Cerere recalculare pensie. Decizia 1649/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1649
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.6573/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă G, având ca obiect, recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata reclamantă depunând împuternicirea avocațială și chitanță onorariu, avocat, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, apărătorul intimatei reclamante depune la dosar, adresă de la SC SA, decizie pensionare, contract colectiv de muncă, act adițional la CCM și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 6573/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea privind pe privind pe contestatorul G, în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
S-a dispus anularea deciziei -/30.11.2005 emisă de intimată.
S-a dispus obligarea pârâtei să recalculeze drepturile de pensie ce se cuvin reclamantei, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 2781/10.06.2008 emisă de Institutul de Cercetare, Inginerie Tehnologică și Mine pe
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv anexa buletinului de calcul, rezulta ca sumele reprezentând veniturile suplimentare menționate in adeverința invocata de câtre contestator, nu au fost valorificate cu ocazia recalculării drepturilor de pensie.
Din copia adeverinței nr. 2781/10.06.2008 emisă de SC SA, rezulta ca partea contestatoare a fost angajata societarii emitente a adeverinței, și a beneficiat de venituri suplimentare, adaosuri cu caracter permanent.
Pentru aceste sume societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale, dar salariatul nu a achitat contribuția pentru pensia suplimentară.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 aprobata și modificata prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificata la cerere, in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001.
Tribunalul a considerat că, deși in OUG nr. 4/2005 se menționează ca aceste sume nu se iau in calcul la determinarea punctajelor anuale, pentru ca nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor stabilite in baza legislației anterioare, nu se poate ignora faptul ca potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Neluarea in considerare a acestui principiu, in condițiile in care s-a făcut dovada reținerii CAS si pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, aceasta precizează că, adeverința la care face referire prima instanță, nu poate fi avută în vedere, deoarece potrivit punct.VI din anexa la OUG 4/2005, aceste adaosuri, manoperă repartizată pe lucrare sau diferențe de manoperă care reprezintă munca în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001.
Susținerea contestatorului că aceste venituri au caracter permanent, deoarece unitatea a virat contribuția la bugetul asigurărilor sociale, nu poate fi avută în vedere, deoarece caracterul permanent este dat de plata contribuției la pensia suplimentară care era plătită de salariat numai pentru sumele încasate drept salarii și sporurile cu caracter permanent, așa cum prevăd dispoz. art.10 și 64 din legea 3/1977.
Unitatea nu a virat contribuția pentru pensia suplimentară, ceea ce înseamnă că aceste venituri nu au caracter permanent.
Susținerea contestatoarei că, OUG 4/2005 nu ar respecta principiul ierarhiei actelor normative este eronată, deoarece această prevedere expresă din ordonanță privind acordul global este în deplină concordanță cu Legea 19/2000.
În sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de către angajator și asigurat, situație în care această adeverință nu poate fi considerat un act doveditor la stagiului de cotizare realizat de către contestator.
Se învederează, de asemenea că punctul de vedere al contestatorului, potrivit căruia există o lipsă de armonizare legislativă între Legea 19/2000 și OUG 4/2005, nu poate fi avut în vedere deoarece art.164 din Legea 19/2000 stabilește clar și expres elementele care se au în vedere la determinarea punctajului pentru perioadele anterioare intrării în vigoare ale acestei legi, și este în deplină concordanță cu legislația anterioară.
Diferența dintre cele două acte normative rezultă din faptul că, potrivit Legii 3/1977 se reținea contribuție numai la salariile tarifare plus sporurile cu caracter permanent, în timp ce potrivit art.23 din Legea 19/2000, se reține contribuție la salariile brute realizate lunar inclusiv sporurile și adaosurile.
Instanța de recurs a învederat părților necesitatea administrării probei cu înscrisuri referitoare la forma de retribuire și veniturile avute în vedere la stabilirea pensiei prin decizia inițială de pensionare nr.-/1996.
În acest sens au fost depuse la dosar înscrisuri: de către adresa nr.6886/2009,contractele colective de muncă și de către CJP fișa de calcul a pensiei inițiale.
Curtea constată a fi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat stipulează faptul că - pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001 se recalculează în condițiile prevăzute de acest act normativ, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile art. 2 lit."e" din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale consacră ca unul dintre principiile fundamentale ale asigurărilor sociale din România, principiul contributivității, principiu conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Având în vedere aceste dispoziții legale care stipulează obligația caselor județene de pensii să recalculeze pensiile pentru limită de vârstă stabilite anterior datei de 01 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în funcție de noile date și elemente puse la dispoziție de către persoanele îndreptățite, în raport de principiile fundamentale stabilite de legea nouă, în mod întemeiat prima instanță admis contestația, stabilind obligația acesteia de a recalcula drepturile de pensie ale contestatorului cu luarea în considerare a adeverinței nr.229/2008 emisă de SC " " SA
Din adeverința menționată reiese faptul că adaosurile s-au acordat în funcție de realizarea productivității muncii în conformitate cu dispozițiile art. 117 din Legea nr. 57/1974 și în conformitate cu prevederile din contractele colective de muncă începând cu anul 1992; că aceste sume acordate în plus față de retribuția tarifară au făcut parte din fondul de salarii realizat pentru care unitatea a calculat și virat CAS-ul, iar salariatului, conform legislației în vigoare de la acea dată, nu i s-a calculat, reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară.
Legea nr. 3/1977, actul normativ în baza căruia s-a stabilit pensia contestatorului, nu prevedea obligația salariatului de a vira contribuția pentru pensia de asigurări sociale, această obligație revenind numai angajatorului în conformitate cu art.1 din Decretul 389/1972 potrivit căruia acesta era dator să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariați,contribuție majorată ulterior la 25% conform L 49/1992.Calcularea și depunerea contribuțiilor se făcea lunar în contul asigurărilor sociale de stat odată cu plata chenzinei a doua a salariilor potrivit art.3 din D 389/1972.
Legea nr. 19/2000 prin art.18 a instituit obligația acestei contribuții de asigurări sociale, atât pentru angajator cât și pentru angajat -denumită contribuție individuală de asigurări sociale-, iar la art. 23 reglementat modalitatea de stabilire a aceste contribuții individuale,respectiv prin raportare la salariile individuale brute realizate lunar,inclusiv sporurile și adaosurile.
Aceasta nu înseamnă că abia de la intrarea în vigoare a acestei legi se poate vorbi de principiul contributivității ca principiu ce stă la baza constituirii fondului de asigurări sociale.
Acest principiu a stat și la baza constituirii fondului de asigurări sociale reglementat de D 389/1972 și L nr.3/1977,întrucât contribuția de 15%,respectiv de 25% chiar dacă era vărsată de angajator, prin modalitatea în care era stabilită- prin raportare la câștigul brut presupunea implicit și contribuția salariaților.Acest câștig brut cuprindea toate veniturile salariaților inclusiv aceste adaosuri,neexistând practic deosebiri față de modul de stabilire a contribuției individuale reglementată de art.23 din L 19/2009.
În condițiile în care, pentru sumele salariale primite conform statelor de plată de către contestator, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii; că aceste drepturi salariale suplimentare numite "adaosuri" erau incluse în câștigul brut; că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătite de către angajator aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să se întoarcă către foștii salariați, în prezent pensionari și să fie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie conform Legii nr. 19/2000.
În partea finală a OUG nr. 4/2005 se face mențiunea că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata,în regie ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale.
Nu se poate eluda însă, faptul că în baza dispozițiilor art. 2 alin. 1 din aceeași ordonanță, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute în Legea nr. 19/2000, iar neluarea în considerare a acestor venituri suplimentare ar contraveni principiului contributivității instituit de art. 2 lit."e" din Legea nr.19/2000 conform cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Dispozițiile OUG nr. 4/2005, act normativ pe baza căruia recurenta și-a întemeiat recursul, este interpretat de aceasta în detrimentul principiilor instituite de către Legea nr. 19/2000, încălcându-se principiul ierarhiei actelor normative, ordonanța respectivă fiind dată în aplicarea legii, în cuprinsul ei făcându-se mențiunea că recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 01 aprilie 2001 se face cu respectarea principiilor legii noi, cu luarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii în perioada anterioară.
Este neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia numai sporurile pentru care s-a plătit contribuția la pensia suplimentară ar putea sta la baza recalculării pensiei.
Aceasta întrucât pensia suplimentară a fost reglementată, inițial ca o contribuție facultativă, devenită ulterior obligatorie, care se baza pe principiul mutualității între persoanele asigurate.Ea se reținea și se vira tot de către angajator într-un cont special la Casa de Economii și Consemnațiuni și pentru care se acorda o dobândă de 3% anual,așa um rezultă din disp.art 64 din Legea nr.3/1977,această contribuție stabilindu-se într-un procent din retribuția tarifară lunară.
Este și motivul pentru care angajatorul nu a reținut și nu putea reține această contribuție suplimentară și din aceste adaosuri care nu intrau în retribuția tarifară.
Rezultă așadar că fondul care se constituia în urma acestor contribuții suplimentare, era distinct de fondul care se constituia din contribuția de asigurări sociale, salariatul fiind beneficiarul a două pensii- una de asigurări sociale și una suplimentară -,neavând relevanță la recalcularea pensiei de asigurări sociale a reclamantului împrejurarea că angajatorul pentru aceste adaosuri nu a reținut și virat contribuția la pensia suplimentară.
Dispozițiile art. V din OUG nr. 4/2005, prevăd faptul că la recalcularea pensiilor se au în vedere sporurile cu caracter permanent în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, respectiv sporurile cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă, sporurile fiind avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare cât și pentru cele ulterioare datei de 01 aprilie 1992.
respective primite de către contestator au avut un caracter permanent, astfel încât pot fi incluse în categoria sporurilor cu caracter permanent avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual și, în final, la recalcularea pensiei așa cum prevăd dispozițiile art.V din această ordonanță.
Față de aceste precizări Curtea constată că hotărârea Tribunalului Dolj este legală, nefiind afectată de nici unul de motivele de casare sau modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.l-9 cod procedură civilă,și în conformitate cu disp. art. 312 cod procedură civilă, respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D.
Văzând și dispoz. art.274 pr.civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.6573/09.12.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă G, având ca obiect, recalculare pensie.
Obligă recurenta la 100 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Red.
Tehn./Ex.2/11.05.2009
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu