Cerere recalculare pensie. Decizia 1701/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi 8230/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1701/

Ședința publică de la 18 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6134 din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17727/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 12.01.2009, întâmpinare din partea intimatei.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S6 biroul nr.1 la data de 17.04.2008.

Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.6134 din data de 07.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și s-a obligat intimata la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea mențiunilor din adeverințele nr.4622/19.10.2005 și 4648/20.10.2005, emise de SC SA, începând cu 1.07.2005 și să emită o nouă decizie în acest sens.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, petentei i s-a deschis dreptul la pensie la data de 01.07.1990, conform mențiunilor din decizia de pensionare nr.-/1990, emisă de Comisia de Pensii Sector 6. Prin urmare, contestatoarea este beneficiara procesului de recalculare reglementat de OUG nr. 4/2005, începând cu data de 1.07.2005, în raport de dispozițiile HG nr.550/2005.

Prin decizia nr.-/01.06.2006, emisă de Casa de Pensii Sector 6, drepturile de pensie ale contestatoarei au fost recalculate, începând cu data de 01.07.2005, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG 1550/2004 și ale HG 550/2005, fiind stabilit un punctaj mediu anual în valoare de 1,27855 puncte.

S-a mai reținut că, intimata nu a făcut dovada faptului că în calculul drepturilor de pensie au fost valorificate veniturile menționate în adeverința invocată în cererea introductivă, ele nefliind evidențiate în anexele deciziei de recalculare.

S-a apreciat că, din adeverința nr.4648/20.10.2005, emisă de SC SA, a rezultat că partea contestatoare a fost angajata societății emitente a adeverinței și a realizat venituri suplimentare (conform adeverinței nr.4622/19.10.2005, coloanele "acord global și prime") la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază.

Astfel, potrivit mențiunilor din adeverință, aceste venituri au fost incluse în baza lunară de calcul a CAS, conform art.1 din Decretului nr.389/72, prin care angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, și că pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele CAS, conform Legii nr.27/1966, Decretului nr.389/1972 art.1, Legii nr.65/1972, Decretului nr.232/1986, OUG nr.31/1998, etc.

S-a menționat că veniturile suplimentare trecute în adeverința nr.4622/19.10.2005 coloana "acord global" au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1992 și Legii nr. 57/1974, conform contractului colectiv de muncă.

S-a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.

S-a considerat că valorificarea veniturilor suplimentare solicitate prin cererea de chemare în judecată, indicate în adeverință este posibilă, în temeiul art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr.19/2000, și că potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr.78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

De asemenea, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.7 alin.5 din OUG nr.4/2005, cererile prevăzute la alin.3 se soluționează în termenul prevăzut la art.86 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.

În consecință, s-a constatat că veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele nr.4622/19.10.2005 și nr.4648/20.10.2005, emise de SC SA, trebuiau valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, conform art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

În fine, s-a precizat că veniturile suplimentare menționate în adeverințe trebuiau avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005, și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

De asemenea, recurenta a mai arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, salariile brute sau nete prevăzute în carnetul de muncă, ori veniturile realizate în sistemul acordului global pretinse în cauză sunt venituri temporare, fără caracter permanent, neinserate în cartea de muncă, și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezentă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/19765, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Este adevărat că prin decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale invocată de către recurentă s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, însă în considerente s-a reținut că noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie, iar verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.

În speță, prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.

Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având deci un caracter permanent.

Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.

Dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale și care se aplică cu preeminență.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6134 din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17727/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

2.04.2009

Jud. fond:;

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1701/2009. Curtea de Apel Bucuresti