Obligație de a face. Decizia 1700/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi 6860/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘIASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1700/
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5297 din data de 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17660/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimații și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, având ca obiect:"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimații,personal șiSecretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989,prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 15, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 11.03.2009, întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 8 la data de 06.02.2003, după care, comunică întâmpinarea formulată de intimatul către reprezentantul legal al intimatului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimaților cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, personal, având cuvântul, solicită a se observa că cele 46 de persoane aflate în aceeași situație, au beneficiat de indemnizația reținută eronat de către Casa de Pensii a Municipiului
Față de această împrejurare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Intimatul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că temeiul juridic în baza căruia instituția pe care o reprezintă, reprezintă prevederile art.4 din HG nr.760/2003 în care una din funcțiile principale este monitorizarea și aplicarea Legii nr.341/2004.
Astfel, în fața primei instanțe poziția Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 nu a coincis cu poziția intimatului, întrucât, deși Casa Națională de Pensii a dispus suspendarea indemnizației cuvenite intimatului în baza art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004, această suspendare nu se aplicabilă în cauză, deoarece Casa Națională de Pensii trebuia să aștepte și să constate dacă a fost depășit salariul mediu pe economie prin depunerea la dosar de către intimat a unei declarații pe propria răspundere din 6 în 6 luni, având în vedere faptul că prin dispozițiile art.4 din Legea nr.341/2004 se arată că luptătorii revoluționari doar în condițiile în care nu depășesc venitul minim pe economie beneficiază de o astfel de indemnizație.
De asemenea, intimatul, prin consilier juridic, mai arată că recurenta prin cererea de recurs dedusă judecății invocă dispozițiile art.93 din Legea nr.19/2000 care precizează că reluarea în plată a pensiei se face începând cu luna următoare, însă, indemnizația solicitată nu poate constitui o pensie, deoarece această indemnizație intră în categoria alocației de urgență. supusă regimului juridic prevăzut în actul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu poate fi sistată decât în cazul declarării stării de necesitate.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că dispozițiile Legii nr.19/2000 reprezintă o normă generală, în timp ce prevederile Legii nr.341/2004 constituie o normă specială ce trebuie aplicată cu prioritate, iar la timpul respectiv intimatul în cauză a făcut dovada că nu realizează alte venituri prin depunerea la dosar a unei adeverințe emise de Administrația Financiară pe lângă simpla declarație pe propria răspundere.
Față de cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Intimatul, personal, având cuvântul, solicită a se observa că luna martie reprezenta a șasea lună când acesta trebuia să depună declarația pe propria răspundere și față de această situație, solicită a se reține faptul că acesta se afla înăuntrul termenului legal de 6 luni.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5297 din data de 25.06.2008, pronunțată în dosarul nr.17660/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B și în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, a anulat decizia nr. -/19.03.2008 emisă de Casa locală de pensii sector 2, a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să stabilească indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004, cuvenită reclamantului, începând cu data de 01.03.2008 și să plătească reclamantului suma reprezentând indemnizația prevăzută de același act normativ aferentă lunii martie 2008.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. -/19.03.2008 emisă de Casa locală de pensii sector 2, s-a dispus reluarea plății indemnizației reparatorii de care beneficiază reclamantul în baza Legii nr. 341/2004, începând cu data de 01.04.2008.
Plata indemnizației fusese suspendată, prin decizia nr. -/05.03.2008 emisă de Casa locală de pensii sector 2, de la 1.03.2008, cu motivarea că reclamantul nu a depus declarația pe proprie răspundere referitoare la venitul realizat, inferior salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
În cererea de chemare în judecată, contestatorul a recunoscut faptul că nu a reînnoit această declarație, arătând că, în evidențele fiscale, nu figura cu venituri impozabile.
Prima instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reținând că, prin ratificarea acestuia, nu numai că respectarea lui a devenit obligatorie pentru statul român, dar aplicarea prevederilor sale mai favorabile are caracter prioritar, conferit de art. 20 din Constituția României.
A mai stabilit prima instanță că drepturile de creanță sunt bunuri, în temeiul art. 1 din Protocolul 1, iar în materie de prestații sociale Curtea a decis că dreptul la o alocație de urgență, în măsura în care acesta este prevăzut de legislația națională, este un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1. (Gaygusuz Austriei)
Este suficient, a mai arătat Tribunalul, ca un reclamant să fi putut pretinde că este titularul unui drept recunoscut de legislația națională, așa cum credea el că o poate interpreta, chiar dacă acest drept nu i-a fost încă stabilit.
Primul alineat al art. 1 conține, după enunțarea principiului general al respectării proprietății, cea mai importantă restricție ce poate fi impusă de autorități acestui principiu, și anume privarea de proprietate în interes public. Această restricție poate fi impusă în anumite condiții, a căror respectare face întotdeauna obiectul analizei Curții: să existe un interes public; să existe o proporționalitate a măsurii; măsura luată să fie prevăzută de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Instanța de fond a făcut referire și la decizia Curții Europene a drepturilor Omului în cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord.
A mai reținut prima instanță că legislația internă (art. 42din Legea nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din 1989) impune ca declarația pe propria răspundere, referitoare la venitul realizat, inferior salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, să se reînnoiască la fiecare șase luni, calculate din luna în care s-a depus declarația, iar nedepunerea acesteia conduce la suspendarea plății indemnizației reparatorii, cu încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, derogare care nu poate fi justificată de vreo cauză de utilitate publică sau alte condiții, la care face referire textul art. 1 din Protocolul 1.
O astfel de măsură a fost apreciată de Tribunal ca fiind excesivă, cât timp statul, deși deține pârghii suficiente în materie fiscală, nu dovedește situația realizării de contestator a unor venituri superioare salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
A mai arătat instanța de fond că, în baza nr.HG 760/2003, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, asigură și coordonează la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la revoluționarii din 1989. În realizarea obiectului său de activitate, îndeplinește următoarele funcții: a) funcția de strategie și reglementare, prin care asigură fundamentarea, elaborarea și supunerea spre aprobarea Guvernului a actelor normative cu privire la revoluționarii din 1989; b) funcția de autoritate de stat, prin care monitorizează modul în care sunt respectate și promovate de către instituțiile publice centrale și locale și de alte persoane juridice drepturile acordate revoluționarilor din 1989; c) funcția de reprezentare, prin care asigură, în domeniul său de activitate, reprezentarea pe plan intern și extern a statului român.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului B, cu referire la dispozițiile art. 42alin. 2 din Legea nr. 341/2004, a arătat, în esență, că intimatul reclamant nu a depus declarația pe proprie răspundere, conform prevederilor legale, motiv pentru care indemnizația a fost suspendată pe luna martie și reluată în plată cu 01.04.2008.
Cum, reluarea în plată a pensiilor se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu dispozițiile art. 93 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, ca nefondate.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a-l admite ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentului contestator i s-a conferit calitatea de "Luptător pentru victoria din 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite", fiindu-i eliberat în acest sens certificatul depus la fila 11 a dosarului instanței de fond, care îl îndreptățește să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 341/2004.
Prin decizia nr. -/5.03.2008, emisă de Casa locală de pensii a sectorului 2, începând cu data de 01.03.2008, a fost suspendată plata indemnizației acordate în temeiul art. 4 alin. 4 din actul normativ menționat, pentru nedepunerea declarației pe proprie răspundere în sensul că beneficiarul indemnizației nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt mai mici decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale.
Această decizie nu a fost contestată de intimat în conformitate cu dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000 în termen de 45 de zile de la comunicare, astfel încât a rămas definitivă, continuând să-și producă efectele juridice constând în suspendarea plății indemnizației reparatorii.
Așa fiind, Curtea reține că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia plata indemnizației reparatorii a fost sistată în mod abuziv.
Totodată, câtă vreme reclamantul nu a contestat decizia de suspendare a plății indemnizației reparatorii, este de prisos examinarea susținerilor acestuia privind depunerea în termen a declarației pe proprie răspundere și a adeverințelor de venit eliberate de Ministerul Economiei și Finanțelor, susțineri care sunt de natură să conducă la concluzia nelegalității și netemeiniciei acestei decizii, în temeiul căreia plata indemnizației nu s-a făcut în luna martie 2008.
Referitor la argumentele aduse de instanța de fond în susținerea soluției, se rețin următoarele:
Este adevărat că, în sensul Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, noțiunea de bun are o semnificație specială, care nu poate fi redusă numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține folosința efectivă a unui drept de proprietate.
Însă, primul protocol adițional nu recunoaște dreptul de proprietate "în termeni absoluți", ci consacră nu numai principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate, ci și admisibilitatea privării de proprietate, cu respectarea anumitor condiții, și fără a aduce atingere substanței dreptului, precum și posibilitatea controlului asupra folosinței bunurilor.
Totodată, Curtea reține că legiuitorul este în măsură a stabili condițiile de exercitare a dreptului. În cazul nostru, dispozițiile art. 42din Legea nr. 341/2004 sunt destinate numai să asigure o utilizare a dreptului conformă cu scopul economic și social pentru care acesta a fost recunoscut, fără a se putea trage concluzia că, prin aplicarea lor, se ajunge la privarea titularului de dreptul său.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost suprimată existența.
În plus, Curtea constată, pe de o parte, că indemnizația reparatorie nu poate fi asimilată unei alocații de urgență, iar pe de altă parte, că exercițiul dreptului este suspendat cu titlu de sancțiune, pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de lege în sarcina beneficiarului indemnizației reparatorii constând în depunerea din șase în șase luni a unei declarații pe proprie răspundere în sensul că nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt mai mici decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale. O astfel de obligație nu poate fi considerată în nici un caz excesivă, câtă vreme declarația pe proprie răspundere constituie singura dovadă ce se pretinde a fi făcută în vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru plata indemnizației.
Se reține, însă, că aceste argumente aduse de instanța de fond în considerentele sentinței atacate, la care s-a făcut referire în cele ce preced, sunt străine de natura pricinii, câtă vreme întregul raționament tinde a demonstra nelegalitatea măsurii de suspendare a plății indemnizației reparatorii dispusă prin decizia nr. -/5.03.2008, decizie care nu a fost contestată, astfel încât Tribunalul nu a fost învestit cu verificarea sa.
Prin cererea introductivă, intimatul reclamant a arătat că înțelege să conteste numai decizia nr. -/19.03.2008, prin care a fost reluată în plată indemnizația reparatorie, solicitând modificarea menționatei decizii în sensul achitării indemnizației și pe luna martie 2008.
Sub acest aspect, Curtea constată că textul art. 42alin. 2 din Legea nr. 341/2004 nu poate fi privit izolat, ci interpretarea sa trebuie făcută sistematic, ținându-se cont de legăturile pe care norma interpretată le are cu alte dispoziții, fie din același act normativ, fie din alt act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 43alin. 2 din Legea nr. 341/2004, reglementările prevăzute de legislația privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare și recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică și indemnizațiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel.
Or, în raport de dispozițiile art. 93 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, care reprezintă dreptul comun în materia asigurărilor sociale, reluarea în plată a pensiilor suspendate - indiferent dacă suspendarea s-a produs în temeiul legii generale sau în baza unor legi speciale - se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării, iar în situația în care cererea de reluare în plată a fost depusă după expirarea termenului de 30 de zile, plata se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea.
Recurentul a depus declarația pe proprie răspundere la data de 5 martie 2008 (fila 23 dosarului instanței de fond), iar memoriul din 10.03.2008 (fila 17 dosarului instanței de fond) a fost calificat drept cerere de reluare a plății drepturilor, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 1018/27.03.2008 a CNPAS (filele 15-16 din dosarul instanței de fond).
Cum, în cauză, plata indemnizației reparatorii prevăzute de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 a fost reluată începând cu data de 1.04.2008, conform deciziei nr. -/19.03.2008 (fila 5 dosarului instanței de fond), cu respectarea dispozițiilor art. 93 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, Curtea reține caracterul neîntemeiat al solicitării reclamantului în sensul achitării indemnizației reparatorii și pentru luna martie 2008.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5297 din data de 25.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17660/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimații și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./17.04.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
