Cerere recalculare pensie. Decizia 1040/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 6511/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.1040R

Ședința publică din data de 26.02.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.1065F din data de 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul a solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1065F din data de 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de pârâta Casa Județeana de Pensii I prin întâmpinare și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei nr.-/25.05.2004, reclamantul avea la data pensionării o vechime în grupa I-a de muncă de 27 de ani, 9 luni și 20 zile, determinată în baza Legii nr.19/2000, iar la determinarea punctajului mediu anual, pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr.19/2000.

S-a considerat că, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 12.05.2004, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

Aceasta, întrucât, potrivit art.2 alin.4 din nr.HG1550/2004 "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977", iar în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I-a de muncă de 27 de ani, 9 luni și 20 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de Legea nr.19/2000, adică de 30 de ani.

De asemenea, a fost avută în vedere decizia nr.40/22.09.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, soluționând recursul în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a arătat că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor din Legea nr. 19/2009, în condițiile în care acesta a lucrat sub imperiul Legii nr. 3/1977, în grupa I de muncă, timp de 27 ani 9 luni 20 zile, grupă care, conform nr.HG 1550/2004 este considerată grupă de muncă în condiții grele, dar Casa Județeană de Pensii nu a ținut cont de acest lucru la stabilirea drepturilor sale de pensie.

S-a mai susținut și faptul că, având în vedere că Legea nr. 19/2000 statuează în articolele 19 și 20 două categorii de muncă care sunt tratate diferit față de condițiile normale: condiții deosebite de muncă și condiții speciale de muncă, acestea având un tratament juridic egal, conform art. 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000 și având în vedere timpul de muncă desfășurat în grupa I de muncă, peste 24 de ani, prin urmare în condiții deosebite, trebuia să i se aplice dispozițiile din anexa 4 la Legea nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 20 de ani.

S-a mai arătat că este nelegal, eronat și discriminatoriu ca la determinarea drepturilor sale de pensie să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, doar pentru faptul că recurentul a avut neșansa de a ieși la pensie după data de 01.04.2001, dar îndeplinind aceleași criterii ca și cei pensionați înainte de această dată. Acest fapt contravine prevederilor din Constituția României art. 16 aliniat (1) care prevede că "Cetățenii sunt egali în fața legii, a autorităților publice, fără privilegii și discriminări". De altfel, și Legea nr. 19/2000 menționează la art. 2 ca principiu de bază, " b) principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege."

Ca practică judiciară în materie s-a invocat Decizia Civilă nr. 406/2007 Ra C urții de Apel Oradea care, în dosarul nr-, a admis recursul civil promovat de recurentul care a lucrat 25 ani în grupa I de muncă și a fost pensionat în anul 2002.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Criticile referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate nu pot fi reținute, în condițiile în care, chiar dacă recurentul a realizat o vechime în grupa I de muncă,drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 12.05.2004, astfel încât la recalculare nu se pot aplica dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu dispozițiile art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Nici decizia pronunțată de o altă C de Apel într-o speță similară și invocată de recurent în sprijinul demersului său juridic nu poate să ducă la pronunțarea unei hotărâri în sensul dorit de către acesta, în condițiile în care, prin Decizia nr.40/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art.77 alin.2 rap. la disp. art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1iulie1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 iar potrivit dispozițiilor art.329 pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.1065F din data de 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

25.03.2010

Jud. fond.:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Opriș Daniela Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1040/2010. Curtea de Apel Bucuresti