Asigurări sociale. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 393

Ședința publică din data de 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1995 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-petent G, domiciliat în comuna, sat, str. -, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-intimată reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul-petent.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea contestației și menținerea deciziei emisă de casa județeană de pensii.

Curtea

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul Gas olicitat, ca în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D, să se dispună anularea deciziilor nr.- din 09.07.2008, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și a deciziei nr.424 din 19 mai 2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală M, întrucât a fost pensionat pentru invaliditate, în condițiile în care și-a pierdut capacitatea de muncă, iar din actele medicale deținute nu rezultă că a redobândit această capacitate.

La termenul din 19.08.2008, reclamantul și-a completat acțiunea în sensul că a contestat și decizia nr.1105 din 04.07.2008 emisă de Oficiul de Expertiză Medicală

Prin întâmpinarea formulată la 13.11.2008, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât reclamantul nu a urmat procedura de anulare a deciziei medicale privind capacitatea de muncă.

După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr.1995 din 27.11.2008, prin care a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. - din 2.06.2008 emisă de CJP D, decizia nr.424 din 19.05.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă M și decizia nr. 1105 din 04.07.2008 emisă de D, pârâta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către

Pentru a pronunța această soluție, a reținut instanța de fond că, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Ordinul nr.340/2004 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, deciziile medicale emise de medicii experți ai asigurărilor sociale, pot fi contestate, iar oficiile de expertiză medicală au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate, putându-se solicita avizul de specialitate al, acest act normativ stabilește o anumită procedură de modificare a deciziei de stabilire a capacității de muncă ce nu a fost respectată de către pârâtă, astfel că, deciziile sunt afectate de nulitate și în condițiile în care decizia nr.- produce efecte și pentru trecut, reclamantul fiind obligat la restituirea pensiei de invaliditate încasată anterior emiterii deciziei de încetare a plății pensiei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii D, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea în tot a hotărârii pronunțate, iar pe fond, respingerea acțiunii cu consecința menținerii deciziilor ca fiind legale și temeinice.

În motivarea recursului, s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, în condițiile în care erau incidente dispozițiile art. 244 pr.civilă, împotriva asistentei medicale de la M, dispunându-se începerea urmăririi penale.

S-a mai susținut că Tribunalul Dâmbovițaa reținut, în mod eronat, că la baza emiterii deciziilor au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr.340/2001, temeiul de drept al anulării fiind reprezentat de art. 41 Capitolul III, Secțiunea C din același ordin, ce prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS, recurenta procedând în mod corect la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS nr. 26313 din 16.05.2008, prin care s-au constatat anumite erori, în ceea ce privește procedura de expertizare medicală, existând posibilitatea legală ca unitatea de expertiză medicală să revizuiască deciziile definitive.

Recurenta a mai învederat că documentele depuse de reclamant la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală, cum rezultă din nota de constatare, G nu a fost expertizat de medicul specialist, cum rezultă și din nota de relații a acestui medic, iar consultarea obligatorie a B, cum a reținut instanța de fond, nu este prevăzută de lege cu acest caracter, ci cu caracter consultativ.

De asemenea, s-a susținut de recurentă că anularea deciziei de încetare a pensiei de invaliditate a fost emisă în mod corect de această instituție, în conformitate cu art. 91 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.

Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și art. 3041.civilă, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin decizia nr.424 din 19.05.2008 emisă de către recurentă s-a dispus anularea deciziei nr. 2722 din 17.07.2006 emisă pentru reclamantul-intimat, întrucât a fost eliberată fără a se respecta procedura de expertizare medicală și încadrarea într-un grad de invaliditate a acestei persoane, iar, prin decizia nr. - din 9.06.2008, aceeași instituție a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatului, cu consecința recuperării sumei încasate cu titlu de pensie de invaliditate, în cuantum de 11.532 lei, aferentă perioadei 26.07.2006 - 01.06.2008.

Intimatul-reclamant a promovat contestație împotriva deciziei nr.424 din 19.05.2008, ce a fost respinsă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, prin decizia nr.1105 din 4.07.2008, constatându-se că nu există documente conforme și necesare încadrării și menținerii în grad de invaliditate.

Decizia de încadrare în grad de invaliditate a contestatorului a fost anulată de către intimată în urma controlului efectuat în baza secțiunii C pct.III art. 39 din Ordinul nr.340/2001, constatându-se anumite deficiențe, concluzionându-se că nu au fost respectate procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Astfel, în mod corect, a constatat prima instanță că deciziile emise în baza controlului nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001 statuând că decizia emisă de Oficiul de Expertiză se aplică de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare a autocontrolului, într-o astfel de situație recurenta pârâtă trebuia să emită noi decizii de menținere în același grad de încadrare, în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui motiv justificat de anulare a deciziilor emise, recurenta neputându-se prevala de propria culpă.

Referitor la motivul de recurs potrivit căruia, în mod eronat, instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, în conformitate cu art. 244 pr.civilă, Curtea constată că nu este întemeiat, întrucât la termenele acordate de instanța de fond, nici oral, nici prin cerere scrisă, recurenta nu a formulat o cerere de suspendare a judecății cauzei, în conformitate cu acest text de lege, astfel că, în lipsa investirii cu o cerere, instanța nu se poate pronunța în consecință.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia, temeiul legal al anulării deciziei de încadrare în grad de invaliditate a lui G este art. 41 din Ordinul nr.340/2001 și nu art. 39 din același act normativ, Curtea constată că nu este fondat, întrucât deciziile emise de Oficiul de Expertiză ca urmare a unui autocontrol efectuat se aplică de la data emiterii lor și nu retroactiv, erorile constatate în actul de control depus la dosar nu sunt imputabile intimatului beneficiar, ci unui angajat al CJP D - Cabinetul de Expertiză Medicală M, suspectat de săvârșirea unor fapte cu caracter penal.

De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit căruia, actele depuse de către intimatat nu au fost analizate de către medicul specialist, neexistând nicio dovadă în acest sens, întrucât nu s-a făcut dovada că recurenta a solicitat lui G să depună respectivele înscrisuri, iar intimatul nu s-a conformat, acesta fiind motivul pentru care au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate, Casa Județeană de Pensii D invocând propriile greșeli în aplicarea prevederilor legale și gestionarea documentelor medicale, în sarcina contestatorului neexistând obligația dovedirii împrejurării depunerii acestor documente medicale.

Nici motivul de recurs potrivit căruia, avizul de specialitate al este unul consultativ și nu obligatoriu, nu este întemeiat, întrucât, prin Ordinul nr.340/2004 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, s-a prevăzut o anumită procedură de modificare a deciziei de stabilire a capacității de muncă ce nu a fost respectată de către recurentă, în cadrul acestei proceduri putându-se solicita avizul de specialitate al instituției menționate mai sus, în acest sens reținându-se și de către instanța de fond și nu cum s-a arătat de către recurentă.

Referitor la motivul de recurs potrivit căruia emiterea deciziei de încetare a pensiei de invaliditate a fost corectă și legală, în conformitate cu dispozițiile art. 91 alin.1 lit.b din Legea 19/2000, Curtea constată că nu este fondat, decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate nr. - din 9.06.2008 este accesorie deciziei nr.424/2008, ce este afectată de nulitate, iar, potrivit principiului "actul accesoriu urmează soarta actului principal", sancțiunea anulării este aplicabilă și acesteia.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect, Tribunalul Dâmbovițaa concluzionat că se impune anularea deciziei nr.- din 02.06.2008 emisă de către recurentă, cât și a deciziei nr. 424 din 19.05.2008 emisă de Cabinetul de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M, decizii ce conțin prevederi cu aplicabilitate retroactivă, ce contravin dispozițiilor art. 39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001, au fost emise fără respectarea procedurii de modificare a deciziei de stabilire a capacității de muncă reglementată de art. 36-39 din același act normativ, pentru aceste aspecte de nelegalitate se impune și anularea deciziei nr.1105 din 4.07.2008, prin care s-a respins contestația intimatului de către D, hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinice, recursul nu este fondat, urmând ca,în conformitate cu art. 312 pr.civilă, să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimataCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.1995 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-petent, domiciliat în comuna, sat, str. -, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.03.2009

f- - Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Ploiesti