Cerere recalculare pensie. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.100/AS
Ședința publică de la 17 Martie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr.363/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, str.- cel M, -.1A 128, județul C, având ca obiect rentă veteran de război.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic, în baza delegației nr.2323/16.03.2009 depusă la dosar, intimata reclamantă, personal și asistată de avocat, conform împuternicirii avocațiale din 17.02.2009.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri, probe de formulat în cauză.
Instanța, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei Casa Județeană de Pensii C solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței, considerând că renta este corect acordată, în funcție de actele în vigoare.
Apărătorul intimatei - reclamante, având cuvântul solicită respingerea recursului, sentința pronunțată fiind legală și temeinică.
Solicită să se observe că art. 141din OUG nr.12/2004 prevede că renta se calculează având în vedere atât solda de grad cât și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN, stabilite conform legii.
Precizează apărătorul intimatei că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la 16.12.2008 împotriva sentinței civile nr.363 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată în data de 02.07.2008 la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamanta solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C să îi plătească renta luând în calcul solda de grad și solda de funcție în conformitate cu OUG nr. 12/2004, întrucât în prezent aceasta îi este plătită având în vedere numai solda de grad, începând cu 01.03.2004.
În dovedire a depus înscrisuri privind calitatea de veteran decorat al soțului defunct și de beneficiar al Legii nr. 44/1994 precum și certificate de stare civilă.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătându-se că renta este corect calculată, modificările intervenite prin OUG nr. 12/2004 vizând numai eliminarea diferențelor dintre drepturile veteranilor din armată și drepturile veteranilor din alte forțe militare, fără a se modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994. De asemenea a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.03.2004 - 04.07.2005.
Prin cererea înregistrată în data de 02.07.2008 la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanta solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C să îi plătească renta luând în calcul solda de grad și solda de funcție în conformitate cu OUG nr. 12/2004, întrucât în prezent aceasta îi este plătită având în vedere numai solda de grad, începând cu 01.03.2004.
În dovedire a depus înscrisuri privind calitatea de veteran decorat al soțului defunct și de beneficiar al Legii nr. 44/1994 precum și certificate de stare civilă.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătându-se că renta este corect calculată, modificările intervenite prin OUG nr. 12/2004 vizând numai eliminarea diferențelor dintre drepturile veteranilor din armată și drepturile veteranilor din alte forțe militare, fără a se modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994. De asemenea a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.03.2004 - 04.07.2005.
Prin sentința civilă nr.363/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și au fost respinse pretențiile aferente perioadei 01.03.2004 - 02.07.2005, ca prescrise.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și a fost obligată pârâta către reclamantă la plata rentei lunare în funcție de solda de grad și funcție la minim ale unui sublocotenent din carul Ministerului Apărării Naționale pentru perioada 02.07.2005- 02.07.2008.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:
1. Cu privire excepția prescrierii dreptului la acțiune:
În conformitate cu art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar art. 3 din același act normativ stabilește că termenul prescripției este de 3 ani.
Articolul 18 din Decretul nr. 167/1958 stabilește că instanța judecătorească sunt obligate ca, din oficiu să cerceteze, dacă dreptul la acțiune este prescris.
În cauză, reclamantul a introdus acțiunea la data de 02.07.2008 și nu a invocat și nici probat cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției în sensul art.13 și 16 din Decretul nr. 167/1958.
Ca urmare se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.03.2004 - 02.07.2005 și va fi respinsă cererea privind pretențiile pentru această perioadă în consecință.
2. Cu privire la fondul cauzei:
Din talonul de pensie depus (pentru luna mai 2008) rezultă că reclamanta beneficiază de rentă, dosarul său de pensie având nr. -.
Din Adeverința nr. 9602/15.11.1994 eliberat de Ministerul Apărării Naționale - UM 02405 Pitești, rezultă că - a fost decorat cu medaliile "Bărbăție și Credință" cu spade clasa a III-
Din legitimația seria - nr.- eliberată de Ministerul Apărării Naționale - Asociația Națională a de rezultă că reclamanta este văduvă de veteran de război.
Din certificatul de căsătorie seria - nr. - eliberat sub nr. 22267/19.04.1955 rezultă că reclamanta a fost căsătorită cu -, căsătoria încheindu-se la data de 15.04.1950.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994, republicată privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent și dovedesc cu acte legale dreptul solicitat:
a) cei decorați cu Ordinul sau Ordinul cu spade, clasa:
-împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu sau un loc de casă de 500 m2 în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază decoratul;
-cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim;
-cei decorați cu Ordinul cu spade, clasa, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;
b) cei decorați cu Ordinul României cu spade și panglică de Militară sau cu Ordinul României cu spade, Ordinul cu spade, Ordinul Coroana României cu spade și panglică de Militară sau Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea -, Medalia Militară de, Medalia Maritimă, Medalia sau Medalia, Medalia Serviciul cu spade, Medalia Bărbăție și Credință cu spade, Crucea Serviciul cu spade, Crucea Meritul Sanitar și Medalia:
-împroprietărirea cu 5002pentru loc de casă în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan.
Cei decorați cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% dinsolda de grada unui sublocotenent.
de război care, din cauza deficitului de teren în localitățile unde domiciliază sau în alte localități, nu au putut fi împroprietăriți conform legii vor fi despăgubiți cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptățiți conform legii.
Cuantumul despăgubirilor se stabilește luându-se în considerare valoarea terenului la data atribuirii și se suportă din bugetul de stat.
Apoi, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) și b), dar cărora le-a fost conferită Medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945 beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent
Se constată că defunctul soț al reclamantei a fost deținător al medaliei "Bărbăție și Credință" cu spade.
Pe de altă parte, în conformitate cu articolul unic al OUG nr. 12/2004, după articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:
"Art. 141. - Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
Se constată că, dacă art.13 și 14 din Legea nr. 44/1994 stabileau un mod de calcul al rentei prin raportare numai la solda de grad, prin art.141introdus de OUG nr. 12/2004 această rentă se calculează având în vedere atât solda de grad cât și solda de funcție.
Ca urmare a fost admisă acțiunea în sensul obligării calculării rentei lunare în funcție de solda de grad și solda de funcție de care a beneficiat reclamanta, începând cu data de 12.06.2005.
Critica sentinței prin motive de recurs a vizat în esență următoarele:
În mod greșit instanța de fond obligă instituția la recalcularea rentei lunare cuvenită intimatei-reclamante, în calitate de soț supraviețuitor al veteranului de război, ca fiind J din renta calculată atât în funcție de solda de grad cât și de funcție la minimum ale unui sublocotenent din cadrul Ap.
OUG nr. 12/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut datorită reglementării distincte între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul MApN și cea acordată celor proveniți din celelalte sisteme, fără însă a se modifica art. 13 și art. 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război.
Prin nr.OUG 12/2004 se modifică și completează Legea nr.44/1994 în sensul că, începând cu luna martie 2004 renta lunară ce se acordă celor decorați cu ordinul " " sau "Ordinul aeronautică cu spade clasa cavaler", se calculează în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim al unui sublocotenent din cadrul Ap. stabilite conform legii, indiferent de sistemul de pensii care face plata acestor drepturi.
Recursul este fondat.
Soțul intimatei reclamante, respectiv - a fost veteran de război, fiind decorat cu medalia "Bărbăție și Credință cu spate clasa a III-a".
Articolul 141, text nou introdus prin nr.OUG12 din 23 martie 2004, dispune: "Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. stabilite conform legii".
Eroarea de interpretare a instanței de fond constă în aceea că a apreciat în mod nejustificat cuantumul rentei lunare prin cumularea soldei de grad și a soldei de funcție la minim a unui sublocotenent din cadrul Ap. fără a observa că legiuitorul face vorbire în același text de lege la două categorii distincte de rentă lunară, respectiv cea de la art. 13 și aceea de la art. 14.
Distincția este importantă întrucât, atunci când legiuitorul a dorit ca renta lunară să se calculeze prin cumularea soldei de grad și a soldei de funcție, a precizat-o în mod expres (ex. art. 13 lit. a liniuța a II-a) pentru toate celelalte cazuri legiuitorul, prin nr.OUG 12/2004, a stabilit că se calculează "după caz", iar cazurile sunt cele prevăzute în mod distinct la art. 13 și art. 14.
Scopul adoptării acestui act normativ l-a constituit înlăturarea discriminării existente până în acel moment, prin raportare la solda de grad sau solda de funcție a unui sublocotenent, fără a se avea în vedere că sublocotenentul din cadrul Ap. poate avea o soldă mai M decât cei proveniți din alte sisteme.
Ar fi fost de preferat, pentru a nu se lăsa loc de interpretări diferite, ca la momentul adoptării nr.OUG12/2004, să se acorde o mai M atenție regulilor gramaticale și să se creeze un text de lege cu o coerență a exprimării care să transmită cu claritate intenția legiuitorului și avem aici în vedere folosirea incorectă în corpul legii a singularului și a pluralului unor substantive și atribute.
Astfel, dacă s-ar fi folosit cuvântul "stabilită" conform legii în loc de "stabilite" conform legii, atunci când face trimitere la "solda de grad" și "solda de funcție" mesajul textului ar fi fost fără echivoc, cu toate acestea înțelegem că face referire la fiecare dintre aceste solde prin folosirea atributului apozițional "după caz", cazurile fiind stabilite în mod diferit la art. 13 și 14.
De subliniat este că anterior modificării Legii nr.44/1994 prin nr.OUG12/2004, renta lunară cuvenită veteranilor de război se stabilea diferențiat prin raportare fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în funcție de sistemul militar d e unde proveneau beneficiarii.
Prin adoptarea Ordonanței menționate s-a urmărit instituirea unui sistem de calcul unitar, avându-se în vedere numai solda unui sublocotenent din Ap. Se poate aprecia că scopul urmărit de legiuitor nu a fost acela de a introduce o egalizare a veteranilor de război sub aspectul rentei la care au fost îndreptățiți, în sensul de a se calcula pentru toți aceeași rentă indiferent de decorația primită, ci de a introduce un element unic de referință: solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale - etalonul structurilor militare - indiferent dacă unii dintre beneficiari provin din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2004 - luna martie 2004 - de modificare a Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, soldele de grad și de funcție ale unui sublocotenent aveau aceeași valoare, atât în sistemul de apărare național cât și în sistemul Ministerului d e Interne.
De altfel, în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.12/2004 au fost precizate motivele pentru care a fost necesară intervenția normativă și introducerea art.14/1 în cuprinsul Legii nr.44/1994. S-a menționat că până la data de 1.03.2004, soldele de grad și de funcție ale unui sublocotenent, în raport de care se stabilește renta lunară acordată veteranilor de război, aveau aceeași valoare atât în sistemul de apărare națională cât și în celelalte sisteme militare. Legea nr.138/1999 a fost completată prin nr.OUG2/2004, astfel că începând cu data de 1.03.2004, nivelul soldei de grad și a celei de funcție au fost majorate pentru personalul din Ministerul Apărării Naționale.
Ca atare, începând cu data de 1.03.2004, veteranii de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale ar fi putut să beneficieze de un cuantum majorat al rentei lunare, ceea ce ar fi presupus aplicarea discriminatorie a dispozițiilor Legii nr.44/1996, ceea ce nu putea fi acceptat.
Așa fiind, regula instituită de lege constă în aceea că renta lunară se calculează în funcție de solda de grad. Doar ca excepție, pentru cei decorați cu Ordinul, renta este compusă și din solda de funcție (la minim).
Prin urmare, se va admite recursul și modificând în parte sentința, se va respinge acțiunea, ca nefondată.
Vor fi menținute dispozițiile instanței referitoare la prescripția dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr.363/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C, str.- cel M, -.1A 128, județul
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea.
Menține dispozițiile instanței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.03.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond.;
Red.dec.Jud.-/23.03.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./30.03.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Vanghelița Tase, Maria Apostol