ. au fost pe deplin respectate.

Pentru motivele expuse,Curtea va face aplicarea art. 312 alin.1 și art. 304 ind. 1/pr.civ. și va respinge ca neîntemeiat recursul pârâtei,cu consecința evidentă a menținerii sentinței atacate,considerată a fi legală și temeinică.

Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii A împotriva Sentinței Civile nr.822/2008, pronunțată de Tribunalul Arad in Dosarul nr-,in contradictoriu cu intimații și Tribunalul Arad.

Fără cheltuieli de judecată in recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red../26.03.2009

Tehnored.:/ 2 ex./ 26.03.2009

Prima instanță: Tribunalul Arad

Jud., jud.

Președinte:Mihail Decean
Judecători:Mihail Decean, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Timisoara