Cerere recalculare pensie. Decizia 1518/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1518/
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII BR, împotriva sentinței civile nr. 817/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat pentru intimata reclamantă, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, adeverința solicitată din oficiu de către instanță ui Național al.
Nemaifiind formulate alte cereri, în temeiul dispozițiilor art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea în parte a recursului formulat de Casa Județeană de Pensii și modificarea în parte a sentinței. Referitor la acordul global recursul este neîntemeiat și se impune obligarea recurentei la recalcularea pensiei ținând cont de noua adeverință depusă la dosar.
Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de:
Constata ca, prin sentința civila nr. 817/2009, instanța a dispus următoarele:
A respins excepția tardivității introducerii contestației,formulată de intimata Casa Județeană de Pensii.
A admis contestația formulată de contestatoarea domiciliată în mun. B,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul social în mun. B,- A, jud. B și, în consecință.
A obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin luarea în considerare a veniturilor obținute prin retribuirea în acord global, înscrise în adeverința nr. 162/26.05.2008, eliberată de INSTITUTUL NAȚIONAL AL B, începând cu data de 01.12.2005.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentința instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulata, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței nr. 162/26.05.2008 eliberată de SC National al SA
B, potrivit cărora a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, obținute prin retribuirea în acord global.
Potrivit adeverinței nr. 162/26.05.2008, în perioada 01.10.1974 - 28.02.1997, contestatoarea a beneficiat de venituri suplimentare obținute prin retribuirea în acord global.
A mentionat angajatorul ca, pentru sumele ce reprezinta castigurile brute lunare realizate, contributiile la asigurarile sociale au fost platite lunar, conform legislatiei in vigoare la data respectiva: Lg. 27/1966, Decretul nr. 386/1972 (art. 1), Lg. 65/1972, Decret nr. 232/1986.
Potrivit adeverinței menționate, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestatoare, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.
Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din /2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit alin. (3) al art. 23 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, baza de calcul mai sus menționată este venitul brut realizat lunar. De asemenea, potrivit art. 78 alin. (4), modificat prin art. I pct. 6 al Legii nr. 250/2007, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Faptul că acesta act normativ nou se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute în trecut (facta futura), nu înseamnă că această lege retroactivează. Susținându-se că acest act normativ s-ar aplica numai persoanelor cărora li s-au stabilit drepturi de pensie după intrarea în vigoare a acestuia ar conduce la discriminări între diferitele categorii de pensionari, respectiv între cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, și care ar fi dezavantajați, și cei pensionați ulterior intrării în vigoare a acesteia, ceea ce este inacceptabil.
De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Plățile făcute în sistemul "acord global" poate constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dar si de dispozitiile art. 78 alin. 4 din Lg. 19/2000, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.
În ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate, constatand ca drepturile de pensie ale contestatoarei au fost recalculate incepand cu data de 01.12.2005, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 7 alin. 5 din nr.OUG 4/2005, termenul de prescriptie de 3 ani si data formularii cererii de recalculare a drepturilor de pensie - 29.05.2008.
de considerentele mai sus aratate, instanța va respinge exceptia tardivitatii introducerii contestatiei, formulata de intimata si va admite contestația formulată de contestatoarea cu consecinta obligarii intimatei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare obținute prin retribuirea în acord global înscrise în adeverința nr. 162/2008 eliberata de SC SA B si sa acorde aceste drepturi începând cu data de 01.12.2005.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, in termen, motivat.În motivele de recurs sentința este criticata pentru nelegalitate si netemeinicie. Se invoca următoarele nelegalitati ale sentinței:
Instanța a făcut aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 250/2007, eludând dispozițiile legale privind aplicarea în timp a legii.
Legea nr. 250/2007 invocată de instanță nu are aplicabilitate deoarece reglementează contribuția CAS după data de 01.08.2007, raportată la venitul brut realizat de către salariat și totodată calculul punctajelor lunare pe baza salariului brut realizat pe baza acestor contribuții.
Până la data de 01.04.2001 contribuțiile CAS s-au datorat conform Decretului nr. 389/1972 și art. 64 din Legea nr. 3/1977.
Tribunalul Brașova acordat altceva și mai mult decât s-a cerut. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat recalcularea pensiei prin luarea în considerare a veniturilor obținute prin acord global înscrise în adeverința nr. 162/2008.
Instanța în loc să se pronunțe sub aspectul veniturilor obținute în acord global în mod nelegal a obligat Casa Județeană de Pensii B să ia în calcul o adeverință care cuprinde venitul brut realizat lunar.
Venitul brut nu este echivalent cu sporul de acord.
Prin astfel de adeverințe se eludează scopul legii acre este acela de a recalcula pensia doar pe baza sporurilor cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Baza de calcul a pensiei o reprezintă salariul de bază și sporurile cu caracter permanent.
Se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța a apreciat că adeverința nr. 162/2008 cuprinde sporuri cu caracter permanent și face aplicarea eronată a prevederilor art. 164 alin. 3 din legea nr. 19/2000 pct. VI anexa la OUG nr. 4/2005 și art. 64 din Legea nr. 3/1977.
Conform fișei de pensie baza de calcul a pensiei este reprezentată de salariul tarifar de încadrare și sporul de vechime. Venitul brut nu a fost menționat și nu a intrat în baza de calcul a pensiei.
In cadrul recursului s-au administrat probe, raportat la motivele de recurs invocate. La cererea instanței s-a lămurit de câtre emitentul adeverinței care a fost avuta in vedere la pronunțarea soluției instanței de fond, caracterul sumelor brute înscrise in adeverința. Prin adresa 116/23.11.2009, Național al lemnului - Sucursala Bap recizat ca in adeverința 162/29.05.2008 sunt cuprinse veniturile lunare încasate de reclamanta si acestea conțin: salariul lunar 80%, spor de acord global la salariul tarifar pe perioada pontata, 20% din salariul tarifar reținut pe aceeași perioada, prime, beneficii si alte stimulente. S-a precizat ca s-a plătit contribuția la. conform legislației in vigoare, respectiv Decretul 389/1972. Ulterior, tot în cadrul recursului, emitentul adeverinței a lămurit cuantumul sumelor acordate cu titlu de spor de acord global, care făceau obiectul cererii de chemare in judecata si totodată constituiau si motiv de recurs, emițând adeverința 126/09.12.2009.
de noile înscrisuri, intimata prin apărător susține a se avea in vedere la recalcularea pensiei aceasta ultima adeverința ce conține doar sporul de acord global extras din cuantumul total al veniturilor brute la care a făcut referire adeverința ce a stat la baza soluției de la fond.
Având in vedere înscrisurile administrate in recurs, motivele de recurs, instanța constata ca se impune admiterea in parte a recursului, doar pentru criticile referitoare la recalcularea pensiei in funcție de veniturile brute inserate in adeverința de la fond.
Într-adevăr, dispozițiile instanței de fond sunt nelegale. Aceasta a dispus greșit a se recalcula pensia in funcție de veniturile brute înscrise in adeverința pe motiv ca s-a plătit contribuția la in raport de legislația vremii, si ca potrivit legii 250/2007, punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-a plătit, respectându-se astfel principiul proportionlitatii pensiei cu contribuția la asigurările sociale.
Dispozițiile legii 250/2007 nu pot reactiva, adică nu se pot aplica veniturilor încasate până in 2001, până la data intrării in vigoare a legii 19/2000.
Pe de alta parte se constata ca, deși reclamanta a solicitat a se recalcula pensia raportat la veniturile obținute in acord global, instanța de fond s-a limitat a dispune recalcularea raportat la veniturile brute oferite de fostul angajator, deși trebuia sa stăruie in probațiune si sa nu se abată de la obiectul cauzei cu care a fost investita. Devin aplicabile dispozițiile art. 304 pct 6.pr. civ raportat la art. 312 alin 3.pr. civ, ce impune admiterea recursului si modificarea sentinței, nu casarea ei cum a cerut recurenta.
Cu privire la celelalte critici de recurs prin care se susține netemeinicia pretențiilor sub aspectul neincluderii sporului de acord in baza de calcul a pensiei, si interdicția de a fi luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual a formelor de retribuire in acord, instanța de recurs apreciază criticile nefondate.
Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis adeverința noua despre care s-a făcut vorbire mai sus, in cadrul judecării recursului. Se face astfel dovada că s-a acordat contestatoarei sporul de acord global și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale conform legii. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare si ca s-au achitat toate taxele prevăzute de legile în vigoare - CAS.
Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului.
Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "
Prin urmare interpretând aceste înscrisuri se apreciază corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei, având in vedere permanenta cu care acesta a fost acordat..
Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.
În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.
Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.
Aceasta este și situația în speță.
Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.
De asemenea instanța apreciază că, în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta. Soluția contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului proporționalității pensiei cu contribuția la asigurări sociale și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus.
Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.
În ceea ce privește susținerea că potrivit legislației anterioare pentru lucrul în acord global nu s-a achitat contribuția individuală la pensia suplimentară, iar principiul proporționalității nu poate fi aplicat, instanța reține că potrivit datelor din adeverința emisă de fostul angajator in recurs, sporul de acord a fost acordat ca venit suplimentar la retribuția tarifară de încadrare, iar contribuția de asigurări sociale a fost plătită de angajator conform Decretului 389/1972, deci în procent de 15% asupra câștigului brut și respectiv net realizat de personalul salariat.
A aprecia că pentru perioada anterioară Legii 19/2000 este imperativ a se face dovada contribuției individuale la asigurări sociale, deși legislația anterioară nu prevedea această modalitate de contribuție datorită sistemului economic și fiscal al vremii, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii, această formă de contribuție fiind instituită prin Legea 19/2000.
Această interpretare rezultă și din conținutul adeverințelor depuse în probațiune pentru veridicitatea căreia emitentul este direct responsabil.
Prin Legea 27/1966 s-a instituit contribuția la pensia suplimentară pentru angajat, iar din adeverința depusa in probațiune la fond, rezultă că "pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat conform Legii 27/1966".
În concluzie, ar fi discriminatoriu fapta de a refuza recalcularea pensiei pentru venituri suplimentare primite în baza unor legi anterioare Legii 19/2000 pentru care s-au achitat contribuții la asigurări sociale în vechile sisteme legislative pentru considerentul că aceste dispoziții legale nu prevedeau cota individuală de asigurări sociale și permiteau doar plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat în procent de 15% din partea angajatorului raportat la totalul câștigului brut/net realizat de personalul lor, în comparație cu situația din prezent a asiguraților care beneficiază de asemenea recalculări potrivit legislației noi care prevede stabilirea punctajului anual, elocvent în cuantificarea pensiei, în funcție de veniturile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
Față de cele ce preced, instanța va admite in parte recursul, va modifica sentința in sensul celor din dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 817/5.05.2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă intimata Casa Județeană de Pensii B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin luarea în considerare a veniturilor obținute prin retribuirea în acord global, înscrise în adeverința nr. 128/9.12.2009 eliberată de SC Național al SA B - Sucursala
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 10 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 7.01.2010
Dact AG 15.01.2010/5 ex
Jud fond /
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță