Asigurări sociale. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 412

Ședința publică din 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 2038/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, iar pentru pârâta recurent Casa Județeană de Pensii C-S se prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul instituției pârâte solicită admiterea recursului și modificarea sentința civilă atacată, în sensul respingerii acțiunii introductive, pentru motivele arătate în scris.

Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurată.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2038/12.11.2008 a Tribunalului C-S s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul și a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii C-S să emită pe seama reclamantului o nouă decizie de pensionare în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual stagiul de cotizare de 20 de ani. Totodată, a fost respins petitul având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să recalculeze pensia reclamantului în baza adeverinței nr. 3074/2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la dispozițiile art. 8 din același act normativ, prevăzând un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, iar reclamantul a muncit 20 de ani și 9 zile în locuri de muncă care se încadrează în grupa I de muncă, având vârsta de 50 de ani împliniți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C-S solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și, în fond, respingerea în totalitate a acțiunii.

A criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 din Anexa la HG nr. 1550/2004 raportat la dispozițiile Legii nr. 3/1977, considerând că stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, care trebuie utilizat la determinarea punctajului mediu anual cu ocazia recalculării pensiei, este cel prevăzut la art. 8 din lege, respectiv de 30 de ani în cazul bărbaților.

S-a mai invocat și faptul că momentan, pensia reclamantului este calculată în baza deciziei de pensionare nr. 5665/17.09.2008, decizie care este în vigoare și nu există nicio dispoziție de revocare a acesteia.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 raportat la 299-316 Cod procedură civilă.

Criticile aduse sentinței civile atacate sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, reclamantul și-a modificat obiectul acțiunii, solicitând, la termenul de judecată din data de 12.11.2008, la instanța de fond, când au avut loc dezbaterile în fond ale cauzei, emiterea unei noi decizii de pensionare în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 20 de ani.

În urma reanalizării documentelor oficiale depuse de reclamant la dosarul de pensionare, pârâta a procedat la recalcularea pensiei, fiind emise două decizii de pensionare cu nr. 56665/17.09.2008.

Prima decizie a fost emisă în baza nr.OUG 4/2005, nr.HG 1550/2004, cu luarea în considerare a sporurilor de care a beneficiat, iar a doua decizie a fost emisă în baza OUG nr. 19/2007, pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000.

Reclamantul nu a înțeles să conteste aceste decizii, așa încât, față de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 19/2000, ele au caracter definitiv.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 1-3 Cod procedură civilă raportate la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se va admite recursul, modificându-se în tot sentința civilă atacată, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 2038/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Modifică în tot sentința civilă atacată.

Respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 31.03.2009

TehnoredA./ 31.03.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul -

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Timisoara