Asigurări sociale. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 626

Ședința publică de la 10 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 238 din 20 02 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind CASA JUD. DE PENSII I, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 26 09 2008 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru data de 3 X 2008, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat din nou pronunțarea pentru azi, 10 X 2008.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă 238 din 20.02.2008 Tribunalul Iași admite excepția tardivității formulării contestației față de decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. - din 03.10.2001 și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 01.01.2005 și în consecință:

Respinge contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii împotriva deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr. - din 03.10.2001 pe excepția tardivității formulării contestației.

Respinge cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, privind obligarea intimatei la plata drepturilor de pensie recalculate anterioare datei de 01.01.2005, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata casa Județeană de pensii I, împotriva deciziei nr. - din 28.11.2007.

Obligă intimata să emită în folosul contestatorului o nouă decizie de pensie prin care, la stabilirea drepturilor de pensie, să fie luată în considerare, ca vechime în muncă, și perioada 25 mai 1965 - 28 septembrie 1965, conform adeverinței nr. 3472/19.07.2007.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:

Decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. 1 - - din 03.10.2001 a stabilit drepturile de pensie în favoarea contestatorului începând cu data de 01.08.2001.

Drepturile de pensie astfel cum au fost stabilite prin această decizie au fost primite de către contestator începând din octombrie 2001 până în noiembrie 2007 fără ca acesta să le conteste.

Așa cum a susținut și contestatorul în fața instanței la termenul din 13 februarie 2008, acesta a luat cunoștință de decizia emisă la data de 03.10.2001, abia în ianuarie 2002 când i-a fost comunicată.

Potrivit art. 87 din Legea 19/2000 decizia poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 zile de la comunicare.

Or, în condițiile în care decizia de pensie - emisă la 03.10.2001 i-a fost comunicată acestuia în ianuarie 2002 este evident că termenul de 45 zile a fost depășit cu foarte mult, raportându-se la data introducerii contestației 08.01.2008.

Nu au fost primite susținerile contestatorului potrivit cărora nu a putut să conteste decizia deoarece nu a primit nici un buletin de calcul pentru a face o comparație și a vedea cum i-au fost stabilite drepturile de pensie, întrucât documentația ce stă la baza emiterii deciziei nu se comunică titularului odată cu decizia. Abia dacă acesta contestă decizia, ce i-a fost comunicată, în fața instanței competente, îi incumbă obligația intimatei I de a depune documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate la dosarul înregistrat pe rolul tribunalului.

Prin urmare pentru aceste considerente instanța a respins contestația formulată de în contradictoriu cu I împotriva deciziei de pensie -/03.10.2001 pe excepția tardivității formulării contestației.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 01.01.2005 instanța reține că și aceasta este întemeiată avînd în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 08.01.2008, iar termenul de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 din decretul 167/1958 se întinde până la data de 08.01.2005. Întrucât drepturile bănești pentru perioada 01.01.2005 - 08.01.2005 pot fi achitate până la sfârșitul lunii, instanța reține că prescripția extinctivă operează anterior datei de 01.01.2005 motiv pentru care va respinge cererea contestatorului în contradictoriu cu I privind obligarea acesteia la plata drepturilor de pensie recalculate anterioare datei de 01.01.2005 pe excepția prescripției dreptului la acțiune, iar întrucât acesta nu a contestat în termen decizia de pensie emisă la data de 3.10.2001 și pretențiile aferente perioadei 01.01.2005 - 17.11.2007 apar ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește contestația formulată de contestator împotriva deciziei de pensie - din 28.11.2007 instanța reține că aceasta este întemeiată.

Prin adeverința nr. 3472/19.07.2007 eliberată de Asigurarea Românească - contestatorului se atestă faptul că în perioada 25.05.1965 - 01.07.1965 a lucrat ca agent de asigurare cu contract de muncă fiind retribuit cu suma de 650 lei salariu tarifar de încadrare, iar în perioada 01.07.1965 - 28.09.1965 a primit un salariu tarifar de încadrare de 752 lei.

Art. 5 alin. 1 pct. I din legea 19/2999 prevede că persoanele care desfășoară activități de bază de contract individual de muncă sunt asigurate obligatoriu în sistemul public, prin efectul legii.

Prin urmare atât timp cât contestatorul a făcut dovada că a fost angajat cu contract de muncă în perioada menționată anterior beneficiind de drepturi salariale, se cuvine ca și această perioadă să-i fie luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, ca vechime în muncă.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis contestația formulată de în contradictoriu cu I, împotriva deciziei - din 28.11.2007 și a obligat intimata să emită în folosul contestatorului o nouă decizie de pensie prin care, la stabilirea drepturilor de pensie, să fie luată în considerare, ca vechime în muncă, și perioada 25 mai 1965 - 28 septembrie 1965, conform adeverinței nr. 3472/19.07.2007.

Prin decizia civilă nr.369 din 3 iunie 2008 Curtea de APEL IAȘI respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.238/20.02.2008.

Împotriva aceleași sentințe declarase recurs, în termenul legal și contestatorul, cererea acestuia fiind înregistrată separat, pe rolul Tribunalului Iași, sub nr.2143/05.05.2008.

Prin încheierea pronunțată la data de 04.06.2008 Tribunalul Iași scoate cauza de pe rol și o înaintează spre competentă soluționare Curții de APEL IAȘI, ca instanță de recurs.

Pe rolul acestei instanțe dosarul a fost înregistrat sub nr. 2143/21.06.2008.

În motivarea recursului contestatorul arată că în mod greșit a reținut instanța excepția tardivității contestației formulate împotriva deciziei nr. - din 03.10.2001. Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor art.89 din Legea 19/2000, în situația în care e constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile și modificările legale.

Mai arată recurentul contestator că se impune reanalizarea deciziei dat fiind faptul că în anul 2001 nu i-a fost comunicată în scris baza de calcul a pensie, astfel că neavând cunoștință de modalitatea de calcul a pensiei nu o putea contesta. S-a greșit calculul punctajului anual pornind de la o aplicare greșită a dispozițiilor art. 47 al.1 lit.b din Legea 19/2002.

Intimata Casa Județeană de Pensii I formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Decizia din anul 200, prin care i s-a calculat corect punctajul, nu a fost contestată în termenul prevăzut de /2000, situație în care a rămas definitivă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatei și dispozițiile legale aplicabile Curtea constată recursul nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.87 din Legea 19/2000 Decizia de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 30 de zile de la comunicare. Decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă (art.88 din același act normativ).

Potrivit dispozițiilor art.89 din Legea 19/2000 În situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați.

Curtea constată că în speță aplicabile sunt dispozițiile art.87 din Legea 19/2000, așa după cum corect a reținut instanța de fond și nu dispozițiile art.89 din Legea 19/2000, cum invocă recurentul.

Acesta a luat la cunoștință de decizia de pensionare - /03.10.2001 în ianuarie 2002, când i-a fost comunicată, aspect învederat chiar de contestator în fața instanței de fond, la termenul din data de 13.02.2008.

Împrejurarea că nu a cunoscut modalitatea efectivă de calcul a punctajului practicată de casa de pensii, nu este prin ea însăși de natură a conduce la ideea că recurentul este în măsură a contesta oricând decizia, în raport de momentul în care acesta consideră că a semnalat eventuale erori în determinarea drepturilor de pensie.

A interpreta în acest sens dispozițiile art. 89 ar însemna a lăsa posibilitatea titularului deciziei de pensionare de aoc ontesta sine die, și ar lăsa fără eficiență juridică dispozițiile art.87 din Legea 19/2000, înfrângându-se astfel principiul securității raporturilor juridice civile.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că instanța de fond a aplicat corect legea, în temeiul dispozițiilor art.312 din pr.civ va respinge recursul și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.238/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier

Red.

7. XI.2008/2 ex.

Judecători Tribunal:

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Iasi