Asigurări sociale. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Conflicte de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 451

Ședința publică din 10 martie 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Mihail Decean

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2129 din 24.11.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C-

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2129 din 24.11.2008 a Tribunalului C-S s-a hotărât respingerea acțiunii reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, având ca obiect contestarea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, cu motivarea următoare:

"Întrucât reclamantul consideră că decizia nr. -/22.02.2008, emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală a contestat-o prin acțiunea dedusă judecății.

Astfel, referitor la petitul formulat de reclamant ce are ca obiect obligarea pârâtei la luarea în calcul, la stabilirea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pe motiv că acesta se încadrează în prevederile art. 9 lit. b din HG267/14.03.1990, instanța urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Văzând decizia nr. -/12.11.1990, emisă de Comisia de Pensii C-S privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, instanța reține că reclamantul nu a fost pensionat în baza prevederilor legale invocate, întrucât acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute la art. 9 lit. b) din nr.HG 267/14.03.1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră.

Articolul 9 litera b) din HG267/ 14.03.1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră prevede că, "Pensionarea pentru limită de vârstă și vechime în muncă a personalului din unitățile miniere se va face în următoarele condiții:

b) la vârsta de 50 de ani pentru cei care au lucrat minim 15 ani în subteran și la 55 de ani pentru cei care au lucrat minim 20 de ani în cariere și instalații de preparare;"

Ori, instanța văzând condițiile cumulative prevăzute de actul normativ enunțat, pe care reclamantul trebuia să le aibă îndeplinite la data ieșirii la pensie și anume, să aibă vârsta de 50 de ani împlinită și cel puțin 15 ani lucrați în subteran, și analizând decizia inițială de pensionare a reclamantului nr. -/12.11.1990 constată că acesta la data pensionării avea împlinită doar vârsta de 48 de ani 5 luni și 18 zile și o vechime realizată în subteran de 18 ani, 7 luni și 11 zile.

Prin urmare, prevederile art. 9 lit.d) din HG267/199o nu sunt incidente în cauză, reclamantul neîndeplinind condițiile de vârstă (50 de ani) la data pensionării prin decizia nr. -/12.11.1990.

Reclamantul a fost pensionat inițial în baza Legii nr 3/1977, prin decizia de pensionare nr. -/12.11.1990 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă. Această pensie a fost acordată în baza prevederilor legii nr. 3/1977, în vigoare la acea dată (așa cum recunoaște și reclamantul în acțiunea sa), lege care la art. 8 prevedea că vechimea minimă necesară pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă este de 30 de ani, pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.

Recalcularea pensiei reclamantului s-a făcut potrivit art. 2 alin.(1) și (3) din anexa la.OUG nr. 1550/2004 care prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual se aplică astfel " pentru persoanele a căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977."

Stagiul complet de cotizare este vechimea integrală în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977 la art. 8, respectiv 30 de ani pentru bărbați.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată și precizată."

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, în care susține că față de vechimea pe care a dovedit-o cu probele din dosar în grupa I-a de muncă, stagiul de cotizare de 30 ani este eronat stabilit prin decizia pârâtei pe care o contestă, fiind greșit interpretate dispozițiile Legii nr. 3/1977 aplicabile în cazul său.

Recursul este fondat.

Dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis la data de 01.05.1990, conform deciziei privind acordarea pensiei pentru munca depusă, acesta având o vechime în muncă de 18 ani și 7 luni și 11 zile în grupa

Prin decizia nr. -/12.11.1990, emisă de pârâta intimată, pensia reclamantului a fost stabilită utilizându-se un stagiu de cotizare de 30 ani, cu referire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Față de prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977, se poate concluziona că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activitate în grupa I și II de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci și reducerea vechimii totale în muncă, necesare pentru pensionare.

Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977 "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, .la stabilirea pensiei li se ia în calcul pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte un an și șase luni pentru grupa I de muncă".

De asemenea, este prevăzut faptul că persoanelor care au vechimea în muncă prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 25 ani în locurile încadrate în grupa a II-a de muncă sau cel puțin 20 de ani în locurile încadrate în grupa I-a de muncă au dreptul să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I și II de muncă.

Întrucât reclamantul recurent a muncit 18 ani, 7 luni și 11 zile în grupa I de muncă, se impunea reducerea stagiului complet la 21 ani, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Luând în considerare și dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) din Codul d e procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2129 din 24.11.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, pe care o modifică în tot, în sensul că admite contestația recurentului împotriva deciziei nr. - din 13 august 2008 pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C-S privind recalcularea pensie pentru limită de vârstă,

anulează această decizie și obligă pe pârâta intimată să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei recurentului, începând cu 01.07.2005, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 21 ani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2009.

p. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -, - - - -

aflată în concediu

de odihnă,

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER,

- -

Red. / 04.06.2009

Tehnored. /04.06.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul C-

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Timisoara