Asigurări sociale. Decizia 5583/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3433/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5583/
Ședința publică de la 14 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiuluiîmpotriva sentinței civile nr.1209 din data de 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48667/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"asigurări sociale - anulare decizie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata,prin procurator în baza procurii judiciare autentificată sub nr.85 din 04.02.2009 la BNP și depusă în dosarul instanței de fond-fila 16, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 21.09.2009, concluzii scrise însoțite de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea mandatarul intimatei, respectiv a numitei, cu BI seria - nr.- eliberat de Circa 21 la data de 12.08.1988.
Interpelată fiind, mandatarul intimatei, respectiv numita, arată că nu are studii juridice.
Curtea, având în vedere împrejurarea că mandatarul intimatei, respectiv numita, nu are studii juridice și văzând dispozițiile art.68 alin.4 din codul d e procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1209 din data de 12.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis cererea formulata de reclamanta împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului.
A anulat decizia de debit 46278 din 30.10.2008 și exonerează reclamanta de plata sumei de 2386, obligând pârâta să restituie eventualele sume reținute în baza acestei decizii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia din data de 28.02.2008 se recalculează drepturile de pensie ale reclamantei începând cu data de 01.03.2005, stabilindu-se un punctaj de 0,87259. Întrucât pensia rezultata în urma recalculării este mai decât cea afla în plată anterior, se menține aceasta din urma până când pensia rezultată din înmulțirea punctajului mediu anual recalculat cu valoarea unui punct de pensie va depăși valoarea pensie în plată.
Prin decizia din data de 14.08.2008, se procedează la o nouă recalculare a pensiei reclamantei, de data aceasta fiind determinat un punctaj de 0,69467, astfel încât a fost menținută în plată pensia anterioară recalculării.
La data de 30.10.2008, pârâta emite o decizie de debit prin care reține că reclamanta datorează suma de 2386 lei pentru perioada 01.11.2005 - 01.11.2008 deoarece punctajul mediu anual stabilit la data de 28.02.2008 a fost revizuit la data de 14.08.2008.
Instanța a reținut că potrivit art. 184 din Legea nr. 19/2000, sumele încasate necuvenit se recuperează în termenul de prescripție de 3 ani.
În cauză, instanța a reținut că într-adevăr, punctajul mediu anual stabilit la data de 14.08.2008 este mai mic decât cel determinat la data de 28.02.2008.
Reclamanta nu s-a aflat în plată cu o pensie corespunzătoare punctajului de 0,87259 și față de evoluția valorii punctului de pensie din anul 2005 până în anul 2007, acest lucru nu a fost posibil, deoarece pensia rezultată în urma înmulțirii acestui punctaj cu valoarea punctului de pensie nu a putut depăși valoarea pensiei menținute în plată prin ambele decizii de recalculare.
Pârâta nu a invocat și nu a făcut vreo dovadă că reclamanta ar fi primit în aceasta perioadă sume mai mari decât pensia care i se cuvenea, și anume pensia în cuantumul menținut în plată.
Prin urmare, sumele primite de reclamanta nu au fost necuvenite, cel puțin pentru o parte din aceasta perioadă.
Revizuirea punctajului, cu consecința reducerii acestuia, nu are ca efect obligatoriu stabilirea existentei unui debit, ci trebuie avută în vedere situația concretă, respectiv, dacă pensionarul a încasat sume mai mari decât cele care i se cuveneau conform deciziilor emise de pârâta.
În consecința, pârâta are obligația de verifica situația de fapt in ce o privește pe reclamanta, urmând să stabilească ulterior daca aceasta datorează sau nu vreo sumă de bani, pentru ce perioadă și motivul concret al debitului.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a - VII -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în fapt, prin sentința mai sus menționata, instanța de fond a admis contestația formulata de reclamanta, prin care a anulat decizia de debit nr.46278 din 30.01.2008 și a exonerat reclamanta de la plata sumei de 2.386 lei și a obligat Casa Locală de Pensii Sector 1 B la restituirea eventualelor sume reținute în baza acestei decizii.
Petentei i s-au recalculat drepturile de pensie de limită de vârstă ținându-se cont de toate actele depuse la dosarul de pensie, astfel încât la data de 28.02.2005 Sector 1 emis, în temeiul nr.OUG4/2005, decizia nr. 46278 prin care punctajul mediu anual determinat în urma recalculării a fost stabilit la 0,87259 puncte. Plata drepturilor s-a făcut începând cu 01.03.2005.
Recurenta a învederat instanței că, întrucât pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat, în sumă de 2.579.021 lei era mai mică decât pensia aflata în plată la acea dată, în sumă de 3.299.801 lei, aceasta din urma s-a menținut până când pensia rezultată prin înmulțirea punctajului mediu anual recalculat cu valoarea unui punct de pensie, a depășit valoarea pensiei în plată, - conform prevederilor art. 6, alin. 2 din OUG nr.4/2005 actualizată.
De altfel recurenta a învederat instanței că în temeiul art.89, alin.1 din Legea nr. 19/2000 actualizată, Casa Locală de Pensii Sector 1 poate emite decizii de revizuire, în situația în care se constată greșeli sau nereguli în stabilirea drepturilor de pensie: "în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale". De asemenea, art.7, alin.4 din nr.OUG4/2005 prevede: "situația în care se constată erori de calcul, decizia de pensie poate fi revizuită din oficiu, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Însă, întrucât din verificarea dosarului de pensie s-a constatat că drepturile de pensie au fost recalculate eronat - eroarea a constat în faptul că, în mod greșit, perioada 15.08.1977-01.10.1977 a fost valorificata la stabilirea drepturilor de pensie ca perioadă în care reclamanta a beneficiat de pensie de invaliditate, în situația în care 15.08.1977 reprezintă data trecerii de la pensia de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă.
De asemenea, decizia nr.46278/28.02.2005 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă menționă în mod eronat data stabilirii drepturilor de pensie pentru limită de vârstă ziua de 01.09.1971, când de fapt, în mod corect, această dată era 15.08.1977.
Data de 01.09.1971 reprezintă data de la care reclamanta a beneficiat de pensie de invaliditate.
Decizia de revizuire nr.46278/14.08.2008 a stabilit un punctaj mediu anual determinat de 0,69467 puncte, iar întrucât pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat, în sumă de 2.053.162 lei, este mai mică decât pensia aflată în plată, în sumă de 3.299.801 lei, aceasta din urma se menține până când pensia rezultată prin înmulțirea punctajului mediu anual recalculat cu valoarea unui punct de pensie va depăși valoarea pensiei în plată.
Astfel, în temeiul art. 187, alin. 1 și 4 din Legea nr. 19/2000 actualizata, Sector 1 emis la data de 30.10.2008 decizia nr.46278 prin care a instituit un debit în cuantum de 2.386 lei.
Calculul debitului s-a făcut conform " de calcul - debit", care se afla atașata la dosarul cauzei.
Sentința instanței de fond este criticabila sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește recalcularea pensiei conform G nr.4/2005 și a faptului că obligă Casa Locală de Pensii Sector 1 B să anuleze decizia de debit nr.46278/30.10.2008.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta recurentaCasa de Pensii a Municipiuluiîmpotriva sentinței civile nr.1209 din data de 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.48667/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
19.10.2009
Jud. recurs.:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina