Asigurări sociale. Decizia 814/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 814
Ședința publică din data de 24 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Enescu Dan Andrei
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 64 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 453 din 23.04.2009 și intimata-reclamantă, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii, depune la dosar decizia nr. - din 23.04.2009, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Intimata-reclamantă, personal, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii, având cuvântul arată că prin decizia nr. -/23.04.2009 reclamanta a fost repusă în drepturi prin schimbarea în grad, respectiv din gradul 2 în gradul 3 de invaliditate, motiv pentru care învederează că pârâta casa județeană de pensii va achita suma respectivă intimatei, împrejurare față de care lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursului de față.
Intimata-reclamantă, personal, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
- 2 -
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr.64 din data de 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată per pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună repunerea în situația anterioară emiterii deciziei nr. -/31.10.2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la plata pensiei de invaliditate restantă în cuantum de 8181 lei până la data 01.11.2007, precum și în continuare până în prezent.
În motivarea cererii se invocă faptul că prin sentința civilă nr. 868/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost admisă cererea formulată de către reclamantă, dispunându-se anularea deciziei nr. -/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat de către Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La dosarul cauzei au depuse, în copie, decizia nr. -/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, sentința civilă nr. 868/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, decizia civilă nr. 1584/22.08.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, cartea de identitate a reclamantei, precum și întâmpinarea formulată de către pârâtă.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința sus-menționată admis acțiunea și a dispus repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii deciziei nr.- din data de 31 octombrie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, obligând pârâta la plata către reclamantă a pensiei de invaliditate restantă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că acțiunea formulată de reclamanta este întemeiată având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. -/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a acesteia, precum și recuperarea sumei de 8181 lei reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004 - 01.11.2007.
Prin sentința civilă nr.868/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de către reclamantă și s-a anulat decizia nr. -/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, soluție rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat de către Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr. 1584/22.08.2008 pronunțată în dosarul nr-.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Casa Județeană de Pensii Dad eclarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod eronat instanța de fond a apreciat că sumele plătite cu titlu de pensie nu pot fi recuperate deoarece, potrivit legii suspendarea plății pensiei se produce din luna următoare celei în care pensionarul de invaliditate nu s-a prezentat la comisia medicală, în speță, fiind vorba de anul 2006.
- 3 -
recurenta că din evidențele M care au fost verificate în urma unui audit intern a rezultat că începând cu anul 2001 în dosarul medical al reclamantei nu au fost depuse documente medicale și că aceasta nu a figurat în borderourile care trebuiau înaintate la Serviciul stabilire pensii în vederea suspendării plății pensiei, astfel că în mod eronat a fost anulată și decizia de recuperare.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acestea, așa după cum se va arăta în continuare:
Prin sentința civilă nr. 868/2008 a Tribunalului Dâmbovița rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia civilă nr. 1584/2008, ambele aflate în copie la dosarul de fond, s-a dispus anularea deciziei nr.-/2007 emisă de recurentă prin care a fost dispusă suspendarea plății pensiei de invaliditate stabilită în favoarea reclamantei și recuperarea sumei de 8181 RON.
Indiferent de felul nulității, respectiv dacă aceasta este relativă sau absolută, efectele sunt aceleași în sensul că actul juridic lovit de nulitate se consideră că nu a existat niciodată, cu alte cuvinte, nulitatea are efecte retroactive, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta nu mai poate fi obligată la restituirea sumei de 8181 RON, după cum numai există temei nici pentru neplata pensiei de invaliditate, reluarea plății urmând a fi făcută din momentul sistării acesteia.
Criticile recurentei vizează, în esență, aspecte de fond legate de constatarea nulității deciziei de suspendare și recuperare, aspecte care au fost rezolvate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești sus-menționate.
Ca urmare, ele nu mai pot fi puse în discuție în cauza de față.
Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 64 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Enescu Dan Andrei
- - - - - - -
Grefier,
- 4 -
Red./
2 ex./11 mai 2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Enescu Dan Andrei