Cerere recalculare pensie. Decizia 1719/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1719/R/2008
Ședința publică din data de 16 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 949 din 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 16 2008, încheierea care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.949 din 29 mai 2008, Tribunalul Cluja respins acțiunea promovată de reclamantul G împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C acțiune prin care a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i recalculeze pensia ținând cont și de activitatea desfășurată ca lector prin cumul de funcții în perioada 1.10.1963 -30.06.1968, conform adeverinței nr.1406 din 28.11.2005 emisă de Universitatea " " C-
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost pensionat începând cu data de 01.01.1992.
Potrivit art. 164 (3) din Legea nr. 19/2000 la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este următorul:
a) perioada 1 martie 1970 - 1 1983: 3 % pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; 5 % pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani;10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
b) perioada 1 1983 - 1 aprilie 1992, 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani; 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani; 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani; 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani; 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.
Astfel, până în 1 1983 sporul de vechime în muncă totală de peste 20 ani este de 10%, iar pe perioada 1.09.1983-1.04.1992 sporul este de 15%.
Așa cum se poate observa din buletinul de calcul al Deciziei nr. -/14.09.2006 pârâta a respectat procentele de vechime prevăzute de lege pentru calculul pensiei reclamantului, iar de la data de 1.09.1983 sporul de vechime acordat este de 15 %.
Reclamantul a depus la pârâtă adeverința nr. 14206/28.11.2005 eliberată de Universitatea - din care reiese că a îndeplinit funcția de lector prin cumul la Facultatea de Științe Economice în perioada 1963-1968.
S-a reținut că potrivit OUG nr. 4/2005 cap. II pct. 24 funcția de lector nu se poate lua în calculul drepturilor de pensie dacă este îndeplinită în afara funcției de bază, respectiv prin cumul.
Același fapt reiese și din adeverința emisă de Universitatea - pentru perioada 10.1963 - VI.1968 unde se menționează că, reclamantul a figurat în statele de plată, la plata cu ora ceea ce conform OUG nr. 4/2005 nu se ia în considerare la recalcularea pensiei.
Astfel, pârâta în mod corect nu i-a luat în calculul drepturilor de pensie ale reclamantului adeverința nr. 14206/28.11.2005 eliberată de Universitate a -.
Împotriva sentinței, reclamantul a declarat în termen recurs, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susține că deși cauza s-a aflat în rejudecare, instanța de fond a realizat o greșită apreciere a probelor și dispozițiilor legale, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.
Apreciază eronate susținerile instanței de fond referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor nr.OUG4/2005 întrucât în cuprinsul acestora nu ar fi reglementată și funcția de lector universitar, în condițiile în care, în perioada în care a desfășurat activitate în funcția arătată i-au fost reținute contribuțiile obligatorii aferente asigurărilor sociale de stat.
O interpretare corectă a dispozițiilor legale ar fi dus însă la concluzia justeței pretențiilor reclamantului.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant Curtea reține următoarele:
Prin adeverința nr.14206 din 28.11.2005, eliberată de Universitatea C, rezultă fătă echivoc faptul că în perioada 1.01.1963 - 30.06.1968, reclamantul a îndeplinit funcția de lector prin cumul la Facultatea de Științe Economice, iar î raport de veniturile realizate din această activitate au fost reținute și achitate contribuțiile CAS și pensia suplimentară.
Deși adeverința de mai sus a fost depusă la instituția pârâtă aceasta din urmă a apreciat că pentru perioada în care reclamantul a ocupat funcția de lector universitar prin cumul de funcții, 01.10.1963 - 30.06.1968, întrucât dispozițiile nr.OUG4/2005 nu prevăd funcția de mai sus, nu există temei legal pentru luarea ei în calcul la stabilirea pensiei.
Într-adevăr dispozițiile nr.OUG4/2005 cap.II pct.24 prevăd printre altele că la determinarea punctajului mediu anual se ia în calcul indemnizația lunară pentru unele activități prestate în afara funcției de bază (anexa V cap.V lit.d) de lector (Universitatea Cultural B) fără ca printre acestea să fie enumerată și cea de lector prin cumul de funcții pe care a deținut-o reclamantul.
Dar printr-o analiză corectă a dispozițiilor legale mai sus citate se va observa însă că de fapt aceste dispoziții sunt dispoziții de excepție care se referă strict la funcțiile administrative de rector și prorector din cadrul Universității Cultural - B și nu la funcțiile de cadru didactic la instituțiile de învățământ superior cum ar fi profesor, conferențiar, lector, asistent universitar. De fapt dispozițiile mai sus arătate trebuie înțelese că și persoanele care au deținut funcția de bază de rector ori prorector la Universitatea Cultural B în care au desfășurat și alte activități prin cumul de funcții, la calculul drepturilor de pensie li se ia în calcul și veniturile realizate din aceste activități pe lângă cea de bază.
Dar, reclamantul în perioada arătată deținea funcția de bază de director al Băncii de Investiții - Sucursala Regională C, desfășurând ca lector și activitate didactică prin cumul la Universitatea - C-N, iar în raport de veniturile pe care le-a obținut și din această activitate li s-au calculat și s-au plătit contribuțiile la asigurările sociale de stat.
În acest context sunt de reținut dispozițiile Legii 19/200 care reglementează sistemul asigurărilor sociale de stat, potrivit cărora dreptul la asigurările sociale este garantat de stat și se exercită în conformitate cu principiile consacrate la art.2 a legii, printre care principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale.
Tocmai pentru a putea răspunde acestui principiu, Legea nr.19/200 a și suferit în timp mai multe modificări, însă esențial pentru cazul din speță sunt modificările aduse de Legea 250/2007, precum și modificările aduse Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 prin Ordinul nr.680/1.08.2007 și care au dat o definiție a sintagmei "venitul brut" și care înseamnă printre altele și venitul realizat de pe urma unei activități desfășurată prin cumul de funcții cum este cazul reclamantului, venit care trebuie avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea reclamantului și în consecință va obliga pârâta să recalculeze pensia reclamantului stabilită prin decizia de pensionare nr. -/14.09.2006, prin luarea în considerare a drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.1963-30.06.1968, conform adeverinței nr. 14206/28.11.2005 eliberate de Universitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 949 din 29.05.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantului G împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și în consecință:
Obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantului stabilită prin decizia de pensionare nr. -/14.09.2006, prin luarea în considerare a drepturilor salariale aferente perioadei 01.10.1963-30.06.1968, conform adeverinței nr. 14206/28.11.2005 eliberate de Universitatea.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.AR
Dact./3ex.
24.10.2008
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Adrian Repede, Gabriella