Asigurări sociale. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 417

Ședința publică din 11 martie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Mihail Decean

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr.770/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contra-dictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect contestație împotriva decizieei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii C-S, lipsă fiind reclamantul-intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus întâmpinare prin registratură, la data de 28.02.2008, de către reclamantul-intimat, apoi se trece la judecarea în fond a recursului.

Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului modificarea hotărârii atacate și respingerea în totalitate a acțiunii.

CURTEA,

În deliberare constată că prin sentința civilă nr.770 din 14.12.2007 a Tribunalului C-S s-a hotărât:

"Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul,. în loc., Nord,.5,.1,.1,.7, jud. C-S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, cu sediul în mun. Reșița,-, jud. C-

Dispune anularea deciziei nr.- din data de 21.06.2006, și obligă pârâta să emită o nouă decizie pe seama reclamantului privind recalcularea pensiei acestuia în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru munca depusă.

Definitivă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

"Prin decizia nr.1586/21.06.2006, pârâta casa Județeană de Pensii i-a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului în conformitate cu dispozițiile OUG nr.4/2005, astfel încât drepturile de pensie ale reclamantului au fost diminuate.

Punctajul mediu anual obținut de către reclamant prin evaluare a fost calculat, având în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Potrivit disp.art.4 din OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistemul public stabilite de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Art.2 al. HG nr.1550/2004 stabilește că evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată utilizând stagiul complet de cotizare care, potrivit disp.art.2 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de către persoana beneficiară.

Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977 (art.2, alin.3 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004).

În speță, dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis în anul 1987 prin decizia de pensionare pentru munca depusă și limită de vârstă în baza Legii nr.3/1977 modificată și completată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.8 din Legea nr.3/1977 stagiul complet de cotizare prevăzut pentru bărbați este de 30 ani.

Însă, dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977 derogă de la aceste dispoziții și prevăd un stagiu de cotizare de 20 ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Ori, în speța de față instanța reține referitor la contestatorul reclamant a muncit 20 de ani în grupa I de muncă.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia susține nelegalitatea hotărârii instanței de fond, care a aplicat greșit dispozițiile art. 2 din anexa la HG nr.1550/2004, art. 4 din nr.OUG4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, raportat la dispozițiile Legii nr. 3/1977.

În drept, prin cererea de recurs sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.

Recursul nu este fondat.

Nu se poate reține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozi-țiile legii, pentru a pronunța hotărârea recurată.

O astfel de greșită interpretare și aplicare a lor a fost făcută de către pârâtă, atunci când a emis decizia de pensionare anulată de instanța de fond, greșeală repetată și prin susținerile din motivarea recursului său.

Astfel, stagiul de cotizare de 20 ani stabilit prin sentința recurată este cel legal, fiind dată prin hotărârea recurată, o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr.3/1977, prin care este reglementată diferit, pe cale de excepție de la prevederile art. 8 din aceeași lege, stabilirea stagiului de cotizare, care este în speță de 20 ani.

Așa fiind, recursul urmează a nu se admite, sentința recurată, cu motiva-rea reprodusă în citat mai sus, pe care instanța de recurs o validează, având caracterele unei hotărâri legale și temeinice.

Nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Luând în considerare și dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr. 770 din 14.12.2007 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr. - - - - - -

GREFIER, - -

Red./14.03.2008

Tehnored. 2 ex./26.03.2008

Prima instanță: - - - Trib.C-

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici, Mihail Decean

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Timisoara