Cerere recalculare pensie. Decizia 1312/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(8016/2008)

DECIZIE CIVILĂ NR. 1312/

Ședința publică de la 03.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5485/03.09.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă în dosarul nr.15.064/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității intimatului-reclamant, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Intimatul-reclamant, personal, depune la dosar fotocopia deciziei nr.91632/27.04.1988 și note scrise.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de probat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimatul-reclamant, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5485/03.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.2042/06.12.2007 emisă de SC SA.

În considerente a reținut că prin decizia nr.91632/03.05.2007, în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 aprobate prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și ale HG 550/2005, au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantului, stabilindu-se în favoarea acestuia, cu începere din data de 01.07.2005, o pensie în cuantum de 403 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,36015 puncte.

Din adeverința nr. 2042/06.12.2007 emisă de SC SA rezultă că în perioada 01.01.1959-01.12.1968 reclamantul a lucrat în această unitate și a încasat premii brute la salariul tarifar, beneficiind și de un spor de vechime în cuantum de 3% în perioada 01.01.1967-01.12.1969 și în cuantum de 10% în perioada 01.12.1969-01.11.1975.

Din buletinul de calcul al deciziei nr. 91632/03.05.2007 rezultă că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului nu au fost luate în considerare veniturile menționate în adeverința nr. 2042/06.12.2007, încasate cu titlu de premii lunare, și nici sporul de vechime obținut anterior datei de 01.03.1970. Prin cererea înregistrată sub nr. -/06.12.2007 reclamantul a solicitat în baza art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, în raport de adeverința nr. 2042/06.12.2007 emisă de SC SA, dar a primit un răspuns negativ din partea casei de pensii.

Instanța a apreciat că veniturile menționate trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, întrucât angajatorul, care poartă întreaga răspundere pentru adeverința eliberată, a atestat că pentru aceste venituri s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale. Mențiunea a fost făcuta într-o adeverința ulterioară și distinctă, eliberată sub nr. 1109/23.07.2008.

Conform art. 1 din nr.OUG 4/200, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de acest act normativ. Potrivit art. 2 din ordonanța recalcularea prevăzută de art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei cu respectarea prevederilor Legii 19/2000.

Potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Prin urmare, soluția contrară, constând în omiterea acestor venituri, ar reprezenta atât o încălcare a dispozițiilor legale sus-menționate, cât și o încălcare a principiului contributivității consacrat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor plătite. În privința sporului de vechime, acesta trebuie luat în considerare, întrucât s-a făcut dovada obținerii lui efective, chiar dacă art. 164 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 face referire numai la sporul de vechime ulterior datei de 01.03.1970.

Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, văzând și dispozițiile art. 155 lit. d) și f) din Legea nr. 19/2000, a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată și, în baza art. 89 din aceeași lege, a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limita de vârstă cuvenita reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 2042/06.12.2007 emisă de SC SA.

Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că reclamantul își manifestă nemulțumirea față de neincluderea în calculul drepturilor de pensie, a veniturilor realizate în acord global menționate în adeverința 2042/06.12.2007 emisă de SC SA.

Potrivit art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 care reglementa lucrul în "acord global", pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și a compensațiilor prevăzute de lege.

Acesta este motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.

Hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9. pr. civ.), astfel, raportând considerentele sentinței civile recurate la prevederile Legii nr. 19/2000, s-au constatat următoarele:

Instanța de fond nu a respectat principiul solidarității sociale și principiul obligativității, ambele statuate de art. 2 lit. c) din Legea 19/2000.

Potrivit art. 2 "sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază:

c) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;

d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor."

În motivarea hotărârii judecătorești, instanța de fond acordă reclamantului dreptul de a i se recalcula cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a acordului global. Astfel cum prevede în mod imperativ art. 26 din Legea 19/2000, contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând participarea salariaților la profit, premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale.

Potrivit art. 26, contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:

a) prestații de asigurări sociale care se suportă din fondurile angajatorului și care se plătesc direct de acesta, potrivit prezentei legi;

b)drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul încetării raporturilor de muncă, încetării raporturilor de serviciu, încetării mandatului sau a calității de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;

c) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer, precum și drepturile de autor;

d) sumele reprezentând participarea salariaților la profit;

e) premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale.

Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, prevăzute la alin. 1 lit. b), e), nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.

Sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de Legea 49/1992 și OUG nr. 4/2005.

Potrivit punctului VI din anexa OUG nr. 4/2005, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent prevăzute de normele în vigoare, veniturile realizate în acord global de către contestatoare.

Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

1) formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarif sau cote procentuale;

2) participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice;

3) premiile anuale și primele acordate în cursul anului pentru realizări deosebite,

4) recompensele cu caracter limitativ, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

5) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizații de delegare, detașare și transfer;

6) drepturile de autor;

7) drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă,

8) al 13-lea salariu;

9) alte sporuri care nu au un caracter permanent.

Prin sentința civilă nr.5458/03.09.2008, instanța de fond a obligat Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie de pensie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2005, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 2042/06.12.2007 emisă de SC SA.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel, se reține că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite, conform principiului contributivității, care cere ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințe eliberate de unitatea la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.

În speță, s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite petentului, intimata nu a valorificat sumele încasate, prevăzute în adeverința depusă la dosar.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat, totodată art. 1 din Decretul nr. 389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.

Cât privește OUG nr. 4/2005, aceasta stabilește că recalcularea

pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar în privința formelor de retribuire în acord și premiilor acordate, în anexa 1 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare.

Or, veniturile suplimentare obținute de petent au avut caracter permanent, fiind incluse în câștigul brut realizat, față de care s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale, astfel că trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei.

Se reține, de asemenea, că și art. 3 din Legea nr. 3/1977 ocrotea dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă, pe baza contractului de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiul fiind reiterat și prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.

Față de reglementările anterior enunțate, se apreciază că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din el, dar nu-l respectă, pentru ca soluția contrară ar duce la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Prin urmare, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit că și veniturile suplimentare menționate în adeverința depusă la dosar trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5485/03.09.2008 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./06.03.2009

Jud. fond:

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1312/2009. Curtea de Apel Bucuresti